« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Finanțarea partidelor politice – îmbunătățirea eforturilor României spre crearea unui cadru transparent în materie
08.06.2021 | Ruxandra BĂNICĂ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Ruxandra Bănică

Ruxandra Bănică

Deşi accentul privind finanţarea partidelor politice în România a gravitat în ultimii ani în jurul campaniei electorale şi a modului de subvenţionare alocate de stat, după lungi eforturi în vederea transparentizării activităţii în acest sector şi implementării unor recomandări internaţionale în materie, subiectul nu pierde teren, iar atenţia începe să se extindă şi către perioada pre sau post campanie.

În articolul de mai jos, propunem o abordare care trece în revistă atât aspectele legislative şi teoretice recente, cât şi problematicile practice ce nu întârzie să apară, în ciuda îmbunătăţii eforturilor României în această direcţie.

I. Principiul pluripartidismului și rolul constituțional al partidelor politice

Principiul pluripartidismului este un principiu ridicat la rang constituțional în România, susținând o reprezentativitate a opiniilor poporului cât mai variată în viața publică. Deși există o multitudine de state dezvoltate care nu au prevăzut ad literam principii constituționale referitoare la partidele politice ori chiar existența lor în conținutul Constituției, acest aspect vine doar ca rezultat al unei realități ce nu mai trebuie validată printr-o lege, fie ea chiar și Legea Fundamentală a unui stat.

Totodată, principiul pluripartidismului este premisa necesară creării unei democrații constituționale, deoarece fără o concurență reală de partide cu ideologii diferite, aflate în opoziție, democrația nu poate exista. Pluripartidismul va reuși astfel să ofere o cale de articulare a intereselor diferite din societate, precum și o serie de măsuri care, agregate, să ducă la progresul societății în sensul dorit de majoritatea cetățenilor săi.

În exprimarea acestui principiu, partidele politice sunt subiectele de drept public ce fac posibilă aplicabilitatea lui. Acestea reprezintă melanjul dintre dreptul de asociere oferit cetățenilor pentru a-și împărtăși ideile și pentru a le putea susține împreună și suveranitatea poporului care trebuie respectată, oferind posibilități de exprimare a intereselor și dorințelor sale.

Scopul partidelor politice se rezumă, în opinia noastră, la dorința de a exercita puterea în stat. De asemenea, acest scop poate subsuma și alte intenții, așa cum menționează și doctrina de specialitate: “asigurarea binelui general, asigurarea fericirii tuturor, contribuția la dezvoltarea corpului social, ușurându-i și grăbindu-i procesul, datoria de a conserva existența politică a poporului.[1]

Dreptul de asociere în partide politice se materializează prin intermediul Legii partidelor politice nr. 14/2003, care prevede condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un partid să ia naștere. Conform art. 18 din legea anterior menționată, acest lucru se realizează prin depunerea următoarelor documente la Tribunalul București:

a) cererea de înregistrare, semnată de conducătorul organului executiv al partidului politic şi de cel puţin doi membri fondatori;

b) statutul partidului, întocmit conform prevederilor art. 10 din legea partidelor politice;

c) programul partidului;

d) actul de constituire, semnat de cel puţin trei membri fondatori;

e) o declaraţie privitoare la sediu şi la patrimoniul partidului;

f) dovada deschiderii contului bancar.

Dintre acestea, condiția a cărei reglementare a generat cele mai multe controverse o reprezintă modul de finanțare al partidelor politice ulterior înregistrării partidului.

II. Finanțarea partidelor politice

i. Sedes materiae

Referitor la legislația în materie privind modalitățile de finanțare a partidelor politice, în dreptul pozitiv român există o singură lege cadru și anume Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Aceasta este completată de Hotărârea Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 2/2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente și Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, conținând competențe în materie de control a finanțării partidelor politice ale Curții de Conturi și ale Autorității Electorale Permanente (AEP).

Principiile prevăzute în primul articol al legii enunță o continuare strictă a principiilor constituționale generale care trebuie să guverneze întreaga activitate a partidelor politice, și anume: principiul legalităţii; principiul egalităţii de şanse; principiul transparenţei veniturilor şi cheltuielilor; principiul independenţei partidelor politice şi a candidaţilor faţă de finanţatori;  principiul integrităţii competiţiei politice şi electorale.

În considerarea acestora, precum și a democrației specifice existente în România, aflată încă în consolidare 30 de ani mai târziu de la căderea regimului comunist, legiuitorul român a optat pentru cinci posibilități de finanțare a partidelor politice. Conform art. 3, alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, sursele de finanţare a activităţii unui partid politic sunt:

a) cotizaţii ale membrilor de partid;

b) donaţii, legate şi alte liberalităţi;

c) venituri provenite din activităţi proprii, conform art. 16 din legea partidelor politice;

d) subvenţii de la bugetul de stat;

e) împrumuturi în bani de la persoane fizice şi juridice.

ii. Tipuri de finanțare în funcție de sursa de provenineță a veniturilor

Formula aplicată bugetelor partidelor politice, bazate pe cotizaţii, donaţii şi venituri proprii (finanțare privată), la care se subsumează ajutorul acordat prin subvenţie (finanțare publică) şi care pot fi echilibrate prin împrumut reprezintă o formulă (corectă, în opinia noastră) creată de legiuitorul român pentru a sprijini necesitățile reale ale partidelor politice din România.

A. Finanțarea privată

Finanțarea privată a partidelor politice permisă de lege acoperă trei tipuri de venituri: cotizațiile membrilor, donațiile, precum și veniturile provenite din activități proprii.

Cotizațiile membrilor reprezintă baza financiară a partidului, exprimând totodată și dorința de investiție în partid și a creșterii puterii sale prin intermediul finanțării. Legea menționează faptul că veniturile totale provenite din cotizații sunt neplafonate, partidele având însă obligația de a publica în Monitorul Oficial al României aceste venituri pentru anul fiscal precedent. În plus, legea limitează suma cotizațiilor plătite într-un an de un membru de partid la 48 de salarii minime brute pe țară.

Donaţiile sunt limitate şi ele individual, ca şi cotizaţiile, dar, spre deosebire de acestea, sunt limitate şi ca valoare totală. Individual, ele nu pot depăşi într-un an 200 de salarii minime brute, atunci când sunt făcute de persoane fizice, respectiv 500, dacă donatorul e o persoană juridică. Valoarea totală a donaţiilor anuale depinde de veniturile bugetului de stat, ea putând fi cel mult 0,025% din acestea.

Donaţiile pot consta în bani, bunuri sau servicii, iar legea obligă partidele să facă publică identitatea donatorilor ale căror daruri depăşesc 10 salarii minime brute. Legea exceptează sindicatele, de exemplu, sau cultele religioase ori statele străine care nu pot face donaţii partidelor noastre politice.

Veniturile provenite din activități proprii sunt enumerate în art. 16 din legea privind finanțarea partidelor politice și se referă la următoarele activități:

a) editarea, realizarea şi difuzarea publicaţiilor ori a altor materiale de propagandă şi cultură politică proprii;

b) vânzarea de bilete, taxe de participare sau altele asemenea la acţiuni culturale, sportive, precum şi la întruniri şi seminare cu tematică politică,economică sau socială;

c) vânzarea materialelor tipărite cu însemnele partidului politic;

d) serviciile oferite către membrii partidului pentru organizarea evenimentelor prevăzute la lit. b);

e) închirierea spaţiilor aflate în patrimoniul propriu, fără a aduce atingere moralei publice, ordinii sau imaginii partidului politic;

f) înstrăinarea terenurilor şi clădirilor din patrimoniu, dar numai după cel puţin 10 ani de la înregistrarea în patrimoniu, cu excepţia partidelor politice aflate în curs de dizolvare. Termenul de 10 ani nu se aplică în situaţia bunurilor imobiliare moştenite;

g) înstrăinarea bunurilor mobile din patrimoniu, numai dacă nu reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii;

h) subînchirierea spaţiilor primite conform prevederilor art. 26 alin. (1) – (3)[2], pentru organizarea birourilor parlamentare, fără ca valoarea chiriei lunare prevăzute în contractul de subînchiriere să depăşească valoarea chiriei lunare prevăzute în contractul de închiriere încheiat cu autorităţile locale.

i) emiterea carnetelor/legitimaţiilor de membru al partidului politic.

j) venituri din dobânzi bancare.

B. Finanțarea publică

Este reprezentantă de subvențiile de la bugetul de stat și are meritul de a stimula activitatea politică şi compeţiţia electorală. Conform doctrinei[3] de specialitate, finanțarea publică poate fi împărțită în finanțare publică directă, prin acordarea de subvenții de la bugetul de stat, și finanțare publică indirectă, prin acordarea gratuită a timpilor de antenă, scutiri de taxe și impozite, etc. Legislația actuală oferă ambele posibilități, subvențiile directe fiind prevăzute la art. 3, alin. (1) lit. d) din Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, în timp ce un exemplu de finanțare publică indirectă se poate regăsi în art. 68 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

În urma analizei surselor de proveniență a finanțării partidelor politice prevăzute de lege, reiese în mod evident faptul că România se încadrează în categoria statelor care permit o finanțare de tip mixt, provenită atât din sistemul privat, cât și din sistemul public. Cât de utilă este această abordare? Și mai ales, este fezabilă o finanțare publică în general a partidelor politice sau doar în contextul organizării campaniilor electorale?

Standardele internaționale în materie încep prin a afirma faptul că cetățenii au dreptul să sprijine partide politice, acestea constituindu-se „într-un corp intermediar între popor și putere, contribuind la degajarea voinței generale și la valorizarea ei ca impuls față de putere[4]. Cu toate acestea, ele continuă să prevadă faptul că statele trebuie să se asigure că orice sprijin din partea cetățenilor nu interferează cu independența partidelor politice. Astfel, statul ar trebui să ofere reguli specifice pentru a evita conflictele de interesele, pentru a asigura transparența donațiilor și pentru a evita donațiile secrete, asigurându-le totodată independența. Aceste standarde adaugă faptul că statele ar trebui să prevadă ca donațiile către partidele politice să fie făcute publice, în special, donațiile care depășesc un plafon fix, luând în considerare posibilitatea introducerii unor reguli care limitează valoarea donațiilor către partidele politice și adoptă măsuri de prevenire a eludării plafoanelor stabilite.

Toate aceste aspecte se regăsesc reglementate în legislația actuală, arătând astfel interesul legiuitorului român de a consolida democrația actuală și de a respecta standardele internaționale create în baza unei experiențe semnificative a statelor dezvoltate cu privire la acest subiect. Cu toate acestea, existența unei finanțări mixte poate crea unele discrepanțe și favoriza partidele mari.

Pe de o parte, considerăm că limitarea finanțării private a partidelor politice și oferirea unor subvenții de către stat este o abordare optimă în cadrul reglementărilor legislative actuale, permițând un control riguros al situațiilor financiare deținute de partidele politice, și asigurând totodată o stabilitate a partidelor mari din țară, ce obțin în mod constant o validare prin intermediul votului din partea cetățenilor privind valorile partidului și măsurile luate de acesta în timpul guvernării.

Pe de altă parte, se ridică problema asigurării alocării adecvate a subvențiilor de stat și a concurenței politice reale. Modul în care sunt alocate subvențiile pentru partidele politice și modul în care acestea au impact asupra campaniilor electorale și a concurenței în cadrul acesteia pot deveni problematice, deși, teoretic, ele oferă stabilitate și un ajutor financiar, empiric, pot dezavantaja partidele mici. Mai mult, având în vedere faptul că procente semnificative din subvențiile acordate de stat se folosesc pentru campania electorală, acest lucru poate reduce în mod considerabil concurența politică. Prin urmare, în vederea evitării acestui lucru, se poate propune introducerea în lege a unei limitări a posibilității de a cheltui procente semnificative din subvenții pentru campaniile electorale.

Referitor la a doua întrebare, legiuitorul român nu menționează o diferențiere a fondurilor oferite cu titlu de subvenție, astfel că partidele politice pot folosi fondurile dobândite atât în general, în cadrul activităților curente, cât și în perioada de campanie electorală.

iii. Inițiative pe plan internațional privind transparența finanțării partidelor politice

Problema finanțării partidelor politice și a transparenței veniturilor sale este un fenomen relativ recent, o multitudine de state dezvoltate ce dețin o istorie democratică solidă începând să adopte legislație specifică în materie abia în ultimii 10 ani, pe fondul posibilității deturnării scopului constituțional al partidelor politice și al intereselor legitime pe care acestea urmăresc să le apere. Mai mult, Elveția, de exemplu, deși îndelung criticată pe plan internațional, nu a adoptat nici până astăzi o lege privind finanțarea partidelor politice.

Prin urmare, nu există încă standarde internaționale stabilite la un nivel general aplicabil care să poată fi preluate și transpuse în legislația națională.

Cu toate acestea, subiectul a luat amploare, astfel că o serie de organizații internaționale derulează evaluări pe acest subiect (de exemplu, Grupul Statelor împotriva Corupției – GRECO) sau conferințe ori forumuri internaționale care să trateze și care să faciliteze discuțiile între experți privind reglementările legislative și schimbul de bune practici în materie (Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru Securitate și Cooperare Economică, dar și Uniunea Europeană).

Anticipând problematica, precum și controversele ce vor apărea pe această temă, Comisia Europeană pentru Democrație și Lege (Comisia de la Veneția) lucrează la reglementarea unor aspecte legislative cu privire la partidele politice de mai bine de un deceniu și a adoptat o serie de instrucțiuni. Primul set de instrucțiuni a fost emis sub titlul de Codul de bune practici în materie electorală, care a fost adoptat în octombrie 2002.[5]

Ulterior, Comisia de la Veneția a tratat o serie de probleme specifice, inclusiv înregistrarea partidelor politice, cerințele de activitate pentru partidele politice, implicarea autoritățile publice cu activitățile partidelor politice și apartenența la partide politice a cetățenilor străini și apatrizilor. În martie 2006, Comisia a adoptat un raport privind participarea partidelor politice la alegeri și la Parlamentul European aceeași sesiune a adoptat un aviz cu privire la interzicerea contribuțiilor financiare către partidele politice din surse străine.

În plus, Comisia de la Veneția a redactat numeroase avize privind reglementările specifice privind partidele politice și alegerile din diferite state membre ale Consiliului Europei.

Uniunea Europeană a abordat, de asemenea, pentru prima dată, problema finanțării partidelor politice printr-un regulament care guvernează partidele politice la nivelul Parlamentului European și regulile care reglementează finanțarea acestora.[6]

Pe aceeași linie de idei, Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției, ratificată de România în anul 2003, solicită statelor „să îmbunătățească transparența în finanțarea candidaților pentru funcția publică aleasă și, după caz, finanțarea partidelor politice”.

În acest moment, la nivel internațional se ridică mai multe întrebări: dacă partidele ar trebui să fie susținute financiar numai în perioada electorală sau în permanență; dacă finanțarea ar trebui distribuită pe baza locurilor obținute în Parlament sau pe baza procentului de voturi adunate; dacă finanțarea publică ar trebui să excludă finanțarea privată sau să permită unele sisteme mixte; și, nu în ultimul rând, cum se determină plafonul finanțării partidelor politice, precum și mecanismele de control ale conturilor partidelor politice.

Răspunsul la aceste întrebări se regăsește diferit în funcție de fiecare stat datorită experiențelor istorice specifice și a condițiilor sociale din cadrul lor. Istoria națională și tradițiile politice din acest domeniu tind să reprezinte chestiuni de mândrie națională și să fie rezistente totodată la schimbare.

Aceste întrebări au fost abordate și prin prisma legislației naționale a României și au făcut obiectul unei evaluări GRECO, transparenţa finanţării partidelor politice fiind una dintre temele aferente rundei a treia de evaluare, fiind adresate României un număr de 13 recomandări în această materie. Recomandările au avut la bază o serie de clarificări sau neconcordanțe legislative regăsite în legislația națională, și au urmărit creșterea standardelor de transparență și integritate în cadrul procesului de finanțare a partidelor. Astfel, GRECO[7] a formulat următoarele recomandări:

I. i) să se clarifice modul în care activitatea financiară a diverselor tipuri de structuri în legătură cu partidele politice trebuie să fie înregistrată în documentele contabile ale partidelor politice; ii) să fie examinate modalităţile de creştere a transparenţei contribuţiilor „părţilor terţe” (ex: entităţi separate, grupuri de interese) către partidele politice şi către candidaţi;

II. să se asigure că toate entităţile aflate sub controlul partidelor politice şi filialele judeţene (incluzând aici şi sectoarele Capitalei) ale partidelor politice ţin evidenţe contabile corespunzătoare;

III. să solicite partidelor politice să transmită situaţiile financiare centralizate către AEP şi să facă publice variante rezumate adecvate;

IV. să ia măsuri adecvate pentru i) a asigura identificarea şi înregistrarea ca donaţii, la valoarea de piaţă, a donaţiilor în natură către partide şi către participanţii la campaniile electorale (altele decât activitatea voluntară a neprofesioniştilor); ii) a clarifica regimul juridic al împrumuturilor;

V. i) să stabilească obligaţia legală ca toate donaţiile să fie, ca regulă, înregistrate şi incluse în documentele contabile ale partidelor politice şi ale participanţilor la campaniile electorale; ii) să introducă obligaţia legală ca toate donaţiile ce depăşesc un anumit plafon să fie făcute prin sistemul bancar;

VI. să ofere clarificări cu privire la finanţările admise generate prin „servicii interne” şi prin organizarea de evenimente şi în ceea ce priveşte modalitatea de înregistrare în documentele contabile a veniturilor generate în acest fel;

VII. să modifice reglementările privind transmiterea către AEP a rapoartelor financiare privind campaniile electorale, astfel încât AEP să urmărească în mod adecvat toate revendicările legitime şi datoriile;

VIII. să solicite ca situaţiile anuale ale partidelor politice, ce vor fi prezentate AEP aşa cum a fost recomandat mai sus, să fie supuse unui audit independent înaintea depunerii lor;

IX. i) să confere Autorităţii Electorale Permanente (AEP) întraga responsabilitate a monitorizării conformităţii cu Legea nr. 334-2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale; ii) să întărească eficienţa supravegherii AEP asupra finanţării partidelor politice şi a alegerilor, inclusiv prin acordarea AEP a unor atribuţii de control suplimentare în ceea ce priveşte cheltuielile partidelor politice şi ale altor entităţi decât acestea, şi suficiente resurse umane şi de altă natură pentru a îndeplini această sarcină;

X. să întărească cooperarea şi coordonarea eforturilor la nivel operaţional şi executiv dintre Autoritatea Electorală Permanentă, Curtea de Conturi, administraţia fiscală şi Agenţia Naţională de Integritate;

XI. să se prevadă în Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale obligaţia Autorităţii Electorale Permanente de a raporta suspiciunile privind infracţiunile către organele de drept competente;

XII. să mărească sancţiunile aplicabile în conformitate cu Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale şi astfel să se asigure că toate încălcările legii sunt sancţionate prin pedepse efective, proporţionale şi disuasive;

XIII. să extindă termenul de prescripţie aplicabil încălcărilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Dintre acestea, 11 recomandări au fost implementate satisfăcător și 2 au rămas parțial implementate, runda a treia de evaluare fiind încheiată prin adoptarea Addendum-ului la cel de-al doilea Raport de conformitate, în data de 24 martie 2017.

Posibile îmbunătățiri privind optica existentă referitoare la partidele politice

Deși recomandările internaționale în materie au fost implementate în mare parte, considerăm că se mențin două aspecte legislative care ar putea fi îmbunătățite, în conformitate și cu raportul GRECO:

– examinarea modalităţilor de creştere a transparenţei atât cu privire la contribuţiile „părţilor terţe” (ex: entităţi separate, grupuri de interese) către partidele politice şi către candidaţi, precum și referitor la donații;

– creșterea sancţiunilor aplicabile în conformitate cu Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, pentru a se asigura existența unor pedepse efective, proporţionale şi disuasive.

Referitor la primul aspect, scopul creșterii transparenței finanțării partidelor politice trebuie să fie corelat cu necesitatea de a evita deturnarea obiectivului partidul politic care dorește obținerea puterii pentru a guverna în sensul creșterii binelui general în stat. Totodată, se urmărește evitarea unei manipulări distructive care s-ar putea naște ulterior câștigării puterii prin intermediul unor finanțări străine.

Astfel, considerăm că legea trebuie să definească în mod clar toate entitățile care pot susține indirect finanțarea partidelor politice (în prezent, terțele părți nefiind definite corespunzător, fapt care permite entităților precum ONG-uri sau societăți comerciale să finanțeze campanii electorale fără să se înregistreze, astfel că reglementările legale pot deveni redundante), iar ulterior, finanțările să fie declarate către instituțiile de control. În susținerea argumentului nostru, conform rapoartelor întocmite de societatea civilă, menționăm faptul că referendumul constituțional pentru familie din anul 2018 a arătat că au fost cheltuite sume semnificative pentru campanie fără a fi declarate în timpul procesului electoral[8]. Mai mult, considerăm că trebuie să existe o asigurare conform căreia banii alocați pentru activitatea politică nu provin din surse opace și neidentificabile și că toate sursele de finanțare sunt sub controlul AEP și sunt publicate conform legii.

În continuare, transparența finanțării partidelor politice poate fi îmbunătățită și prin  introducerea obligației legale ca toate donațiile ce depășesc un anumit plafon să fie făcute prin sistemul bancar. Reducerea, pe cât posibil, a donațiilor în numerar care pot reprezenta o vulnerabilitate din punctul de vedere al obligației de asigurare a transparenței reprezintă o altă măsură utilă în contextul perfectării legislației.

Referitor la cel de-al doilea aspect, sancționarea eficientă a partidelor politice, o primă soluție poate fi prevenirea, prin intermediul asigurării de către instituția responsabilă, în speță AEP, a consilierii adecvate înainte de a aplica sancțiuni partidelor politice. Necesitatea creșterii sancțiunilor aplicabile partidelor politice, astfel încât să fie sporit caracterul disuasiv al acestora.

Ulterior asigurării unei consilieri adecvate, se impune aplicarea unor sancțiuni mai dure, întrucât, conform statisticilor actuale, în ultimii ani, AEP a aplicat în mare parte avertismente, cu un număr scăzut de amenzi și un nivel scăzut de fonduri confiscate de la partidele politice. În contextul încălcării repetate a normelor legale, considerăm că se impune aplicarea unor sancțiuni crescute, pentru a crește nivelul de responsabilitate al reprezentanților politici și corectitudinea procesului de finanțare.

În ultimul rând, menționăm faptul că este pregnantă necesitatea asigurării unei monitorizări adecvate a modului în care resursele financiare ale partidelor politice sunt cheltuite în perioada de pre-campanie.

Cele două aspecte tratate mai sus constituie încă un subiect amplu de discuție în cadrul dezbaterilor organizate de către societatea civilă, Guvernul României preluând de-a lungul anilor diferite propuneri și soluții în acest sens. Pe lângă modificările legislative propuse constant de către AEP în domeniul său de competență, Secretariatul General al Guvernului a preluat și în cadrul Planului Național de Acțiune 2016 – 2018[9] al Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă un obiectiv denumit creșterea gradului de transparență a finanțării activităților politice. Angajamentul a urmărit publicarea continuă în format deschis a informațiilor furnizate de formațiunile politice, conform legii, cu privire la sursele de finanțare și cheltuieli. Publicarea datelor în format deschis invită societatea civilă să participe activ în cadrul monitorizării activității financiare a partidelor politice, permițând reprezentanților săi să semnaleze eventuale neregularități constatate pe baza datelor deschise.

III. Concluzii

Interesul arătat de legiuitor cu privire la dinamica finanțării partidelor politice, luarea în considerare și respectarea standardelor internaționale în materie, precum și posibilitatea de a folosi lecțiile învățate de alte state privind cele mai utile reglementări pe acest subiect au îmbunătățit legislația națională din mai multe puncte de vedere.

Astfel, pe de o parte interesul privat al partidelor politice este apărat prin intermediul unei finanțări stabile și a unor surse de proveniență mixtă. Pe de altă parte, interesul public este și el protejat prin intermediul transparentizării crescânde a finanțărilor, atât prin impunerea unui prag de declarare a donațiilor, cât și prin monitorizarea atentă a subvențiilor publice, ce constituie informații de interes public. În plus, controlul exercitat de AEP constituie ultimul resort pentru evitarea unor finanțări provenite de la alte state sau organizații străine, precum și pentru asigurarea unei competiții cât mai oneste și egale din punctul de vedere al drepturilor oferite în contextul luptei pentru obținerea puterii în stat.

În opinia noastră, legislația actuală în materia finanțării partidelor politice, deși perfectibilă, reflectă evoluția puternică a României în ultimii ani, precum și efortul constant de a se înscrie în rândul statelor europene dezvoltate ce urmăresc consolidarea democrației naționale.


[1] Drept constituțional și instituții politice, Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Editura C.H.Beck, București, 2009, p. 25.
[2] Art. 26. – (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot asigura spaţii pentru sediile centrale şi locale ale partidelor politice, precum şi terenurile aferente, la cererea motivată a acestora. 
(2) Partidele politice pot primi cel mult câte un sediu pe unitate administrativ-teritorială. 
(3) Închirierea de către autorităţile locale a spaţiilor destinate sediilor partidelor politice urmează regimul juridic prevăzut pentru închirierea spaţiilor cu destinaţie de locuinţă. 
[3] Stefan Deaconu, Instituții politice, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 52 – 55.
[4] Ion Deleanu, Instituții și proceduri constituționale, editura C.H. Beck, București, 2006, p. 64.
[5] CDL-AD(2002)23rev adoptat în perioada 18-19 Octombrie 2002 – disponibil aici.
[6] Regulamentul (EC) Parlamentului European și al Consiliului European nr. 2004/2003 – (15 November 2003 L297/1).
[7]Raport de evaluare a României privind Transparenţa Finanţării Partidelor Politice – disponibil aici.
[8] Disponibil aici.
[9] Disponibil aici.


Ruxandra Bănică
Personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, Direcția de Prevenire a Criminalității, Ministerul Justiției

Cuvinte cheie: , , ,
Secţiuni: Articole, Drept constitutional, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD