Secţiuni » Arii de practică » Business » Insolvenţă
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Articole Insolvență Jurisprudența ÎCCJ-RIL Opinii Procedură civilă SELECTED

Decizia RIL-ICCJ nr. 2/26.02.2024 privind obligația de plată a taxei judiciare de timbru pentru cererile anterioare deschiderii procedurii de insolvență însușite de către administratorul/lichidatorul judiciar. Notă critică și efecte practice

9 aprilie 2024 | Cosmin Alin TURCU
Cosmin Alin Turcu

Cosmin Alin Turcu

Potrivit art. 115 alin. (1) din Legea 85/2014 (art. 77 alin. (1) în vechea reglementare a Legii nr. 85/2006): „Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar in aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru.”

Recursul în interesul legii pronunțat prin Decizia ICCJ nr. 2 din 26.02.2024[1] stabilește că: „… în cazul cererilor de chemare în judecată și al căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvență, supuse taxei judiciare de timbru, potrivit legii, însușirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către practicianul în insolvență desemnat în procedura ulterior declanșată nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.”

Baza de argumentare a deciziei

Argumentele principale avute in vedere în RIL sunt, pe de-o parte faptul că obligația de plată a taxei de timbru se naște anterior datei deschiderii procedurii de insolvență, iar pe de altă parte faptul că sfera de aplicare a prevederii art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu se extinde și asupra perioadei anterioare datei deschiderii procedurii de insolvență.

Pentru primul argument s-au avut in vedere următoarele:

– Potrivit art. 33 alin. (1) din OUG 80/2013 „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, …”. Ori, prin ipoteza, introducerea unei acțiuni sau declararea unei căi de atac este anterioară datei deschiderii procedurii de insolvență, prin urmare scutirea din perioada de insolvență nu va opera retroactiv.

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

– Prevederile Codului de procedură civilă stabilesc că la data introducerii unei acțiuni trebuie anexată dovada plății taxei judiciare de timbru.

– Prevederile Codului de procedură civilă stabilesc că valoarea taxei de timbru se determină în raport cu obiectul inițial al acțiunii chiar dacă ulterior acesta se modifică.

– Operațiunile prin care instanțele verifică și stabilesc ulterior cuantumul taxei de timbru reprezintă simple activități administrative care nu influențează momentul nașterii obligației de plată.

– Comunicarea transmisă de către instanță în urma stabilirii taxei de timbru nu reprezintă un act administrativ fiscal, iar termenul de plată acordat nu reprezintă un termen suspensiv sau de grație, ci un termen procedural imperativ.

Pentru al doilea argument principal, cel care menționează că sfera de aplicare a prevederii art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu se extinde și asupra perioadei anterioare datei deschiderii procedurii de insolvență, decizia are în vedere o serie de argumente secundare determinate prin metode de interpretare logică, gramaticală și istorico-teleologică.

Interpretarea logică:

– Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru are un caracter excepțional. Aceasta este posibilă doar în situațiile expres prevăzute de legiuitor, respectiv cele menționate în OUG 80/2013 și în legi speciale.

– Fiind vorba de o normă de excepție, interpretarea trebuie să fie una literală.

– O acțiune însușită de către administratorul/lichidatorul judiciar nu este echivalentă cu o acțiune introdusă de aceeași persoană.

– Însușirea cererii nu are semnificația ratificării unui mandat și nu produce efecte retroactive.

– Faptul că un demers inițiat anterior este apreciat ulterior de către practician ca fiind util procedurii insolvenței nu atrage încadrarea acestuia in ipoteza normativă a art. 115 din Legea nr. 85/2014.

– Argumentul nediscriminării. Dacă s-ar accepta varianta aplicării extensive a scutirii s-ar crea o discriminare între debitorii care, înainte de a intra în procedura de insolvență, plătesc anticipat taxa de timbru odată cu introducerea acțiunii și debitorii care nu plătesc această taxă la data introducerii acțiunii până la momentul intrării în insolvență. Cazurile de restituire a taxei nu prevăd o astfel de situație și nu permit restituirea taxei debitorului care a plătit taxa, fapt care este discriminatoriu față de debitorii care nu au achitat taxa înainte de intrarea in insolvență.

Interpretarea gramaticală:

– Din modul de formulare a art. 115 din legea nr. 85/2014 se deduce faptul că acest text se referă la atribuțiile administratorului/lichidatorului judiciar.

– Folosirea adverbului „inclusiv” arată intenția legiuitorului de a circumscrie aceste acțiuni doar celor în aplicarea legii insolvenței.

– Acțiunile introduse de administratorul/lichidatorul judiciar se referă la acțiunile inițiate, pornite, declanșate, iar nu la acțiunile continuate.

Interpretarea istorico-teleologică

– Analizând evoluția istorică a reglementărilor, atât a textului privind scutirea de la plata taxei de timbru din materia procedurii insolvenței (art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 în reglementarea de azi) cât și a reglementărilor cazurilor speciale de scutire de la plata taxelor din actele normative având ca obiect taxele judiciare de timbru (art. 29 din OUG 80/2013 în reglementarea de azi), se constatată intenția legiuitorului de a restrânge cazurile de scutire de la plata taxei de timbru. Astfel limitarea expresă a scutirilor, care există in textul art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, la acțiuni formulate în aplicarea dispozițiilor „prezentului capitol” denotă intenția legiuitorului de restrângere a scutirilor, ceea ce împiedică interpretarea extensivă.

– Legiuitorul este singurul care decide în cadrul politicii sale fiscale asupra cazurilor de scutire.

Punct de vedere critic

Fără a putea să reproșăm ceva punctual ansamblului argumentativ dezvoltat in decizie, suntem de părere că o astfel de interpretare se îndepărtează destul de mult de spiritul și rolul pe care procedura insolvenței îl are ca instrument juridico-economic. Într-un sistem juridic care ar excela prin coerență în reglementare poate că o astfel de interpretare pozitivistă ar fi infailibilă. Știm însă foarte bine că nu avem o astfel de reglementare, nici la nivel general, și cu atât mai puțin in domeniul insolvenței. După cum s-a spus, procedura insolvenței a fost încă de la începutul ei „poligonul favorit de testare al reformei legislative[2], aspect care, până la un punct, poate fi justificat având în vedere dinamica acestui domeniu și nevoia constantă de adaptare la realitate. Cine ar avea curiozitatea să studieze prima variantă a legii privind procedura insolvenței (modelul american), Legea nr. 64/1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 130 din 29.06.1995 ar rămâne surprins să constate cat de diferită era, din punct de vedere structural, această variantă față de reglementarea actuală. Cu toate acestea, formulele din vechea reglementare au supraviețuit, fiind transpuse rând pe rând în reglementările ulterioare precum piesele unui joc Lego reconfigurate permanent într-o nouă structură. Este lesne de înțeles că într-o astfel de situație, cel mai mult afectată este coerența structurală a întregului sistem.

Pentru a înțelege la ce mă refer vă ofer un scurt exemplu: art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea 85/2014 enumeră în cadrul atribuțiilor care revin administratorului judiciar, printre altele, faptul că poate formula „obiecțiuni” la creanțele pretinse de creditori prin declarațiile lor de creanță. Cei familiarizați cu procedura insolvenței cunosc faptul că în bunul mers al procedurii, creditorul formulează în termenul stabilit de judecătorul sindic declarația sa de creanță, administratorul judiciar analizează această declarație si admite sau respinge înscrierea creanței la masa credală, apoi publică tabelul preliminar de creanțe, iar dacă respinge o anumită creanță notifică creditorului respectiv motivele care au stat la baza respingerii. Ulterior, oricare creditor sau debitorul are posibilitatea legală de a formula contestație impotriva tabelului preliminar de creanțe, iar judecătorul-sindic va soluționa prin sentință contestația formulată. Niciunde în cursul acestui proces nu apare etapa in care administratorul judiciar formulează obiecțiuni împotriva creanțelor pretinse, așa cum prevede actuala reglementare. De asemenea, nu am întâlnit, personal, în practică o astfel de situație.

Și atunci, care este totuși explicația acestei reglementări? Explicația vine din faptul că în prima reglementare a procedurii insolvenței, art. 10 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1995 prevedea faptul că una dintre atribuțiile judecătorului-sindic este: „examinarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiecții la ele;”. Da, ați citit bine, era atribuția judecătorului-sindic deoarece, în concepția primei reglementări, rolul pe care îl are azi administratorul judiciar aparținea judecătorului-sindic, iar Tribunalul avea rolul de azi al judecătorului-sindic.

Conform structurii procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995, nu exista etapa de azi a verificării declarațiilor de creanță, anterioare întocmirii tabelului preliminar. Astfel, potrivit art. 84 alin. (4) din legea nr. 64/1995 „Toate creanțele înregistrate la grefa tribunalului vor fi socotite valabile și corecte, atât timp cât judecătorul-sindic, debitorul sau un creditor nu le contestă, caz în care tribunalul va stabili valabilitatea, valoarea, prioritatea și garanțiile creanțelor.”

De asemenea, art. 94 din același act normativ stabilea că „Oricărui creditor, a cărui creanță este contestată de către judecătorul-sindic, de un alt creditor sau de către debitor, i se va comunica prin notificare că, într-un termen care nu va putea depăși 30 de zile de la primirea notificării, va avea loc o ședință a tribunalului, în vederea soluționării contestației.”

Închizând această digresiune, observăm cum o reglementare perfect valabilă azi, conform textului actual al legii, nu mai are nicio corespondență in structura organică a procedurii insolvenței. Motivul pentru care acest text este in vigoare este pur și simplu faptul că a fost preluat și reasamblat împreună cu celelalte piese în următoarele versiuni ale legii care au urmat. Iar acesta nu este singurul exemplu care poate fi oferit.

Dacă ar fi să interpretăm aceste atavisme legislative in aceeași cheie pozitivistă precum decizia Înaltei Curți, fără a ține cont de spiritul și evoluția de ansamblu a structurii, am ajunge la rezultate lipsite de sens. In mediul juridic s-a exprimat recent o opinie pertinentă despre necesitatea deplasării accentului de la litera la spiritul dreptului: „Cine a urmărit îndeaproape, cu bună-credință și spirit critic, activitatea instituțiilor Justiției în ultimele decenii nu ar putea nega creșterea constantă a competenței profesionale a magistraților, atât sub aspectul identificării corecte a problemelor de drept într-un cadru normativ tot mai labirintic, cât și sub aspectul cunoașterii și înțelegerii situațiilor de fapt din dosarele soluționate. Dar această competență profesională este încă tributară unei formații juridice pe temeiuri pozitiviste. Cum s-a mai observat, dar fără consecințe notabile, în învățământul juridic pozitivismul este încă predominant, hermeneutica normelor de drept prevalând asupra deslușirii valorilor care le întemeiază. Cursurile de filozofie morală, de filozofie politică și de teorie a dreptului nu beneficiază decât rareori de adevărați specialiști în aceste domenii. Formarea inițială și formarea continuă în Institutul Național al Magistraturii sunt și ele, în cea mai mare măsură, sub semnul pozitivismului juridic. Nu este deci de mirare că mentalitatea pozitivistă în studiul disciplinelor juridice este continuată în profesiile care au atribuția de a aplica dreptul.”[3]

Contrar aparențelor, recursul la spiritul legii nu deschide un tărâm lipsit de logică și precizie. Dimpotrivă rigorile unei astfel de demers sunt mult mai înalte deoarece presupun o deconstrucție a însăși modului in care a fost creat dreptul. Să ne amintim pentru aceasta de rolul esențial al edictelor pretoriene din dreptul roman fără de care nu am fi discutat azi de ideea de echitate (aequitas) sau conceptul de bună credință (bonae fidei).

Ceea ce încercăm să susținem este că, fără a putea contesta corectitudinea juridică a raționamentului pozitivist al Înaltei Curți, nu putem să nu remarcăm îndepărtarea acestuia de spiritul procedurii insolvenței. De altfel, analizând jurisprudența mai veche a Înaltei Curți, observăm că o astfel de îndepărtare are loc chiar față de propria ei orientare, cel puțin față de cea a unei secții din cadrul Înaltei Curți. Decizia nr. 147/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă arăta următoarele:

„Potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor actului normativ evocat, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru.

Prin adoptarea prevederilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 s-a extins sfera scutirilor de la plata taxei de timbru la toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator în aplicarea dispozițiilor legii privind procedura insolventei, inclusiv pentru recuperarea creanțelor.

Analizând textul art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, rezultă că scutirea de plata taxelor de timbru are caracter general, în sensul că privește toate acțiunile promovate de administratorul judiciar sau lichidator, indiferent împotriva cui sunt îndreptate și indiferent care este felul sau natura cererii formulate, astfel încât nici una dintre aceste acțiuni nu poate fi anulată ca netimbrată.

Astfel, interpretând textul de lege anterior evocat, nu în sensul său literal, ci în spiritul său, prin raportare la intenția legiuitorului la edictarea normei, rezultă că a vizat proteguirea patrimoniului societății debitoare și implicit a creditorilor acesteia. Ca atare, întrucât prin textul legal precitat s-a instituit exceptarea de la plata taxei judiciare de timbru a tuturor acțiunilor formulate prin administratorul sau lichidatorul judiciar, de același beneficiu trebuie să se bucure și acțiunile sau căile de atac exercitate sau însușite de unul dintre reprezentanții menționați ai societății în insolvență, ca și consecință a prezumției de ocrotire a intereselor societății căreia i s-a ridicat dreptul de administrare.

Limitarea aplicării scutirii de la plata taxei de timbru, exclusiv la categoria acțiunilor introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar, așa cum prevede textul art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fără a include și categoria cererilor însușite de aceștia, dând astfel normei o interpretare strict literală, ar avea semnificația limitării finalității intenției legiuitorului însuși, de a proteja interesele societății împotriva căreia s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței ulterior promovării unor acțiunii care aveau tocmai acest scop, prejudiciind societatea, în loc de a-i asigura o facilitate.”[4]

Spiritul reglementării, nu este acela de a crea un beneficiu personal administratorului/lichidatorului judiciar. Administratorul/lichidatorul judiciar nu acționează în promovarea unui interes personal, ci în calitate de organ al procedurii. Înalta Curte reține acest lucru deși exprimarea este aparent contradictorie „Rațiunea acordării acestui beneficiu în favoarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar o constituie poziția specială a acestuia în raport cu ceilalți participanți la procedură, respectiv împrejurarea că aceasta nu acționează în interes personal ci pentru buna desfășurare a întregii proceduri, în vederea reîntregirii patrimoniului debitorului insolvabil precum și în interesul creditorilor, pentru ca aceștia să își valorifice creanțele în cât mai mare măsură și cât mai operativ …”

Beneficiul, în ultimă instanță, este al creditorilor participanți la procedură și în subsidiar al debitorului deoarece o astfel de măsură urmărește îndeplinirea scopului general al procedurii care, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2014, este acela de acoperire a pasivului debitorului și de acordare a unei șanse de redresare a debitorului atunci când acest lucru este posibil.

Metoda „London Approach”, un exemplu de bune practici în domeniul restructurărilor datoriilor, are la bază patru piloni principali, iar unul dintre aceștia este „Business plan and new money”[5]. Nicio restructurare nu este posibilă fără un minim sprijin financiar din partea actorilor implicați în procedură. Un proverb japonez spune „A wild goose may be worth a hundred pieces of gold, but you first have to spend three pieces of gold to buy an arrow[6] Morala este, ca sa salvezi un lucru trebuie să fi dispus să suporți un minim cost.

Astfel, argumentele prezentate în decizie, din categoria istorico-teleologică potrivit cărora intenția generală a legiuitorului ar fi aceea de a restrânge cazurile de scutire de la plata taxei de timbru ca urmare a unei politici care urmărește asigurarea „.. unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de furnizare a unui serviciu public calitativ și obligația cetățeanului care folosește acest serviciu de a contribui la susținerea costurilor” pare a fi contraproductiv in domeniul procedurilor de restructurare și insolvență.

Recuperarea creanțelor reprezintă alături de acțiunile în anulare a actelor frauduloase și de acțiunea de antrenare a răspunderii patrimoniale a persoanelor culpabile de cauzarea insolvenței, una dintre principalele direcții de reîntregire a patrimoniului debitorului insolvent. A nu considera valabilă abordare extensivă a scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și în cazul acțiunilor declanșate anterior deschiderii procedurii de insolvență, însușite ulterior de către administratorul judiciar, va conduce la îngreunarea demersurilor de reîntregire a patrimoniului debitorului, deoarece sunt șanse minime ca un debitor, insolvent fiind, să aibă resursele necesare achitării taxei de timbru. Ori, punând în balanță interesul statului de a recupera bani de la debitori insolvenți prin achitarea taxei de timbru și a lăsa deschisă șansa continuării demersurilor de recuperare a creanțelor prin scutirea de la plata taxei de timbru (costul minim pe care statul îl face pentru a obține un beneficiu mai mare) ne îndoim că spiritul reglementării ar cântări în defavoarea ultimei ipoteze.

Efectele pe care decizia le va avea în practică

Conform art. 517 alin. (4) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept în procedura Recursului în interesul legii este obligatorie de la data publicării deciziei in Monitorul Oficial. În cazul nostru această dată este data de 02.04.2024. Prin urmare, indiferent de argumentele pe care le-am prezentat anterior, instanțele de judecată vor aplica această decizie în sensul obligării debitorilor aflați in procedura de insolvență la plata taxei judiciare de timbru în cazul acțiunilor sau cailor de atac declanșate anterior datei deschiderii procedurii, iar in caz de neplată vor dispune anularea cererii… sau nu?

Potrivit art. 1 alin. (2) din OUG nr. 80/2013 „Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, (s.n. TCA) precum și de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.”

Potrivit art. 40 alin. (1) din același act normativ „Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei (…), într-un cont distinct de venituri al bugetului local (…), al unității administrativ teritoriale (s.n. TCA)  în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social …”

De asemenea potrivit art. 41 alin. (1) Executarea creanțelor având ca obiect taxa judiciară de timbru se efectuează prin organele de executare ale unităților administrativ-teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (1), potrivit dispozițiilor legale privind executarea creanțelor fiscale și procedurii prevăzute de aceste dispoziții (s.n. TCA) …”

Din reglementările anterior menționate rezultă fără echivoc faptul ca suntem în prezenta unui raport juridic fiscal, în sensul art. 16 Cod procedură fiscală, din care se naște o creanță bugetară definită de art. 5 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 85/2014 astfel: „reprezintă creanțele constând in impozite, taxe, contribuții, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora. Își păstrează aceasta natura și creanțele bugetare care nu sunt acoperite în totalitate de valoarea privilegiilor, ipotecilor sau a gajurilor deținute, pentru partea de creanță neacoperită”

Raportându-ne la primului argument principal expus în RIL constatăm că Înalta Curte a tranșat în mod definitiv faptul că momentul nașterii acestei creanțe este anterior datei deschiderii procedurii de insolvență. Prin urmare avem incident regimul juridic al unei creanțe anterioare, iar nu al unei creanțe curente.

Potrivit prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 „Cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile, toti ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat in hotărârea de deschidere a procedurii …”

Sancțiunea pentru nedepunerea declarației de creanță este decăderea, stabilită de art. 114 din Legea nr. 85/2014 astfel: „(1) Cu excepția cazului in care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 42, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor pana la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cat privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris in tabelul creditorilor si nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit sa participe la procedura. El nu va avea dreptul de a-si realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.

(2) Decăderea va fi constatata de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care nu va mai înscrie creditorul in tabelul creditorilor.”

Aplicând aceeași abordare riguroasă a literei legii precum cea expusă in RIL, constatăm că nu există în prevederile de mai sus nicio excepție, care să permită achitarea unei creanțe născute anterior datei deschiderii procedurii de insolvență altfel decât în modalitățile prevăzute de lege.

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea 85/2014, plățile care nu sunt autorizate de judecătorul sindic sau avizate de administratorul judiciar sunt nule de drept. După deschiderea procedurii de insolvență nicio creanță care este născută anterior datei deschiderii procedurii de insolvență nu poate fi achitată decât într-un mod concursual, fie conform unui program de plăți al unui plan de reorganizare, fie prin distribuiri în cadrul unei proceduri de faliment.

Singurele creanțe care pot fi achitate după deschiderea procedurii de insolvență în conformitate cu regula business as usual, conform documentelor din care rezultă (art. 102 alin. 6 din Legea nr. 85/2014) sunt creanțele curente față de un creditor curent care este definit prin art. 5 alin. (1) pct. 21 din legea 85/2014 ca fiind „… acel creditor ce deține creanțe certe, lichide si exigibile, născute in timpul procedurii de insolventa, (s.n. TCA) si care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanța, conform documentelor din care rezulta”

Înalta Curte arată că eventualul act de însușire din partea practicianului în insolvență al unei cereri de chemare în judecată sau al unei căi de atac declanșată anterior deschiderii procedurii de insolvență, exprimă voința practicianului de a continua demersul inițial si preluarea cauzei în starea în care se găsește „… inclusiv din perspectiva obligației de timbrare valabil născută în sarcina societății” Prin urmare, actul însușirii practicianului nu transformă obligația din creanță anterioară în creanță curentă.

Concluzia principală a celor arătate mai sus este aceea că taxa judiciară de timbru reprezintă o creanță bugetară care nu se încadrează in categoria creanțelor curente. Aceasta reprezintă o creanță născută anterior datei deschiderii procedurii, având regimul juridic corespunzător acesteia și, având în vedere că prin ipoteză termenul de plată va fi după deschiderea procedurii, adică in perioada de observație, ea nu va putea fi achitată în mod legal în cadrul litigiilor în care debitoarei i se solicită achitarea acesteia.

Care vor fi atunci consecințele acestei situații? Sancțiunea pentru neplata taxei judiciare de timbru este nulitatea absolută și necondiționată a actului, fiind o cerință legală extrinsecă a actului de procedură.

Înalta Curte arată că schimbarea situației juridice a debitorului nu are efecte asupra obligației însăși și nu determină îndepărtarea sancțiunii nulității prevăzută de art. 177 alin. (3) Cod procedură civilă. „Or, de vreme ce cauza de nulitate o constituie neplata taxei judiciare de timbru, dispariția acestei cauze nu poate avea loc decât prin îndreptarea neregularităților actului de procedură, respectiv prin depunerea dovezii de achitare a taxei în cuantumul legal până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate și nu ca urmare a intervenirii unei schimbări în situația juridică a debitorului obligației de plată a taxei judiciare de timbru, ulterior momentului nașterii obligației

Este adevărat că schimbarea situației juridice a debitorului nu poate influența izvorul juridic al unei creanțe dar cu siguranță schimbă regimul juridic aplicabil stingerii acestei creanțe. În aceste condiții apreciem că sancțiunea nulității cererii nu poate interveni în cazul neplății taxei judiciare de timbru deoarece neplata ei nu se datorează opțiunii voluntare a debitorului ci interdicției legale de a achita creanțe anterioare deschiderii procedurii altfel decât prin mecanismele stabilite de procedura concursuală.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai in cadrul procedurii insolventei, (s.n. TCA) prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor …”

Potrivit art. 177 alin. (3) Cod procedură civilă: „Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate a dispărut cauza acesteia.”

Interpretând coroborat aceste dispoziții legale nu putem concluziona decât ca în sfera de cuprindere a sintagmei „dispariția cauzei de nulitate” trebuie acceptat că intră și situația în care devine incident un regim juridic special care interzice plata acestei creanțe. Altfel, debitorul s-ar afla între două dispoziții legale contrare. „Nulitatea actului operează numai ca ultim remediu, deoarece lipsirea de eficiență a operațiunilor procedurale cu relevanță juridică nu constituie un scop în sine. Imposibilitatea înlăturării vătămării prin îndreptarea neregularităților actului de procedură trebuie verificată în toate cazurile”[7]

În concluzie, considerăm că instanțele de judecată nu vor putea dispune anularea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac pentru neplata taxei judiciare de timbru deoarece achitarea acestei creanțe se va face în cadrul procedurii de insolvență. Practicianul în insolvență va notifica creditorul, organul fiscal competent potrivit art. 40, 41 din OUG nr. 80/2013, cu privire la deschiderea procedurii iar acesta va avea obligația înscrierii creanței la masa credală, creanța având regimul juridic al unei creanțelor bugetare.


[1] Decizia nr. 2 din 26.02.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. 2975/1/2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I Nr. 284 din 02.04.2024. Decizia este disponibilă on-line la următoarea adresă (data ultimei accesări: 06.04.2024): Decizia nr. 2 din 26 februarie 2024 – Înalta Curte de Casație și Justiție a României (iccj.ro)
[2] Ion Turcu, Simona Szabo Procedura colectivă… în colectiv restrâns. Paradoxuri și capcane în procedura insolvenței”, în Phoenix, revistă de insolvență, Nr. 19, ianuarie-martie 2007, București, UNPIR, p. 18
[3] Valeriu Stoica Just Open – magistrații despre ei înșiși”, disponibil on-line pe site-ul Juridice.ro la următoarea adresă (data ultimei accesări: 06.04.2024): https://www.juridice.ro/essentials/7640/just-open-magistratii-despre-ei-insisi
[4] Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2013 pronunțată în data de 22.01.2013 disponibil on-line la următoarea adresă (data ultimei accesări: 06.04.2024): https://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=95289
[5] Jose M. Garrido, Out-of-Court Debt Restructuring, The World BankWashington, D.C., 2012, p. 39
[6]O gâscă sălbatică poate valora o sută de bucăți de aur, dar mai întâi trebuie să cheltuiești trei bucăți de aur pentru a cumpăra o săgeată” Sursa (data accesării: 06.04.2024): https://proverbicals.com/spending-proverbs
[7] Flavius-Antoniu Baias, Violeta Belegante, Traian Briciu, coord. Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae (coordonatori) Noul Cod de procedură civilă: comentat și adnotat, București, Edit. Universul Juridic 2016, Vol. I art. 1 – 526, pag. 652


Cosmin Alin Turcu
Practician în insolvență
Asociat coordonator Continuum SPRL

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership