Despre respectarea regulilor în lumea digitală
18.06.2021 | Andrei SĂVESCU

1. Afacerea nu trăiește din respectarea regulilor – nici statul și nici vreun partener de afaceri sau beneficiar nu dau bani pentru asta – ci din întreținerea relațiilor comerciale, din marketing și vânzări.
2. Lumea în care trăim este tot mai bogată în reglementări. Regulile sunt tot mai numeroase, mai cu seamă în privința persoanelor juridice. Când te ocupi de o afacere, respectarea regulilor juridice este vitală, iar nerespectarea lor îngreuiază afacerea până la sufocare.
3. Respectarea puzderiei de reguli juridice, care, după ce că sunt multe, se mai și schimbă frecvent, este foarte împovărătoare. Respectarea regulilor juridice este atât de grea, încât nu poate fi realizată așa cum se cuvine de fiecare companie în parte, pentru că ar fi prea scump să menții salariați care să cunoască toate regulile juridice care trebuie avute în vedere, zi de zi.
4. De aceea, piața a cerut servicii specializate de Compliance: oameni al căror job este să asigure respectarea miilor de reglementări legale prin care trebuie să navigheze orice business. Prestatorul de servicii de Compliance exact asta face: are grijă de afacerea întreprinzătorului, pentru ca întreprinzătorul să poată face business!
5. În lumea digitală, în care trăim deja, regulile sunt tot mai numeroase, tot mai dinamice și tot mai greu de înțeles. În această lume, diferența dintre instrucțiunile tehnice de desfășurare a activității omenești și regulile de drept se estompează. Nevoia de conformare este în creștere, nevoia de judecători în scădere.
Av. dr. Andrei Săvescu, SSA
* Aceste idei au fost expuse în cadrul conferinței Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law / 17-18 iunie 2021