Secţiuni » Noutăţi legislative
Noutăţi legislative
Proiecte legislativeMonitorul Oficial al RomânieiJurnalul Oficial al Uniunii Europene
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Monitorul Oficial al României Noutăți legislative

ANCPI începe finanțarea realizării planurilor parcelare

19 aprilie 2024 | JURIDICE.ro

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) inițiază finanțarea, din venituri proprii, a lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare, în cadrul Programului național de cadastru şi carte funciară (PNCCF), potrivit unui comunicat.

Beneficiarii acestor lucrări sunt comunele, orașele și municipiile interesate să realizeze lucrări de întocmire a planurilor parcelare.

ANCPI finanțează lucrările de întocmire a planurilor parcelare, potrivit art.9, alin. (341) din Legea cadastrului şi a publicității imobiliare nr. 7/1996, în baza unui contract de finanțare multianual. Lucrările vor fi coordonate de comisiile locale de restituire a proprietăților funciare și se vor derula similar procesului de înregistrare sistematică a proprietăților, finalizându-se cu înscrierea din oficiu în cărți funciare noi a imobilelor cuprinse în planul parcelar.

Conform Procedurii, dacă o unitate administrativ-teritorială (UAT) dorește finanțarea lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare, transmite solicitarea de finanțare către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) pe raza căruia se află.

Contractul de finanțare între UAT și OCPI va fi încheiat pentru o perioadă de cel mult 28 de luni, în limita sumelor aprobate şi comunicate de ANCPI.

Primăria este responsabilă de modalitatea de atribuire a contractelor de achiziție publică şi de încheierea acestora cu prestatorii de servicii.

Suma cu care ANCPI finanțează lucrările de întocmire a planurilor parcelare este de maximum 109 lei + TVA/carte funciară, la care se adaugă, pentru terenurile situate în extravilan, coeficienții categoriilor de dificultate a terenurilor.

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Pentru terenurile situate în intravilanul comunelor, suma de 109 lei + TVA/carte funciară se majorează cu un coeficient de 2,6, pentru terenurile situate în intravilanul orașelor, municipiilor şi reședințelor de județ, cu un coeficient de 3,1, iar pentru terenurile situate în intravilanul localităților din județul Ilfov şi București, cu un coeficient de 3,5.

Pentru imobilele situate în zonele de aplicare a Decretului-lege nr. 115/1938, sumele rezultate ca urmare a aplicării coeficienților menționați se majorează cu 1,4.

În cazul imobilelor cu proprietari neidentificați, ANCPI va deconta 10% din prețul contractat pentru un imobil, iar pentru imobilele cu proprietari neidentificați reprezentând rezerva comisiei locale de fond funciar, ANCPI va deconta 50% din prețul contractat pentru un imobil.

***

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 356 din 16 aprilie 2024 a fost publicat Ordinul nr. 387/2024 pentru aprobarea Procedurii și a modalității de alocare a sumelor, precum și a raportării de către beneficiari a stadiului de execuție a lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare în vederea înscrierii din oficiu a imobilelor cuprinse în aceste planuri.

Se aprobă Procedura şi modalitatea de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare în vederea înscrierii din oficiu a imobilelor cuprinse în aceste planuri.

Prezenta procedură stabileşte modalitatea de alocare a sumelor, responsabilităţile privind analiza, sinteza, decizia, coordonarea şi monitorizarea finanţării lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare, coordonate de către comisiile locale de restituire a proprietăţilor funciare, în vederea înscrierii din oficiu în cartea funciară a imobilelor cuprinse în aceste planuri în aplicarea prevederilor art. 9 alin. (341) – (3412) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prezenta procedură se aplică lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare din cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, coordonate de către comisiile locale de restituire a proprietăţilor funciare în vederea înscrierii din oficiu în cartea funciară a imobilelor cuprinse în acestea, indiferent dacă pentru acestea au fost emise sau nu titluri de proprietate, astfel cum sunt prevăzute la art. 9 alin. (341) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Beneficiarii sunt unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, respectiv comunele, oraşele şi municipiile.

Intrare în vigoare: 16 aprilie 2024

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership