« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
07.06.2021 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 4 iunie 2021, a fost publicată Decizia nr. 21/2021 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.088/99/2019

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 23 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.088/99/2019, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Interpretarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în ce privește admisibilitatea cererii de stabilire a despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligației, formulată de creditor pe cale separată, în condițiile în care despăgubirile nu au fost solicitate anterior, prin cererea de stabilire a sumei datorate cu titlu de penalități, formulată în condițiile textului legal supus interpretării”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

51. În esență, chestiunea de drept ce se cere a fi dezlegată în principiu este aceea de a se stabili dacă este admisibilă o cerere de despăgubiri pentru neexecutarea în natură a obligației, formulată de creditor pe cale separată, dar întemeiată în drept pe art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care despăgubirile nu au fost solicitate simultan sau până la soluționarea cererii de stabilire a sumei datorate cu titlu de penalități, față de dispoziția cuprinsă în art. 24 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 138/2014, referitoare la soluționarea de către instanța de executare a cererii creditorului de stabilire a despăgubirilor respective „prin aceeași hotărâre” prin care soluționează cererea de fixare a sumei datorate cu titlu de penalități.

52. Cu prioritate, este de observat că atât părțile litigante, cât și instanța titulară a sesizării se raportează în mod greșit, în propriile analize, la art. 24 din Legea nr. 554/2004 prin coroborare cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum acestea au fost modificate, începând cu data de 21 decembrie 2018, prin Legea nr. 310/2018, deși aceste modificări se aplică – potrivit art. 24 și art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă – doar executărilor silite începute după intrarea lor în vigoare. Or, în speță, procedura specială de executare a fost demarată de creditor anterior acestui moment, respectiv la data de 7 noiembrie 2014 (Dosarul nr. 7.895/118/2014 al Tribunalului Constanța, înregistrat ulterior ca Dosarul nr. 842/99/2015 pe rolul Tribunalului Iași).

53. În prezenta decizie vor fi avute în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data începerii procedurii speciale de executare silită – 7 noiembrie 2014, precum și ale art. 891 și 905 din Codul de procedură civilă, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012 (care au devenit art. 892 și, respectiv, art. 906 din Codul de procedură civilă, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015), doar în aceste condiții chestiunea de drept sesizată putând fi considerată că are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei, respectiv:

– Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

„Art. 24. – Obligația executării

(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților.”

– Codul de procedură civilă:

„Art. 891. – Obligarea debitorului la despăgubiri

(1) Dacă în titlu executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilității predării acestuia sau, după caz, echivalentul despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligației de a face ce implică faptul personal al debitorului, instanța de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părților, în termen scurt. În toate cazurile, la cererea creditorului, instanța va avea în vedere și prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligației, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat.

(2) Hotărârea este executorie și este supusă numai apelului. Suspendarea executării acestei hotărâri nu se va putea obține decât cu consemnarea sumei stabilite. Dispozițiile art. 750 și 751 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(3) Pe baza cererii prevăzute la alin. (1), creditorul va putea înființa măsuri asigurătorii.”

„Art. 905. – Aplicarea de penalități

(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare.

(2) Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

(3) Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților.

(5) Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

(6) Încheierea dată în condițiile alin. (4) este executorie.

(7) Acordarea de penalități în condițiile alin. (1)-(4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condițiile art. 891 sau ale dreptului comun.”

54. În ceea ce privește teza finală a art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se constată că aceasta prevede modalitatea de soluționare a celor două posibile cereri formulate de creditor (cea având ca obiect fixarea sumei totale a penalităților și cea privind stabilirea despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligației prevăzute în titlul executoriu), respectiv „prin aceeași hotărâre”.

55. Norma în discuție nu impune în mod expres condiția ca solicitarea de despăgubiri să fie formulată simultan cu sau până la finalizarea procedurii judiciare prin care se soluționează cererea de fixare a sumei datorate cu titlu de penalități pentru întârzierea în executare și nici nu prevede vreo sancțiune pentru cazul în care creditorul nu ar formula cererea de despăgubiri cel mai târziu până la pronunțarea instanței de executare asupra cererii prevăzute în teza întâi a alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 554/2004.

56. Totodată, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, și cu procedura reglementată de această lege-cadru.

57. Evident, această normă de trimitere nu poate viza decât acele dispoziții procedurale pentru care nu este prevăzută o reglementare specială în Legea contenciosului administrativ, în caz contrar urmând a se da eficiență principiului specialia generalibus derogant.

58. Verificarea compatibilității normelor Codului de procedură civilă cu raporturile de drept administrativ este parte a actului de justiție înfăptuit de judecător, iar în privința procedurii speciale de executare instituite de art. 24 din Legea nr. 554/2004 trebuie avut în vedere faptul că aceasta se aplică numai dacă, prin dispozitivul hotărârii definitive ce constituie titlu executoriu, autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să se efectueze anumite operațiuni administrative, fiind vorba deci de obligații de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin reprezentanții săi legali.

59. Per a contrario, hotărârile care cuprind alte obligații decât cele avute în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vor urma direct procedura de executare silită reglementată de Codul de procedură civilă.

60. Trimiterile pe care art. 24 le face la art. 905 și art. 891 din Codul de procedură civilă (în forma în vigoare la data demarării procedurii speciale de executare) nu modifică deci în vreun fel regimul executării hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ în ceea ce privește obiectul procedurii speciale de executare.

61. Cele mai importante diferențe între această procedură specială și procedura de executare silită de drept comun reglementată de Codul de procedură civilă sunt date de modalitatea de cuantificare a penalităților, de stabilire definitivă a penalităților, precum și de stabilire a despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligației.

62. Astfel, procedura specială de executare reglementată de Legea nr. 554/2004 se declanșează la cererea creditorului, care poate acționa în cadrul termenului de prescripție a executării silite de 3 ani prevăzut de art. 706 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termen care începe să curgă de la data stabilită în hotărâre pentru executarea acesteia sau, în lipsa unei astfel de dispoziții, în 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

63. În această primă etapă a procedurii se încearcă obținerea executării în natură a obligației prevăzute în titlul executoriu, prin mijloace de constrângere specifice, instanța de executare putând, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, să aplice conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar creditorului să îi acorde penalități în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă.

64. A doua etapă reglementată este una de definitivare/încheiere a procedurii speciale de executare prevăzute de Legea nr. 554/2004 și se derulează pentru creditor tot în termenul de prescripție a executării silite de 3 ani, care începe să curgă de la data executării obligației sau, în caz de neexecutare, de la data expirării termenului de 3 luni înăuntrul căruia debitorul avea încă posibilitatea să execute obligația în natură.

65. Procedura se definitivează prin stabilirea de către instanța de executare, la cererea creditorului, a sumei datorate statului cu titlu de amendă, a sumei datorate în total creditorului cu titlu de penalități și, atunci când este cazul, a despăgubirilor pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

66. În acest sens a statuat instanța supremă și prin Decizia nr. 12/2018, interpretare ce a fost ulterior și validată constituțional (de exemplu, prin Decizia Curții Constituționale nr. 303 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 9 august 2019).

67. Divergențele de opinii care se degajă din sumara jurisprudență identificată și din punctele de vedere exprimate de colectivele de judecători, prezentate la pct. VI din prezenta decizie, s-au născut în legătură cu admisibilitatea formulării de către creditor a unei cereri de despăgubiri, pe cale separată, după epuizarea sau după considerarea ca fiind epuizată a celei de-a doua etape a procedurii speciale de executare.

68. Pentru rezolvarea acestor divergențe este esențial să se lămurească împrejurarea dacă simplul fapt al nedepunerii, în cadrul procedurii speciale de executare silită reglementate de Legea nr. 554/2004, a unei cereri în realizarea unui drept (respectiv a dreptului la despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin neexecutarea în natură a unei obligații) – cererea având o cauză juridică distinctă de cererea prin care se solicită validarea ultimei măsuri coercitive împotriva debitorului prin stabilirea sumei datorate în mod definitiv cu titlu de penalități – poate conduce la considerarea ca inadmisibilă a unei astfel de cereri de despăgubiri formulate ulterior de creditor sau chiar la stingerea dreptului acestuia la acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

69. Pentru a răspunde acestei probleme trebuie avute în vedere mai multe aspecte.

70. Astfel, executarea hotărârilor judecătorești reprezintă un aspect important al eficienței controlului judiciar. În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Hotărârea din 24 martie 2005 pronunțată în Cauza Șandor contra României, că „executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți”.

71. În același sens s-a pronunțat Curtea de la Strasbourg și în cauzele Hornsby împotriva Greciei (Hotărârea din 19 martie 1997), Ruianu împotriva României (Hotărârea din 17 iunie 2003) și S.C. Ruxandra Trading – S.R.L. împotriva României (Hotărârea din 12 iulie 2007).

72. Art. 24 din Legea nr. 554/2004 face trimitere la art. 905 și, respectiv, la art. 891 din Codul de procedură civilă, fără vreo distincție, însă aceste norme urmează a fi aplicate, așa cum s-a arătat anterior, prin prisma dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv doar în măsura în care nu sunt incompatibile cu raporturile de drept administrativ.

73. Or, față de conținutul art. 905 din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare la data începerii procedurii speciale de executare, se poate constata compatibilitatea cu specificul raporturilor juridice administrative doar a prevederilor alin. (2), alin. (3) (privind cuantumul penalităților) și alin. (5) (referitoare la posibilitatea reducerii sau înlăturării penalităților pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația din titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice în justificarea întârzierii în executare).

74. Nu pot fi considerate însă aplicabile prevederile alin. (1) al art. 905 din Codul de procedură civilă, care sunt incompatibile cu termenele prevăzute special în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în privința alin. (4) al art. 905 din Codul de procedură civilă, în raport cu care alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 554/2004 are parțial același domeniu de reglementare, devine incident principiul specialia generalibus derogant.

75. De asemenea, potrivit art. 891 din Codul de procedură civilă, atunci când prin titlul executoriu nu s-a stabilit suma ce ar fi plătită ca echivalent al despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligației de a face care implică faptul personal al debitorului, instanța de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părților, în termen scurt, urmând a avea în vedere – dacă creditorul solicită – și prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligației înainte ca aceasta să devină imposibil de executat.

76. Trebuie însă și aici să se țină seama de suprapunerea domeniului de acțiune al acestui articol cu reglementarea specială cuprinsă în art. 24 din Legea nr. 554/2004.

77. Aceasta întrucât instanța de executare este chemată, în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, să stabilească și suma reprezentând echivalentul obligației neexecutate în natură, dar și suma de plată datorată creditorului cu titlu de penalități calculate până la împlinirea termenului de 3 luni de la comunicarea hotărârii prevăzute la alin. (3).

78. Or, cu suma stabilită definitiv cu titlu de penalități, creditorul urmează să își mărească deja patrimoniul în considerarea efortului depus în vederea obținerii executării până la momentul împlinirii termenului de 3 luni înlăuntrul căruia debitorul încă putea să își execute în natură obligația.

79. Totodată, așa cum s-a arătat deja, art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu prevede expres decăderea creditorului din dreptul de a formula cerere de despăgubiri, dacă nu a formulat o astfel de cerere simultan cu cererea de fixare a penalităților sau până la pronunțarea instanței de executare asupra acestei cereri.

80. Pentru a stabili momentul până la care creditorul poate formula cererea sa de despăgubiri întemeiată pe art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, trebuie avut în vedere că, având de interpretat prevederile art. 24 din lege, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 12/2018, s-a pronunțat asupra termenului în care poate fi formulată de creditor cererea de fixare a valorii totale a penalităților datorate de debitor, reținând:

„84. În consecință, se constată că nici articolul analizat și nici alte prevederi cuprinse în Legea nr. 554/2004 nu prevăd termenul în care o astfel de solicitare poate fi formulată, termenul de trei luni nereferindu-se, așa cum s-a arătat mai sus, la acest aspect.

85. Or, dacă legea specială tace, termenul în care poate fi formulată cererea nu poate fi decât termenul general de prescripție, în completarea legii speciale aplicându-se norma generală. Întrucât procedura se situează în faza de executare a unei hotărâri judecătorești, sunt incidente prevederile art. 706 din Codul de procedură civilă referitoare la prescripția dreptului de a cere executarea silită. Potrivit alin. (1) teza I din acest articol, «(1) Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel».

86. Art. 706 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă prevede că «Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită». Aplicându-se acest principiu la particularitățile procedurii executării silite reglementate de Legea nr. 554/2004, rezultă că termenul de prescripție nu poate să curgă decât de la data la care creditorul este îndreptățit să formuleze cererea de calculare a penalităților.

87. În concret, termenul curge de la data executării obligației sau, în caz de neexecutare, de la data împlinirii termenului de trei luni înăuntrul căruia debitorul putea executa în natură obligația, acesta fiind momentul de la care creditorul are posibilitatea de a formula cererea în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

(…)

95. Din analiza alin. (4) al art. 24 rezultă că după expirarea termenului de trei luni se consideră că mijloacele coercitive utilizate nu au avut eficiență și executarea silită nu este posibilă. Acesta este motivul pentru care, după împlinirea termenului în discuție, se procedează la stabilirea unor sume definitive, atât în ceea ce privește amenzile aplicate în favoarea statului, cât și în ceea ce privește penalitățile acordate creditorului. În plus, prin aceeași încheiere se acordă și despăgubiri pentru neexecutarea obligației, în condițiile art. 892 din Codul de procedură civilă. Acordarea acestor despăgubiri pentru neexecutare confirmă, odată în plus, faptul că în concepția legiuitorului o executare a sentinței, după expirarea termenului de 3 luni de la momentul aplicării amenzilor și penalităților, nu mai este previzibilă.”

81. Similar cu termenul în care se poate cere fixarea penalităților, și în privința cererii de despăgubiri la care se referă art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se reține că termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de despăgubiri pentru neexecutarea în natură a obligației este termenul de prescripție a executării silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedură civilă, termen care curge de la data împlinirii termenului de 3 luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația.

82. Se poate deci concluziona că instanța de executare se va pronunța prin aceeași hotărâre cu privire la ambele obiecte, în situația în care, în termenul de prescripție a executării silite, creditorul formulează cerere de stabilire a penalităților și a despăgubirilor.

83. Dacă creditorul formulează, mai înainte de împlinirea termenului de prescripție a executării silite, doar cerere de stabilire a penalităților, instanța de executare se va pronunța prin hotărâre, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în privința sumei totale datorate acestuia cu titlul de penalități, finalizându-se astfel procedura execuțională specială reglementată de Legea nr. 554/2004.

84. Dacă până la împlinirea termenului de prescripție creditorul nu formulează nici cerere de fixare a penalităților, nici cerere de despăgubiri, creditorul nu mai poate formula cerere de despăgubiri pentru prejudiciul suferit pentru neexecutarea în natură a obligației în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, pentru că procedura reglementată de art. 24-25 este considerată încheiată.

85. Această modalitate de interpretare și aplicare a art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu exclude însă posibilitatea creditorului de a recurge, în condițiile dreptului comun în materie, la o acțiune în realizarea dreptului său la daune pentru acoperirea prejudiciului suferit, întrucât acțiunea în realizarea dreptului la despăgubiri are o cauză juridică distinctă, nefiind legată indisolubil de stabilirea penalităților.

86. În acest sens este, de altfel, și raționamentul din Decizia nr. 16/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care, având a se pronunța cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015 [fost art. 905 alin. (4) în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012], instanța supremă a reținut:

„75. În consecință, cât timp penalitățile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor, ele se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptățit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură și o finalitate juridică diferite. Din acest motiv, dispozițiile de drept material și procesual permit concurența daunelor-interese moratorii sau compensatorii cu sumele de bani acordate cu titlu de penalități (art. 1.516 din Codul civil, art. 892 din Codul de procedură civilă și art. 906 din Codul de procedură civilă).”

87. Este evident că, în materia contenciosului administrativ, legiuitorul a înțeles să pună la dispoziția creditorului, prin art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, o cale procedurală suplimentară, mai facilă, de recunoaștere a dreptului său la despăgubiri direct în procedura specială de executare, rămânând însă numai la latitudinea creditorului dacă va opta pentru o astfel de modalitate de realizare a dreptului său ori pentru o acțiune în justiție de sine stătătoare, în condițiile prevăzute de dreptul comun în materie.

88. În concluzie, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se impun a fi în sensul că, după pronunțarea de către instanța de executare asupra cererii creditorului de fixare a sumei datorate cu titlu de penalități, neînsoțită de o cerere de despăgubiri, sau – în lipsa unei cereri de fixare a penalităților – după expirarea termenului de prescripție a executării silite de 3 ani de la împlinirea termenului de 3 luni prevăzut de norma legală în discuție, nu mai este admisibilă formularea de către creditor – pe acest temei legal- a cererii de stabilire a despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligației de a face care implică faptul personal al debitorului.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.088/99/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, după pronunțarea de către instanța de executare asupra cererii creditorului de fixare a sumei datorate cu titlu de penalități sau, în lipsa unei astfel de cereri, după împlinirea termenului de prescripție a executării silite, nu mai este admisibilă formularea de către creditor, în temeiul acestei norme speciale, a cererii de stabilire a despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligației de a face care implică faptul personal al debitorului.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 aprilie 2021.”

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni: C. administrativ, Dezlegarea unor chestiuni de drept, SELECTED TOP LEGAL, _CONTENT | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD