Dreptul securităţii sociale

Florin Cîțu, despre fondul de pensii și vârsta de pensionare: „Nicio decizie nu a fost luată în acest moment”


01.06.2021 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Dreptul securitatii sociale, Varia (alte arii de practica)
JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 31 mai 2021, prim-ministrul Florin Cîțu a declarat că fondul de pensii ar putea suferi dereglări în viitor în lipsa unor măsuri de sustenabilitate, însă, momentan, în discuţiile cu Comisia Europeană nu s-a stabilit o anumită vârstă de pensionare.

„Nicio decizie nu a fost luată în acest moment şi nici în discuţia cu Comisia Europeană nu s-a spus ca să fie x sau y vârsta de pensionare. Nu. Ceea ce discutăm cu Comisia Europeană, şi nu e că vrem noi să discutăm, e o recomandare de ţară de ani de zile pentru România, să avem o lege a pensiilor sustenabilă. Şi mai este ceva ce avem discutat cu Comisia Europeană şi este de bun-simţ: să nu mai avem creşteri ad-hoc de pensii. Ca atunci când un partid politic care este aproape de alegeri să vină să crească pensiile cu 40%. Acestea sunt măsuri care destabilizează sistemul de pensii”, a afirmat acesta, potrivit unor surse.

Întrebat despre riscurile care ar putea apărea dacă nu se iau măsuri, premierul a declarat că acestea ar putea apărea în 15 ani.

„Cred că în 15 ani, atunci e riscul cel mai mare, pentru că vom avea un număr mare de oameni care vor ieşi la pensie în acelaşi an, iar cei care îi vor susţine vor fi din ce în ce mai puţini. Legea pensiilor, o să fie o variantă, care acum este discutată de experţi (…). Sunt mai multe probleme, dar sustenabilitatea e una dintre ele. Acea lege a pensiilor o să fie aprobată, o să fie în dezbatere publică, bineînţeles, şi apoi o să fie aprobată de Guvern în proiect de lege. Va merge în Parlament, unde va fi din nou dezbătută public şi vom vedea care va fi varianta finală. Dar obiectivul este de a elimina acest risc de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste 15 ani de zile. S-ar putea să fie nevoie de mai multe legi”, a completat prim-ministrul.

Cu privire la o eventuală propunere de creştere a vârstei de pensionare, acesta a precizat că aşteaptă întâi variantele de lucru: „Haideţi să văd cu ce variante vin. Nu aş vrea să discutăm despre majorarea vârstei de pensionare. Cred că sunt doar câteva ţări în Uniunea Europeană unde s-a întâmplat acest lucru şi aş vrea să studiez puţin.”

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro