Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Articole Dreptul muncii Dreptul Uniunii Europene Opinii SELECTED

Motivarea deciziei de concediere în raport de natura temporară a contractului de muncă și preeminența dreptului Uniunii Europene în contextul hotărârii CJUE în cauza C-715/20, din 20 februarie 2024

3 aprilie 2024 | Marius EZER, Elena TRIȘCARIU
Marius Ezer

Marius Ezer

Elena Trișcariu

Elena Trișcariu

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare ”Curtea de Justiție a UE” sau ”Curtea”) a pronunțat la 20 februarie 2024 o hotărâre în cauza C‑715/20 (K.L. împotriva X sp. z o.o.) prin care a stabilit următoarele:

– Clauza 4 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999 (în continuare „acordul‑cadru”), care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO 1999, L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129) trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia un angajator nu este obligat să motiveze în scris rezilierea cu preaviz a unui contract de muncă pe durată determinată, deși are o astfel de obligație în cazul rezilierii unui contract de muncă pe durată nedeterminată.

– Instanța națională sesizată cu un litigiu între particulari este obligată, atunci când nu are posibilitatea să interpreteze dreptul național aplicabil în conformitate cu această clauză, să asigure, în cadrul competențelor sale, protecția jurisdicțională care decurge pentru justițiabili din articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și să garanteze efectul deplin al acestui articol, lăsând neaplicată, în măsura în care este necesar, orice dispoziție națională contrară.

Hotărârea Curții de Justiție a UE vine în contextul unei cereri de decizie preliminară primită de la Tribunalul Districtual din Cracovia – Nowa Huta din Cracovia (”Sąd Rejonowy dla Krakowa – Nowej Huty w Karkowie”), care a fost sesizat cu o acțiune în repararea prejudiciului de către un lucrător angajat cu contract de muncă pe durată determinată și concediat pe parcursul derulării raportului de muncă printr-o declarație scrisă de reziliere fără indicarea motivelor concedierii.

În speță, instanța națională din Polonia a exprimat îndoieli cu privire la:

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

– interpretarea articolului 1 din Directiva 1999/70 și a clauzelor 1 și 4 din acest acord‑cadru în contextul reglementărilor naționale, care stabileau un tratament diferit din perspectiva motivării actului de reziliere a contractului de muncă în funcție de durata determinată ori nedeterminată a sa (pentru cazul particular al contractului de muncă pe perioadă determinată neexistând obligația motivării);

– posibilitatea particularilor de a invoca direct în fața instanței naționale dispozițiile directivei menționate și ale acordului‑cadru respectiv.

Concluziile Avocatului General, domnul Giovanni Pitruzzella, prezentate la 30 martie 2023, au fost în sensul în care articolul 1 din Directiva 1999/70/CE, precum și clauzele 1 și 4 din acordul‑cadru trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care prevede obligația angajatorului de a motiva în scris decizia de reziliere a unui contract de muncă numai în cazul contractelor de muncă pe durată nedeterminată, cu condiția ca instanța națională să constate, reținând că dispozițiile naționale pot fi interpretate în conformitate cu dreptul Uniunii, că este garantat controlul jurisdicțional al temeiniciei motivelor de reziliere a contractelor de muncă pe durată determinată și ca lucrătorul cu contract pe durată determinată să se poată baza pe o protecție jurisdicțională efectivă în lumina criteriilor menționate anterior. Așadar, concluziile Avocatului General arătau faptul că nu constituie o încălcare a dreptului Uniunii Europene nemotivarea actului de încetare a contractului de muncă pe perioadă determinată, atâta timp cât lipsa motivelor din actul de încetare a contractului nu are ca efect lipsa competenței instanței de a aprecia temeinicia și legalitatea concedierii.

Concluziile Avocatului General puteau da naștere unor discuții provocatoare din perspectiva posibilității suplinirii lipsei motivelor din decizia de concediere prin permiterea verificării extensive a acestor motive în cadrul controlului exercitat de către instanțele de judecată.

Prin hotărârea din 20 februarie 2024, Curtea de Justiție a UE a statuat, însă, în sensul lipsei conformității cu dreptul Uniunii Europe a reglementărilor naționale care stabilesc o diferență de tratament în ceea ce privește două tipuri de salariați prin raportare la natura temporară a contractului de muncă (i.e. angajații cu contract de muncă pe durată determinată vs. angajații cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată). Curtea arată, astfel, că există un tratament mai puțin favorabil pentru angajatul cu contract de muncă pe durată determinată, care este lipsit de o informație importantă (motivele concedierii) pentru a aprecia caracterul nejustificat al concedierii și pentru a avea în vedere în amonte șansele sale de reușită într-o acțiune în justiție.

Din perspectiva legislației naționale, se impune a fi observat că legiuitorul român a reglementat în prevederile art. 87 din Codul muncii, principiul egalității de tratament în legătură cu condițiile de angajare și de muncă, pentru angajații cu contract de muncă pe durată determinată în raport cu angajații permanenți comparabili. Cu alte cuvinte, toţi salariații unui angajator, indiferent de durata contractului lor, au aceleași drepturi. În plus, prevederile art. 62 alin. 3 din Codul muncii reglementează obligativitatea motivării deciziei de concediere fără diferențiere în funcție de durata pe care contractul de muncă este încheiat.

Dacă lipsa distincției din dreptul național în ceea ce privește motivarea deciziei de concediere în funcție de durata determinată ori nedeterminată a contractului de muncă nu creează îndoieli cu privire la existența vreunei discriminări, în lumina recentei jurisprudențe a Curții de Justiție a UE se pot naște îndoieli, însă, în ceea ce privește conformitatea reglementărilor naționale (art. 31 din Codul muncii) cu  dreptul Uniunii Europene referitoare la distincția pe care aceste prevederi o fac în ceea ce privește nemotivarea deciziei de concediere în cazul încetării contractului de muncă pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă.

Recenta hotărâre a Curții de Justiție a UE confirmă interpretarea potrivit căreia încetarea raportului de muncă nu poate fi făcută discreționar nici în perioada de probă și nici la finalul acesteia, iar natura temporară a unui raport de muncă nu poate fi văzută ca fiind suficientă pentru a justifica o diferență de tratament.

În lumina recentei hotărâri a Curții de Justiție a UE, angajații beneficiază de o protecție efectivă care, indiferent de reglementarea națională privind indicarea, respectiv neindicarea motivelor în cazul încetării contractului de muncă în funcție de criterii ce țin de durata relației de muncă, permite acestora să beneficieze de un control jurisdicțional temeinic, complet, în ceea ce privește decizia de concediere.

În plus, din perspectiva preeminenței dreptului Uniunii Europene, hotărârea din 20 februarie 2024 a Curții de Justiție a UE statuează asupra obligației instanțelor naționale de a asigura, în cadrul competențelor sale, protecția jurisdicțională care decurge pentru justițiabili din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și  lasă, așadar, neaplicate prevederile reglementărilor naționale în măsura necesară pentru a garanta efectul deplin al acestei dispoziții din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 aprilie 2018, Egenberger, C‑414/16, EU:C:2018:257, punctul 79, precum și Hotărârea din 8 martie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg‑Fürstenfeld (Efect direct), C‑205/20, EU:C:2022:168, punctul 57).

Protecția justițiabililor la care hotărârea din 20 februarie 2024 a Curții de Justiție a UE se referă impune recunoașterea plenitudinii de competență în favoarea judecătorului național în exercitarea funcției sale comunitare, el fiind în consecință judecătorul de drept comun al dreptului comunitar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal, C‑106/77, EU:C:1978:49).

În această calitate a sa de judecător comunitar, judecătorul național are plenitudinea de competență și jurisdicție, dar și responsabilitatea în respectarea exigențelor dreptului european.

Hotărârea din 20 februarie 2024 a Curții de Justiție a UE în cauza C-715/20 constituie, astfel, pentru judecătorii naționali o încurajare suplimentară pentru ca, în considerarea prevederilor art. 11, 20 și art. 148 din Constituția României, să aplice dispozițiile legale naționale în concordanță cu reglementările comunitare cu caracter obligatoriu, cu recunoașterea priorității interpretării acestora din urmă și cu înlăturarea reglementărilor naționale contrare.

Marius Ezer, Partener NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN
Elena Trișcariu, Asociat Senior NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale