Întrevedere Titus Corlățean – Marjut Akola, ambasadorului Republicii Finlanda în România
25.05.2021 | JURIDICE.ro

Luni, 24 mai 2021, senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, a avut o întrevedere cu E.S. Marjut Akola, ambasadorului Republicii Finlanda în România, potrivit unui comunicat.
În cadrul dialogului au fost abordate teme ce țin de cooperarea bilaterală româno-finlandeză, în plan bilateral, cu precădere în plan parlamentar și economic, precum și în cadrul UE și al securității.
Titus Corlățean a arătat aprecierea pentru nivelul foarte bun al relațiilor între cele două state, în contextul aniversării, anul trecut, a 100 de ani de relații diplomatice. A exprimat speranța că, pe măsură ce pandemia Covid și efectele acesteia vor scădea, va putea exista o creștere semnificativă atât a cooperării politice dar și a celei economice și sectoriale, în domenii precum educația, energia verde și digitalizarea.
Acesta a punctat cooperarea foarte bună existentă, la nivelul anului 2019, între România și Finlanda, când, alături de Croația, au deținut președinția rotativă a UE. A reamintit faptul că unul dintre punctele principale pe care România le-a promovat și dorește în continuare să figureze pe agenda europeană este coeziunea. De asemenea, a menționat importanța deosebită pe care România o acordă adoptării și implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, un instrument care va asigura creșterea și dezvoltarea țării în contextul post pandemic. În acest context, președintele comisiei senatoriale de politică externă a adresat aprecierea pentru cooperarea existentă, în Finlanda, între executiv și legislativ și rolul Parlamentului finlandez în adoptarea pe 18 mai 2021, a Planului Național de Redresare și Reziliență a acestui stat.
În materie de securitate, senatorul a subliniat că România se bazează pe trei piloni importanți, apartenența la NATO și UE, alături de Parteneriatul Strategic cu SUA și a arătat că țara noastră dorește existența unei vecinătăți pașnice, prospere și democratice, atât prin prisma Parteneriatului Estic și sprijinirii parcursului euro-atlantic al Republicii Moldova, dar și prin integrarea în UE al statelor din Balcanii de Vest.