« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Aspecte privind stabilirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive
04.06.2021 | Raul Alexandru NESTOR

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Raul Alexandru Nestor

Raul Alexandru Nestor

Rezumat

Infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive presupune o definire clară a noțiunilor folosite de lege. În legea actuală nu există o definiție a noțiunii de substanțe psihoactive, existând acte normative care se referă la droguri și la substanțe psihotrope. Credem că, în absența unei definiții legale, nu se poate pune semnul egalității între noțiunea de substanțe psihoactive și noțiunea de droguri și de substanțe psihotrope. O asemenea egalizare ar putea fi calificată drept o formă de aplicare prin analogie a legii penale, procedeu interzis de legea penală română. Lipsa unei definiții legale a noțiunii de substanțe psihoactive face ca norma de incriminare să devină parțial imprevizibilă, o persoană neputând cunoaște cu certitudine dacă va răspunde penal în condițiile în care a consumat anterior depistării la volan o anumită substanță. Probele care susțin o asemenea acuzație nu pot fi doar analizele medicale efectuate pentru determinarea substanței în organism, fiind necesar să se demonstreze că influența acestor substanțe este vizibilă și în reacțiile persoanei depistate în trafic prin raportare la momentul în care a consumat acele substanțe.

I. Interpretarea noțiunii folosite de legiuitor în reglementarea normei de incriminare

Deși aparent clară formularea conținută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru incriminarea unei asemenea fapte, legiuitorul național folosește noțiuni specifice unor reglementări destinate altor segmente de relații sociale, definirea acestor concepte formând cel mult obiectul unor norme de trimitere.

Conform art. 336 alin. (2) din Codul penal, ”cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.” Analiza dispozițiilor acestui text de lege demonstrează că legiuitorul a înțeles să incrimineze nu doar fapta de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, cu depășirea limitei legale a alcoolemiei, ci și fapta de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Dacă în ceea ce privește noțiunea de conducere a unui vehicul cu depășirea limitei legale a alcoolemiei, norma de drept substanțial, astfel cum a fost interpretată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/16.12.2014[1], impune un anumit regim probator reglementat prin acte normative subsecvente[2], tocmai pentru a demonstra nivelul alcoolului în sânge la momentul conducerii autoturismului în trafic, în ceea ce privește conducerea sub influența substanțelor psihoactive, legea nu mai operează cu aceleași concepte a căror semnificație a fost stabilită unitar în jurisprudența instanțelor naționale.

În primul rând observăm că legea se referă la noțiunea de ”substanțe psihoactive”, însă în Codul penal nu există o definiție a acestui concept. Vom regăsi o normă de trimitere în Titlul III al Legii nr. 187/2012[3] pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, articolul 241 al acestui act normativ prevăzând că: „prin substanțe psihoactive se înțeleg substanțele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătății.”

Fără a intra în detalii suplimentare, se poate observa că incidența normei de incriminare prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal impune existența unei legi care să conțină o definiție de noțiunii de substanțe psihoactive. Legea penală nu folosește noțiunea de droguri de risc sau de mare risc, nici noțiunile de substanțe psihotropre ori noțiunea de substanțe stupefiante.

Previzibilitatea legii impune legiuitorului național obligația de a defini într-un mod clar și cuprinzător noțiunile care permit încadrarea unui comportament al persoanei care conduce un autoturism pe drumurile publice în tiparul normei penale.

O succintă analiză a cadrului normativ demonstrează că legiuitorul a optat pentru folosirea unor noțiuni consacrate și în documente internaționale în conținutul Legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri[4], republicată, cu modificările și completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope[5] și nr. 194/2011.[6]

Din verificarea dispozițiilor din aceste trei legi, rezultă că noțiunea de substanțe psihoactive se regăsește în conținutul art. 3 din Legea nr. 194/2011, în timp ce noțiunea de substanțe stupefiante și aceea de substanțe psihotrope există în conținutul art. 2 din Legea nr. 339/2005.

Conform art. 3 alin. (3) al Legii nr. 194/2011, ”Se consideră că un produs este susceptibil de a avea efecte psihoactive dacă se poate aprecia în mod rezonabil că ar produce asemenea efecte, dacă nu este folosit sau nu putea fi folosit în scopul pentru care a fost produs.”

Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 194/2011, ”La aprecierea caracterului rezonabil se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, următoarele criterii:

a) lipsa ori insuficiența elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului;

b) caracteristicile produsului, în principal compoziția, sau lipsa indicării acestora;

c) consumul, ca destinație previzibilă a produsului;

d) prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucțiuni pentru utilizarea lui, precum și orice altă indicație ori informație referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.

Art. 2 din Legea nr. 339/2005 prevede că: ”Pentru aplicarea prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:[…]

c) substanță psihotropă – termen desemnând substanțele înscrise în anexele la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971;

d) substanță stupefiantă – termen desemnând substanțele înscrise în anexele la Convenția unică din 1961 a Națiunilor Unite asupra substanțelor stupefiante, modificată prin Protocolul din 1972.

În acord cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 143/2000, ”în prezenta lege termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:[…]

b) droguri – plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I – III;

c) droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I și II;

d) droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III;[…]

La nivelul Consiliului Uniunii Europene au fost identificate succesiv substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive, lista acestora nefiind preluată în dreptul intern, prin prevederea lor în cadrul unui tabel anexă a Legii nr. 194/2011, decât într-o mică măsură.

Chiar dacă dintr-o perspectivă medicală, se poate aprecia că efectele substanțelor stupefiante și psihotrope și ale celor psihoactive sunt similare, concluziile studiilor efectuate susținând în deplin acord că acestea acționează asupra sistemului nervos, și deși directivele Consiliului Uniunii Europene definesc substanțele psihoactive ca substanțe care reprezintă droguri sintetice noi, cât timp definițiile conținute de dispozițiile dreptului intern fac distincție între substanțele stupefiante, substanțe psihotrope și substanțele psihoactive, determinarea sferei de aplicarea a normei de incriminare prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal impune o interpretarea de ordin restrictiv, acuzația în materie penală neputându-se întemeia pe o interpretare extensivă a conceptelor de care depinde sancționarea unei persoane. Or, deși art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la substanțe psihoactive, includerea în aria de aplicarea a acestei norme a substanțelor stupefiante sau psihotrope ar putea fi considerată o interpretare prin analogie, contrară principiului previzibilității care trebuie să caracterizeze orice normă penală. Unica trăsătură comună acestor tipuri de substanțe, din punct de vedere al legislației în vigoare, este aceea că fac parte din categoria substanțelor aflate sub control național.

În ultima perioadă, se poate observa un număr tot mai mare de cauze penale aflate pe rolul instanțelor naționale în care persoane care au consumat droguri de risc, respectiv cannabis, sunt trimise în judecată sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal, acuzația reținută constând tocmai în aceea că ar fi condus un autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.

Spre exemplu, în dosarul nr. 5989/315/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Târgoviște, s-a reținut în sarcina inculpatului B V că, la data de 09.02.2020, în jurul orelor 22:00, a condus autoturismul marca M, nefiind înmatriculat, având montate plăcuţe cu număr de înmatriculare provizoriu fals, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiind sub influența băuturilor alcoolice, având 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat și o alcoolemie de 1,71 g/l alcool pur în sânge (conform Raportului de expertiza medico-legală de recalculare a alcoolemiei A12/6022/2020), dar și a unor susbstanțe psihoactive (prezentând THC – tetra hidro carabinol OOH 0,007 ug/ml în sânge), pe DJ711 E de la domiciliul său din com. C, jud. Dâmboviţa până la discoteca de pe raza localităţii C, jud. Dâmboviţa, unde a stat până la orele 01:50, iar la întoarcere, pe acelaşi traseu, a fost depistat de organele de poliţie.

Prin sentința penală nr. 390/08 decembrie 2020[7], pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 5989/315/2020, s-a reținut că faptele inculpatului B V întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 334 alin. 1  Cod penal, art. 335 alin. 1 Cod penal şi art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. 2 Cod penal.

În ceea ce privește reținerea de către prima instanță a unei singure infracțiuni prevăzute de art. 336 alin. (1) și (2) C.pen., în considerentele sentinței penale apelate, s-a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 336 face parte din categoria infracțiunilor cu conținut alternativ. Infracţiunile cu conţinut alternativ sunt acele infracţiuni pentru care legea prevede variante alternative ale principalelor elemente constitutive, variante echivalente sub aspectul semnificaţiei lor penale. În cazul infracţiunilor cu conţinut alternativ, diferitele modalităţi prevăzute de norma de incriminare sunt echivalente din punctul de vedere al semnificaţiei penale, astfel că realizarea mai multora dintre ele nu afectează unitatea infracţiunii. Prima instanță a reținut că în această situație, se impune o analiză a obiectului juridic al infracţiunilor prevăzute în art. 336, care este constituit din relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei rutiere, a căror existenţă sau derulare normală presupun incriminarea faptelor de conducere a vehiculelor având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Situația premisă a infracţiunilor prevăzute de art. 336 alin. (1)-(2) presupune îndeplinirea cerinţei ca cel care conduce să se afle într-o anumită stare, şi anume să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori să se afle sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Instanța de prim grad de jurisdicție a reținut că însăși urmărirea penală a început cu privire la o singură infracțiune prev. de art. 336, doar ulterior extinzându-se urmărirea, precum și acțiunea penală cu privire la ambele alineate prevăzute de art. 336, ajungându-se ca inculpatul să fie cercetat și trimis în judecată pentru două infracțiuni distincte.

Se observă că prima instanță nu a considerat că lipsesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C.pen, ci a apreciat că fapta inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice cu depășirea limitei legale a alcoolemiei și după ce a fumat o țigară conținând cannabis, ar întruni condițiile de tipicitate ale unei singure infracțiuni, acest punct de vedere fiind criticat prin motivele de apel formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Așa cum am arătat anterior acestui exemplu de jurisprudență, în cazul prevederilor art. 336 alin. (2) C.pen., nu credem că este indicată o interpretare prin analogie, în materie penală fiind necesară respectarea  principiului de drept: „acolo unde legea nu distinge, nimeni nu poate distinge”. Or, acest principiu consfințește tocmai obligația ca norma de drept să nu fie interpretată prin analogie.

O interpretare prin analogie în cazul art. 336 alin. (2) din Codul penal ar putea justificare reținerea că substanțele stupefiante și psihotrope produc efecte psihoactive, astfel încât pot fi considerate ca făcând parte din categoria substanțelor psihoactive. În acest fel, prin interpretarea analogică, noțiunea de substanțe psihoactive este extinsă, în lipsa unei norme juridice clare și precise.

Credem că în momentul în care legiuitorul național a reglementat includerea unor substanțe psihoactive în tabelele anexe ale Legilor nr. 143/2000 și nr. 339/2005, aceste substanțe sunt catalogate ca făcând parte din categoria drogurilor de risc sau de mare risc și a substanțelor stupefiante și psihotrope, fiind înlăturată în acest context terminologia de substanțe psihoactive.

O analiză a dispozițiilor menționate demonstrează că Legea nr. 194/2011 nu incriminează, în mod expres, deținerea de substanțe psihoactive pentru consumul propriu, în timp ce Legea nr. 143/2000 incriminează o asemenea conduită cu privire la drogurile de risc și de mare risc.

Succinta verificare a normelor juridice din Legea nr. 194/2011 și din Legea nr. 143/2000 poate permite reținerea concluziei conform căreia nu se poate pune semnul egalității între substanțele psihoactive și categoria drogurilor de risc sau de mare risc. Legiuitorul român, prin stabilirea unor pedepse diferite, a diferențiat substanțial tratamentul sancționator aplicabil infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 și de Legea nr. 194/2011,  motiv pentru care se poate susține că din punct de vedere legislativ, nu se poate reține o identitate între noțiunea de drog și aceea de substanțe psihoactive.

Cum în Codul penal intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, legiuitorul român, la Titul X, destinat reglementării înțelesului unor termeni sau expresii prin legea penală, nu a definit, în mod clar, sintagma „substanțe psihoactive”, pronunțarea unor soluții de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) C.pen, poate constitui o formă de aplicarea a legii penale prin analogie și deci o formă de încălcare a principiului previzibilității legii penale.

Destinatarul obligației de conformare trebuie să aibă deplină cunoștință de condițiile de tipicitate obiectivă ale unei fapte care ar putea atrage cea mai gravă formă de răspundere, tocmai în scopul de a se conforma exigențelor normei penale, deci în scopul de a se asigura că prin adoptarea unei anumite conduite nu a încălcat dispozițiile legii penale. Or, în condițiile destinatarul obligației de conformare  în care nu are cunoștință de înțelesul și întinderea noțiunii de ”substanțe psihoactive”, incidența normei de incriminare devine imprevizibilă.

Din acest punct de vedere mai semnalăm că au existat și soluții prin care persoane care au consumat droguri de risc (cannabis) nu au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C.pen, ci pentru deținere de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În alte soluții de clasare a cauzei penale s-a reținut că, față de modul actual de redactare a normei de incriminare din art. 336 alin. (2) al noului Cod penal (în continuare C.pen.), persoanele care au efectuat activități de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența drogurilor sunt exonerate de răspundere penală în virtutea legii. Acest raționament are ca premisă tocmai faptul că folosirea sintagmei de „substanțe psihoactive” restrânge sfera de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată.

Având în vedere lipsa unei definiții clare a noțiunii de ”substanțe psihoactive”, a fost solicitată intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe calea procedurii prevăzute de art. 475 C.proc.pen, pentru a da o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept, vizând dispozițiile art. 336 alin.(2) din Codul penal, respectiv:

Folosirea sintagmei de substanțe psihoactive în conținutul normei de incriminare presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, sau, după caz, sfera noțiunii de substanțe psihoactive se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse și substanțele prevăzute în conținutul Legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope.[8]

În absența unei intervenții a legiuitorului care ar putea defini în mod expres și limitativ noțiunea de ”substanțe psihoactive”, o soluție din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura de pronunțarea a unei hotărâri prealabile ar putea reprezenta o modalitate la fel de eficientă pentru o corectă interpretare a normei de drept, în acord cu respectarea principiului previzibilității legii penale.

III. Examen critic al modului de aplicare în practica instanțelor a dispozițiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal

Deși folosirea noțiunii de ”substanțe psihoactive” în conținutul normei de incriminare este un prim aspect care ar putea afecta grav principiul previzibilității legii penale, în practica judiciară nu a fost singura chestiune care a justificat pronunțarea unor soluții diferite.

În jurisprudența recentă a fost identificată problema definirii noțiunii de ”persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive”, punându-se întrebarea dacă realizarea elementelor de tipicitate obiectivă prevăzute în norma de incriminare presupune în mod necesar alterarea capacităților psihofizice ale subiectului activ și, implicit, diminuarea aptitudinii de a conduce vehiculul pe drumurile publice.

Deși textul art. 336 alin. (2) din Codul penal nu conține vreo referire cu privire la efectele consumului de substanțe psihoactive pentru realizarea condițiilor de tipicitate obiectivă, în practica unor instanțe de judecată se face totuși referire în mod constant la existența unor astfel de efecte pentru reținerea conținutului constitutiv al infracțiunii.

În cadrul acestei orientări jurisprudențiale s-a apreciat că de vreme ce norma de incriminare prevede expres că există infracţiune doar dacă conducătorul auto se află sub influenţa substanţei psihoactive (constând în diminuarea capacităţii de a manevra vehiculul pe drumurile publice în condiţii de siguranţă), iar nu şi în lipsa acestei influenţe, fapta reţinută în sarcina persoanei acuzate nu este prevăzută de legea penală. În acest sens, s-a susținut că persoana trebuie să fie sub efectul efectiv al acestor substanțe psihotrope, adică să îi fie afectată capacitatea psihică și/sau capacitatea de a conduce vehicule pentru a fi îndeplinite condițiile de incriminare prev. de art. 336 alin. (2) C. pen., și nu în sensul că simpla prezență în corp a unor urme de substanțe psihoactive întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute la art. 336 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, în situația în care conducătorul unui autoturism prezintă în organism substanțe psihoactive (consum atestat de analiza probelor biologice), nu se poate concluziona că acesta se află sub influența acestor substanțe, atâta timp cât nu îi sunt afectate capacitățile psiho – fizice, iar aptitudinea de a conduce nu este diminuată. S-a mai arătat că sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare presupune în mod necesar atât prezența în organism a substanțelor psihoactive la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice, cât și afectarea funcțiilor fizice și psihice ale conducătorului auto, având ca rezultat influențarea coportamentului acestuia și a abilităților de a conduce.

Substanțele psihoactive ingerate trebuie să îi afecteze în mod concret subiectului activ al infracțiunii capacitatea de a conduce autovehiculul, de a se concentra asupra traficului, precum și reacțiile de prevenire a evenimentelor rutiere, deoarece numai într-o atare situație se aduce atingere relațiilor sociale ocrotite, obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 336 alin. (2) din Codul penal fiind reprezentat de relațiile sociale referitoare la protecția siguranței circulației pe drumurile publice, relații sociale a căror existență normală este condiționată de interzicerea conducerii vehiculelor sub influența substanțelor psihoactive.

În sensul acestei prime orientări, prin sentința penală nr. 485/03 aprilie 2020[9], Judecătoria Constanța a reținut că ”inculpatul nu se află sub influența substanțelor psihoactive, iar compusul THC – COOH, prezent în sânge, reprezintă un metabolit inactiv, provenit dintr-un consum de marijuana cu cel puțin 12 ore înainte de momentul recoltării (raport de expertiză medico-legală). Având în vedere cele precizate, instanța concluzionează că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (2) Cod penal, fapta săvârșită nefiind prevăzută de legea penală, motiv pentru care se va dispune achitarea”.

Semnalăm că, deși această orientare a jurisprudenței este întâlnită la nivelul a cel puțin două curți de apel din țară, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost pronunțate soluții în interpretarea strictă a textului de incriminare.

Conform acestei a doua orientări jurisprudențiale, se reţine că legiuitorul a prezumat că, odată consumată, orice substanță cu efect psihoactiv afectează sistemul nervos central într-o măsură incompatibilă cu desfășurarea în siguranță a unor activități care prezintă un grad ridicat de risc pentru sănătatea persoanelor, cum este, printre altele, și cazul conducerii unui vehicul pe drumurile publice. Consumul de substanțe stupefiante, psihotrope sau a altor substanțe psihoactive produce întotdeauna modificări fizice, psihice și comportamentale de diverse grade, dar semnificative, în considerarea cărora operațiunile având ca obiect astfel de substanțe sunt total sau preponderent restricționate.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reținut în considerentele deciziei nr. 365/RC din 16 octombrie 2020[10], că ”o persoană se află sub influența substanțelor psihoactive, în sensul dispozițiilor art. 336 alin. (2) C. pen., ori de câte ori în organismul său au fost introduse – prin ingerare, injectare, inhalare, fumat sau prin orice alt mod – substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fiind irelevantă, sub acest aspect, cantitatea de substanță consumată sau depistată în probele biologice ale făptuitorului, ulterior săvârșirii acțiunii ce constituie elementul material al infracțiunii analizate. În mod asemănător, persoana care a consumat astfel de substanțe se află sub influența lor chiar și atunci când modificările aduse funcțiilor sale cognitive sau comportamentului nu sunt vizibile sau ușor identificabile.

Aceasta deoarece rațiunea incriminării este aceea a protejării siguranței circulației pe drumurile publice, activitate a cărei normală derulare este condiționată de interzicerea conducerii vehiculelor de către persoane aflate sub influența unor substanțe interzise de lege, cum sunt cele din categoria substanțelor psihoactive.

Starea de pericol pentru relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice ia naștere ca urmare a simplei acțiuni de conducere a vehiculului de către o persoană care a consumat substanțe cu efect psihoactiv, deoarece funcțiile cognitive, inclusiv atenția și capacitatea de reacție ale conducătorului auto, sunt inevitabil afectate de consumul de substanțe psihoactive, chiar și atunci când înrâurirea respectivelor substanțe nu se obiectivează în modificări comportamentale neechivoce, ușor perceptibile.

Aceasta înseamnă că, indiferent de concentrația de substanță identificată în probele biologice sau de eventualele modificări psiho-fizice efectiv prezentate de autorul faptei, acțiunea de a conduce un vehicul de către persoana în organismul căreia sunt prezente substanțe psihoactive creează o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de art. 336 alin. (2) C. pen. și justifică astfel sancționarea faptei prin mijloace penale.

Concluzia astfel formulată este susținută și de interpretarea gramaticală și logico-sistematică a normei care incriminează fapta reținută în sarcina recurentului, care evidențiază opțiunea legiuitorului de a nu restrânge sfera de aplicare a normei penale printr-o eventuală condiționare a caracterului penal al faptei de existența unor cerințe obiective suplimentare, cum ar fi constatarea, concomitent prezenței substanței interzise în organism, și a unor anume modificări fizice, psihice sau comportamentale.

Se observă că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de speță menționată este una restrictivă, în spiritul principiului ”acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă”, soluțiile de exonerare de răspundere pe motivul lipsei de influență a consumului de substanțe psihoactive a căror prezență a fost depistată în organismul conducătorului auto, fiind considerate ca lipsite de suport legal.

Revenind la prima problemă abordată, respectiv la definiția noțiunii de ”substanțe psihoactive”, trebuie să remarcăm că noțiunea de ”influență” la care se referă norma de incriminare, poate fi analizată tocmai în funcție de natura și volumul consumului substanței respective, motiv pentru care o definiție clară și neechivocă este cu atât mai necesară.

Așa cum am observat, cei mai mulți conducători auto au fost depistați la volan după un consum de cannabis (substanță calificată de legea națională ca și drog de risc, Legea nr. 194/2011 nefăcând însă trimitere la acest drog ca aparținând substanțelor psihoactive), considerându-se că ar fi condus sub influența unei substanțe psihoactive. În acest tip de cauze, mijloacele de probă administrate în mod prioritar sunt analizele de laborator care trebuie să fie pozitive pentru prezența în sânge și urină  a THC, precum și declarația de consum a suspectului.

Problema depistării acestui drog în organism rezidă în aceea că, spre deosebire de alte tipuri de substanțe de aceeași natură,  în cazul consumului de cannabis prin inhalare, modificările includ un efect euforic asociat cu modificări emoționale și cognitive care sunt însă greu de cuantificat la nivel individual. Modificările care se produc în mod acut sunt tahicardia, creșterea ușoară a tensiunii arteriale și a temperaturii corpului. Cannabisul produce, totodată, o reducere a performanței în timpul conducerii autovehiculului, cu diminuarea vitezei de reacție la diverși stimuli, diminuarea atenției distributive și întârzierea coordonării mână-ochi. Efectele apar la o doză variind între 2 și 22 mg substanță psihoactivă (THC – tetrahidrocanabinol), se manifestă la 30 de minute, cu un maxim atins la 2 ore de la administrare, cedând la aproximativ 4 ore de la consum.

Pornind de la aceste realități demonstrabile medical, în practică au fost pronunțate soluții de achitare. În acest sens, prin decizia penală nr. 341/13 martie 2018[11], pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. 6360/118/2016 s-a reținut că se impune pronunțarea unei soluții de achitare ”în situația în care acuzarea nu a făcut dovada dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a condus autoturismul aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Cum din probele administrate în cursul urmării penale rezultă că inculpatul consumase droguri (cannabis) în urmă cu aproximativ una sau două săptămâni, în raport cu momentul depistării sale în trafic, la data de 05.11.2015 – respectiv la sfârșitul lunii octombrie și cum starea în care se reține că se găsea la momentul depistării sale în trafic și care i-a afectat capacitatea de a conduce autoturismul nu a fost obiectivată prin concluziile unui act medico-legal ori ale unui înscris medical, apare ca nefirească acceptarea unei asemenea teze, aceea a conducerii autovehiculului sub influența unei substanțe interzise ingerate care să-i fi afectat în mod concret inculpatului capacitatea de a se concentra asupra traficului ori reacțiile spontane de prevenire a evenimentelor rutiere în trafic. Mai mult decât atât, în fața instanței de control judiciar a fost audiată în calitate de martor, numita (…) medic primar care a precizat că în cazul unui consumator vechi de cannabis, drogul se va regăsi în urină, aproximativ trei săptămâni, iar la întrebarea procurorului de ședință referitoare la efectele psihice ale drogului (care se manifestă în mod concret printr-o lentoare a reacțiilor) asupra unui consumator frecvent care consumă de câteva luni, a răspuns că efectele psihice se atenuează după 24 – 36 de ore, dispărând până la următorul consum. În situația în care acuzarea nu a reușit să facă dovada că inculpatul ar fi consumat drogul identificat cu ocazia analizei de urină efectuate, cu 24 – 36 de ore înainte de a conduce autoturismul, nefiind suficient să afirme că acesta era un consumator frecvent, iar o eventuală stare de lentoare a reacțiilor sale de la momentul conducerii vehiculului nu reiese din vreun înscris medical ori medico-legal, prezumția de nevinovăție reglementată de art. 23 din Constituție, de art. 99 alin. 2 din Codul de procedură penală nu a fost răsturnată, existând un dubiu puternic cu privire la conducerea pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive, în speță cannabis, dubiul profitând inculpatului

Soluția de achitare la care am făcut anterior referire are la bază o realitate de ordin medical, respectiv că substanța psihoactivă – THC – este transformată într-un metabolit inactiv care persistă în organism zile sau săptămâni. Perioada de timp în care metabolitul poate persista în organism depinde de frecvența de utilizare, doza de substanță psihoactivă din țigara fumată, dar și de particularitățile individuale ale conducătorului auto depistat. În consecință, așa cum reiese și din decizia Curții de Apel Constanța, în anumite situații doar prezența THC, nu reprezintă totuși un indicator valid pentru a obiectiva ceea ce lege identifică drept starea de influență, această ipoteză putând fi stabilită în urma analizării coroborate a rezultatelor analizelor de laborator, a declarației de consum și a mijloacelor de probă ce vizează starea clinică a persoanei în cauză în momentul surprinderii în trafic.

Pe de altă parte, veridicitatea unei declarații de consum nu poate fi stabilită științific, neexistând criterii certe în acest sens. Datele din declarațiile de consum sunt subiective și pot sau nu să corespundă realității, indiferent de buna-credință a persoanei cercetate, în majoritatea cazurilor declarațiile fiind incomplete. Substanțele stupefiante ajunse în corpul unei persoane, la fel ca alcoolul, intră într-un proces dinamic în organism, numit metabolism. Concentrația acestora în diversele componente ale organismului va fi diferită de la un moment la altul, până la eliminarea totală din organism, în metabolismul substanțelor stupefiante intervenind mecanisme complexe, guvernate de mai mulți de factori individuali, generali și particulari.

Fiecare persoană reacționează în mod propriu, atât în ceea ce privește modalitatea de metabolizare, cât mai ales în ceea ce privește manifestările clinice exteriorizate prin comportament. În consecință, imposibilitatea stabilirii în mod obiectiv a existenței stării de aflare „sub influența unor substanțe psihoactive“, importanța covârșitoare a declarației de consum (cel puțin în cazul consumului de cannabis), aceasta din urmă putând lipsi în ipoteza în care persoana vizată refuză a face declarații, conduc tot la o imposibilitate a destinatarului normei de a-și conforma conduita.

Așa cum a reținut și instanța de control judiciar în motivarea soluției de achitare, probațiunea administrată în aceste cauze, ar trebui să conducă la concluzia certă că la momentul la care o persoană a condus autovehiculul pe drumurile publice,  s-a aflat efectiv sub influența substanțelor psihoactive, acest aspect trebuind să rezulte nu numai din analizele medicale, dar și prin raportare la analizele clinice care să releve faptul că mișcările corpului au fost afectate, că vizibilitatea conducătorului autor depistat în trafic a fost redusă.

Un asemenea raționament axat pe interpretarea coroborată a mijloacelor de probă ar putea evita pronunțarea unei soluții de condamnare exclusiv în baza rezultatelor analizelor de laborator care, deși certe din punct de vedere al valorilor de concentrație depistate în organism, nu pot determina întotdeauna momentul când a avut loc consumul de cannabis. În condițiile în care efectele substanțelor psihoactive pot varia de la o persoană la alta, se poate ajunge la situația în care o persoană care a consumat cannabis, fiind oprită în trafic după trei zile, iar analizele de sânge și urină relevă prezenta THC, să fie automat condamnată și starea de fapt să fie considerată dovedită.

Apreciem că legiuitorul ar trebui să opteze pentru o definiție certă a noțiunii de substanțe psihoactive și prin delimitarea fiecărei substanțe de acest tip, a cantității consumate și a intervalului de consum, să se poată reține în mod previzibil dacă un destinatar al legii penale, depistat la volanul unui autoturism se afla sau nu sub influența acestor substanțe.

O reglementare în care destinatarii legii penale nu au cunoștință de sfera de incidență a noțiunii de ”substanțe psihoactive” și a intervalului cel puțin orientativ de timp în care nu se pot urca la volan după contactul cu asemenea substanțe, conferă incriminării conținute de articolul 336 alin. (2) din Codul penal un caracter imprevizibil, o persoană neputând cunoaște cu certitudine dacă o anumită conduită adoptată la un moment dat intră sau nu sub incidența legii penale.


[1] Monitorul Oficial nr. 69 din 27 ianuarie 2015;
[2] Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1512 din 12.12.2013, Monitorul Oficial nr. 769 din 23 octombrie 2014;
[3] Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie 2012;
[4] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014;
[5] Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1095 din 5 decembrie 2005;
[6] Republicată în Monitorul Oficial nr. 140 din 26 februarie 2014;
[7] Accesabilă la adresa portaljust.ro.;
[8] Accesabilă la adresa scj.ro;
[9] Nepublicată;
[10] Accesabilă la adresa scj.ro;
[11] Nepublicată;


Judecător Raul Alexandru Nestor, Curtea de Apel Ploiești

Cuvinte cheie: , , ,
Secţiuni: Articole, Drept penal, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD