Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Articole Drept penal Next Procedură penală RNSJ SELECTED Studii

Arestarea preventivă

4 aprilie 2024 | Elena-Adina BALEA
Elena-Adina Balea

Elena-Adina Balea

INTRODUCERE

Măsurile preventive reprezintă instituţii de drept procesul penal, având caracter de constrângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activităţi care s-ar desfăşura negativ asupra societăţii, asupra cursului procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia. Măsurile preventive pot fi dispuse în cazul comiterii unei infracţiuni pedepsite cu închisoarea, scopul fiind acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau pentru a împiedica suspectul sau inculpatul să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.

Măsurile preventive sunt: reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă. Măsura preventivă se dispune după anumite criterii, ţinându-se cont de gradul de pericol social al infracţiunii, complexitatea infracţiunii, vârsta, sănătatea, antecedentele şi alte situaţii privind persoana asupra căreia a fost impusă măsura preventivă.

Reţinerea reprezintă prima măsură preventivă şi singura care poate fi luată de organul de cercetare penală, poliţia judiciară, celelalte măsuri fiind luate de procuror sau de instanţa de judecată. Măsurile preventive se revocă din oficiu sau la cerere, când nu mai există temeiuri pentru menţinerea lor şi încetează de drept la expirarea termenului prevăzut de lege sau stabilit de organele judiciare şi în caz de scoatere din urmărire penală, încetare a urmăririi penale, încetare a procesului sau de achitare.

Cea mai severă dintre măsurile preventive o constituie arestarea preventivă şi poate fi luată doar de judecător sau de instanţa de judecată.[1]

În sistemul judiciar penal român, organele judiciare au posibilitatea de a priva de libertate o persoană, în mod diferit în funcţie de faza în care se găseşte cauza. Astfel, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune arestarea preventivă revine judecătorului de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară revine judecătorului de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii instanţei de judecată.

Art. 77 din Codul de procedură penală arată că „persoana cu privire la care, din datele și probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală se numește suspect.”[2] De cealaltă parte, potrivit art. 82 CPP „persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală devine parte în procesul penal și se numește inculpat.”[3]

În ceea ce priveşte măsura arestării preventive, prelungirea duratei ei poate interveni numai în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară şi în faza de judecată, fie că a fost luată în cursul urmăririi penale, fie că a fost luată în cursul procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii, ea poate fi doar menţinută. Deşi reglementate în mod diferit, ambele instituţii se circumscriu condiţiilor impuse de Jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în aplicarea art. 5 parag. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul că presupun un control de natură judecătorească în urma căruia sunt examinate circumstanţele care militează pentru şi contra menţinerii arestării preventive, cu obligaţia de a se pronunţa potrivit criteriilor juridice asupra existenţei unor motive temeinice care să justifice menţinerea arestării şi, în absenţa lor, de a dispune punerea în libertate.

Arestarea preventivă este măsura preventivă privativă de libertate prin care organul judiciar competent dispune reţinerea inculpatului pe o anumită perioadă prevăzută de lege, în locuri special prevăzute, în scopul urmăririi penale sau al judecăţii. Măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale se execută numai în centrele de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. În cursul judecăţii, măsura se execută în secţii speciale ale penitenciarelor sau în centre de arestare preventivă ce funcţionează pe lângă acestea, care se organizează şi funcţionează în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Primirea şi cazarea persoanelor arestate se realizează, de regulă, individual, în condiţiile dispoziţiilor regulamentului şi a legii, iar arestaţii preventiv aflaţi în curs de judecată sau urmărire penală vor fi ţinuţi separat de persoanele condamnate definitiv cercetate într-o altă cauză.[4]

CAPITOLUL I. ARESTAREA PREVENTIVĂ

1. ASPECTE GENERALE

Arestarea preventivă reprezintă ultima din seria măsurilor preventive care se pot dispune pe parcursul procesului penal, fiind de astfel şi cea mai severă dintre acestea, constând în lipsirea de libertate a inculpatului pe o durată mai lungă decât cea a reţinerii, cu posibilitatea de a fi prelungită succesiv sau menţinută în situaţia îndeplinirii unor condiţii determinate de lege.[5]

Această măsură preventivă poate fi dispusă numai de către un judecător şi se dispun doar faţă de inculpat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată a procesului penal, dacă organele judiciare au suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune.

Arestarea preventivă are natura unei măsuri procedurale, întrucât este dispusă numai în cursul procesului penal, în scopul desfășurării normale a acestuia, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau judecată ori prevenind săvârşirea unor altor infracţiuni.[6]

Spre deosebire cu pedeapsa închisorii, arestarea preventivă este aplicată pe o perioadă determinată, posibilitatea prelungirii sau menţinerii fiind permisă doar până la finalizarea procesului penal şi este dispusă doar dacă este necesară.

La luarea măsurii arestării preventive, judecătorul nu îşi exprimă convingerea cu privire la faptul că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, acesta dispune o măsură al cărei scop este buna desfăşurare a procesului penal, totodată, având semnificaţia unei garanţii procesuale, arestarea preventivă poate fi dispusă doar de către un judecător şi numai faţă de inculpat (potrivit vechiului cod, arestarea preventivă putea fi dispusă şi faţă de învinuit).[7]

În actuala reglementare, arestarea preventivă nu mai este condiţionată de sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, în vechiul cod, arestarea preventivă neputând fi dispusă faţă de inculpatul pentru a cărei faptă legea prevedea pedeapsa amenzii.

Prin luarea acestei măsuri, judecătorul trebuie să întrunească atât condiţiile generale necesare, cât şi una din condiţiile prevăzute la art. 223 alin. (1) şi (2) CPP.

Dacă organul de cercetare penală consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în cursul urmăririi penale, propune motivate procurorului luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Dacă persoana cercetată a fost reţinută, organul de cercetare penală trebuie să înainteze procurorului referatul cu propunerea de arestare, înainte de expirarea termenului de reţinere, în condiţiile legii şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de art 146 alin (1) CPP şi art. 143 alin. (1) CPP, cu referire la art. 1 şi art. 5 din Convenţia europeană şi art. 148 CPP.

1.1. Condiţiile de fond şi de procedură ale arestării preventive   

Necesitățile măsurilor preventive sunt circumscrise unor scopuri prevăzute de lege, definite cu referire la asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărire penală sau judecată, și se mai are în vedere prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. În privința măsurii arestării preventive, se adaugă scopul special, prev. de art. 223 alin. (2) C.pr.pen., constând în necesitatea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.[8]

Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă comiterii unei infracţiuni ci anume:

– o infracţiune intenţionată contra vieţii,

– o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane,

– o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale,

– o infracţiune de trafic de stupefiante,

– trafic de arme,

– trafic de persoane,

– acte de terorism,

– spălare a banilor,

– falsificare de monede, timbre ori alte valori,

– şantaj,

– viol,

– lipsire de libertate,

– evaziune fiscală,

– ultraj,

– ultraj judiciar,

– o infracţiune de corupţie,

– o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronic,

– o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi evaluării gravităţii faptei[9], a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Condițiile concrete de luare și menținere a măsurilor preventive au făcut obiectul unor numeroase și ample analize doctrinare și a unor minuțioase analize de speță în cauze penale concrete. Preocupările practicienilor și ale teoreticienilor științei dreptului, cu referire specială la măsura arestului preventiv sunt pe deplin justificate. Vorbim despre o măsură extrem de severă, restrictivă de libertate, care precede unei soluții definitive de condamnare. Rămâne dezbaterea în cadrul unei eterne dileme: respectarea unei rețete care să asigure o bună desfășurare a procesului penal, o protejare efectivă a ordinii publice, în acord cu dreptul celui acuzat la o firească libertate anterioară unei condamnări definitive. Măsura arestării preventive nu are natura juridică a unei pedepse, coabitează/se analizează în același context procesual cu prezumția de nevinovăție și tinde să contracareze sustragerea de la urmărirea penală și de la judecată și să asigure o normală desfășurare a procesului penal, în special legat de celeritate, dar cu efecte discutabile legate de dreptul la apărare.

Arestarea preventivă a fost apreciată pe drept cuvânt ca fiind măsura procesuală preventivă privativă de libertate cea mai intruzivă în exercițiul dreptului la libertate al persoanei. Este măsura preventivă ultima rațio, care nu se poate dispune decât in extremis, atunci când controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu se dovedesc a fi insuficiente.[10]

În cursul urmăririi penale măsura se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, în faza camerei preliminare de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecății de către de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, însă numai dacă din probe rezultă suspiciunea că rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una din următoarele situații:

Judecătorul dispune luarea măsurii preventive în următoarele situaţii:[11]

– inculpatul a fugit, s-a ascuns sau se sustrage de la efectuarea urmăririi penale sau de la judecată ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;

– încearcă să influenţeze un alt participant la săvârşirea infracţiunii, un martor, un expert,să distrugă,să sustragă sau să altereze mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;

– inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;

– există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a mai săvârşit cu intenţie o infracţiune, după punerea în mişcare a acţiunii penale sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.[12]

 2. ARESTAREA INCULPATULUI

2.1. Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale

Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale este dispusă numai de către judecător faţă de inculpat a cărei faptă prevede această măsură privativă de libertate.

Măsura arestării preventive poate fi dispusă atât în cursul urmăririi penale, în procedura de cameră preliminară, dar şi în cursul judecăţii.

Competenţa dispunerii măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale revine judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii sau sediul parchetului din care face parte procurorul care întocmeşte propunerea de arestare preventivă.[13]

Pentru dispunerea arestării preventive, trebuie parcurse următoarele etape:

a) întocmirea propunerii de arestare preventivă;

b) soluţionarea propunerii de arestare preventivă.[14]

a) Întocmirea propunerii de arestare preventivă se face de către procuror şi o înaintează judecătorului competent.

Procurorul întocmeşte o propunere de luare a măsurii preventive faţă de inculpat cănd consideră că sunt întrunite condiţiile privind luarea măsurii preventive în cursul urmăririi penale. Propunerea trebuie să conţină temeiul de drept care stă la baza ei, forma propunerii fiind în scris şi motivată.

În conformitate cu art.330 CPP, propunerea se poate întocmi şi la finalizarea urmăririi penale,prin rechizitoriu trimiterii în judecată, situaţie în care întocmirea unui referat separat nu mai este obligatorie. Judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea procedurii de cameră preliminară se va pronunţa asupra arestării preventive în faza de urmărire penală.

Propunerea procurorului poate fi înaintată:

– judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în primă instanţă; sau

– judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa corespunzătoare în grad instanţei căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în primă instanţă în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea; sau

– judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa corespunzătoare în grad instanţei i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în primă instanţă în a cărei rază se află locul de reţinere;sau

– judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa corespunzătoare în grad instanţei căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în primă instanţă în a cărei rază se află locul în care s-a consumat infracţiunea.[15]

În cazul în care măsura a fost dispusă de către judecător, inculpatului trebuie să i se aducă la cunoştinţă următoarele aspecte: dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a i se aduce la cunoştinţă faptul pentru care este cercetat, dreptul de a beneficia la un interpret, dreptul de a avea un avocat, dreptul de a propune probe, dreptul de a apela la un mediator, dreptul de a încunoştinţa un membru de familie despre luarea măsurii arestului preventive,dreptul de a accesa asistenţă medicală şi dreptul a a formula o contestaţie împotriva luării măsurii preventive.[16]

2.2. Soluţionarea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale

În primă fază, judecătorul competent cu dispunerea măsurii arestării preventive efectuează activităţi premergătoare şedinţei de judecată, stabileşte ora şi data la care se va judeca propunerea, fixând termenul.

În cazul în care inculpatul este reţinut, ziua şi ora se fixează înainte de expirarea duratei reţinerii.

Prezenţa procurorului este obligatorie în cazul soluţionării propunerii de arestare preventivă şi are îndatorirea de a asigura prezenţa inculpatului la ora şi data stabilite de judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă acesta se află în stare de reţinere. Avocatul inculpatului are dreptul de a consulta dosarul pentru studiu, avocatul primeşte informaţii referitoare la data şi ora soluţionării.[17]

Inculpatul are dreptul, la cerere, de a studia dosarul cauzei, iar în cazul în care inculpatul de află în stare de libertate, va fi citat pentru termenul fixat, termen care este cunoscut de procuror şi avocatul inculpatului.

Inculpatul este audiat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi despre fapta pentru care este cercetat şi din pricina căreia s-a propus arestarea preventivă formulată de procuror. Înainte de începerea audierii, judecătorul de drepturi şi libertăţi informează inculpatul prezent ce infracţiunea pentru care este acuzat şi dreptul de a se abţinere în caz ca ar vrea să dea vreo declaraţie, ceea ce declară, poate fi folosit împotriva sa.

Indiferent de caz, este obligatorie atât prezenţa procurorului, cât şi asistenţa juridică a inculpatului de către un avocat ales sau numit din oficiu.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează propunerea de arestare preventivă prin încheiere motivată, în camera de consiliu.

Soluţiile propunerii de arestare preventivă emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi pot fi următoarele:

– admite propunerea de arestare preventivă a inculpatului în faza de urmărire penală;

– respinge propunerea de arestare preventivă, dispunând punerea în libertate a inculpatului reţinut;

– respinge propunerea de arestare preventivă, dispunând luarea unei măsuri preventive mai uşoare.[18]

2.3. Admiterea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale

Admiterea propunerii se face prin încheiere motivată, dispunându-se pe o perioadă de cel mult 30 de zile, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

În cazul în care inculpatul a fost anterior reţinut, durata reţinerii nu se derivă din durata arestării preventive. Când judecătorul de drepturi şi libertăţi admite propunerea de arestare preventivă, îi revin o serie de obligaţii, cum ar fi dreptul la apărare a inculpatului, cât şi pentru ocrotirea persoanelor aflate în îngrijirea acestuia.

Arestarea preventivă trebuie sa fie adusă la cunoştinţă inculpatului în limba pe care o înţelege şi motivele pentru care s-a dispus arestarea sa, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă inculpatul se prezintă la termenul la care s-a dispus măsura şi v-a comunica, în scris, sub semnătură drepturile determinate de starea de arest preventive, şi anume:

– dreptul de a informa şi alte persoane;

– dreptul de acces la asistenţă medical de urgenţă;

– dreptul de a contesta măsura preventivă luată împotriva sa;

– dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară;

Aceste drepturi i se comunică inculpatului, în format scris, iar acesta va semna luarea la cunoştinţă. Dacă refuză să semneze, se va întocmi un proces-verbal, semnat de cel care a făcut aceste demersuri.

Dacă inculpatul pentru care s-a dispus măsura nu este cetăţean român, judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuie să informeze obligatoriu despre luarea măsurii preventive şi Inspectoratul General pentru Imigrări, precum şi misiunea diplomatică ori oficiul consular al statului al cărui cetăţean este sau, după caz, o organizaţie internaţională umanitară, dacă nu doreşte să beneficieze de asistenţa autorităţilor din ţara de origine, ori reprezentanţa organizaţiei internaţionale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub protecţia unei astfel de organizaţii.

Inculpatul poate înştiinţa din locul de detenţie un membru de familie referitor la locul unde se află, sau în cazul în care locul de detenţie este schimbat.

Administraţia locului de detenţie are îndatorirea de ai adduce la cunoştinţă toate drepturile de care inculpatul beneficiază, într-un process-verbal scris pentru a se face dovada îndeplinirii acestor obligaţii.[19]

2.4. Respingerea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale

Respingerea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale se dispune de către judecător în contextul în care dispoziţiile şi condiţiile legale nu sunt prevăzute de lege în vederea luării acestei măsuri preventive. Când propunerea de arestare preventivă este respinsă prin încheiere motivată, inculpatul se află în stare de libertate. Dacă inculpatul este reţinut, termenul de soluţionare trebuie să fie înainte de expirarea duratei reţinerii.[20]

Respingerea propunerii de arestare preventivă şi luarea unei alte măsuri preventive mai favorabile.

Când judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevătute de lege pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, însă apreciază că sunt respectate condiţiile în vederea luării unei alte măsuri preventive, poate dispune aplicarea măsura arestului la domiciliu, măsura controlului judiciar sau măsura controlului judiciar pe cauţiune.

3. MANDATUL DE ARESTARE PREVENTIVĂ

Mandatul de arestare preventivă reprezintă actul procedural prin care se pune în mişcare dispoziţia judecătorului de drepturi şi libertăţi de arestare a inculpatului. În temeiul acestui act procedural, organele de poliţie judiciară vor priva de libertate pe inculpat cu scopul de a-l preda administraţiei locului de deţinere.[21]

În cazul comiterii infracţiunii sunt implicaţi mai mulţi inculpaţi, se va emite mandat de arestare pentru fiecare autor în parte.

3.1. Organul competent să dispună mandatul de arestare preventivă

Organul competent să dispună mandatul de arestare preventivă este judecătorul de drepturi şi libertăţi care emite mandatul în trei exemplare. Unul dintre exemplare este înmânat inculpatului faţă de care s-a dispus măsura, un exemplar va rămâne la arhiva instanţei emitente iar al treilea exemplar este comunicat administraţiei locului de detenţie în momentul arestării inculpatului.

Mandatul de arestare poate fi transmis prin organelor judiciare de poliţie prin fax, poştă electronică sau prin orice mijloc de transmitere care să producă un document scris, dar cu condiţia respectării autenticităţii documentului.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheierea de arestare preventivă, dispune şi eliberarea mandatului de arestare preventivă a inculpatului.[22]

3.2. Conţinutul mandatului de arestare preventivă

Conţinutul mandatului este următorul:

– instanţa din care face parte judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus luarea măsurii arestării preventive;

– data emiterii mandatului;

– numele, prenumele şi calitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi care a emis mandatul de arestare;

– datele de identificare ale inculpatului;

– durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menţionarea datei la care încetează;

– arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei şi locului comiterii acesteia, încadrarea juridică, infracţiunea şi pedeapsa prevăzută de lege;

– temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă;

– ordinul de a fi arestat inculpatul;

– indicarea locului unde va deţinut inculpatul arestat preventiv;

– semnătura judecătorului de drepturi şi libertăţi;

– semnătura inculpatului prezent, în cazul în care acesta refuză să semneze, se va face menţiune corespunzătoare în mandat.[23]

3.3. Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului

Organele Ministerului Afacerilor au îndatorirea la ordinul judecătorului de drepturi şi libertăţi de a-l aresta pe inculpat, respectiv să îl priveze de libertate pe durata indicată în acesta, conform mandatului de arestare preventivă.

În cazul în care mandatul a fost emis după audierea inculpatului (inculpatul a asistat la soluţionarea propunerii de arestare preventivă), judecătorul delegat înaintează câte un exemplar atât inculpatului cât şi organului de poliţie. Mandatul poate fi emis prin poştă electronică, fax, cu condiţia ca mijlocul de transmitere să păstreze autenticitatea documentului.[24]

Dacă măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, se emit două exemplare originale ale mandatului se înmânează de la domiciliul sau reşedinţa inculpatului. Din momentul primirii mandatului de arestare preventivă, organul de poliţie are îndatorirea de a efectua cercetări la domiciliul, respectiv reşedinţa inculpatului, să îl reţină, să îl aresteze şi să îl predea unui centru de detenţie şi arestare preventivă, hotărât de judecătorul de drepturi şi libertăţi menţinut în cuprinsul mandatului de arestare preventivă.[25]

Când persoana căutată este găsită de către organul de poliţie, i se arată mandatul de arestare, apoi inculpatul este condus în cel mult 24 de ore în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura arestării preventive sau judecătorului de cameră preliminară ori în faţa completului la care se află dosarul în vederea soluţionării cauzei.

În cazul erorilor materiale în conţinutul mandatului organul de poliţie sesizează judecătorul de libertăţi cu scopul îndreptării erorilor.

Dacă inculpatul nu a fost prezent în momentul emiterii mandatului din motive nejustificate, forţă majoră sau stare de necesitate, organul de poliţie procedează conform mandatului, ci anume la arestarea persoanei ale cărui date sunt in mandat, inculpatul fiind dus în cel mult 24 de ore în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi. În cazul în care dosarul nu se mai află la procurorul de caz, persoana în cauză va fi condusă la organul judiciar ci anume judecătorul de cameră preliminară sau în faţa instanţei de judecată.

Lipsa inculpatului în vederea luării arestării preventive poate fi determinată justificat, şi anume din motive medicale, forţă majoră sau starea de necesitate.

După soluţionarea problemelor care au făcut imposibilă prezenţa inculpatului, acesta va fi condus de către organele de poliţie în faţa organului judiciar care a dispus mandatul de arestare preventivă, respectiv în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi sau în faţa judecătorului de cameră preliminară.

Organul de poliţie poate pătrunde în locuinţa inculpatului, fără acordul inculpatului, dar şi în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal, dacă există bănuiala că persoana identificată se află în jur.[26]

Dacă persoana asupra căreia a fost dispus mandatul de arestare preventivă a lipsit la data emiterii mandatului de arestare preventivă, inculpatul nu îşi mai poate exercita dreptul la apărare. Organul judiciar desemnat va stabili un termen în urma confirmării,asigurând prezenţa procurorului şi prezenţa unui avocat ales de către inculpat sau din oficiu fiind obligatorie.

Organul judiciar va analiza toate probele şi va dispune în camera de consiliu, prin încheiere următoarele aspecte:

– confirmarea arestării preventive, şi în consecinţă, executarea mandatului emis.

În cazul în care organul judiciar constată căa arestarea preventivă nu a putut fi confirmată, poate dispune, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile legii:

– revocarea arestării preventive;

– înlocuirea arestării preventive cu o măsură asiguratorie sau cu o măsură preventivă mai uşoară şi anume arestarea la domiciliu, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune.

Condiţiile dispuse pot fi din nou evaluate.

Încheierea mandatului se face de către judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de către judecătorul de cameră preliminară în camera preliminară prin încheiere, indiferent de soluţia dată.

Imposibilitatea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă are loc în momentul în care persoana căutată nu a fost găsită, în acest sens, se va întocmi un proces-verbal de către organul de poliţie însărcinat, cu înştiinţarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, procesul-verbal ulterior va fi înaintat organelor competente pentru darea în urmărire şi în consemn la punctele de trecere ale frontierei.[27]

 3.4. Durata arestării preventive a inculpatului    

Conform art. 23 alin. (5) din Constituţia României ,,în cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.,, [28] Această specificare constituţională este preluată în Codul de procedură penală în art. 233 alin (1) în care se specifică că durata arestării inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăşi 30 de zile în afară de cazul când ea este prelungită conform legii.[29]

Termenul de 30 de zile curge din momentul punerii în executare a măsurii faţă de inculpatul arestat preventiv.[30]

Pentru fiecare prelungire în parte, trebuie respectată procedura de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale, mai întâi, procurorul întocmeşte o propunere care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, înaintarea sa făcându-se împreună cu dosarul cauzei către judecătorul de drepturi şi libertăţi competent, soluţionarea se va face în camera de consiliu, cu aducerea inculpatului, prezenţa procurorului fiind obligatorie.

CAPITOLUL II. INSTITUŢII PROCEDURALE INCIDENTE PE PARCURSUL EXECUTĂRII ARESTĂRII PREVENTIVE

1. Prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale

Prelungirea duratei arestării se dispune numai în faza de urmărire penală, conform reglementărilor procesual penale. În cazul în care măsura arestării preventive a fost luată în faza de judecată, cât şi în cursul urmăririi penale, poate fi menţinută.

În cursul urmăririi penale, măsura de arestare se poate prelungi conform temeiurilor care au determinat arestarea iniţială dacă impun privarea de libertate a inculpatului.

Competenţa de prelungire duratei arestării inculpatului îi revine judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă sau instanţei corespunzătoare în grad acesteia în a cărei rază de află locul de deţinere, locul unde s-a consumat infracţiunea sau sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.[31]

Când măsura arestării preventive a fost dispusă iniţial de către un judecător de drepturi şi libertăţi de la o instanţă inferioară în grad instanţei competente cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, în acest caz, prelungirea măsurii se poate dispune numai de către un judecător de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă în momentul soluţionării propunerii de prelungire sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei rază de află locul în care inculpatul este privativ de libertate, locul unde s-a consumat infracţiunea sau sediul parchetului din a cărei circumscripţie provine procurorul care a întocmit propunerea de arestare a inculpatului.[32]

Scopul măsurii arestării preventive este acela de a înlătura starea de pericol produsă de către inculpatul major.

Dosarul cauzei se depune împreună cu referatul cu propunerea de prelungire, respectându-se termenul de depunere şi anume 5 zile, înainte ca măsura preventivă anterioară să expire.[33]

În acest sens, Decizia nr. 336/2015 a CCR2 a stabilit că ,,în concluzie, având în vedere toate cele arătate, ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare a inculpatului arestat şi de a elimina arbitrariul cât priveşte dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate Curtea constată că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu[34]. Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei.

Prin urmare, Curtea reţine că nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi,, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive,, este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare a inculpatului arestat, aşa încât sunt incidente normele procesual penale din art. 268 alin. (1) C. pr.pen., sancţiunea pentru nerespectarea a unui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen.,,[35]

Tot referitor la acest termen de 5 zile s-a pronunţat ÎCCJ prin Decizia nr. 20/2017, în care a statuat că ,,în raport cu aceste argumente, termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) C. Pr. Pen. este un termen procedural, minim, de regresiune se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2), (4) C. pr.pen.,respectiv în calculul termenului nu se socoteşte ziua în care începe să curgă termenul şi nici ziua în care nu se împlineşte, iar în situaţia în care ultima zi a acestui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare anterioare. În considerarea celor expuse, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş şi va stabili că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 235 alin. (1)C.pr.pen. termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) C.pr.pen. se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2), (4) C.pr.pen.,,[36]

Cercetând ambele decizii de mai sus menţionate, rezultă faptul că termenul de 5 zile, referitor la propunerea de prelungire a măsurii arestului preventiv, trebuie îndeplinit de către procuror, în caz contrar va avea loc decăderea acestuia referitor la exercitarea dreptului de a depune această prelungire, iar actul va fi integrat în nulitate absolută. Această nulitate nu se găseşte în cazurile menţionate la art. 281 alin. (1) C. pr.pen., fiind vorba de o nulitate absolută virtuală, care se poate invoca oricând pe parcursul procesului penal.[37]

În cazul în care, în aceiaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi arestaţi, durata arestării preventive expirând în mod diferit, procurorul poate sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunerea prelungirii a arestării preventive pentru toţi inculpaţii.[38]

2. PROCEDURA PRELUNGIRII ARESTĂRII PREVENTIVE

În cursul urmăririi penale, procedura prelungirii arestării preventive se face doar pe baza propunerii motivate a procurorului desemnat în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale. În cazul în care procurorul de caz se ocupă doar cu supravegherea urmăririi penale, organul de cercetare penală îl va informa în vederea formulării propunerii de prelungire.[39]

Dosarul cauzei împreună cu propunerea de prelungire a arestării preventive sunt depuse de către procuror la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea termenului arestării preventive, în vederea soluţionării propunerii de prelungire a arestării preventive.

2.1. Procedura în faţa procurorului

 Ţinându-se cont de cele două faze fundamentale de urmărire, urmărirea penală proprie a procurorului şi supravegherea cercetărilor penale, prelungirea duratei se poate pronunţa doar pe baza propunerii motivate a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.[40]

Deşi nu este menţionat în lege, referatul împreună cu dosarul sunt înaintate procurorului competent, de către organul de cercetare penală având ca scop prelungirea propunerii de arestare preventivă. Prezenţa acestuia este obligatorie în vederea verificării lui, ulterior, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă să soluţioneze propunerea de prelungire.

Dacă procurorul realizează ,,personal,, urmărirea penală, nu mai este obligatorie întocmirea unei propuneri de către organul de cercetare penală,ci procurorul care realizează urmărirea penală proprie, în condiţiile legii, sesizând din oficiu judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în termenul legal, printr-un referat în care sunt menţionate motivele pentru care solicită prelungirea arestării preventive[41]. Modalitatea de sesizare este următoarea,, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi.,,[42]

Nu se consideră ilegal dacă înaintarea referatului cu propunere de prelungire a arestării este însoţit de o adresă semnată personal de către procurorul care a supravegheat sau efectuat urmărirea penală cât şi de către prim-procurorul parchetului din care face parte ori de către procurorul-şef de secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Propunerea de prelungire a arestării, tipizată în referat se pune la adresa de înaintare la instanţă a actelor procedurale.Aceiaşi procedură trebuie îndeplinită de către procurorul care efectuează urmărirea penală proprie. În cuprinsul adresei nu sunt menţinute alte motive care să aibă ca scop prelungirea arestării a inculpatului.

În contextul în care sunt găsiţi mai mulţi inculpaţi arestaţi, durata arestării nu expiră în același timp pentru toţi, procurorul care înştiinţează judecătorul de drepturi şi libertăţi pentru unul unul dintre inculpaţi,poate sesiza acelaşi judecător de drepturi şi libertăţi cu privire la ceilalţi inculpaţi. În acest termenul de 5 zile este raportat la momentul epuizării terenului de arestare ci anume maxim 30 de zile.[43]

2.2. Termenul de 5 zile de sesizare a instanţei

Dosarul cauzei însoţit de propunerea de prelungire, realizată de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală se depun la instanţa competentă în vederea soluţionării cu minim 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, putând fi consultat de către un apărător.

Propunerea motivată de prelungire a arestării preventive a inculpatului cuprinde următoarele menţiuni:

– parchetul din care face parte procurorul care a făcut sesizarea;

– numărul dosarului;

– data emiterii sesizării;

– numele şi prenumele procurorului care a făcut sesizarea;

– indicarea actului procedural prin care s-a dispus arestarea, inclusiv a mandatului de arestare a inculpatului, precum şi a celui de prelungire anterioară, dacă este cazul;

– arătarea datei la care a început arestarea şi a datei expirării acesteia;

– arătarea motivelor care justifică prelungirea arestării preventive;

– indicarea, eventual, a mijloacelor de probă din care rezultă probele pe care se bazează motivele de prelungire cu trimitere la dosar;

– cererea de prelungire a arestării preventive adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei de judecată competente;

– semnătura procurorului competent.[44]

Conform codului de procedură penală, pentru calcularea termenului nu este inclusă ziua în care începe să curgă termenul şi nici ziua în care acesta se împlineşte.

În cazul în care ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare anterioare.

2.3. Procedura în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei competente

Procedura propunerii de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale este aceiaşi şi în cazul procedurii prelungirii arestării preventive.Se realizează conform următoarelor menţiuni:

– stabilirea şi comunicarea termenului pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive. Judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează un termen pentru rezolvarea propunerii de prelungire a arestării preventive, termen care nu poate depăşi valabilitatea măsurii. Prezenţa procurorului este obligatorie, având îndatorirea de a asigura prezenţa inculpatului în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în ziua şi ora stabilită de judecătorul competent.Avocatul inculpatului poate analiza dosarul, fiind încunoştinţat cu termenul stabilit de către judecător.

– ascultarea inculpatului. Ascultarea inculpatului este obligatorie, respectând prevederile procedurale conform legii. Inculpatul este ascultat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în prezenţa unui avocat ales sau din oficiu, dezbătându-se motivele în vederea prelungirii arestării.Dacă inculpatul se află într-un loc de deţinere, cu acordul acestuia, ascultarea se poate realiza prin video-conferinţă, în prezenţa unui apărător ales sau numit din oficiu sau în prezenţa unui interpret.

dezbaterea propunerii. În vederea dezbaterii propunerii, prezenţa inculpatului dar şi a procurorului este obligatorie, dezbaterea având loc în camera de consiliu.Inculpatul poate lipsi doar în anumite condiţii prevăzute de lege: în cazul în care inculpatul arestat preventiv este internat în spital ori din diverse motive medicale nu poate fi adus în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi sau din cauză de forţă majoră ori stare de necesitate, deplasarea nu se poate realiza.

În această situaţie,dezbaterea de va desfăşura în prezenţa i se dă cuvântul avocatului inculpatului care poate pune concluziile finale în locul inculpatului.Există situaţia când inculpatul poate participa virtual prin intermediul video-conferinţei de la locul de deţinere, asistat de un apărător ales sau din oficiu sau în prezenţa unui expert.

– soluţionarea propunerii. Soluţionarea propunerii se face de către judecătorul şi libertăţi, înainte de expirarea duratei arestării preventive, prin încheiere motivată, fiind posibile două soluţii:

– respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, fără luarea unei alte măsuri preventive sau cu luarea unei măsuri preventive mai uşoare;

– admiterea propunerii de prelungire a arestării preventive.

Întocmirea minutei este obligatorie.[45]

3. SOLUŢIILE

3.1. Admiterea propunerii de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale

Dacă judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale, admite propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului dispusă de către procurorul de caz, prin încheiere motivată.[46]

Prelungirea arestării preventive se poate dispune pentru o perioadă de maxim 30 de zile, dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Durata totală de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăşi cumulativ 180 de zile.[47]

În sens contrar, când judecătorul de drepturi şi libertăţi susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile legii, în vederea prelungirii arestării preventive a inculpatului, respinge propunerea procurorului, printr-o încheiere motivată, dispune punerea în libertate a inculpatului la expirarea termenului, dacă nu a fost arestat din altă cauză.

În acest caz, judecătorul care a respins propunerea de prelungire a arestării preventive poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, arest la domiciliu, control judiciar pe cauţiune sau control judiciar.

3.2. Respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale

Dacă judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile legii, în vederea prelungirii arestării preventive a inculpatului, respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată, dispunând punerea în libertate a inculpatului sau înlocuirea măsurii preventive cu o măsură mai uşoară.[48]

În cazul în care, judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile legii, respinge propunerea procurorului ca inadmisibilă( ex. Când nu a fost respectat termenul de 5 zile de sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi) ori ca neîntemeiată când nu sunt întrunite prevederile legale. Deşi legea prevede că judecătorul dispune punerea în libertate a inculpatului, o asemenea dispoziţie o putem aprecia ca inutilă deoarece punerea în libertate a inculpatului la expirarea duratei măsurii intervine de drept.

Putem să mai menţionăm faptul că legea face referire într-un mod eronat la înlocuirea măsurii, deoarece, în momentul luării unei măsuri mai uşoare, aceasta produce efecte doar din momentul expirării duratei arestării , nu din momentul dispunerii măsurii de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.[49]

4. TRATAMENTUL MEDICAL SUB PAZĂ PERMANENTĂ

Conform literaturii de specialitate, definiţia măsurii de siguranţă cu caracter medical este următoarea:,,acele măsuri ce se iau, în mod provizoriu, în cursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală cât şi în procedura de cameră preliminară sau în faza de judecată, faţă de suspect sau inculpat pentru a înlătura starea de pericol generată de natura cauzei şi pentru preîntampinarea săvârşirii unor fapte noi prevăzute de legea penală.,,[50]

Din conţinutul art. 108 CP, reprezintă măsuri penale de siguranţă cu caracter medical următoarele:

– obligarea provizorie la tratament medical;

– internarea medicală provizorie.

4.1. Obligarea provizorie la tratament medical

Această măsură de dispune faţă de suspectul sau inculpatul care reprezintă un pericol în societate şi suferă de o boală, inclusiv de cea provocată de consumul în exces de alcool sau se substanţe psihoactive interzise de lege.

Termenul de ,,boală,, reprezintă o tulburare a activităţii normale a organismului sub influenţa unor agenţi atât din mediul interior cât şi din mediul exterior care determină o persoană să săvârşească o infracţiune prevăzută de legea penală, astfel, dobândind calitatea de suspect sau calitatea de inculpat.[51]

Măsura de înlăturare a stării de pericol produsă de suspect sau inculpat are ca scop obligarea acestuia de a urma, în mod regulat, un tratament precizat de către un medic specializat, până la însănătoşirea sau ameliorarea sa, care să înlăture starea de pericol. Internarea medicală a suspectului sau inculpatului apare în momentul în care acesta nu respectă cu bună-credinţă tratamentul medicului specialist, această măsură este dispusă de organul judiciar competent. Măsura obligării la tratament se dispune în cursul urmării penale până la sentinţa finală de judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul procedurii camerei preliminare de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată în cursul judecăţii prin încheiere motivată.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi respectiv judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în vederea măsurii în camera de consiliu, iar instanţa de judecată se pronunţă prin încheiere motivată şi are loc în şedinţă publică.[52]

Procedura de aplicare

Măsura impunerii la tratament medical se dispune la propunerea procurorului, care, în faza de urmărire penală şi a procedurii de cameră preliminară înaintează solicitarea motivată judecătorului de drepturi şi libertăţi de cameră preliminară dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute expres de lege.

Procurorul trebuie să ataşeze expertiza medico-legală, ca să demonstreze faptul că inculpatul are o problemă medicală şi este necesară obligarea sa la tratament.Procedura de aplicare se efectuează cu citarea suspectului/ inculpatului care este obligatoriu însoţit de un avocat ales sau numit din oficiu. Conform dispoziţiilor prevăzute de CPP, suspectul/ inculpatul poate fi asistat de către un medic de specialitate ales de el şi are posibilitatea de a pune concluzii.

Această încheiere poate fi contestată în termen de 5 zile, încheiere prin care se dispune luarea măsurii, dar nu suspendă punerea în aplicare a acestei măsuri de siguranţă. Cănd judecătorul admite cererea procurorului, suspectul/ inculpatul este obligat să respecte tratamentul medical.

Judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată în cazul în care procurorul a sesizat prin rechizitoriu de trimitere în judecată a inculpatului poate ridica măsura obligării la tratament medical. Pe baza unor documente medicale concludente, atât în faza de judecată cât şi în cursul apelului, poate dispune obligarea inculpatului la tratament medical din oficiu sau la propunerea procurorului.

Dacă procurorul dispune netrimiterea în judecată în inculpatului, procurorul va sesiza judecătorul de cameră preliminară în vederea revocării acestei măsuri, inculpatul va fi citat şi va fi ascultat în prezenţa avocatului ales sau din oficiu dar şi în prezenţa procurorului care a dispus măsura.

Se poate formula contestaţie în termen de 3 zile de la pronunţare împotriva încheierii conform prevederilor legale.[53]

4.2. Internarea medicală provizorie

Reprezintă cea de a doua măsură de siguranţă, internarea medicală provizorie ce se aplică în momentul în care suspectul/ inculpatul este bolnav mintal sau este consumator cronic de substanţe psihoactive şi prezintă un pericol pentru societate. Inculpatul este internat într-o unitate sanitară de specialitate până la însănătoşirea sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.[54]

Pericolul pentru societate apare din starea psihofizică a persoanei care a comis o faptă prevăzută de legea penală, care are probleme de natură psihică, este consumator de substanţe psihoactive sau care se combate cu o boală infecto-contagioasă.

Această măsură se dispune dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

– persoana să fii comis o faptă prevăzută de legea penală, indiferent dacă fapta constituie sau nu o infracţiune;

– starea în care se află suspectul sau inculpatul;

– suspectul sau inculpatul să prezinte un pericol concret şi actual pentru siguranţa publică din cauza unei boli mintale sau din cauza consumului cronic de substanţe psihoactive;

– instanţa de judecată apreciază că, în urma internării medicale provizorii, suspectul sau inculpatul se va însănătoşi şi se va înlătura astfel pericolul pe care îl prezenta acesta.[55]

Măsura se dispune de procuror atât în cursul urmăririi penale cât şi în procedura de cameră preliminară.

Procedura de aplicare

Măsura internării medicale provizorii se dispune în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii. Când procurorul consideră a fi îndeplinite dispoziţiile legale, înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi sau judecătorului de cameră preliminară propunerea motivată privind dispunerea acestei măsuri faţă de suspect/ inculpat. Procurorul pune la dosarul cauzei documentele medicale doveditoare, concludente, care să justifice luarea acestei măsuri sau o expertiză medico-legală prin care se arată necesitatea luării acestei măsuri.

Procedura prin care se soluţionează această propunere presupune aducerea suspectului/ inculpatului pe bază de mandat. Audierea acestuia se face în prezenţa avocatului ales sau numit din oficiu, participarea procurorului este obligatorie. Dacă persoana împotriva căreia se dispune măsura, se află într-o unitate medicală iar deplasarea nu se poate realiza, judecătorul de drepturi şi libertăţi îl va audia prin video-conferinţă.[56]

4.3. Ridicarea măsurii internării medicale provizorii

Măsura internării medicale va fi ridicată în momentul însănătoşirii suspectului sau inculpatului ori dacă a intervenit o ameliorare a stării de sănătate, constatată printr-o expertiză medico-legală psihiatrică care înlătură starea de pericol pentru o bună siguranţă publică. Ridicarea măsurii are loc la propunerea procurorului ori a medicului curant sau la cererea atât a sa cât şi a unui membru de familie a inculpatului.

Ridicarea măsurii se realizează de către judecătorul de drepturi şi libertăţi în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară în procedura de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată. Menţionăm că măsura internării medicale este o măsură privativă de libertate în lumina prevederilor constituţionale şi procedurale.Persoana care a fost privativă în mod nelegal de libertate poate solicita repararea pagubei suferite.[57]

5. CALEA DE ATAC ÎMPOTRIVA ARESTĂRII PREVENTIVE 

5.1. Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune cu privire la măsurile preventive în cadrul procesului penal

Calea de atac care poate fi exercitată împotriva în materia măsurilor preventive este contestaţia[58]. Această măsură preventivă prezintă anumite caracteristici indiferent de faza procesuală sau de felul soluţiei atacate şi enumerăm următoarele:

– priveşte, în general, încheierile pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, de judecătorul de cameră preliminară sau după caz, de instanţă;

– se poate motiva fie din momentul declarării, fie la o dată ulterioară, până la termenul stabilit pentru executarea căii de atac;

– ,,se depune,, la judecătorul sau la instanţa care a pronunţat încheierea atacată.Este obligatorie consemnarea ei într-o cerere scrisă.Legea nu prevede posibilitatea declarării orale a contestaţiei;

– poate fi declarată într-un termen de 48 de ore, care curge din momentul pronunţării sau din momentul comunicării, după caz, atât pentru procuror cât şi pentru inculpat;

– se soluţionează de către judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei ierarhic superioare sau de instanţa ierarhic superioară, după caz;

– în toate cazurile, contestaţia se soluţionează prin încheiere motivată;

– declanşează o procedură urgentă încadrată de prevederea unor termene scurte; înaintea contestaţiei împreună cu dosarul cauzei în vederea soluţionării în termen de 48 de ore de la momentul înregistrării, soluţionarea contestaţiei formulate de inculpat în termen de 5 zile de la momentul înregistrării, soluţionarea contestaţiei formulate de procuror înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, restituirea dosarului cauzei procurorului în termen de 48 de ore de la soluţionarea contestaţiei.[59]

5.2. Calea de atac împotriva încheierilor care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale

În cursul urmăririi penale,inculpatul cât şi procurorul au dreptul de a formula contestaţie contra deciziilor finale ale judecătorului de drepturi şi libertăţi luate asupra măsurilor cu caracter preventiv, indiferent de natura măsurii preventive sau de soluţia finală acesteia.Termenul în vederea exercitării căii de atac este de 48 de zile din momentul comunicării sau pronunţării după caz[60]. Contestaţia trebuie depusă la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a pronunţat încheierea atacată şi este înaintată şi însoţită de dosarul cauzei.

Contestația reprezintă o cale de atac cu caracter suspensiv de executare.Contestaţia formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei măsuri preventive ori prin care s-a contestat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare.

În privinţa termenului de soluţionare legea face diferenţă între contestaţia formulată de inculpat şi contestaţia formulată de procuror în felul următor:

– când este formulată de inculpat, se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare. Nerespectarea lui atrage consecinţe procesuale, termenul de 5 zile fiind de recomandare. Putem susţine că termenul începe să curgă din momentul înregistrării căii de atac şi nu din momentul înregistrării cauzei la instanţa competentă să soluţioneze cauza.

– dacă este formulată de procuror, contestaţia se soluţionează înaintea expirării duratei măsurii preventive. Această regulă este motivată de faptul că prin expirarea termenului s-ar ajunge la încetarea de drept a măsurii, existând ca cererea să rămână fără obiect.În prezenţa unei precizări legislative, termenul de soluţionare va trebui să fie cât mai scurt.

Procedura de soluţionare a contestaţiei are loc în camera de consiliu, ţinând cont de următoarele principii:

– citarea inculpatului. Pentru o bună soluţionare a contestaţiei, inculpatul este în mod obligatoriu citat, această regulă fiind o consecinţă a caracterului obligatoriu al prezenţei inculpatului.

Există şi o excepţie când soluţionarea contestaţiei are loc în lipsa inculpatului, fiind justificate doar următoarele situaţii: când a dispărut, când se sustrage, când are probleme de sănătate care împiedică deplasarea sa la instanţa competentă în vederea soluţionării, din cauză de forţă majoră sau de stare de necesitate. Se consideră prezent şi inculpatul care participă la soluţionare prin intermediul video-conferinţei în prezenţa unui avocat ales sau denumit din oficiu sau când este asistat de un interpret. Video-conferinţa are în vedere acordul inculpatului din locul de deţinere.

– acordarea asistenţei juridice pentru inculpat – nu există excepţii când inculpatul nu are dreptul la asistenţă juridică, fiind obligatorie în toate cazurile.

– participarea procurorului – din punct de vedere legal, este obligatorie prezenţa procurorului în absolut toate cazurile.[61]

Soluţiile care pot fi date de către judecător pot fi: admiterea sau respingerea contestaţiei.Motivele pentru care o contestaţie este respinsă sunt următoarele: contestaţie considerată ca inadmisibilă, tardivă sau neîntemeiată.

Admiterea contestaţiei are loc când judecătorul de drepturi şi libertăţi o consideră întemeiată. Când contestaţia este apreciată ca întemeiată, se desfiinţează încheierea atacată în tot sau în parte cât şi la pronunţarea unei noi soluţii, considerată legală şi întemeiată.

Cu titlul de natură particulară, audierea contestaţiei este reglementată legal în următoarele situaţii:

– admiterea contestaţiei formulate de procuror împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă. În această circumstanţă, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa superioară desfiinţează încheierea atacată şi are loc dispunerea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Inculpatului i se spune motivele pentru care s-a dispus măsura arestării în limba pe care o înţelege.

admiterea contestaţiei procurorului împotriva încheierii de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive. În această situaţie, judecătorul dispune desfiinţarea încheierii atacate şi dispune prelungirea măsurii arestării preventive pe o durată de cel mult 30 de zile.

admiterea contestaţiei procurorului, urmată de luarea, în cazul în care sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege a uneia dintre măsurile preventive prevăzute de legea procesual penală. Judecătorul de drepturi şi libertăţi poate lua în urma contestaţiei declarate de procuror o măsură mai uşoară decât cea solicitată iniţial de procuror, înlocuită sau prelungită.

admiterea contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive.În această circumstanţă se poate dispune respingerea propunerii luate sau de prelungire sau înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă mai uşoară.

După ce soluţia a fost motivată, dosarul este returnat procurorului, într-un termen de 48 de ore. Când încheierea nu este atacată de contestaţie, dosarul se restituie în 48 de ore de la expirarea termenului de contestaţie de către judecătorul de la prima instanţă. Termenul de 48 de ore nu este de natură imperativă, ci de recomandare, nerespectarea lui nu constituie vreo sancţiune procesuală.[62]

5.3. Calea de atac împotriva încheierilor care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară

În vederea soluţionării contestaţiei împotriva încheierilor privind măsurile preventive pronunţate în cameră preliminară, se preiau regulile analizate în vederea soluţionării contestaţiei împotriva încheierii măsurii preventive în cursul urmăririi penale.Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau un complet alcătuit din doi judecători de cameră preliminară de la instanţa supremă are competenţa de a soluţiona contestaţia formulată împotriva încheierilor măsurii preventive, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau după caz, pronunţare.

Prin derogare de la regula efectului suspensiv al căii de atac, contestaţia formulată contra încheierii prin care s-a dispus luarea sau, după caz, menţinerea unei măsuri preventive, nu este suspensivă de executare.

Termenul de soluţionare a contestației depuse de către inculpat este de 5 zile de la formulare, iar termenul de soluţionare a contestaţiei depuse de către procuror având ca scop revocarea sau înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai favorabilă este până la expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Regulile procedurale sunt identice ca în cazul soluţionării contestaţiei împotriva încheierilor prin care s-a dispus măsura preventivă în faza de urmărire penală.[63]

5.4. Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii

În cursul judecăţii, contestaţia se soluţionează după următoarele reguli:

,,- atât inculpatul cât şi procurorul pot formula contestaţie împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de a comunicare;

– contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare în termen de 48 de ore de la înregistrare;

– încheierile prin care instanţa supremă dispuse în primă instanţă asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

– contestaţia se soluţionează în şedinţă publică, cu participarea procurorului şi cu citarea inculpatului;

– contestaţia formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care s-a contestat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare;

– contestaţia formulată de inculpat se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare;

– contestaţia formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior;

– dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, instanţa poate dispune luarea unora dintre măsurile preventive mai uşoare( controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu)[64] ori majorarea cuantumului cauţiunii.[65]

6. CALCULAREA TERMENELOR IN CAZUL MĂSURII ARESTĂRII

Termenele procedurale reprezintă limitări care ocrotesc drepturile şi interesele procesuale ale participanţilor procesului penal şi contribuie la disciplinarea şi sistematizarea activităţii procesuale având ca scop asigurarea realizării la timp şi în mod just a procesului penal.[66]

,,Legiuitorul a prevăzut, de regulă, termen pentru efectuarea oricărui act sau luarea oricărei măsuri în procesul penal. Determinarea termenului se face fie prin arătarea duratei lui în ore, zile, luni sau ani, fie prin arătarea momentului limită până la care poate fi efectuat actul. Pentru unele acte, legiuitorul nu a prevăzut un termen, dar a impus efectuarea de îndată sau de urgenţa, limitând astfel în timp momentul efectuării actului. Există însă şi acte procesuale şi procedurale libere de orice limită de timp, putând fi făcute oricând. Spre exemplu, contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi i) poate fi introdusă oricând (art. 428 alin. 2); cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepţia cazului prevăzut la art. 453 alin.(1) lit. f) (art. 457 alin. 1).,,[67]

6.1. Clasificarea termenelor

În cazul arestării preventive, clasificarea termenelor se face după următoarele criterii:

a) după criteriul unităţii de timp, întâlnim termene pe zile.

b) după criteriul factorului care se stabileşte durata:

– termene legale,care se stabilesc de lege, reglementate în Codul de Procedură Penală, cuprinse în normele legislaţiei procesual-penale şi care pot fi modificate prin voinţa subiecţilor relaţiilor procesuale;

termene judiciare, stabilite de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată, având în vedere circumstanţele cauzei.[68]

c) După drepturile şi interesele pe care le protejează:

– termene procedurale, reprezintă acele termene care au în vedere buna desfăşurare în timp a activităţii procesual-penale şi stabilesc reguli în vederea ocrotirii drepturilor persoanelor participante în procesul penal;

termene substanţiale, reprezintă intervale de timp stabilite de lege şi care privesc drepturi şi interese care sunt independente de desfăşurarea procesului penal.

d) După modul în care se calculează:

termene de regresiune, sunt acele termene care se calculează în sens invers curgerii timpului, de la un anumit moment înapoi.

e) După modul de fixare:

termene fixe;

termene maxime (în cursul arestării preventive, măsura nu poate depăşi cumulativ 180 de zile);

– termene minime;

f) După efectele pe care le produc:

– termene peremptorii sau imperative-termene înăuntrul cărora trebuie efectuat actul, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului în caz de neefectuare la timp.

termen de recomandare-termen înăuntrul cărora trebuie efectuat un act fără însă ca neefectuarea lui în termen să aibă consecinţe asupra actului.

g) După termenul de expirare:

– termene cu determinare relativă;

– termene cu determinare absolută.[69]

6.2. Modul de calcul al termenelor

,,Pentru calcularea termenelor procedural se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul stipulate în actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazul când legea prevede astfel.

a) pentru termenele pe ore sau pe zile – sistemul unităților libere de timp:

– nu se socotesc ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește [art. 269 alin. (2) CPP];

– în cazul în care ziua cade într-o lună care nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni;

Exemplu: un termen de o lună început la 31 mai expiră la data de 30 iunie.

– în ipoteza în care ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează;

b) calculul termenelor substanțiale (art. 271 CPP):

– în calcularea termenelor substanțiale pe ore și pe zile aplicabile în cazul măsurilor privative

sau restrictive de drepturi se folosește sistemul unităților pline de timp;

– potrivit acestui sistem, ora sau ziua de la care începe să curgă termenul și ora sau ziua la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia.,,[70]

6.3.Consecinţele nerespectării termenelor, sunt următoarele:

– decăderea din exerciţiul dreptului în cauză, la această sancţiune se mai adaugă şi sacţiunea nulităţii actului realizat peste termen;

– încetarea efectului măsurii procesuale, dacă măsura preventivă nu poate fi luată,decât pe un anumit termen, expirarea acestui termen are drept consecinţă încetarea de drept a măsurii arestării preventive, această sancţiune aplicându-se doar în cazul termenelor substanţiale.

– nulitatea este aplicabilă pentru celelalte termene procedurale.[71]

CAPITOLUL III. ÎNCETAREA DE DREPT, REVOCAREA ŞI ÎNLOCUIREA MĂSURILOR PREVENTIVE

1. Încetarea de drept a măsurii arestării preventive

Reprezintă ,,ope legis[72],,conform căreia inculpatul nu mai este privativ de libertate potrivit dispoziţiilor măsurii arestării preventive, judecătorul stabilind, în acest context, punerea în libertate a acestuia.

Măsura arestării preventive încetează de drept în următoarele situaţii mai jos menţionate:

a) ,,la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului de 30 de zile, dacă judecătorul de cameră preliminară sau instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen, respective la expirarea termenului de 60 de zile, dacă instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen,,[73]

în cursul urmăririi penale, apare încetarea de drept a măsurii arestării preventive când judecătorul de drepturi şi libertăţi depăşeşte termenul în vederea luării sau prelungirii măsurii la expirarea ultimei zile când s-a dispus privarea de libertate a inculpatului;

– după 180 de zile, arestarea preventivă încetează de drept;

– când se restituie cauza procurorului de caz, privarea de libertate a inculpatului poate fi menţinută pentru 30 de zile, fără a depăşii maximul măsurii, 180 de zile.

în cursul fazei de cameră preliminară, judecătorul are îndatorirea de a verifica periodic legalitatea, temeinicia şi necesitatea privării de libertate. Când procedura de cameră preliminară nu a fost finalizată, iar judecătorul nu a verificat periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive în termen de 30 de zile şi nu a dispus menţinerea, măsura încetează de drept după trecerea termenului.

– în cursul judecăţii, instanţa trebuie să verifice periodic legalitatea, temeinicia şi necesitatea privării de libertate, în caz contrar, în termenul de 60 de zile, dacă nu se dispune menţinerea, măsura arestării încetează de drept;

– măsura arestării preventive poate înceta când este admisă contestaţia de către instanţa de control judiciar, când se constată nulitatea absolută a încheierii primei instanţe(ex. Când măsura a fost dispusă de un judecător incompatibil).

b) ,,în ipoteza în care prima instanţă a dispus prin sentinţă o soluţie de achitare, de încetare a procesului penal, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de condamnare cu suspendare a executării pedepsei sub supraveghere;

c) când, înainte de pronunţarea unei sentinţe în primă instanţă, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul

învinuirii, fără a se putea depăşi, în niciun caz, limita de 5 ani de la data sesizării instanţei competente;[74],,

– maximul special este raportat la pedeapsa prevăzută în conţinutul textului de lege care incriminează infracţiunea comisă în formă continuată, fără reducerea sau majorarea pedepsei inculpatului;

– când se comit infracţiuni în concurs, se va ţine cont de maximul special pentru infracţiunea cea mai gravă şi care constituie temei în vederea privării de libertate;

– în toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani, ulterior, măsura arestării preventive încetează de drept;

d) când procurorul dispune clasarea[75] sau renunţarea la urmărirea penală.

În această situaţie, cazul procesual penal se încheie în stadiul urmăririi penale, caz în care măsura nu mai poate subzista. Când are loc renunţarea la urmărirea penală, măsura încetează de drept în momentul emiterii ordonanţei procurorului.

e) În apel, când se atinge durata pedepsei pronunţate în sentinţa de condamnare;

– pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, instanţa iniţială a dispus printr-o hotărâre de condamnare, şi revocarea suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse anterioare liberării condiţionate, prin ,,pedeapsă pronunţată ,,se va înţelege pedeapsa aplicată pentru infracţiunea sau infracţiunile deduse judecăţii, la care se adaugă pedeapsa devenită executabilă ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei/ liberării condiţionate;

– ,,se va remarca încetarea de drept a măsurii arestării preventive şi în ipoteza în care instanţa de apel va admite calea de atac declarată numai de inculpat şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, dacă durata pedepsei pronunţate în prima instanţă este egală cu durata măsurii arestării preventive;în acest caz, ca urmare a aplicării principiului non reformatio în peius[76] instanţele nu vor aplica o pedeapsă mai mare decât pedeapsa aplicată iniţial,,[77].

f) în momentul în care instanţa pronunţă o hotărâre de condamnare referitor la pedeapsa închisorii egală cu durata arestării preventive;

– când inculpatul aflat în arest preventiv este liberat, iar pedeapsa pronunţată deşi hotărârea nu este definitivă este egală cu durata arestării preventive.Liberarea inculpatului se dispune de administraţia locului de detenţie, în momentul pronunţării hotărârii;

– când durata reţinerii şi arestării preventive este pronunţată de instanţa de apel prin decizie  definitivă este egală cu soluţia de condamnare la pedeapsa închisorii, măsura arestării încetează de drept, iar condamnatul trebuie liberat;

a fortiori[78], încetarea de drept va opera atunci când pedeapsa stabilită este în inferioritatea duratei privării de libertate prin măsura preventivă;

– toate aceste posibilităţi au caracter disproporţionat al măsurii arestării preventive susceptibil în vederea atragerii unei condamnări de Curtea Europeană, logic vorbind, privarea preventivă de libertate constituie o anticipare a pedepsei.

g) în momentul în care instanţa pronunţă o hotărâre de condamnare la pedeapsa amenzii( care nu însoţeşte pedeapsa închisorii) sau la o altă măsură educativă neprivativă de libertate;

– atunci când instanţa aplică o măsură cu caracter educativ privativ de libertate( atât internarea într-un centru educativ sau internarea într-un centru de detenţie), încetează de drept măsura aretării preventive, în acest caz, instanţa poate aplica menţinerea, înlocuirea sau revocarea acesteia;

– când pedeapsa amenzii însoţeşte pedeapsa închisorii, va înceta de drept măsura arestării preventive, când instanţa dispune în vederea suspendării sub supraveghere sau amânarea aplicării pedepsei; astfel, când pedeapsa amenzii însoţeşte pedeapsa închisorii nu este o necesitate ca instanţa să dispună executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie, fiind valabile două ipoteze:

1. când pedeapsa închisorii este suspendată sub supraveghere;

2. când se dispune amânarea aplicării pedepsei[79], măsura arestului încetează de drept.

h) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie sau a detenţiunii pe viaţă.

În această situaţie, se va formula mandatul de executare care va constitui temeiul de privare de libertate al persoanei condamnate, încetând măsura arestării preventive;

– persoana condamnată la pedeapsa închisorii va rămâne privată de libertate conform executării pedepsei stabilite de instanţă, nu în temeiul măsurii preventive;

– judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată are obligaţia să sesizeze încetarea de drept a măsurii arestării preventive şi să dispună de îndată punerea în libertate a inculpatului;

– în cuprinsul ordonanţei prin care se dispune această măsură, procurorul care a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală trebuie să constate încetarea de drept a măsurii arestării preventive, procurorul are obligaţia de a încunoştinţa administraţia locului de deţinere o copie a ordonanţei de clasare sau de renunţare la urmărirea penală cu scopul punerii în libertate a persoanei arestate;

– măsura arestării preventive poate înceta la solicitarea administraţiei locului de detenţie sau a inculpatului în cursul urmăririi penale, judecătorului de drepturi şi libertăţi sau judecătorului de cameră preliminară în vederea constatării încetării de dept a măsurii impuse;

– cererea de soluţionare se soluţionează în camera de consiliu, participarea procurorului este obligatorie dar şi a inculpatului asistat de avocat ales sau numit din oficiu;

– contestaţia formulată împotriva încheierii prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri nu este suspensivă de executare, încheierea fiind executorie;[80]

– comunicarea copiei de pe ordonanţa prin care organul judiciar constată încetarea de drept a măsurii preventive se dispune atât inculpatului dar şi tutuor instituţiilor cu caracter executiv al măsurii.

2. Revocarea arestării preventive

Cazuri de revocare

,,În ipoteza în care nu mai există niciun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive,precum şi atunci când au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, aceasta se revocă din oficiu sau la cerere de către organul judiciar care a dispus măsura.[81],,

Revocarea se execută la cerere sau din oficiu şi are drept consecinţă punerea inculpatului privativ de libertate, dacă faţă de acesta a fost măsura arestării preventive sau arestului la domiciliu. Când organele judiciare remarcă că au fost îndeplinite condiţiile legale

pentru dispunerea unei alte măsuri preventive mai uşoare se va proceda la înlocuirea acesteia, atât la cerere cât şi din oficiu.

Per a contrario[82], când organele judiciare remarcă că au fost îndeplinite condiţiile legale în vederea dispunerii unei măsuri preventive mai dure, atunci va avea loc înlocuirea măsurii luate în primă fază cu acea măsură mai dură, cu menţiunea respectării dispoziţiilor de procedură penală.[83]

Revocarea unei măsuri preventive este dispusă de organul competent, spre deosebire de încetarea de drept care se constată. Din punct de vedere procesual, dispoziţia menţine o anumită evaluare din partea temeiurilor existente, cu scopul stabilirii dacă aceste temeiuri au dispărut sau se menţin.

Din punct de vedere al conţinutului reglementărilor, revocarea de împarte în două categorii:

când au încetat temeiurile care au întemeiat măsura. Această măsură apare în momentul luării, prelungirii sau menţinerii măsurii preventive dacă au existat temeiurile care au impus măsura, ulterior au dispărut, justificând revocarea măsurii. În practica judiciară, referitor la dispariţia temeiurilor care au motivat luarea măsurii preventive, când doi dintre inculpaţi au fost puşi în libertate prin revocarea măsurii, pentru anumite tratamente, trebuie să beneficieze de aceiaşi măsură şi al treilea inculpat, statutul său de recidivist nefiind un impediment.

când au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii. În această situaţie se prezumă că au fost încălcate normele legale cu ocazia luării, prelungirii sau menţinerii măsurii preventive cu condiţia ca această constatare să apară de împrejurări care au fost cunoscute ulterior, rezultate în urma verificărilor efectuate de organele judiciare atât la cererea inculpatului cât şi din oficiu.

Putem spune că acest caz nu încalcă ab initio[84] de către organul judiciar a dispoziţiilor legale în vederea luării măsurii preventive, care se sancţionează care se soluţionează cu ajutorul căilor de atac. În cazul în care nu sunt cunoscute împrejurările de care depinde îndeplinirea condițiilor legale, se ajunge la neluarea sau la neprelungirea ori la menţinerea măsurii, după caz.

2.1. Efectele revocării măsurilor reţinerii şi arestării preventive

În momentul în care se revocă măsura preventivă, se dispune, atât în cazul reţinerii cât şi în cazul arestării preventive punerea în libertate a inculpatului, cu condiţia să nu fie arestat din altă cauză. Din conţinutul reglementării rezultă că dispoziţia de revocare a măsurii preventive nu duce la o revocare care să fie executată imediat pentru niciun caz posibil de revocare, deci, putem menţiona că legiuitorul a eşuat din punct de vedere al demersului de a pune de acord reglementarea internă a revocării măsurii arestării preventive cu menţiunişe ce decurg di conţinutul prevederilor Convenţiei europene, reprezentând aplicaţia ,,principiului preeminenţei dreptului,, în materia dispoziţiilor preventive.

2.2. Procedura de revocare a măsurii preventive

Revocarea constituie o obligaţie pentru organul judiciar penal, care se dispune, în principiu, din oficiu de către organul judiciar care a aplicat măsura, cu menţiunea ca dosarul să se afle în faza procesuală respectivă datorită caracterului de excepţie care guvernează măsurile preventive şi respectarea principiului legalităţii în vederea luării, menţinerii sau prelungirii lor. În caz de nerespectare, revocarea se da dispune de organul judiciar, responsabil cu soluţionarea cauzei în faza procesuală în care se află. Revocarea se dispune doar în momentul în care sunt îndeplinite condiţiile legale, chiar dacă judecătorul de drepturi şi libertăţi a mai pronunţată hotărâri prin care s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului.

Cererea de revocare a măsurii preventive se aplică doar în situaţia în care cauza este în proces de soluţionare la procuror, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, după caz.

Cererea de evocare se poate face din oficiu de organele judiciare competente,cât şi la cerere de inculpat.

În cazul revocării unei măsuri preventive, nu se poate dispune şi înlocuirea ei cu altă măsură preventivă, deoarece o măsură revocată nu mai poate fi înlocuită.

3. Înlocuirea măsurilor preventive

Măsura preventivă luată se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară sau mai grea, după caz, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale[85]. Codul de procedură penală aflat în vigoare stabileşte înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură în două feluri diferite, ţinând cont de severitatea măsurii cu care este înlocuită, respectiv înlocuirea cu o măsură mai uşoară sau cu o măsură mai grea.[86]

3.1. Cazuri de înlocuire a măsurii arestării preventive

Această măsură procesuală poate fi dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată prin care se înlocuieşte cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune, când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) s-au schimbat temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive;

b) sunt întrunite condiţiile prevăzute de Codul de Procedură Penală, în toate aceste ipostaze este necesară îndeplinirea condiţiei probei din care să rezulte suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea infracţiunii de care este acuzat inculpatul;

c) când se constată că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art.202, alin(1) Codul de Procedură Penală, în urma evaluării concrete a cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, această condiţie putem spune că reprezintă consacrarea testului proporţionalităţii şi a caracterului gradual a măsurii preventive.

Procedura înlocuirii măsurii arestării preventive

Înlocuirea măsurii preventive cu o altă măsură preventivă se poate dispune la cererea inculpatului, a procurorului sau din oficiu de către:

– ,,judecătorul de drepturi şi libertăţi care face parte din instanţa căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în primă instanţă sau judecătorului de drepturi şi libertăţi al instanţei corespunzătoare în grad în a cărei rază se află locul de deţinere al inculpatului, în cursul urmăririi penale;

– judecătorul de cameră preliminară căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza spre soluţionare; judecătorul de cameră preliminară investit cu o cauză este competent să soluţioneze şi cererile cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive formulate în cursul urmăririi penale care nu au fost însă soluţionate de judecătorul de drepturi şi libertăţi până la momentul sesizării instanţei cu rechizitoriu;

– instanţa sesizată cu judecarea cauzei în primă instanţă sau în apel; în acest ultim caz, completul de judecată căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza trebuie să soluţioneze şi cererile de înlocuire a arestării preventive.[87],,

3.2. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, se desfăşoară conform următoarelor etape:

– ,,formularea cererii de înlocuire de către procuror sau inculpat în scris sau punerea în discuţie a înlocuirii din oficiu de către organul judiciar competent;

– luarea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată,după caz, a următoarelor măsuri premergătoare: citarea inculpatului, asigurarea prezenţei procurorului şi asigurarea prezenţei a apărătorului inculpatului, ales sau numit din oficiu;

– ascultarea inculpatului, dacă este prezent, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale;

– examinarea în principiu a cererii. Această etapă se poate finaliza cu două soluţii: fie admiterea fie respingerea în principiu a cererii de înlocuire. Dacă găseşte cererea întemeiată,judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, admite în principiu cererea şi stabileşte valoarea cauţiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei.

– după admiterea în principiu, dacă se depune cauţiunea în termenul fixat, judecătorul competent sau instanţa de judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, măsură înlocuită cu controlul judiciar pe cauţiune, stabileşte obligaţiile ce vor reveni inculpatului.[88]

4. DISPOZIŢII SPECIALE PENTRU MINORI

Din punct de vedere al răspunderii penale, Codul Penal consacră în art.113, împărţirea minorilor în două categorii: cea a minorilor care au capacitate penală şi răspund penal şi cea a minorilor lipsiţi de capacitate penală şi care nu răspund penal.[89]

Legiuitorul ia în calcul condiţia specială în care minorii se regăsesc,având în vedere vârsta, personalitatea şi dezvoltarea sa. Faţă de inculpatul minor poate fi dispuse atât reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu cât şi arestarea preventivă, cu derogările şi completările prevăzute de Cod în acest sens.[90]

Minorilor arestaţi trebuie să li se asigure, pe lângă drepturile prevăzute pentru arestaţii minori, drepturi proprii şi un regim special de detenţie preventivă, precum şi asistenţă juridică obligatorie.

Conform noilor prevederi ale CPP, privind măsurile preventive aplicate inculpaţilor minori vizează durata şi limita acesteia, nemai fiind limite speciale ale măsurilor preventive aplicate minorilor, astfel,acestea sunt egale cu durata şi condiţiile măsurilor preventive aplicate inculpaţilor majori.

Sunt aplicabile şi regulile privind prelungirea, menţionarea, revocarea şi încetarea de drept a măsurilor preventive, cu eventualele derogări. În cazul încetării, sunt aplicabile dispoziţiile art. 399 alin. 3 lit.d) CPP, aşa cum au fost interpretate conform Deciziei ÎCCJ nr. 7/ 2015, astfel, când instanţa pronunţă o sentinţă de condamnare la o măsură educativă, indiferent de natura acesteia, încetează de drept măsura arestului preventiv.[91]

Vorbind de măsura reţinerii şi măsura arestării preventive,considerate ca fiind măsuri excepţionale, au fost instaurate următoarele reguli:

a) este necesar să se constate, în momentul luării măsurii, că privarea de libertate nu ar avea efecte negative asupra personalităţii şi dezvoltării minorului faţă de care s-a dispus luarea măsurii;

b) în momentul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi stabileşte duratei arestării preventive, se va ţine cont de vârsta inculpatului minor, cât şi în cazul prelungirii sau menţinerii acestei măsuri;

c) în momentul în care s-a dispus măsura faţă de inculpatul minor, reprezentantul legal al acestuia trebuie să fie încunoştinţat, după caz, sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul.[92]

Măsurile educative în cazul minorilor pot fi de două feluri:privative şi neprivative de libertate,prima menţionare reprezentând regula, iar cea dea doua menţiune reprezentând excepţia.

Pe parcursul arestării, inculpaţii minori sunt separaţi de inculpaţii majori, în spaţii special amenajate, destinate lor.

În momentul în care se dispune reţinerea sau arestarea preventivă a unui inculpat minor trebuie să fie anunţate imediat, în cazul reţinerii, şi în 24 de ore, în cazul arestării preventive, părinţii, tutorele, persoanele în îngrijirea cărora se află minorul sau alte persoane desemnate de minor.[93]

Când se dispune o măsură preventivă faţă de un inculpat minor, audierea este obligatorie, iar organele judiciare au îndatorirea de a chema şi alte persoane, astfel, în următoarele situaţii:

– ,,când suspectul sau inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare acestuia, organul de urmărire penală citează părinţii ori, după caz, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, precum şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din localitatea unde se desfăşoară audierea;

– când suspectul sau inculpatul este un minor care a împlinit 16 ani, citarea persoanelor arătate anterior se dispune numai dacă organul de urmărire penală consider că este necesar;

– neprezentarea persoanelor legal citate la ascultarea sau confruntarea minorului nu împiedică efectuarea acestor acte.

În faza de judecată, enumerăm următoarele menţiuni:

– se citează serviciul de probaţiune, părinţii minorului sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporal minorul;

– persoanele arătate anterior au dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri şi să prezinte propuneri în privinţa măsurilor ce ar urma să fie luate;

– nereprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică judecarea cauzei.[94]

4.1. Dispunerea măsurilor preventive față de minorii cu vârsta între 14 și 16 ani, neexpertizați psihiatric

,,Minorul cu vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ, potrivit art. 113 alin. (2) din C. pen. Rezultă că în favoarea acestuia operează o prezumție relativă a lipsei discernământului, iar pentru ca minorul să poată fi tras la răspundere penală, organele judiciare trebuie să răstoarne această prezumție, modalitatea legală fiind stabilită de art. 184 alin. (1) C. proc. pen. – expertiza medico-legală psihiatrică, obligatorie în cazul infracțiunilor săvârșite de minorii cu vârsta între 14 și 16 ani. Așadar, pentru tragerea la răspundere penală a unui minor cu vârsta între 14 și 16 ani, adică pentru aplicarea față de acesta a unei măsuri educative prin hotărârea definitivă a instanței de judecată, la dosarul cauzei trebuie să existe un raport de expertiză medico-legală psihiatrică, din care să rezulte că minorul a săvârșit fapta cu discernământ.

În încercarea de a răspunde la această întrebare, trebuie să pornim de la scopurile măsurilor preventive, așa cum rezultă ele din art. 202 alin. (1) C. proc. pen. – buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului/inculpatului de la urmărire penală/judecată și prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni. Pentru îndeplinirea scopului măsurilor preventive, acestea trebuie să fie dispuse cu celeritate, la un moment cât mai apropiat de cel al prinderii autorului, iar procedura expertizei medico-legale psihiatrice nu este tocmai rapidă, fiind prevăzută la art. 184 C. proc. pen. în nu mai puțin de 28 de alineate. Apoi, trebuie observat că dovada absolută a săvârșirii faptei cu discernământ este necesară numai pentru tragerea la răspundere penală a minorului cu vârsta între 14 și 16 ani, căci niciun text legal nu impune ca această dovadă să fie făcută și atunci când față de minor se dispun măsuri preventive.[95]

Se poate face o paralelă între prezumția lipsei de discernământ a minorului cu vârsta între 14 și 16 ani, care poate fi răsturnată numai printr-o expertiză medico-legală psihiatrică, și prezumția de nevinovăție, care poate fi răsturnată numai printr-o hotărâre definitivă de aplicare a unei măsuri educative, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei sau de condamnare.

,,Ambele sunt prezumții relative care nu trebuie răsturnate pentru dispunerea unor măsuri preventive, iar așa cum pentru luarea unor măsuri preventive nu sunt necesare probe de vinovăție, ci doar probe din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana a săvârșit fapta, tot așa pentru luarea unor măsuri preventive față de minorul cu vârsta între 14 și 16 ani nu este nevoie de un raport de expertiză medico-legală psihiatrică pentru înlăturarea totală a prezumției lipsei de discernământ, ci doar de indicii ale existenței discernământului, care pot rezulta din împrejurări obiective ce țin de persoana autorului sau de modalitatea de săvârșire a faptei și care pot fi stabilite prin orice mijloc de probă, nu doar prin expertiza psihiatrică. În acest sens este și o parte a doctrinei.

În sens contrar, s-a susținut că luarea măsurilor preventive față de minorul cu vârsta între 14 și 16 ani nu se va putea face decât după efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care să confirme săvârșirea faptei cu discernământ.,,[96]

Din punct de vedere al regimului de executare a măsurii reţinerii sau a arestării preventive, dispoziţiile prezentului cod statuează într-un regim special de detenţie, ca urmare particularităţilor vârstei, astfel încât privarea de libertate să nu afecteze psihicul sau buna dezvoltare fizică şi morală a minorului.[97]

Potrivit art. 117 din Legea nr. 254/2013, persoanele minore reţinute sau arestate sunt cazate în locuri de detenţie special amenajate, de regulă, în comun, dar separate de persoanele inculpate adulte.

Pe timpul executării pedepsei, minorul beneficiază de consiliere psihologică, pentru o bună dezvoltare fizică, psihică şi morală a inculpatului minor, i se asigură posibilitatea de a comunica cu apropiaţii, membrii familiei sau persoane cu legături puternice afective, prin suplimentarea dreptului la vizite, convorbiri telefonice sau on-line.

În timpul executării pedepsei, dreptul la educaţie al minorului este restrâns, având ca scop buna desfăşurarea a procesului penal.[98]

5. VERIFICAREA MĂSURILOR PREVENTIVE 

,,Arestul preventiv trebuie supus unei verificări periodice, pe care oricare dintre părțile implicate (inculpatul, completul de judecată și procurorul) trebuie să o poată iniția. Ședința de verificare a legalității măsurii trebuie să ia forma unei înfățișări contradictorii, cu dezbateri orale, la care egalitatea armelor să fie asigurată. Acest lucru presupune acces la dosar, care este garantat prin Art. 7(1) din Directiva privind dreptul la informare. Decizia privind prelungirea arestului preventiv trebuie luată cu celeritate și necesitatea de a menține starea de arest trebuie motivată. Deciziile anterioare nu trebuie reproduse pus și simplu.

Atunci când se verifică legalitatea arestului preventiv, CEDO cere ca instanța să ia aminte că există o prezumție în favoarea eliberării38 și că prelungirea stării de arest „poate fi justificată într- un caz dat doar dacă există indicii precise că este o cerință a interesului public care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, prevalează în fața regulii respectării libertății individuale menționate în Art. 5 al Convenției”. Autoritățile au datoria constantă de a lua în considerare ce măsuri alternative se pot folosi.[99],,

5.1. Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară

Verificarea măsurilor preventive în cameră preliminară, când s-a prelungit măsura arestării preventive, se face în următoarele moduri:

a) când se primeşte dosarul în cameră preliminară,rechizitorul dispus de procuror împreună cu dosarul cauzei judecătorului de cameră preliminară cu 5 zile înainte de expirare.

Dosarul este înregistrat la instanţă în maxim 3 zile de la primire, judecătorul de cameră preliminară are obligaţia de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive.

Inculpatul este adus în faţa judecătorului, chiar dacă este arestat preventiv şi este asistat de un apărător. În situaţia în care inculpatul nu poate fi adus din motive medicale, din cauză de forţă majoră sau din alte motive întemeiate de lege care îi permit inculpatului să lipsească, cauza se va soluţiona în lipsa sa dar cu prezenţa apărătorului său care poate pune concluziile finale, prezenţa procurorului este obligatorie, audierea făcându-se prin intermediul videoconferinţei dacă inculpatul lipseşte justificat.

Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în vederea menţinerii arestării preventive, înainte de expirarea duratei acesteia.Această decizie este comunicată locului de deşinere,ulterior şi inculpatului.

b) în cursul procedurii de cameră preliminară,în acest caz, menţinerea măsurilor preventive poate apărea ca urmare a verificărilor privind măsurile preventive în cursul procedurii de cameră preliminară.În această ipostază, judecătorul de cameră preliminară verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, dacă apare vreo modificare în acest sens, care să justifice menţinerea acestor măsuri.

În cadrul procedurii de verificare a măsurilor preventive în camera preliminară, conform art.208 Cod. Pr.pen. introdus prin O.U.G. nr.18/2016, se poate dispune şi modificarea obligaţiilor din conţinutul acestora.

5.2. Verificarea măsurilor preventive în cursul judecăţii

În raport cu verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară, verificarea măsurilor preventive în cursul judecăţii, regulile aplicabile sunt în general aceleiaşi:

– judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanţei de judecată în maxim 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii, când procedura de cameră preliminară a fost finalizată cu o închidere de începere a judecăţii.Cauza va fi soluţionată de acelaşi judecător care a soluţionat procedura de cameră preliminară. Rămân aplicabile aceleiaşi reguli ca şi în cazul verificării măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară.

În situaţia în care sunt prezente celelalte părţi cât şi partea vătămată, verificarea arestării va presupune o contradictorialitate doar la procuror şi inculpat.

Vorbind de procedură şi soluţii, sunt aplicabile regulile expuse mai sus, conform art. 207, alin. (3)-(5) C. pr. Pen., privind verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară, se aplică în mod corespunzător, cât şi în cazul modificării obligaţiilor temeinice.[100]

STUDIU DE CAZ

Admisibilitatea cererilor formulate de inculpați aflați sub imperiul măsurii preventive a arestării preventive privind permisiunea de ieșire din locul custodial de deținere pentru participarea la înhumarea soțului sau soției, a unui copil, părinte, frate sau soră, ori bunic sau bunică.

1. Prezentarea problemei de drept

,,S-a pus în discuție admisibilitatea cererilor formulate de inculpați aflați sub imperiul măsurii preventive a arestării preventive privind permisiunea de ieșire din locul custodial de deținere pentru participarea la înhumarea soțului sau soției, a unui copil, părinte, frate sau soră, ori bunic sau bunică.

2. Rezumatul soluției însușite (UNANIMITATE)

Participanții la întâlnire au apreciat, în unanimitate, în sensul că cererile formulate de inculpaţi aflați sub imperiul măsurii arestării preventive privind permisiunea de ieşire din locul custodial de deţinere pentru participarea la înhumarea soţului sau soţiei, a unui copil, părinte, frate sau soră, ori bunic sau bunică sunt admisibile.

3. Argumentele soluției însușite

Pentru a aprecia astfel, au fost avute în vedere argumentele reținute în considerentele a două hotărâri pronunțate în această materie de către Tribunalului laşi, și anume, încheierile din data de 16.12.2015 şi din data de 11.11.2016, prin care au fost admise astfel de cereri (în dosarele nr. 7084/99/2016, respectiv nr. 8473/99/2015).

S-a reținut că problema de drept în discuţie are la bază dispoziţiile art. 98 si 99 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal – lege care, prin textele articolelor sus-indicat.

[art. 98 alin. (I) lit. e) coroborat cu art. 99 alin. (I) lit. e) din Legea nr. 254/2013], permite exercitarea efectivă a dreptului persoanei de a participa la înhumarea (înmormântarea) unei rude apropiate sau a soţului ori soţiei doar persoanelor deţinute în executarea unei pedepse privative de libertate, nu şi persoanelor arestate preventiv.

În pronunţarea soluţiilor de admitere a unor astfel de cereri, judecătorii au avut în vedere că, deşi Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, nu conţine reglementări exprese cu privire la această chestiune şi nu există o procedură de soluţionare a acestor cereri (formulate de către persoanele arestate preventiv), în virtutea dispoziţiilor constituţionale care consacră „Accesul liber la justiţie” [art. 2l din Constituţia României, conform căruia: alin. (1): „ Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.” şi alin. (2): „Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”], cererile formulate de către persoanele arestate preventiv privind permisiunea de ieşire din locul custodial de deţinere pentru participarea la înhumarea soţului sau soţiei sau a unei rude apropiate (copil, părinte, frate sau sora, ori bunic sau bunica) sunt admisibile.

S-a argumentat în pronunţarea acestor soluţii că dreptul oricărei persoane de a participa la înmormântarea părintelui său, a unei alte rude apropiate ori a soţului sau soţiei, este un drept recunoscut de legea fundamentală, autorităţile publice fiind obligate să respecte şi să ocrotească viaţa intimă, familială si privată (art. 26 din Constituţia României), acest drept subsumându-se dreptului la viaţa de familie prev. de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, exercitarea acestui drept impunându-se a fi făcută fără discriminări, în conformitate cu art. 14 din Convenţie, precum şi în acord cu dispoziţiile art. 16 din Constituţia României conform căruia: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, rară privilegii şi tară discriminări.” În acest sens, s-a argumentat că Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, reglementând expres doar dreptul persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate (persoane condamnate) de a obţine permisiunea de ieşire din penitenciar pentru a participa la înhumarea soţului sau soţiei, a unui copil, părinte, frate sau soră, ori bunic sau bunică [art. 98 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 99 alin. (I) lit. e) din Legea nr. 254/2013], fără a reglementa un atare drept şi persoanelor aflate sub imperiul unor măsuri preventive privative de libertate (arest preventiv) consacră existenţa unei situaţii de inechitate între persoanele deja condamnate, care beneficiază de acest drept, şi persoanele aliate sub imperiul unor măsuri preventive, care nu poale fl tolerată, în contextul necesităţii de respectare a Convenţiilor şi tratatelor la care România este parte [în conformitate cu art.20 alin. (2) din Constituţia României, conform căruia: „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”, precum şi în acord cu dispoziţiile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 17 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, care statuează că: „Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale.”].

S-a avut totodată în vedere că inechitatea dintre persoanele arestate preventiv şi cele condamnate definitiv, aflate în focuri de deţinere, a fost deja sancţionată de Curtea Europeană a drepturilor Omului în cauza Costel Gaciu contra României. în care CEDO a stabilit că în privinţa dreptului la vizite conjugale (acesta putând fi în mod cert alăturat altor drepturi privind viata de familie, precum cel referitor la permisiunea de a ieşi din penitenciar pentru participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului sau a soţiei, unui copil, părinte, frate sau soră, bunic sau bunica) – drepturi recunoscute persoanelor deţinute în executarea unei pedepse şi la care acestea din urma pot accede în sistemul de acordare de recompense conform art. 98 şi 99 din Legea nr.254/2013 – nu trebuie să existe o discriminare între persoanele condamnate definitiv şi cele arestate preventiv, în situaţia când detenţia provizorie depăşeşte o anumită durată de timp. S-a invocat în acest sens Hotărârea pronunţată în cauza Costel Gaciu contra României, prin care s-a arătat: „Curtea constată că autorităţile au eşuat să ofere o justificare rezonabilă şi obiectivă pentru diferenţa de tratament şi, ca atare, au acţionat într- un mod discriminatoriu, prin refuzul de a-i permite reclamantului vizite conjugale in timpul arestării preventive. Aşadar, a existat o încălcare a art. 14 în conjuncţie cu art. 8 din Convenţie”. În acelaşi sens, s-a referit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea Brăgădireanu contra României (din 8 noiembrie 2016), prin care s-a reţinut, printre altele, că: „Refuzul insuficient justificat ai autorităţilor de a-i permite unui condamnat să participe la înmormântarea unui membru al familiei echivalează cu o încălcare a dreptului la respectarea vieţii familiale garantat de articolul 8 din Convenţia de la Strasbourg”.

În aceste condiţii, prin soluţiile pronunţate de către judecătorii din cadrul Secţiei penale a Tribunalului Iaşi s-a arătat că raţiunea interzicerii exercitării unui drept (permisă în anumite situaţii) trebuie motivată corespunzător şi convingător, iar ingerinţa statului trebuie întotdeauna să fie proporţională şi necesară într-o societate democratică. Ca atare, făcându-se în mod direct aplicarea în cauzele sus-menţionate a dispoziţiilor art. 8 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 17 din Pactul Internaţional privitor la drepturile civile şi politice, coroborat cu art. 16, 20, 21 și 26 din Constituţia României, cu referire la art. 1 10 alin. (1), raportat la art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 254/2013, judecătorii de drepturi şi libertăţi investiţi cu formularea unor asemenea cereri (dosarele nr. 7084/99/2016, respectiv nr. 8473/99/2015) au constatat că acestea sunt admisibile, iar, pe fond, au pronunţat admiterea acestora.

În plus, pentru exercitarea electivă a acestui drept (şi nu un drept iluzoriu), dat fiind caracterul urgent al unor astfel de cereri, judecătorii de drepturi şi libertăţi au statuat asupra măsurii dispuse ca având caracter executoriu.[101],,

CONCLUZIE

Potrivit sistemului constituţional actual, în rândul situaţiilor ce pot impune, în mod legal, excepţional şi nediscriminatoriu, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, se regăseşte în cursul arestării preventive.

Forma principială şi definitorie în care se concretizează această restrângere de drepturi sau libertăţi în cazul arestări preventive este dată de aplicarea unei pedepse penale.

Funcţia constrângătoare şi educativă a pedepsei penale se realizează în momentul aplicării şi executării sale, odată cu finalizarea activităţii de instrucţie penală. Cu toate acestea, stabilind că restrângerea unor drepturi sau libertăţi poate interveni în orice moment al desfăşurării instrucţiei penale, legea fundamentală permite ca pedepsele penale să fie precedate şi de alte forme de afectare a drepturilor individuale.

În ceea ce priveşte dreptul procesual penal, aceste forme de afectare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale sunt circumscrise instituţiei măsurilor de prevenţie.

O veritabilă constantă judiciară a dreptului procesual penal, instituţia măsurilor de prevenţie a fost cunoscută în forme variabile şi în conţinuturi extinse sau restrânse, fără a scăpa uneori chiar de excese, de aproape toate sistemele judiciare ale umanităţii.

Chiar dacă conţinutul normativ al instituţiei măsurilor de prevenţie a cunoscut abordări antagoniste, fiind apreciat moderat în doctrina clasică reprezentată de Becaria, Voltaire sau Montesquieu şi reglementat interdependent cu celelalte valori juridice ale acestui sistem (separaţia funcţiilor justiţiei represive, prezumţia de nevinovăţie, publicitatea procedurii, respectul drepturilor apărării) sau critic şi restrictiv în doctrina pozitivistă reprezentată de Ferri şi Garofalo, ce ataca virulent limitele impuse detenţiei preventive precum şi instituţii ca graţierea, amnistia, juriile sau contradictorialitatea şi oralitatea dezbaterilor judiciare, această instituţie a măsurilor de prevenţie a fost avută în vedere de reforma sistemelor judiciare de la sfârşitul secolului XX.

Măsurile preventive reprezintă o consecinţă a trăsăturilor specifice raporturilor juridice procesual penale, în special a faptului că sunt raporturi juridice de putere ce iau naştere peste şi în afara acordului de voinţă al părţilor.[102]


[1] D. Magherescu, Drept procesual penal-partea generală, partea specială, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2021, p. 194.
[2] Art. 77 – Codul de procedură penală.
[3] Art. 77 – Codul de procedură penală.
[4] https://legeaz.net/dictionar-juridic/măsuri-preventive.
[5] A. Boroi, G. Negruţ, Drept procesual penal, carte universitară, Ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 354.
[6] A. Crişu, Drept procesual penal-partea generală, carte universitară, Ediţia a 5-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2021, p. 553.
[7] Ibide, p. 553.
[8] Art. 223 alin. (2), Codul de procedură penală.
[9] D.V. Diaconu, Drept procesual penal-partea generală, curs universitar, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2017, p. 122.
[10] B. Buneci, Drept procesual penal-partea generală, Curs universitar, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2021, p. 198.
[11] D. Magherescu, Drept procesual penalpartea generală, partea specială, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2021, p. 194.
[12] A. Boroi, G. Negruţ, Drept procesual penal, carte universitară, Ediţia a2-a, revizuită şi actualizată,Editura Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 355.
[13] Ibidem, p. 356.
[14] D. Magherescu, Drept procesual penal-partea generală, partea specială, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2021, p. 196.
[15] A. Crişu, Drept procesual penal-partea generală,Ediţia a 5-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2021,p. 560.
[16] B. Buneci, Drept procesual penal-partea generală, Curs universitar, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2021, p. 198.
[17] D. Magherescu, Drept procesual penal-partea generală, partea specială, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2021, p. 196.
[18] A. Boroi, G. Negruţ, Drept procesual penal, carte universitară,Ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 359.
[19] A. Crişu, Drept procesual penal-partea generală, Ediţia a 5-a, revizuită şi actualizată,carte universitară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2021, p. 553.
[20] A. Boroi, G. Negruţ, Drept procesual penal, carte universitară, Ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată,Editura Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 359.
[21] A. Crişu, Drept procesual penalpartea generală, carte universitară, Ediţia a5-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2021, p. 564.
[22] A. Boroi,G. Negruţ, Drept procesual penal, carte universitară,Ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 359.
[23] A. Crişu, Drept procesual penalpartea generală,Ediţia a 5-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2021, p. 564.
[24] B. Buneci, Drept procesual penal-partea generală, curs universitar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, p. 199.
[25] Art. 230 alin. (3), Codul de Procedură Penală.
[26] D.V. Diaconu, Drept procesual penal-partea generală, curs universitar ,Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2017, p. 122.
[27] A. Boroi, G. Negruţ, Drept procesual penal, carte universitară, Ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 360.
[28] Art. 23 alin. (5) din Constituţia României.
[29] G. Mateuţ, Procedură penală-partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 853.
[30] C. Morăreanu, Drept procesual penal-partea generală, partea specială, curs universitar, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2017, p. 25.
[31] I. Neagu, M. Damachin, Tratat de procedură penală-partea generală, Ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2020, p. 702.
[32] C. Morăreanu, Drept procesual penal-partea generală,partea specială, curs universitar, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2017, p. 26.
[33] B. Buneci, Drept procesual penal-partea generală, curs universitar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2021, p. 200.
[34] ,,Peremptoriu,, – categoric, decisiv, incontestabil.
[35] Legea nr. 342 din 19 mai 2015, accesat la data de 27.12.2022, ora 14:41.
[36] Legea nr. 904 din 17 noiembrie 2017, accesat la data de 27.12.2022, ora 15:01.
[37] B. Buneci, Drept procesual penal-partea generală, curs universitar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2021, p. 201.
[38] D.V. Diaconu, Drept procesual penal-partea generală, Curs universitar, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2017, p. 126.
[39] A. Crişu, Drept procesual penal-partea generală, carte universitară, Ediţia a 5-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, p. 570.
[40] Ibidem, p. 571.
[41] G. Mateuţ, Procedură penală-partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 859.
[42] Art. 235 alin. (1), Codul de procedură penală.
[43] G. Mateuţ, Procedură penală-partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 860.
[44] Ibidem, p. 860.
[45] G. Mateuţ, Procedură penală-partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 860.
[46] I. Neagu, M. Damachin, Tratat de procedură penală-partea generală, Ediţia a III-a,revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2020, p. 705.
[47] D.V. Diaconu, Drept procesual penal-partea generală, Curs universitar, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2017, p. 126.
[48] C. Morăreanu, Drept procesual penal-partea generală, partea specială, Curs universitar, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2017, p. 127.
[49] G. Mateuţ, Procedură penală-partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 863.
[50] D. Gheorghe, Drept procesual penal, Ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 890.
[51] A. Boroi, G. Negruţ, Drept procesual penal, carte universitară,Ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 365.
[52] D.C. Valea, Drept procesual penal I-partea generală,curs universitar, Editura University press, Târgu Mureş, 2019, p. 236.
[53] D. Magherescu,Drept procesual penal-partea generală, partea specială, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2021, p. 199.
[54] Art. 110- Codul Penal.
[55] A. Boroi, G. Negruţ, Drept procesual penal, carte universitară,Ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 368-369.
[56] D. Magherescu, Drept procesual penal-partea generală, partea specială, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2021, p. 200.
[57] I. Neagu, M. Damachin, Tratat de procedură penală-partea generală, Ediţia a III-a,revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2020, p. 720.
[58] ,,contestaţie,,-cale de atac prin care se face opunere la executarea unei hotărâri judecătoreşti sau prin care se cere anularea jotărârii judecătoreşti; act întocmit în acest sens; plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale sau considerate nedrepte comise de organul ierarhic inferior, fapt pentru care se solicit revizuirea sau anularea hotărârii judecătoreşti respective.
[59] G. Mateuţ, Procedură penală-partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 868.
[60] Termenul de 48 de ore prevăzut în vederea soluţionării este un termen procedural peremporiu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi respingerea ca tardiv formulată a căii de atac declarate cu depăşirea termenului.El este susceptibil de repunere în termen, conform art. 425 alin. 2 – Codul de procedură penală.
[61] G. Mateuţ, Procedură penală-partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 868.
[62] Ibidem, p. 871.
[63] G. Mateuţ, Procedură penală-partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 872.
[64] Art. 202 alin. (4), Codul de procedură penală.
[65] https://lege5.ro.
[66] www.wikipedia.ro.
[67] https://avocativan.ro/clasificarea-termenelor-în-procesual-penal-22.
[68] C.S. Paraschiv, Fişe de procedură penală pentru admiterea în magistratură şi avocatură, Ediţia a 5-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, 2020, p. 3.
[69] https://avocativan.ro/clasificarea-termenelor-în-procesual-penal-22.
[70] www.hamangiu.ro.
[71] C.S. Paraschiv, Fişe de procedură penală pentru admiterea în magistratură şi avocatură, Ediţia a 5-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, 2020, p. 8.
[72] ,,ope legis,, – expresie latină folosită pentru a caracteriza acele măsuri, îndatoriri, drepturi sau instituţii a căror realizare decurge din lege, fără a mai fi necesară o apreciere şi un act de dispoziţie din partea organului judiciar. De exemplu, în căile de atac extraordinare, organul judiciar are posibilitatea să dispună suspendarea executării hotărârii atacate, când apreciază că această măsură este necesară; în schimb efectul suspensiv al recursului se produce ,,ope legis,, suspendarea executării hotărârii atacate fiind o consecinţă legală a declarării recursului (afară de cazurile cînd legea dispune altfel).
[73] M. Udroiu, Sinteze de procedură penală-partea generală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2020, p. 852-853.
[74] M. Udroiu, Sinteze şi grile de procedură penală-partea generală,Volumul II, Ediţia 6, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2019, p. 835.
[75] clasare – modalitate de încetare a procesului penal, în faza de urmărire penală, potrivit art. 11 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., pentru vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. şi când nu există învinuit în cauză (aceste două condiţii trebuie întrunite cumulativ). Nu există învinuit atunci când, cu toate cercetările întreprinse, făptuitorul nu a putut fi identificat sau, deşi a fost descoperit, a decedat înainte de a se porni procesul penal pentru infracţiunea săvârşită.
[76] ,,non reformatio în peius,,- (lat. ne-reformarea în rău adică nimănui nu i se poate înrăutăți situația prin propria cale de atac ) este un principiu juridic care afirmă faptul că unei persoane nu i se poate agrava situația în propria cale de atac. Cu alte cuvinte, unei persoane care declară apel sau recurs nu i se poate crea o situație mai grea prin acceptarea acestei căi de atac. Acest principiu de drept procesual este întâlnit în toate sistemele de drept care derivă din dreptul roman. Potrivit lui, instanța de judecată nu poate crea o situație mai grea pentru partea care a declarat apel sau recurs. Regula non reformatio în peius este cunoscută din vechime și, în teoria și practica judiciară, cunoaște multiple aspecte concrete.
[77] M. Udroiu, Sinteze de procedură penală-partea generală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2020, p. 854.
[78] Care se impune cu necesitate, care este necesar. Mod de argumentare prin care ceea ce este demonstrat pentru un caz se extinde la alt caz, care, fiind o subclasă a primului, prezintă tot atâtea sau mai multe temeiuri.
[79] Art. 62 – Codul Penal.
[80] M. Udroiu, Sinteze de procedură penală-partea generală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2020, p. 857.
[81] Art. 242 alin. (1)-Codul de procedură penală.
[82] ,,Per a contrario,, -locuțiunea latină care semnifică „în caz contrar” sau „în sens invers”, provenită din cuvântul clasic latin „contrarius” care în limba română poate fi tradus prin „care se află în partea cealaltă„, „… în partea opusă”.
Utilizat frecvent în drept și în interpretarea normelor juridice, raționamentul per a contrario este caracterizat prin faptul că atunci când o regulă de drept este subordonată anumitor condiții, se poate trage concluzia că opusul acelei reguli este aplicabil când condițiile respective nu sunt îndeplinite.
[83] Magherescu, Drept procesual penal-partea generală, partea specială, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2021, p. 198.
[84] ,,ab initio,, – este un înțeles termenul latin „de la început” și este derivat din latinescul ab („din”) + initio , ablativ singular de initium („început)”.
[85] Art. 242 alin. (2) şi (3) – Codul de procedură penală.
[86] G. Mateuţ, Procedură penală-partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 882.
[87] M. Udroiu, Sinteze de procedură penală-partea generală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2020, p. 848.
[88] G. Mateuţ, Procedură penală-partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 886.
[89] A. Boroi, G. Negruţ, Drept procesual penal, carte universitară, Ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 361.
[90] D. Magherescu, Drept procesual penal-partea generală, partea specială, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2021, p. 198.
[91] D.C. Valea, Drept procesual penal I-partea generală,curs universitar, Editura University press, Târgu Mureş, 2019, p.234.
[92] A.L. Lorincz,Drept procesual penal, Vol. 1, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 276.
[93] www.consultantaavocat.ro.
[94] A. Boroi, G. Negruţ, Drept procesual penal, carte universitară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2017, p. 363.
[95] www.juridice.ro.
[96] www.juridice.ro.
[97] T.B.Butoi, Interogatoriul, psihologia confruntării în procesul judiciar,Ghid teoretic şi practic pentru psihologi criminalişti, procurori, judecători de instrucţie şi poliţişti anchetatori, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2019, p. 19.
[98] A.Boroi,G. Negruţ, Drept procesual penal, carte universitară,Editura Hamangiu, Bucureşti, 2017, p. 363.
[99] www.fairtrials.org.
[100] G. Mateuţ, Procedură penală-partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 874-875.
[101] Repertoriu de practică neunitară, Drept procesual penal, Curtea de Apel Iaşi, 2014-2021, disponibil pe https://ca-iasi.ro, accesat în data de 04.01.2023, ora 12:40.
[102] https://infospecialconsulting.ro/.


Elena-Adina Balea

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership