Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Drept penal Procedură penală Sistemul judiciar

17 ani de probațiune – 17 ani de umilințe

16 aprilie 2024 | JURIDICE.ro

Marți, 16 aprilie 2024, Serviciul de Probațiune Iași a dat publicității următorul comunicat:

17 ani de probațiune – 17 ani de umilințe

 Întâmpinăm și sărbătorim ziua de astăzi, 16 aprilie 2024, printr-un ultim strigăt de ajutor față de umilințele și nedreptățile la care suntem supuși ca salariați ai Ministerului Justiției.

În anul 2007, sistemul de probațiune și-a dublat numărul de angajați de la acea dată, devenind cu adevărat important și relevant pentru sistemul de justiției pre și post penal din România. Se împlinesc astăzi 17 ani de atunci, din momentul în care cei care au visat să aducă schimbarea, să insufle valențele umanității, ale empatiei și sprijinului reciproc în sistemul penal românesc, au îmbrățișat această profesie.

În toți acești ani, societatea românească a trecut prin mari schimbări sociale, provocări care au marcat, inevitabil, și sistemul execuțional penal. Ca parte integrantă a acestui mare organism social, probațiunea a încercat și a reușit să facă față acestor provocări cu singurul element de valoare de care dispune cu adevărat: OMUL.

Oamenii probațiunii/ Probaționiștii, așa cum sunt ei cunoscuți și recunoscuți în mediul profesional, social și academic, sunt cei care au construit și dezvoltat acest sistem, vreme de 23 de ani. În ciuda multiplelor promisiuni, discursuri și angajamente, asumate în scris sau doar verbal de către factorii de decizie de la nivel central, acest sistem tânăr este susținut în viață doar de dăruirea și priceperea consilierilor de probațiune. Acești oameni dedicați care muncesc în tăcere, dar cu multă pricepere, sunt cei care, în momentul de față, gestionează peste 100.000 de persoane condamnate, care își ispășesc pedeapsa în libertate.

Consilierii de probațiune sunt cei care stau alături de persoanele condamnate, asigurându-le acestora cadrul în care să își poată respecta atât măsurile și obligațiile impuse în sarcina lor, dar, mai ales, să își poată învinge fricile și blocajele personale, pentru a deveni cea mai bună versiune a lor. Acest proces implică, în primul rând, dragostea de semeni din partea consilierilor de probațiune, dorința de a ajuta și disponibilitatea acestora de a fi alături, acolo, în procesul de supraveghere și asistență.

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Probabil că această atitudine a consilierilor de probațiune, în care munca și subiectul muncii sunt puse mai presus de valențele financiare ale profesiei, au dus la crearea falsei ipoteze că sistemul de probațiune funcționează perfect așa cum este el în prezent, adică subdimensionat, subfinanțat, lipsit de viziune și importanță.

Este regretabil că, în anul 2024, după 17 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, sistemul de probațiune din România este măcinat de greve ale foamei în rândul consilierilor de probațiune și proteste, generate de indiferența permanentă a factorilor de decizie de la nivel central. Ministerul Justiției, de la care orice cetățean român așteaptă o justă și dreaptă judecată, nu a reușit să își apere și să își susțină proprii angajați, având la conducerea Direcției Naționale de Probațiune persoane care nu reușesc să găsească soluții coerente și practice la problemele acestui sistem.

Nu se pierdem însă speranța că, după ani de așteptări, Guvernul României, prin Marcel CIOLACU, prin-ministru și Alina GORGHIU, ministru de justiție, va identifica, în al 12-lea ceas, acele soluții care să ofere sistemului de probațiune cadrul necesar dezvoltării acestui sistem, fără de care NU POATE EXISTA justiție penală în România.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership