« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Vaccinarea obligatorie sau nu? Explicații pe marginea cauzei VAVŘIČKA și alții c. Republicii Cehe
18.05.2021 | Silvia USCOV

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Silvia Uscov

Silvia Uscov

În contextul pandemiei de Covid-19 s-au purtat numeroase discuții cu privire la posibilitatea introducerii vaccinării obligatorii împotriva virusului Sars-CoV-2, precum și cu privire la posibilitatea de afectare a unor drepturi și libertăți fundamentale printr-o campanie care să conducă la restrângerea exercițiului acestora în lipsa vaccinării.

La data de 8 aprilie 2021, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza VAVŘIČKA și alții c. Republicii Cehe[1] în sensul că:

1. declară în unanimitate admisibilă cererea întemeiată pe art. 8 CEDO, dar constată cu majoritate de 16 la 1 că nu a existat o încălcare a acestui articol;

2. declară inadmisibilă cererea întemeiată pe art. 2, 6, 9 (cu majoritate), 13 și 14 CEDO;

3. declară cu majoritate de 16 la 1 că nu a fost nevoie să analizeze separat cererea întemeiată pe art. 2 Protocol adițional nr. 1 la CEDO (neputând fi analizat dreptul la instruire decât din perspectiva copiilor care ar fi urmat cursurile școlare, nu a celor care merg la grădiniță).

Aceasta este prima hotărâre care tratează subiectul vaccinării obligatorii și, deși unii ar putea considera că reprezintă un standard pentru legislația și jurisprudența statelor contractante, trebuie să vedem dacă, într-adevăr, Curtea a oferit un ghid în acest sens.

Unul dintre cele mai importante paragrafe din cuprinsul întregii hotărâri este cel tradus mai jos, care acționează ca o premisă pentru întregul raționament logico-juridic în baza căruia s-a pronunțat soluția majoritară:

158. De la început, Curtea subliniază că prezenta cauză se referă la vaccinarea standard și de rutină a copiilor împotriva bolilor bine cunoscute științei medicale. Aceste șase cereri, așa cum s-a indicat mai sus, au fost introduse între 2013 și 2015 și privesc politica statului respondent de a face setul de vaccinuri relevante obligatoriu.”

Astfel, cele două premise importante de la care se pornește analiza sunt următoarele:

a) vaccinarea standard și de rutină;

b) vaccinuri care sunt împotriva bolilor bine cunoscute științei medicale.

Curtea a stabilit, în conformitate cu jurisprudența sa anterioară, că integritatea fizică a unei persoane intră în sfera de aplicabilitate a art. 8 CEDO (par. 261), dar și că vaccinarea obligatorie reprezintă o intervenție medicală nevoluntară (par. 263). Având în vedere că, în cazul nevaccinării, existau diverse sancțiuni ce conduc la ideea obligativității indirecte a vaccinării, cum ar fi aplicarea unei amenzi părinților sau imposibilitatea înscrierii copiilor la grădiniță, atunci, chiar și în lipsa aplicării efective a acestor sancțiuni reclamanților, se putea analiza mai departe existența sau nu a unei ingerințe (par. 263).

Analiza justificării ingerinței prezintă câteva aspecte demne de a fi menționate, pe care le voi trata separat:

a) ingerința să fie prevăzută de lege (par. 266-271)

Noțiunea de „lege” are o semnificație diferită în Constituția Republicii Cehe față de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dacă în cazul Constituției Republicii Cehe, similar Constituției României, „legea” este interpretată stricto sensu, ca act formal al Parlamentului, CEDO a ales o variantă mai largă de interpretare, mai degrabă prin analizarea actului din perspectiva accesibilității și previzibilității.

În fața Curții Constituționale cehe s-a analizat (a se vedea, printre altele, par. 36) faptul că legea cehă stabilește premisa și sancțiunile în cazul nerespectării premisei de vaccinare, iar prin decretul ministerial se stabilesc numai tipurile de vaccinuri și condițiile de administrare, prin urmare, decretul reprezintă un veritabil act de punere în executare a legii.

În mod evident, s-a stabilit că ingerința este prevăzută de lege (chiar și sub prevederile constituționale).

b) ingerința să urmărească un scop legitim (par. 272)

Această cerință nu prezintă probleme de interpretare, scopul legitim fiind evident, mai ales în condițiile în care o rată mare de vaccinare îi protejează și pe cei care nu se pot vaccina în mod obiectiv, din motive medicale.

c) ingerința să fie necesară într-o societate democratică (par. 273-312)

În ceea ce privește marja de apreciere a statelor, elementele de reținut sunt următoarele: existența unei nevoi sociale presante, statele contractante fiind cele mai în măsură să reflecteze asupra acestei nevoi, pe când Curtea doar în subsidiar, iar argumentele în justificarea ingerinței să fie relevante și suficiente. Cu toate acestea se apreciază că marja de apreciere a statelor este mai mică atunci când se pun în discuție drepturi esențiale din viața individului, pe când acolo unde se pun în discuție chestiuni morale sau etice sau când trebuie puse în balanță drepturi ale individului și interesul public, marja este mai mare, statul respectiv putând aprecia mai bine asupra resurselor pe care le are în gestionarea unei anumite situații.

Interesant este că se reține în cuprinsul hotărârii faptul că există o tendință de înmulțire a statelor în care se impune vaccinarea obligatorie, deși numărul lor este încă mic prin raportare la numărul total de state contractante, deoarece s-a observat o diminuare a vaccinării voluntare și, în consecință, a imunității de turmă și se pune accent pe faptul că presiunea socială vine din obligațiile statelor de a respecta articolele 2 și 8 CEDO, respectiv protejarea vieții și a sănătății cetățenilor lor.

Cu privire la alegațiile reclamanților referitoare la existența unui conflict de interese, respectiv interese financiare ale grupului de experți ai statului/Ministerului Sănătății și ale Organizației Mondiale a Sănătății prin finanțările primite de la corporațiile din domeniul farmaceutic, Curtea a constatat că acestea nu au fost suficient dovedite.

Cele trei argumente care putem spune că definesc niște principii pe acest subiect în analiza proporționalității, se regăsesc în par. 301, 302 și 307:

a) vaccinurile sunt dintre cele bine cunoscute lumii științifice și se impune evaluarea fiecărui caz pentru a observa dacă nu sunt contraindicații la administrare, această cerință făcând parte din protocolul standard; de asemenea, vaccinurile se administrează de personalul medical și siguranța lor este sub continuă monitorizare;

b) existentă un sistem de compensație în cazul producerii unor efecte adverse de către vaccinul respectiv;

c) interdicția de a intra în colectivitate se aplică numai pentru grădiniță, nu și pentru sistemul de învățământ obligatoriu, acei copii putând frecventa cursurile școlii fără a fi obligați să se vaccineze în prealabil; prin urmare, ingerința era limitată în timp, neafectând pe o perioadă nedeterminată individul, copilul respectiv.

Având în vedere considerentele opiniei majoritare, ne dăm seama că opinia disidentă a judecătorului Wojtyczek este cea care îndeamnă la un set de principii asupra cărora trebuie să reflectăm nu doar, dar cu atât mai mult, în cauze ce privesc acest subiect.

Primul principiu se referă la scopul procedurilor și rolul Curții Europene a Drepturilor Omului. Observând că în jurisprudența Curții fie au fost cauze unde s-a manifestat un rol activ în stabilirea adevărului material, și nu doar formal, ca în altele, judecătorul propune ca, în general, activitatea Curții să se circumscrie stabilirii unui adevăr formal, mergând strict pe susținerile părților, dar să se stabilească și reguli în baza cărora Curtea, atunci când sunt îndeplinite în anumite cauze, să poată stabili adevărul material, depășind granițele susținerilor părților și acționând proprio motu prin declanșarea unei investigații amănunțite. Este vorba despre ceea ce în dreptul procesual român caracterizează rolul activ al instanțelor în stabilirea adevărului, acestea putând dispune administrarea unei probe, chiar dacă nu este solicitată de către vreuna dintre părți.

Al doilea principiu se referă la sarcina și standardul probei și argumentelor. Judecătorul propune ca sarcina probei în determinarea necesității sociale și a existenței argumentelor relevante și suficiente să fie de partea statului. De asemenea, contrar opiniei majoritare, consideră că statul are o marjă de apreciere redusă atunci când vine vorba despre aplicarea unor proceduri medicale asupra propriului corp.

Al treilea principiu se referă la prezumțiile operate de Curte în sensul că o susținere care nu e contrazisă de cealaltă parte, este considerată ca fiind adevărată (tacita recunoaștere a faptelor). În cauza de față, judecătorul a remarcat faptul că majoritatea judecătorilor Curții nu au stabilit faptele pe baza acestei prezumții, deși ar fi trebuit să facă acest lucru tocmai pentru că alegațiile reclamanților nu fuseseră contrazise în niciun fel de către stat (sunt citate ca exemple: existența unei posibilități nelimitate pentru ministrul sănătății de a stabili sferei vaccinării obligatorii; lipsa unei analize a necesității medicale a vaccinării obligatorii pentru fiecare boală în cauză; faptul că Guvernul nu a furnizat diverse documente solicitate de cetățeni; anumite fapte specifice care indică conflicte de interese în cadrul OMS și al anumitor organisme de experți, cum ar fi veniturile primite de anumiți experți de la companii farmaceutice; informații detaliate privind eficiența unor vaccinuri).

Mai departe, reține judecătorul că s-a pornit greșit în analiza ingerinței, fiind nevoie mai degrabă „să se demonstreze că valorile protejate într-un astfel de sistem depășesc valorile afectate. Este necesar să se arate, în special, că beneficiile pentru societate în ansamblu și pentru membrii săi depășesc costurile individuale și sociale și justifică asumarea riscului de a suferi efectele secundare ale unei vaccinări. Având în vedere ponderea valorilor în joc, o astfel de evaluare necesită date științifice extrem de precise și cuprinzătoare despre bolile și vaccinurile luate în considerare. Fără astfel de date, întregul exercițiu devine irațional.”

În determinarea importanței art. 8 judecătorul amintește și de art. 5 din Convenția de la Oviedo cu privire la consimțământul liber și informat al persoanei supusă unui tratament medical și consideră că fiecare vaccin trebuie analizat prin prisma următoarelor elemente:

– modul și viteza transmisiei sale;
– riscurile pentru persoanele infectate;
– costul mediu al tratamentului individual pentru boală în cazul pacienților nevaccinați și perspectivele de succes ale unui astfel de tratament;
– eficacitatea precisă a vaccinurilor disponibile;
– costul mediu al unei vaccinări;
– riscul efectelor secundare ale vaccinării;
– costurile medii pentru tratarea efectelor nedorite ale vaccinării;
– procentul minim de persoane vaccinate care ar împiedica răspândirea bolii (dacă este cazul) și perspectivele realizării unui astfel de obiectiv.

De altfel, judecătorul își manifestă indignarea în paragrafele următoarele pentru că nu s-a analizat de către Curte niciunul dintre aspectele mai sus menționate cu privire la fiecare dintre vaccinurile obligatorii în Republica Cehă deoarece nici măcar nu s-a administrat un probatoriu independent în acest sens: „Se pare că atât Guvernul pârât, cât și majoritatea consideră că răspunsul este atât de evident, încât nu este necesar să recurgem la considerații mai detaliate pentru a justifica ingerința. Nu împărtășesc această opinie. Evaluarea legitimității interferenței în acest caz necesită cunoștințe medicale de specialitate. (…) Observ în acest context că majoritatea arată o reticență în a se baza pe date științifice solide. Ei preferă să se bazeze pe judecăți de valoare și recomandări de politici formulate de experți ca și când acestea ar avea aceeași valoare ca declarațiile experților cu privire la fapte.

Spre final mai reține următoarele:

– deși se afirmă că nu există o vaccinare forțată a copiilor, prin faptul că sunt sancționați părinții acestora, cei din urmă vor proceda fie la a-și convinge copii că trebuie să se vaccineze, fie îi vor forța;

– nu s-au prezentat dovezi în sensul că statele în care vaccinarea este obligatorie au răspuns mai bine crizelor sanitare decât cele în care vaccinarea este doar o recomandare, acesta fiind un argument în sensul că nu se poate susține că vaccinarea obligatorie este o ingerință necesară într-o societate democratică.

Nu în ultimul rând, judecătorul încearcă să înțeleagă conceptul de „solidaritate socială” menționat în decizia majoritară, concluzionând că „însăși ideea de solidaritate, așa cum a fost înțeleasă inițial în limbajul obișnuit (care provine din limbajul juridic), presupune auto-organizare spontană, nu sacrificii impuse de puterea statului.”, identificând problema următoare: mulți cetățeni nu mai au încredere în instituțiile publice. Nu este suficient ca procesele de luare a deciziilor să fie corecte: acestea trebuie percepute ca fiind corecte și, prin urmare, ar trebui să existe dezbateri juridice de amploare pentru a proteja integritatea procesului și a construi încrederea publicului. Atitudinea pro în domeniul vaccinării reflectă o problemă mai largă de neîncredere în rândul cetățenilor față de instituțiile democratice.

Observ în continuare că nu a fost prezentat Curții niciun document național care să conțină o evaluare precisă a eficienței diferitelor vaccinuri și a riscurilor aferente, ca și cum nici o astfel de evaluare nu ar fi fost făcută vreodată în statul pârât sau ar fi făcut obiectul unei dezbateri publice. Problemele fundamentale enumerate mai sus  par să fi fost lăsate neadresate în documentele disponibile publicului legate de procesul decizional la nivel național. Persoanele afectate de obligația de vaccinare au dreptul să cunoască nu numai riscul precis pentru fiecare boală, ci și modul în care acest risc a fost calculat și evaluat de cei care au luat decizia de a introduce obligația de vaccinare. Întrebările lor legitime în acest sens rămân fără un răspuns satisfăcător.”

Personal, având și exercițiul practicianului în perioada pandemiei de Covid-19, când majoritatea cererilor cetățenilor cu privire la încălcarea unor drepturi fundamentale de către stat nu au fost analizate în profunzime de către instanțele naționale, aceasta acționând în spiritul judecătorilor care au formulat opinia majoritară în cauza VAVŘIČKA, prin stabilirea unui adevăr formal, comițând toate aceste erori de procedură menționate de către judecătorul care a formulat opinia disidentă, nu am cum să nu rezonez cu acesta.

De asemenea, țin să subliniez încă o dată că până și în opinia majoritară se pun în balanță drepturile individului, fără a se da prevalență unuia dintre ele, chiar dacă se merge pe conceptul teoriei utilitarismului al lui Mill în determinarea limitelor legitime ale autorității statelor asupra indivizilor.

Recomand, totuși, parcurgerea articolului „The Hollowness of the Harm Principle[2] scris de Steven D. Smith în 2004, în care explică cum, prin însăși simplitatea atrăgătoare a conceptului lui Mill, „Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt!”, fiecare dintre noi cădem în capcana de a manipula argumentația pentru a justifica propriile concluzii trasate anterior, conceptul în sine fiind, de fapt ,precum un „vas gol” în care poți plasa orice truism.

În încheiere, având în vedere că există un set de cauze care se înscriu în același registru ca cea analizată în acest articol, putem remarca faptul că, până și la CEDO, valorile morale ale unei persoane, vremelnic judecător acolo, se răsfrâng asupra deciziilor pe care le adoptă și, neîndoielnic, că aceste decizii sunt influențate de politica statelor, de curente și ideologii, chiar dacă acestea îmbracă o formă juridică sau judiciară.

Cu toate acestea, nu se poate extrage nici în opinia majoritară, nici în cea minoritară, prin raportare și la datele științifice accesibile la momentul redactării acestui articol, a căror relevanță se desprinde din tot cuprinsul hotărârii, nicio concluzie în sensul că vaccinarea ar putea fi impusă chiar și indirect în contextul pandemiei de Covid-19 fără a considera că aceasta reprezintă o ingerință nejustificată a statului.


[1] Hotărârea din 8 aprilie 2021 în cauza VAVŘIČKA și alții c. Republicii Cehe https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-209039%22]}, link accesat la data de la 17.05.2021
[2] Steven D. Smith, The Hollowness of the Harm Principle, University of San Diego Public Law and Legal Theory Research Paper Series, 2004, https://digital.sandiego.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1021&context=lwps_public, link accesat la 17.05.2021


Silvia Uscov, Managing Partner USCOV | Attorneys at law

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni: CEDO, Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Dreptul Uniunii Europene, Drepturile omului, JURISPRUDENȚĂ, Opinii, SELECTED TOP LEGAL | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD