Secţiuni » Arii de practică » Protective » Mediu
Mediu
CărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Dreptul mediului Dreptul Uniunii Europene Drepturile omului Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Noutăți legislative

Directiva (UE) 2024/1760 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor

8 iulie 2024 | JURIDICE.ro

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L din 5 iulie 2024 a fost publicată Directiva (UE) 2024/1760 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iunie 2024 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor și de modificare a Directivei (UE) 2019/1937 și a Regulamentului (UE) 2023/2859Text cu relevanță pentru SEE.

***

Miercuri, 24 aprilie 2024, Parlamentul European a adoptat Directiva privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor.

***

Joi, 14 decembrie 2023, Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu în legătură cu directiva privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor, care urmărește să întărească protecția mediului și a drepturilor omului în UE și la nivel mondial. Directiva privind diligența necesară va stabili obligații pentru întreprinderile mari în legătură cu impacturile negative reale și potențiale asupra drepturilor omului și asupra mediului, în ceea ce privește propriile operațiuni, operațiunile filialelor lor și cele desfășurate de partenerii lor de afaceri, potrivit unui comunicat.

Obligațiile întreprinderilor

Directiva privind diligența necesară stabilește norme privind obligațiile întreprinderilor mari în ceea ce privește impactul negativ real și potențial asupra mediului și asupra drepturilor omului în lanțul lor de activitate, care acoperă partenerii de afaceri din amonte ai întreprinderii și, parțial, activitățile din aval, cum ar fi distribuția sau reciclarea.

Directiva stabilește, de asemenea, norme privind sancțiunile și răspunderea civilă pentru încălcarea acestor obligații; ea impune întreprinderilor să adopte un plan prin care să se asigure că modelul și strategia lor de afaceri sunt compatibile cu Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

Principalele elemente ale acordului

Acordul provizoriu la care au ajuns astăzi cei doi colegiuitori definește domeniul de aplicare al directivei, clarifică răspunderea pentru întreprinderile care nu respectă normele, definește mai bine diferitele sancțiuni și completează lista drepturilor și interdicțiilor pe care întreprinderile ar trebui să le respecte.

Domeniul de aplicare al directivei

Acordul stabilește domeniul de aplicare al directivei la întreprinderile mari care au peste 500 de angajați și o cifră de afaceri netă la nivel mondial de peste 150 de milioane EUR. Pentru întreprinderile din afara UE, directiva se va aplica dacă au o cifră de afaceri netă de peste 150 de milioane EUR generată în UE, la trei ani de la intrarea sa în vigoare. Comisia va trebui să publice o listă a întreprinderilor din afara UE care intră sub incidența directivei.

Sectorul financiar

Potrivit acordului la care s-a ajuns astăzi, serviciile financiare vor fi excluse temporar din domeniul de aplicare al directivei, dar va exista o clauză de revizuire în vederea unei posibile includeri în viitor a sectorului financiar din aval, pe baza unei evaluări suficiente a impactului.

Schimbările climatice și răspunderea civilă

Compromisul la care s-a ajuns astăzi consolidează dispozițiile referitoare la obligația de mijloace a întreprinderilor mari de a adopta și aplica, făcând tot posibilul, un plan de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice.

În ceea ce privește răspunderea civilă, acordul consolidează accesul la justiție al persoanelor afectate. El stabilește o perioadă de cinci ani pentru introducerea de acțiuni de către cei vizați de impactul negativ (inclusiv sindicate sau organizații ale societății civile). Acordul limitează, de asemenea, divulgarea probelor, măsurile de încetare și costul procedurilor pentru reclamanți.

Ca măsură de ultimă instanță, întreprinderile care identifică impacturi negative asupra mediului sau asupra drepturilor omului generate de unii dintre partenerii lor de afaceri vor fi obligate să pună capăt relațiilor de afaceri respective atunci când impactul respectiv nu poate fi prevenit sau oprit.

Sancțiuni

Pentru întreprinderile care nu plătesc amenzile care le-au fost impuse în cazul încălcării directivei, acordul provizoriu include mai multe măsuri de încetare și ia în considerare cifra de afaceri a întreprinderii la impunerea de sancțiuni pecuniare (și anume, cel puțin 5% din cifra de afaceri netă a întreprinderii). Acordul include obligația întreprinderilor de a colabora semnificativ, inclusiv prin dialog și consultare cu părțile interesate afectate, ca una dintre măsurile procesului de diligență necesară.

Achiziții publice

Acordul stabilește că respectarea directivei privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor ar putea fi considerată drept criteriu pentru atribuirea contractelor de achiziții publice și a concesiunilor.

Definiții

Acordul provizoriu clarifică obligațiile întreprinderilor descrise în anexa I, o listă de drepturi și interdicții specifice a căror încălcare constituie un impact negativ asupra drepturilor omului. Lista citează instrumente internaționale care au fost ratificate de toate statele membre și care stabilesc standarde suficient de clare ca să poată fi respectate de întreprinderi.

Compromisul adaugă noi elemente la obligațiile și instrumentele enumerate în anexă în ceea ce privește drepturile omului, în special pentru grupurile vulnerabile. Convențiile fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) pot fi, de asemenea, adăugate pe listă, prin acte delegate, după ce au fost ratificate de toate statele membre.

Acordul provizoriu introduce în anexă și trimiteri la alte convenții ale ONU, cum ar fi Pactul internațional privind drepturile civile și politice sau Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, ori Convenția cu privire la drepturile copilului. Compromisul clarifică și natura impactului asupra mediului care intră sub incidența directivei ca orice degradare măsurabilă a mediului, cum ar fi schimbările dăunătoare ale solului, poluarea apei sau a aerului, emisiile nocive sau consumul excesiv de apă sau alte impacturi asupra resurselor naturale.

Etapele următoare

Acordul provizoriu la care s-a ajuns cu Parlamentul European trebuie acum să fie aprobat și adoptat în mod formal de ambele instituții.

Context

La 23 februarie 2022, Comisia a prezentat Parlamentului European și Consiliului propunerea sa de directivă privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor. Consiliul și-a adoptat abordarea generală la 1 decembrie 2022.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership