« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

ÎCCJ. DCD de respingere ref. procedura contestației la executare atunci când pentru o parte dintre pedepsele indicate în MEA emis de autoritatea judiciară solicitantă română, autoritatea judiciară de executare străină refuză predarea, iar pentru o altă parte dintre pedepse admite predarea
25.05.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În şedinţa din 25 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legal constituit, a soluţionat o sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțată următoarea soluție:

Prin Decizia nr. 35/2021, ÎCCJ a decis:

„Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj, Secţia Penală, în Dosarul nr. 1494/219/2020*, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept:

Dacă în procedura contestației la executare, în interpretarea art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală din Codul de procedură penală (împiedicare la executare), atunci când pentru o parte dintre pedepsele indicate în mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă română, autoritate judiciară de executare străină refuză predarea, iar pentru o altă parte dintre pedepse admite predarea:

– impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunțată în lipsă este temporar, aceste pedepse putând fi executate ulterior, în condițiile art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată (text aplicabil prin analogie și în ipoteza refuzului de predare), sau

– impedimentul la executarea pedepselor cu privire care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunțată în lipsă este definitiv, aceste pedepse aplicate de instanțele române neputând fi executate pe teritoriul României ulterior executării pedepselor pentru care s-a admis predarea.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.”

 
Secţiuni: Dezlegarea unor chestiuni de drept, Drept penal, Jurisprudență, Jurisprudența ÎCCJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD