« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul securităţii sociale

Modificări privind acordarea ajutoarelor de urgență pentru calamități și situații deosebite
08.06.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 577 din 8 iunie 2021 a fost publicată Legea nr. 158/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Prezenta lege modifică Legea nr. 416/2021 și stabilește că ajutoarele de urgență, fie în bani, fie în natură, se vor putea acorda familiilor sau persoanelor care se află în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum și în alte situații deosebite care pot genera excluziune socială,.

Aceste ajutoare nu sunt supuse impozitului pe venit și nici nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi de asistență socială.

Propunerea de acordare a ajutoarelor de urgență are la bază cererea și declarația pe propria răspundere a unui membru de familie sau a persoanei singure, precum și ancheta socială prin care se certifică existența situațiilor de necesitate ori, după caz, a situațiilor deosebite în care se află familiile sau persoanele singure.

De asemenea, primarii pot dispune acordarea ajutoarelor de urgență și în caz de deces, în țară sau în străinătate. Astfel, în cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de ajutor social sau al persoanei singure beneficiare de ajutor social, primarii pot acorda o parte din cheltuielile cu înmormântarea unei singure persoane. Această persoană poate fi soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul în condițiile dreptului comun sau, în lipsa acestuia, persoana care dovedește că a suportat cheltuielile cu înmormântarea.

Intrare în vigoare: 11 iunie 2021

 
Secţiuni: Dreptul securitatii sociale, Monitorul Oficial al României | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD