Convenția de la Haga și cetățenia română

Gheorghe-Sorin Slabu

Adoptarea Convenției de la Haga, din 5 octombrie 1961, s-a impus din rațiuni practice și a dus la stabilirea unei noi formalități de recunoaștere a actelor oficiale, emise de un stat ce urmau a fi folosite pe teritoriul altui stat, menite să asigure părțile contractante de ,,veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe acest act”, așa cum se subliniază la art. 3 al Convenției.

Așadar, prin aplicarea apostilei, ceea ce însemna o singură ștampilă cu dimensiuni, formă și conținut stabilit de convenție, actele emise de un stat erau recunoscute pe teritoriul altui stat, fără nici o altă formalitate.

Cu privire la formă, conținut și dimensiuni nu au fost probleme, și nu sunt nici astăzi, problemele au apărut cu privire la faptele pe care le certifică apostila.

Problema identificată.

În România, potrivit Legii 21/1991, legea cetățeniei române, cu modificările ulterioare art. 11 al. 1 stabilește că ,,Persoanele care au fost cetăţeni români, dar au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e).”

În această dispoziție legală se regăsesc cetățenii ai căror ascendenți s-au născut în Basarabia – Republica Moldova și în zona din Ucraina, ce a aparținut României anterior anului 1940, respectiv Cernăuți, Ismail etc.

Până în anul 2021, cererile de cetățenie, depuse de persoane cu ascendenți care s-au născut pe teritoriile ce au aparținut României, se depuneau însoțite de actele doveditoare, fără apostilă dar, în data de 21 iulie 2021 a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr. 82, prin care a fost completată Legea 21/1991, legea cetățeniei române, și s-a impus apostilarea actelor de stare civilă, care se depun, pentru a dovedi descendența din persoane eligibile.

Aceste dispoziții sunt aplicabile din ianuarie 2022.

Adoptarea ordonanței și introducerea dispozițiilor cu privire la apostilarea actelor oficiale, ce se depun pentru cetățenia română, ne referim la cele emise de Republica Moldova, este o solicitare legitimă, justificată în textul ordonanței și este impusă de rațiuni practice, chiar dacă, contravine Legii 177/1997 prin care s-a ratificat Tratatul dintre România și Republica Moldova.

Interesul pentru acordarea cetățeniei române, cetățenie europeană, este unul în creștere, numeroșii cetățeni, ucraineni, ruși, turci, precum și din multe state ale fostei URSS, doresc să devină cetățeni români, dar lipsa actelor probabil îi determină să apeleze la ,,grupurile organizate” care se ocupă cu fabricarea actelor.

Cu toate că, există și apostila aplicată pe acte, apare problema practică în a garanta actul însuși, conținutul acestuia deoarece, în textul Convenției se stabilește clar că, prin apostilă se garantează ,,veracitatea semnăturii, calitatea celui care semnează și identitatea sigiliului/ștampilei” (art. 3 al Convenției.)

Problema se poate sesiza la citirea apostilei, eliberate de autoritatea din Republica Moldova în care se subliniază faptul că ,,Această apostilă nu certifică conținutul documentului pentru care a fost emis”.

Această limitare a răspunderii, care apare în mod expres pe act, este de natură a crea suspiciuni cu privire la conținutul actului, respectiv; nume, prenume, data nașterii, locul nașterii și toate celelalte elemente conținute de actele care se depun în procedura de redobândire.

Această suspiciune este alimentată și de discuții avute cu persoane care aveau răspunsul autorităților din Republica Moldova, precum că ,,registrele de stare civilă nu sunt și actul nu poate fi eliberat”, și în mod normal urma procedura legală de înregistrare ulterioară a actului, într-un proces potrivit legii din Republica Moldova ,,Constatarea faptului cu valoare juridică” art. 281-285 Cod proc. civ și Legea 100/2001, legea actelor de stare civilă, proces care durează între 8 luni și un an, totuși acele persoane, ocolind procedura legală, declarau că, ,,au actul și este și apostilat”, într-un termen foarte scurt.

Termenul de aprox. un an, cât ar dura procesul și perfectarea actului în baza hotărârii judecătorești, precum și lipsa actelor doveditoare, necesare, în procesul ce ar fi urmat, au determinat persoanele, care aveau nevoie de act pentru a dovedii descendența din cetățeni români, să apeleze la intermediarii, care ,,rezolvă” actele.

Bineînțeles că, în urma acestor afirmații am sesizat Parchetul dar, informația pe care mi-au transmis-o, precum că, au acte și sunt apostilate, m-a pus pe gânduri cu privire la Convenția de la Haga, care nu are nimic de-a face cu conținutul actului.

Consider că adoptarea Convenției de la Haga s-a impus din rațiuni practice dar, în prezent, cu atâția chimiști, și alte persoane interesate, în a a obține numeroase drepturi, nemeritate, apare tentația folosirii acestor ,,servicii chimice”.

Se impune adoptarea unor măsuri suplimentare pentru ca statul emitent al actului să garanteze și conținutul acestuia, sau să ofere și posibilitatea verificării conținutului actului.

,,Băieții descurcăreți” au găsit soluții pentru a schimba conținutul actelor, păstrează doar semnătura, calitatea funcționarului, organul emitent și ștampila, restul…

Nu uitați, apostila nu garantează conținutul actului.

Av. dr. Gheorghe-Sorin Slabu, Baroul București

Citeşte mai mult despre apostila, cetăţenia română, Convenția de la Haga, Gheorghe-Sorin Slabu, Legea 21/1991, Legea cetățeniei române, Republica Moldova, Ucraina! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.