« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Arbitraj
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Powered by POPOVICI NIŢU STOICA & ASOCIAŢII. Official partner: Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 

Limitele confidențialității în arbitrajul comercial internațional
04.06.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Sofia Cozac

Sofia Cozac

Sofia Cozac, Counsel STRATULAT ALBULESCU ATTORNEYS AT LAW, a redactat materialul Limitele confidențialității în arbitrajul comercial internațional, în care a arătat, printre altele, „Confidențialitatea și natura privată a procedurii arbitrajului comercial internațional sunt subiecte intens dezbătute, asupra cărora practicienii au încă opinii divergente.

Participanții la procedura arbitrală privesc caracterul confidențial al arbitrajului ca pe un aspect esențial în soluționarea eficientă a diferendelor, și care impune anumite obligații părților și uneori terților. Există și opinii care susțin că această confidențialitate nu ar fi o trăsătură specifică arbitrajului, respectiv că părțile nu ar avea un drept efectiv cu privire la confidențialitate în cadrul procedurilor arbitrale.[1]

Este important să trasăm o diferență între caracterul sau natura ”privată” a arbitrajului și ”confidențialitate”.

Caracterul privat al arbitrajului se traduce prin faptul că în conformitate cu dispozițiile naționale cu privire la arbitraj și regulile internaționale de arbitraj doar părțile pot participa la dezbaterile orale, nu și terțe părți, respectiv publicul larg, așa cum se întâmplă în cazul litigiilor. Caracterul privat al arbitrajului împiedică eventualele interferențe ale unor terțe părți cu procedura arbitrală prin formularea anumitor cereri de intervenție neavenite.

Termenul de ”confidențialitate” este de obicei utilizat pentru a descrie obligația părților de a nu divulga informații cu privire la arbitraj către terțe părți. Însă, obligația de confidențialitate, pe de o parte, împiedică terțele părți să participe la dezbaterile pe fondul cauzei și, pe de altă parte, obligă părțile să nu divulge documente din cadrul arbitrajului, cum ar fi cereri și acțiuni, probe, notele de ședință sau alte materiale și decizii ale tribunalului arbitral.

Însă, această obligație de confidențialitate nu este una absolută. În funcție de situație, confidențialitatea poate avea anumite limite. Acestea au fost conturate în timp de practica arbitrală, dată fiind lipsa unor dispoziții explicite în legislația arbitrală națională sau în regulile de arbitraj comercial internațional.

1. Limitarea confidențialității în cazul unor informații de interes public

În cazul arbitrajului comercial internațional, exceptarea părților de la regula confidențialității în cazul informațiilor de interes public a fost pentru prima dată subliniată în fața instanțelor din Marea Britanie în cauza Hassneh Insurance.[2]

În speță, pârâtul a încercat depunerea în cadrul arbitrajului a unor documente dintr-o altă procedură arbitrală în care reclamantul participase, acesta din urmă susținând că depunerea altor documente în afară de sentința arbitrală (declarații de martor, note de ședință) ar reprezenta o încălcare a confidențialității.

În acest caz, instanța a apreciat că divulgarea documentelor care au stat la baza emiterii sentinței arbitrale către terțe părți ar echivala cu ”deschiderea unei uși către întreaga procedură arbitrală”. Instanța a mai apreciat că, în timp ce sentința arbitrală poate fi considerată în mod implicit ca având o potențială natură publică, dată fiind verificarea ei ulterioară de către instanțele de executare, documentele care au stat la baza emiterii acesteia au caracter confidențial.[3]

În cadrul altor spețe, instanțele britanice au recunoscut în mod constant limitarea confidențialității în cazul existenței unui interes public. În cauza City of Moscow[4], instanțele britanice au considerat că nu a existat nicio încălcare a confidențialității prin dezvăluirea inițierii, existenței sau soluției cu privire la un arbitraj, în situația în care a existat un motiv justificat pentru această divulgare, cum ar fi obligația societară pe care compania o are față de investitorii sau acționarii săi, dacă disputa ar putea avea impact financiar asupra societății.

În cauza AEGIS v. European Re[5], s-a apreciat că trebuie să se facă diferență între materialele din cursul arbitrajului și sentința arbitrală. Cu privire la confidențialitatea hotărârii arbitrale, este de la sine înțeles că sentința arbitrală are o natură diferită, ea urmând a fi utilizată în mod automat și în alte scopuri, precum cele contabile, legate de punerea sa în executare, sau în alte proceduri judiciare conexe.

În Australia, în celebra cauză Esso[6], s-a conturat o explicație mai complexă pentru limitarea sferei confidențialității. Fiind obligat să se pronunțe cu privire la dezvăluirea unor informații confidențiale cu privire la un arbitraj care viza două companii de utilități publice, judecătorul CJ Mason a considerat că, în ciuda obligației de confidențialitate din cadrul arbitrajului (care, în viziunea sa, ar exista doar în temeiul acordului expres al părților), cetățenii din Australia aveau așteptarea rezonabilă de a fi informați cu privire la disputele dintre două autorități publice. Instanța a reținut astfel că sectorul public avea nevoie de o transparență indusă și nu de o creștere a opacității.

Argumentarea a fost mai departe dezvoltată în sensul că publicul/ consumatorii aveau un interes legitim să cunoască derularea procedurilor arbitrale, cu atât mai mult cu cât rezultatul final urma să afecteze prețul final ce urma a fi achitat de către aceștia pentru utilitățile publice.

Într-o cauză din Noua Zeelandă, au fost propuse noi criterii cu privire la confidențialitate. În cauza TVNZ[7], instanța a admis că, dată fiind natura societății care era finanțată de la bugetul de stat și dat fiind obiectul contractului, care viza furnizarea de știri la televiziunea publică, exista un interes public cu privire la sentința arbitrală.

2. Limitarea confidențialității în interesul justiției

O a doua limitare a obligației de confidențialitate – poate cea cu sfera cea mai largă de acoperire- se referă la acele cazuri în care fie legea, fie instanțele naționale permit o astfel de divulgare în interesul justiției.

Această limitare este unde destul de complexă și încercarea de a trasa o definiție poate fi destul de dificilă.

O analiză a practicii în domeniu relevă faptul că excepția de la regula confidențialității în interesul justiției, poate fi dispusă: (i) fie pentru a permite instanței o evaluare echitabilă a probelor, (ii)  fie pentru a preveni incidența unor probe contradictorii sau (iii) pentru a proteja interesele legitime ale părților din cadrul arbitrajului. Nu în ultimul rând, furnizarea de informații în interesul justiției acoperă și situațiile în care o astfel de furnizare este impusă de regimul juridic aplicabil în anumite situații.”

:: textul integral aici.

:: English version


[1] Gary B. Born, International Commercial Arbitration (Third Edition), Chapter 20: Confidentiality in International Arbitration, p. 3001, Kluwer Law International Publishing House, 2021.
[2] Hassneh Insurance Co of Israel and Others v. Steuart J Mew [1993].
[3] Disponibil aici
[4] Department of Economics, Policy and Development of the City of Moscow and Another v. Bankers Trust Co. and Another [2004].
[5] Associated Electric & Gas Insurance Services Ltd v. European Reinsurance Company of Zurich [2003].
[6] Esso Australia Resources Ltd and Others v. The Honourable Sidney James Plowman (Minister for Energy and Minerals) and Others [1995].
[7] Television New Zealand Ltd v Langley Productions Ltd [2000].


STRATULAT ALBULESCU ATTORNEYS AT LAW

STRATULAT ALBULESCU ATTORNEYS AT LAW

Cuvinte cheie: , , ,
Secţiuni: Arbitraj, SELECTED TOP LEGAL | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD