Cristian Ghinea a propus o soluție pentru pensiile de serviciu protejate constituțional
04.06.2021 | JURIDICE.ro

Fiind întrebat, miercuri, 2 iunie 2021, în conferinţă de presă, ce se va întâmpla în viitor cu pensiile speciale, inclusiv cu pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, care se bucură de protecție constituțională, și ce a promis la Bruxelles în legătură cu acestea, ministrul Fondurilor Europene Cristian Ghinea, citat de Mediafax, a răspuns: „Că va fi legislație specială (…) și că vom aduce pensiile speciale în linie cu contributivitatea. (…) Nu putem noi ca Guvern să ne angajăm la ceva ce încalcă o decizie a CCR. Dar, dacă tot m-aţi provocat, merg mai departe şi o să spun că este complet anormal să se decidă de către judecători nivelul pensiei şi propunerea pe care o să o fac partidului din care fac parte – USR PLUS – [este] că în viitoarele numiri la CCR trebuie să ţinem cont de opinia lor pe acest subiect. Eu nu o să recomand niciodată să fie numit cineva la CCR dacă menţine această opinie aberantă că nu se poate umbla la pensiile speciale. Dacă CCR este un obstacol în reformarea pensiilor speciale, atunci trebuie să numim în viitor alţi oameni la CCR care să schimbe această opinie. Este foarte simplu. Deocamdată starea de fapt este că avem aceste decizii ale CCR pe care trebuie să le respectăm. Eu sper ca pe viitor să se schimbe această formulă aberantă prin care se declară un drept constituţional un nivel al pensiei pentru că e anormal pentru alţi pensionari care nu beneficiază.”
Cristian Ghinea a promis că va face tot ce ţine de el pentru a elimina „această barieră constituţională” precum şi pensia „nesimţită şi nemeritată”.
Totodată, ministrul Fondurilor Europene a precizat că se va modifica și procedura stagiului complet de cotizare, iar accesul la pensionarea anticipată nu va mai fi atât de facil: „Va fi modificarea procedurii, ca să zic aşa. Procedura va presupune să ai stagiu complet plus 8 ani şi atunci poţi să ieşi anticipat. Se va modifica şi stagiul complet. Ideea ar fi (…)” că va fi accesabilă mai greu „această opţiune de a ieşi anticipat la pensie, fără a o elimina complet”, a explicat Cristian Ghinea conform sursei menționate.