« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Selected Top Legal
CorporatePlatinum members
 1 comentariu

Remember Marin Preda – 41. Despre dosarul penal de moarte suspectă a scriitorului
25.05.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Expoziţia „Remember Marin Preda – 41 / Adevăr şi manipulare privind moartea scriitorului. Istoria manuscriselor pierdute”, care cuprinde manuscrise inedite, fotografii, cărţi, reviste şi imagini video, s-a deschis săptămâna trecută în sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române din București, str. Nicolae Crețulescu, nr. 8, sectorul 1.

Potrivit unui comunicat transmis de MNLR, „în urmă cu 41 de ani, la 16 mai 1980, lumea literară, şi nu numai, era zguduită de anunţul morţii fulgerătoare a scriitorului Marin Preda. Acesta a fost mereu un ‘personaj’ incomod, fiind obişnuit să-şi spună răspicat opiniile. Protejat de soliditatea talentului său, reuşeşte să fie nu doar un scriitor curajos, ci şi un om de atitudine.”

Este cunoscut încă din epocă faptul că romanele lui Preda „Delirul” (1975) și „Cel mai iubit dintre pământeni” (1980) sunt considerate a fi cărţile din cauza cărora prozatorul și-a atras antipatia structurilor regimului comunist și, totodată, aversiunea marelui nostru vecin de la răsărit. Nu este de ignorat faptul că, după apariția acestor romane, autorul lor, urmărit informativ de Securitate încă din anul 1952, a primit numeroase scrisori și telefoane de amenințare.

Cu toate aceste riscuri, scriitorul și-a urmat cu demnitate crezul său literar: „Dacă aș ști că efortul pentru scrierea unui roman mă poate costa viața, mi-aș lua măsurile de siguranță pentru a înlătura o eventualitate cum ar fi boala din care să mi se tragă moartea. Dar unica măsură, hotărâtoare, de a renunța la scris, nu aș lua-o.” (M. Preda citat de Acad. Prof. Dr. Eugen Simion în „Portretul scriitorului îndrăgostit. Marin Preda” – Ed. MNLR, București, 2010 – p. 13).

Vernisajul, de marți, 18 mai a.c., al expoziției a fost precedat de o conferinţă de presă la care au participat Ioan Cristescu – managerul MNLR, scriitoarea, ambasadoarea, traducătoarea și jurnalista Mariana Sipoş – iniţiatoarea proiectului expoziţional, Nicolae şi Alexandru Preda – fiii scriitorului, cărora le-au fost înmânate manuscrise considerate până acum dispărute, acestea fiind primite de Mariana Sipoș de la Cornel Popescu, redactor-şef al Editurii „Cartea Românească”, după moartea lui Marin Preda.

„Am vrut, în primul rând, să comemorăm 41 de ani de la dispariţia lui Marin Preda, în condiţii neelucidate până astăzi, pe baza investigaţiilor proprii. Cred că trebuie redeschis dosarul de cercetare penală. Deci, totul a fost o improvizaţie de moment”, a spus în cadrul conferinței de presă Mariana Sipoş, citată de Agerpres.

Amintim faptul că Marin Preda a murit subit în noaptea de 15/16 mai 1980, în camera nr. 6 de la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia.

Ancheta morții celui ce a fost Deputat în fosta Mare Adunare Națională, Vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor și Director al Editurii „Cartea Românească”, așa cum se arată în comunicatul MNLR, „ridică semne de întrebare mai ales prin felul în care s-au derulat investigațiile și prin răspunsul evaziv dat atât familiei, cât și Uniunii Scriitorilor de către Procuratura Municipiului București la încheierea cercetărilor penale.”

Scriitoarea Mariana Sipoș a susţinut că în Dosarul de cercetare penală (nr. 1595/II/1980 al Procuraturii Municipiului București) care a avut ca obiect moartea suspectă a lui Marin Preda „nu apare cuvântul vomă niciodată” drept cauză a decesului autorului „Moromeţilor”, aşa cum se cunoaşte, potrivit biografiei romancierului, în care a fost consemnată pretinsa asfixie cu propria vomă.

În cauză, procesul-verbal de cercetare la fața locului a fost întocmit de Proc. Octavian Ambrozie, procuror de serviciu în acea noapte fatidică la Procuratura Capitalei, aspect consemnat în cartea Doamnei Mariana Sipoș intitulată „Dosarul Marin Preda (Viaţa şi moartea unui scriitor în procese-verbale, declaraţii, arhive ale Securităţii, mărturii şi foto-documente)” – Ed. Eikon, București, 2017 (ediția a II-a a lucrării – prima a apărut la Ed. Amarcord, Timișoara, 1999) – pp. 14 și urm.

Pe de altă parte, declaraţiile și așa contradictorii și pline de inadvertențe ale martorilor audiați în dosar, persoane care au fost în preajma lui Marin Preda în orele de dinaintea controversatei sale morți, au fost consemnate tendențios, astfel încât „să conveargă spre ideea că, în ultimele luni ale sale, scriitorul umbla beat de fericire că a apărut ‘Cel mai iubit…’. Nu. Secretara lui îmi spunea că foştii lui prieteni aproape că nu mai puteau să intre la el, apăruseră falşi scriitori care tot timpul erau la el în birou. Marin Preda primea pe oricine”, a relatat Mariana Sipoș, potrivit G4Media.

Aceasta a prezentat un interviu video realizat cu fostul Director al Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici”, Prof. Dr. Vladimir Beliş, în care reputatul medic legist menţionează că, potrivit raportului de expertiză medico-legală (necropsie) întocmit de Prof. Dr. Moise Terbancea și de Dr. Constantin Rizescu (M. Sipoș – op. cit. – pp. 75-83), „moartea lui Marin Preda a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat”. Totodată, cadavrul scriitorului prezenta în mod inexplicabil mai multe echimoze la nivelul feței acestuia, cea mai gravă leziune fiind la frunte. Filmul conținând interviul cu Prof. Beliș este pus la dispoziție pentru vizionare vizitatorilor expoziției de către inițiatoarea acesteia.

Din lucrarea anterior menționată a Doamnei Sipoș, aflăm că probatoriile au fost dispuse în cauză de Procurorul-Șef de atunci al Capitalei, Dumitru Popescu (pp. 89-91), iar soluția de neîncepere a urmăririi penale, pronunțată în temeiul art. 10 lit. b din C.pr.pen. din 1969, a fost dispusă de Procuror-Șef Gheorghe Diaconescu (pp. 92-95), magistratul considerând că „din probele administrate a rezultat că nu s-a comis o faptă prevăzută de legea penală” în legătură cu decesul victimei Marin Preda, acesta fiind „o consecință a propriei sale culpe, în nexul cauzal neintervenind (și) acțiunea unei alte persoane.”
Totodată, Mariana Sipoș a prezentat o serie de documente şi mărturii video despre existenţa unei presupuse valize cu manuscrise a lui Marin Preda, care ar fi dispărut fără urmă după moartea scriitorului.

În aceeași lucrare evocată, autoarea menţiona: „Moartea lui Marin Preda, ca şi viaţa lui, continuă să stârnească semne de întrebare, nu numai printr-un mister de roman poliţist, legat de circumstanţele în care s-a produs, ci mai ales prin contextul social-politic în care scriitorul a trăit mai bine de o jumătate de secol. (…) Nimeni nu s-a întrebat însă dacă a existat un proces penal, dacă a existat sau există un dosar Marin Preda de cercetare penală. Ei bine, acest dosar există.” (pp. 11-12).

Așa cum consemna Mihai Craiu, „în jurul morţii lui Preda s-au creat (…) o serie de scenarii. S-a spus că a fost ucis de Securitate sau de agenţii ruşi KGB.
Fratele scriitorului, Alexandru Preda (Saie), a fost convins că Securitatea l-a omorât pe Preda, după ce acesta ar fi devenit pentru fostul regim un scriitor incomod, greu de controlat. Soţia sa, Elena, a recunoscut în interviurile date după moarte că Preda a avut presentimentul că va muri. Aurora Cornea (scriitoarea Aurora Cornu, recent plecată dintre noi – nota ns.), marea iubire a scriitorului, mărturisea că văzând fotografiile cu cadavrul lui Preda nu s-a putut abţine să nu se întrebe dacă nu cumva a fost asasinat.”

Menționăm că un film documentar remarcabil despre viața și moartea „Marelui Singuratic”, inspirat intitulat „Moartea că o pradă”, a fost realizat de ProLex TV în anul 2019.

După conferinţa de presă susevocată, în Sala „Perpessicius” a Muzeului a fost proiectată o selecţie din filmele documentare realizate de Mariana Sipoş în urma investigaţiilor privind moartea scriitorului comemorat în aceste zile.

Eveniment-pilot în perspectiva manifestărilor organizate în cadrul Centenarului Marin Preda din anul 2022, expoziţia va putea fi vizitată până pe data de 8 iunie a.c., cu programare, la tel. 0736598451 sau la adresa programe@mnlr.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , ,
Secţiuni: Life, SELECTED TOP LEGAL, UNIVERSITARIA | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Remember Marin Preda – 41. Despre dosarul penal de moarte suspectă a scriitorului”

  1. Timpul nu a mai avut răbdare în cazul lui Marin Preda, acesta capturându-l într-o anume formă sau alta pe ilustrul scriitor, acum 41 de ani.
    Moartea sa rămâne una foarte misterioasă, lăsând multe întrebări fără răspunsuri și trezind controverse și suspiciuni.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD