« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Aspecte generale privitoare la identificarea urmelor biologice de natură umană cu ocazia cercetării la fața locului
10.06.2021 | Ștefania ZORCĂ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Ștefania Zorcă

Ștefania Zorcă

Abstract

Criminalistica este definită drept știința ce utilizează metodele tactice și mijloacele tehnico-științifice ce au drept scop realizarea activității de descoperire, cercetare și prevenire a infracțiunilor. Specificitatea domeniului rezidă în faptul că activitatea de cercetare științifică presupune parcurgerea unui proces de analizare a tuturor aspectelor ce pot conduce în mod nemijlocit la descoperirea persoanelor ce au participat la săvârșirea unor fapte antisociale de natură a aduce atingere unor drepturi și libertăți pe care legea penală le ocrotește.

Astfel, identificarea criminalistică rezidă în oportunitatea individului de a recunoaște obiectele lumii materiale prin fixarea unor caracteristici clare ale acestora, fapt datorat neschimbării relative a acestor elemente, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp.

Stabilirea adevărului în cazurile penale se realizează cu ajutorul identificărilor criminalistice, mai exact prin administrarea de probe, probele constând așadar în găsirea obiectului sau persoanei implicate în săvârșirea actului infracțional supus judecății.

Importanța cercetării urmelor biologice umane în cercetarea criminalistică

Cercetarea criminalistică reprezintă un domeniu vast de activitate, ceea ce înseamnă că realizarea acesteia a impus necesitatea construirii unor clasificări bine definite cu ajutorul cărora să se asigure atenția sporită îndreptată către fiecare element individual și nu numai. Acest segment din sfera laturii penale reprezintă un element de actualitate, întrucât urmele biologice de natură umană alcătuiesc acum una dintre ramurile cele mai uzitate în ceea ce privește cercetarea criminalistică, cu precădere cercetarea la fața locului.

Interpretarea criminalistică a urmelor pe care făptuitorul le lasă în mod inconștient la locul faptei reprezintă o activitate intelectivă și complexă unde imaginația are un rol extrem de important având în vedere faptul că acest lucru presupune refacerea situației inițiale ținând cont de anumite coordonate ce sunt presupuse a respecta ordinea logică a întâmplărilor ce au avut loc în perimetrul analizat.

Conceptul de urmă a primit de-a lungul timpului o mulțime de conotații, ceea ce înseamnă că nu există o definiție unanimă a acestei sintagme, însă ceea ce este cert este faptul că urmele reprezintă orice fel de modificare produsă de corpul uman, care poate fi regăsită pe suprafețele identificate la locul faptei, întrucât orice intervenție a unei prezențe umane asupra unui loc produce anumite modificări față de situația anterioară, modificări în urma cărora specialiștii criminaliști pot sau nu să descopere detalii edificatoare în legătură cu persoana infractorului.

Conform specialiștilor în materie, „nu există nicio faptă fără urme, iar între fapta făptuitorului și urmele identificate există întotdeauna un raport cauzal caracterizat prin aceleași criterii ca raportul cauzal prezent în structura laturii obiective a infracțiunii.”[1]

În sfera criminalisticii există o multitudine de domenii ce contribuie la conturarea tuturor avantajelor pe care aceasta le oferă cercetării faptelor penale, iar unul dintre cele mai importante este biologia.

„Domeniul biologiei oferă criminalisticii informațiile și tehnicile necesare pentru a analiza secrețiile corpului uman, firele de păr, sângele, precum și pentru a efectua analize genetice. De asemenea, prin prisma acestei laturi a științei, criminalistica poate analiza fragmente de plante care, găsite la locul săvârșirii faptei sau pe corpul victimei, pot da indicii despre identitatea făptuitorului.”[2]

Elementele de identificare criminalistică presupun astfel descoperirea, observarea și punerea în valoare a oricărui tip de caracteristică pe care victima ori un martor o observă cu privire la persoana infractorului și pe care o poate descrie suficient de bine încât aceasta să devină o nouă pistă a organelor de cercetare penală. Astfel, aceste caracteristici fac referire la factori identificatori externi ce țin de aspectul fizic al acestuia (haine, semne corporale, frizură, culoarea pielii, încălțăminte, tipul mersului, gesturi etc.) sau aspecte ce țin de partea internă a individului, mai precis de elementele de identificare biologică a acestuia, care sunt de cele mai multe ori și cele mai adecvate probe în chestiunea referitoare la găsirea persoanei ce se află în spatele unei infracțiuni. Elementele de identificare criminalistică presupun aspecte precum: identificarea facială ce se poate realiza atât prin intermediul portretelor robot, cât și cu ajutorul sistemelor de recunoaștere facială, identificarea urmelor papilare ce poate fi realizată prin mai multe metode, spre exemplu cu ajutorul ridicării mulajelor, a realizării fotografiilor de comparație și altele, identificarea persoanelor în funcție de voce și de modul de vorbire al acestora, identificarea persoanei în funcție de caracteristicile irisului, în funcție de urmele de dinți, buze, ureche, și nu în ultimul rând identificarea urmelor de natură a dezvălui detalii biologice, genetice ale persoanei.

În acest sens putem menționa faptul că urmele biologice reprezintă marea masă a urmelor ce conțin material biologic uman, îndeosebi produsele de secreție, excreție și țesuturile umane.

Definiția noțiunii de urmă umană în accepțiune criminalistică

Interpretarea criminalistică a urmelor pe care specialiștii le identifică odată cu realizarea cercetării la fața locului este o activitate extrem de complexă ce implică o multitudine de procese psihice și fizice prin prisma cărora specialiștii trebuie să reconstruiască evenimentul infracțional, în limite cât mai apropiate de adevăr, eșalonând fiecare acțiune pe cât posibil, într-o ordine cronologică la finalul căreia să se fi produs rezultatul final al faptei ce a avut în vedere încălcarea uneia sau mai multor norme prevăzute de legea penală. Această activitate se realizează la cererea expresă a organelor de cercetare penală de către specialiști sau experți criminaliști cu pregătirea și experiența adecvate.[3]

Majoritatea infracțiunilor presupun prezența subiectului la locul comiterii faptei, săvârșirea faptei de către acesta, în tot sau în parte, prin acțiuni ce produc modificări în ambianța existentă. Aceste modificări sunt cunoscute sub denumirea generică de „urme”.

Luând în considerare importanța pe care o dobândesc în știința și practica cercetării criminalistice, în toate lucrările de specialitate, urmele se studiază cu deosebită insistență, sub toate aspectele posibile începând de la procesul de formare, aspectele sub care se prezintă, continuând cu metodele și mijloacele tehnice de căutare, descoperire, fixare, ridicare de la locul faptei și terminând cu examinarea acestora în condiții de laborator în vederea emiterii unor concluzii cu privire la obiectul ce a ajutat la formarea ei.

În acest drum lung de studiu al urmelor, primii pași sunt rezervați definițiilor și clasificării acestora după cele mai variate criterii, în vederea realizării unei analize bine sistematizate și a prezentării lor într-o succesiune logică.

Interacțiunea om-mediu înconjurător dă naștere celor mai diferite modificări ce pot fi folosite la stabilirea timpului ori producerii anumitor evenimente, precum și la determinarea comportamentului uman în acest proces.

Astfel, putem spune că „orice activitate a omului desfășurată în timp și spațiu, prin interacțiuni fizice, lasă în locul respectiv diverse modificări față de situația anterioară care se păstrează pe o durată apreciabilă în timp, cum de altfel orice act ilicit produce transformări obiective  sub raport criminalistic, transformându-se în urme ale infracțiunii.”[4]

Majoritatea autorilor definesc urma într-un sens foarte larg al frazei, după care făcând abstracție de particularitățile formulării, urma ar fi orice modificare materială produsă la locul săvârșirii infracțiunii și care poate fi utilă cercetării criminalistice.[5]

Pierre Fernand Ceccaldi afirma: „un infractor lasă întotdeauna urme la locul faptei, cel mai adesea fără știrea sa. Totodată, el ia pe corpul său, pe îmbrăcăminte alte urme. Toți acești indici imperceptibili sunt caracteristici pentru prezența și participarea sa la fapta respectivă.”[6]

În literatura de specialitate, s-a stabilit faptul că înțelesul noțiunii de urmă poate fi reprezentat de două accepțiuni, astfel încât urma reprezintă „o reproducere a construcției exterioare a unui obiect pe suprafață sau în volumul obiectului cu care a venit în contact nemijlocit”[7]. De asemenea, urmele pot fi considerate „totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârșirea infracțiunii” sau „cele mai variate schimbări care pot interveni în mediul înconjurător ca rezultat al acțiunii infractorului.”[8]

Din cele menționate anterior rezultă că, în sens criminalistic, prin urmă a infracțiunii identificată la locul faptei se înțelege orice fel de modificare materială produsă ca urmare a interacțiunii răufăcătorului, mijloacele folosite de acesta și elementele ce compun mediul în care și-a desfășurat activitatea infracțională, modificări care examinate din punct de vedere individual ori în integralitatea lor, pot conduce la stabilirea faptei, identificarea făptuitorului, a mijloacelor folosite de acesta și la descoperirea împrejurărilor cauzei. Prin urmare, constituie urme tot ceea ce rămâne din punct de vedere material vizibil sau latent, în locul infracțiunii de la persoana infractorului, de la vestimentația sau încălțămintea sa, la vehicule, arme, instrumente ori alte materiale pe care ar fi putut să le uziteze la comiterea respectivei infracțiuni. Totodată, prin urme putem înțelege și schimbările de poziție ale anumitor obiecte pe care specialiștii le identifică la locul faptei.

Elementele de identificare criminalistică pot fi constituite prin prisma unei mulțimi de aspecte ce pot conduce la descoperirea, facilă sau nu, a identității persoanei ce a săvârșit fapta.

Identificarea criminalistică reprezintă o paletă vastă de opțiuni, ceea ce ne face să credem că imposibilitatea descoperirii autorului unei fapte se apropie de cote minime, fapt care este, din păcate, negat de practica judiciară. Cu toate acestea, autorul unei fapte poate fi descoperit prin prisma unor aspecte edificatoare precum: vocea, urmele papilare, caracteristici privitoare la vestimentație, postură, frizură, vârstă orientativă, sex, caracteristici ce presupun urme ale acțiunii acestora asupra victimei precum urmele de dinți, de buze, de urechi, etc. Toate acestea pot conduce la construirea unui portret sau a unei rame suficient de stabile prin care organele de cercetare penală să reușească să identifice persoana ce a avut rol de autor al faptei ce face obiectul procesului penal în cauză.

Identificarea criminalistică face astfel trimitere la posibilitatea autorităților statale de a identifica un obiect sau o persoană ce se află în strânsă legătură cu persoana ce a săvârșit fapta. Tocmai de aceea, trebuie să amintim că munca de laborator nu este singura definitorie pentru domeniul criminalistic, aceasta fiind adesea în parteneriat cu tehnicile ce includ utilizarea tehnologiei în vederea parcurgerii etapelor necesare valorificării probelor identificate. Identificarea elementelor criminalistice reprezintă, de fapt, posibilitatea omului de a găsi un element concret, un obiect cu însușiri, caracteristici exacte care, prin analizarea sa, poate conduce la asemănarea cu alte obiecte ce trimit la persoana ce se dorește a fi descoperită.

Un aspect important în legătură cu identificarea criminalistică recomandă reținerea faptului că orice element, orice individ se află într-o permanentă mișcare, transformare, evoluție sau uneori, involuție, ceea ce presupune că modalitatea de interpretare nu trebuie să fie una ghidată de aspirații fixiste, ci orientative, astfel încât să ofere posibilitatea realizării unor corelații corecte, apropiate de adevărul dorit.

Studiul urmelor este considerat a fi cea mai importantă parte din știința criminalisticii, motiv pentru care într-o concepție unanim acceptată și ridicată la rang principial, urma permite identificarea agentului creator.[9]

Totodată, domeniul criminalisticii analizează și urmele lăsate de victima unei infracțiuni, precum sângele victimei găsit pe îmbrăcămintea suspectului, deoarece prin intermediul acestor analize se pot identifica cu exactitate detalii despre persoana infractorului atâta timp cât urmele sunt prelevate și păstrate în condiții de siguranță până la momentul analizării acestora în cadrul laboratoarelor de specialitate avizate.

Cercetarea criminalistică a urmelor biologice

Cu siguranță fiecare urmă pe care specialiștii o pot identifica la locul faptei are specificitatea sa, ceea ce înseamnă că și urmele biologice pot prezenta anumite avantaje sau dezavantaje atunci când discutăm despre oportunitățile pe care acestea le oferă odată cu prelevarea și analizarea lor. Astfel, dacă urmele de mâini și de picioare sunt cel mai frecvent identificate având în vedere gradul lor facil de observare, urmele biologice nu sunt la fel de ofertante din acest punct de vedere, deoarece acestea sunt mult mai greu de observat și implică o atenție mult mai mare din partea specialiștilor ce desfășoară activitățile necesare identificării urmelor lăsate de persoana sau persoanele ce au comis actul infracțional.

Un alt argument pe care îl putem aduce în sprijinul avantajelor oferite de urmele biologice este acela că pot oferi detalii precise, extrem de relevante cu privire la identitatea făptuitorului sau, în cazul în care aceasta nu poate fi încă descoperită, urmele pot releva elemente deosebite cu privire la vârsta făptuitorului, sexul acestuia, grupa de sânge ș.a.

Cercetarea criminalistică a urmelor biologice se situează în mod cert la granița criminalisticii cu disciplina medicinei legale, ceea ce înseamnă că nu putem vorbi despre o simplă examinare criminalistică sau medico-legală, ci de o întreagă cercetare interdisciplinară proprie analizei biocriminalistice.

Noțiunile generale ce au în vedere urmele biologice și problematica identificării și analizării acestora au la bază două argumente majore invocate de juriștii ce activează în domeniu: unul dintre aceste aspecte presupune modalitatea în care organul de cercetare penală descoperă și ridică urmele biologice de la fața locului, de această modalitate depinzând reușita expertizei biocriminalistice, iar o altă noțiune privind problematica cercetării acestor urme vizează pregătirea materialelor în vederea expertizei, formularea corectă a întrebărilor adresate specialistului și aprecierea concludentă a concluziilor depuse de cei ce au procedat la desfășurarea analizei.

Așa cum am menționat anterior, medicina legală are un rol extrem de important în descifrarea anchetei criminalistice, ceea ce înseamnă că fără aceasta, cercetarea la fața locului nu și-ar putea găsi finalitatea în analizarea precisă a urmelor descoperite.

Avantajul urmelor biologice de sânge este oferit de preponderența cu care acestea sunt identificare la locul faptei, și nu numai. Practic, urmele de sânge și chiar altele de natură biologică pot fi identificate într-o multitudine de spații și pe o varietate de suporturi, toate acestea având în comun un singur lucru: dovada existenței unei interacțiuni clare între autor și victima sa. Așadar, urmele de sânge nu pot fi identificate doar în perimetrul realizării faptei sau pe suporturi precum corpul victimei, haine, podea etc., ci și în mijloace de transport pe care individul le-ar fi folosit pentru a ajunge în locul în care și-a propus să săvârșească infracțiunea sau pe care le-a utilizat în dorința de a șterge urmele acesteia sau pe obiecte de care acesta s-a folosit în atingerea scopului său ce sunt adesea identificate chiar la adresa făptuitorului sau în zone apropiate faptei, abandonate, ascunse, în speranța neidentificării ulterioare a acestora.

Locul faptei, în accepțiunea urmelor criminalistice nu presupune strict cercetarea locului în care victima a fost găsită, deoarece acel loc poate reprezenta doar finalitatea actului criminalului, ci presupune și cercetarea tuturor locațiilor, elementelor, obiectelor care ar fi putut reprezenta o zonă de pregătire, desfășurare sau încercare de ascundere a faptelor autorului infracțiunii. Nu de puține ori autoturismul și chiar locuința criminalului au fost două dintre locațiile, în afara celor ocazionate de aflarea faptei, în interiorul cărora specialiștii au putut identifica urme ale infracțiunii puse în discuție, mai ales a urmelor de sânge ce reprezintă o dovadă solidă a violenței cu care fapta a fost comisă.

Urmele de sânge sunt cel mai des întâlnite, fapt pentru care nu putem să nu atragem atenția asupra suporturilor sau materialelor ce pot fi purtătoare de astfel de material biologic, unele dintre aceste elemente fiind deja menționate în rândurile precedente.

În rândul altor categorii de urme pe care organele îndreptățite le-au putut identifica de-a lungul timpului în zone ce pot fi clasificate sub titulatura de „loc al faptei”, s-au înscris și urmele papilare, urmele biologice seminale, de natură piloasă, de salivă, toate acestea fiind interconectate printr-un aspect ce le unește, și anume capacitatea lor de a sugera detalii individuale, unice ale persoanei ce a comis fapta. Și de această dată, biologia este de partea specialiștilor, întrucât aceste elemente identificatoare și edificatoare prin individualitatea lor sunt rezultate ale modului în care omul a fost creat, fapt pe care îl putem demonstra prin prisma studiilor variate realizate ce au statuat chiar și faptul că desenul papilar se formează chiar din pântecul mamei.

Cercetarea locului faptei este așadar una dintre cele mai importante acțiuni pe care specialiștii domeniului o realizează în vederea soluționării unei spețe. Aceasta parcurge două mari etape, denumite etapa statică și etapa dinamică. Etapa statică face referire la momentul efectiv al identificării locului faptei, al izolării acestuia și al eliminării posibilelor pericole din acel perimetru, principala grijă vizând păstrarea obiectelor și a împrejurimilor în starea în care acestea au fost găsite, întrucât orice acțiune asupra lor poate fi de natură a distruge aspectele edificatoare cu privire la persoana ce a contribuit la realizarea faptei. Cea de-a doua etapă, etapa dinamică, este de fapt cea mai complexă fază a cercetării criminalistice, întrucât presupune utilizarea fizică a tuturor mijloacelor tehnice aflate la dispoziția experților în vederea fixării, ridicării și sigilării probelor identificate în vederea transportării ulterioare a acestora la laborator.

Noțiunea de urmă biologică

Urmele biologice reprezintă majoritatea urmelor constituite din material biologic uman, îndeosebi produsele de secreție, excreție și țesuturi umane. Așa cum s-a dovedit pe parcursul practicilor judiciare în materie, la fața locului se pot întâlni o multitudine de urme biologice precum: sânge, salivă, spermă ș.a., în majoritatea cazurilor acestea fiind asociate, moment în care își are debutul importanța modalităților selective de descoperire, fixare, ridicare și analizare a acestora.

Spre deosebire de celelalte tipuri de urme, precizia pe care urmele de natură biologică o oferă este în general incontestabilă, fapt ce ține de acuratețea analizelor, acest lucru însemnând că urmele de natură biologică pot conduce mult mai ușor și cu o probabilitate de eroare mult mai mică la identitatea celui ce a săvârșit fapta penală.

Urmele de natură biologică sunt adesea mult mai greu de observat în comparație cu urmele de mâini, de picioare și nu numai, în special atunci când vorbim despre urmele de salivă și chiar spermă, acestea fiind mult mai greu de observat fără o analizare minuțioasă a tuturor obiectelor, hainelor ce se află la locul cercetat. O altă problemă cu care ne putem confrunta în privința identificării în scopul prelevării urmelor de natură biologică este starea în care acestea sunt găsite, deoarece acest tip de urme este mult mai sensibil din punctul de vedere al păstrării veridice a elementelor sale componente, exteriorul putând lăsa amprente negative asupra conținutului acestor urme. Mai mult decât atât, urmele de natură biologică sunt găsite în majoritatea situațiilor de către specialiști, suprapuse cu alte substanțe, ceea ce reprezintă o adevărată provocare în ceea ce privește fixarea, ridicarea și sigilarea corespunzătoare a acestora în așa fel încât materialul biologic să nu fie distrus până la momentul sosirii în laboratorul de analiză.

Fiecare tip de urmă biologică poate fi găsit atât pe corpul victimei, cât și pe diverse obiecte sau suprafețe de la locul cercetat, astfel încât s-a constatat de-a lungul timpului a fi identificate pe anumite elemente în funcție de specificul locului, însă acest lucru nu poate constitui sub nicio formă o regulă generală a practicii criminalistice, deoarece varietatea minții criminale a omului întrece orice cercetare realizată până în acest moment, ceea ce înseamnă că locurile pe care le presupunem specifice unui anumit tip de urmă pot fi considerate doar indicii în funcție de care criminaliștii se pot ghida la momentul realizării cercetării locului faptei.

Spre exemplu, în majoritatea cazurilor, urmele de sânge sunt identificate în cele mai multe dintre situațiile descoperirii faptelor comise cu violență, acestea putând fi observate pe corpul victimei, pe obiecte vestimentare, pe suprafețe din încăperea respectivă, pe anumite obiecte decorative sau chiar pe obiectul de care răufăcătorul s-a folosit pentru îndeplinirea scopului infracțional. Este lesne de înțeles că și aceste urme pot fi găsite în anumite combinații de substanțe, întrucât adesea sângele victimei a fost identificat suprapus cu cel al făptuitorului, fapt de unde putem concluziona că în momentul desfășurării faptei victima a încercat să riposteze împotriva fața criminalului.

De asemenea, urmele de sânge pot fi modificate și de încercarea făptuitorului de a ascunde urmele faptei sale, în mod frecvent acesta încercând să curețe sau cel puțin să compromită posibilitatea specialiștilor de a sustrage detaliile materialului biologic analizat. Cu atât mai mult, modul de ridicare și păstrare a probelor este extrem de important, întrucât nu putem ști niciodată gradul de alterare al urmelor identificate.

Un alt exemplu pe care îl putem aborda în contextul urmelor de natură biologică identificate în diverse locuri sau pe diverse obiecte și suprafețe ar fi acela al urmelor de salivă ce nu pot fi prelevate cu aceeași ușurință, asemenea altor alte urme, fapt cauzat de gradul ridicat de sensibilitate al acestora, dar și de dificultatea pe care o putem întâmpina în momentul ridicării lor.

Considerații generale privind cercetarea urmelor biologice la locul faptei

Noțiunea de loc al faptei poate fi înțeleasă în modalități diferite în funcție de accepțiunea fiecărei persoane, însă cu toate acestea, într-un mod general valabil, locul faptei face trimitere la perimetrul pe care specialiștii criminaliști îl descoperă cu ocazia înfăptuirii unei infracțiuni față de care s-a dispus cercetarea penală în scopul identificării infractorului pentru ca ulterior acesta să fie condamnat și să primească o pedeapsă direct proporțională cu valorile pe care le-a lezat odată cu săvârșirea faptei sale, deși este lesne de înțeles că anumite fapte deosebit de grave nu pot fi îndreptate pe deplin indiferent de duritatea pedepsei primite de către făptuitor.

Așa cum am mai menționat, cercetarea la fața locului este o activitate procedurală și de tactică criminalistică al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârșit infracțiunea, descoperirea, ridicarea, fixarea și examinarea urmelor și a mijloacelor materiale de probă, precizarea poziției și stării acestora, având ca scop stabilirea naturii și împrejurărilor comiterii faptei, precum și a datelor necesare idetificării făptuitorului.[10]

Cercetarea la fața locului asigură percepția nemijlocită a ambianței locului comiterii infracțiunii, chiar dacă săvârșirea acesteia nu a fost însoțită de producerea unor modificări materiale sau, deși este însoțită de asemenea transformări, acestea au făcut obiectul unor constatări nemijlocite în faza de început a procesului penal.[11]

Scopul cercetării la fața locului este acela de a ajuta la înțelegerea profundă a infracțiunii și a modului în care aceasta a fost săvârșită, ținând seama de împrejurările în care autorul a acționat și de lucrurile ce se găsesc în locul în care s-a comis infracțiunea.

Cercetarea la fața locului face posibilă ,,observațiunea judecătorească directă și imediată asupra unor elemente materiale care ar putea servi ca probe indiciale sau asupra condițiunilor în care infracțiunea s-a comis.”[12]

Desigur că odată cu cercetarea locului faptei nu putem afirma și nici nu putem întreprinde acțiuni ce vizează doar identificarea unei anumite categorii de urme, deoarece indiferent de natura acestora, oricare dintre urmele identificate poate fi cea care ne trimite direct, sau cel puțin cât mai aproape, de persoana făptuitorului.

Urmele umane de natură biologică pe care le întâlnim adesea odată cu cercetarea locului faptei sunt urmele de sânge, spermă, salivă sau fire de păr. Acestea nu doar că oferă informații prețioase despre cel ce a săvârșit fapta, în cazul în care materialul genetic nu este degradat sau alterat de anumiți factori exteriori, ci și ajută specialiștii la compunerea cronologică a momentelor ce au dus la finalitatea infracțiunii pentru o mai bună înțelegere a raționamentului în funcție de care acesta a urmărit atingerea scopului său.

Caracterizarea urmelor biologice

Urmele biologice de natură umană sunt unele dintre cele mai prețioase urme pe care le putem identifica odată cu cercetarea locului faptei, acest fapt fiind datorat indiciilor pe care le pot oferi cu privire la identitatea persoanei. Este adevărat că fiecare individ beneficiază de anumite caracteristici unice, așa cum este și desenul papilar, însă urmele biologice sunt cele care pot oferi elemente indubitabile cu privire la identitatea exactă a făptuitorului.

Valoarea urmelor biologice nu este susținută doar prin prisma detaliilor pe care le pot oferi cu privire la persoana făptuitorului, ci și prin faptul că acestea pot ajuta la înțelegerea mai bună a evenimentelor ce au condus la finalitatea actului infracțional.

În ciuda avantajelor pe care urmele umane de natură biologică ni le oferă, amintim și dezavantajele pe care le putem întâmpina odată cu identificarea acestora în perimetrul infracțional, întrucât identificarea unor urme nu este suficientă pentru a conduce la succesul anchetei criminalistice, deoarece până în momentul analizării lor, vorbim de o serie de acțiuni distincte pe care specialiștii criminaliști trebuie să le întreprindă în scopul prelevării probelor pentru ca acestea să fie ulterior analizate în laboratoarele avizate pentru acest domeniu.

În consecință, probele biologice au un grad mai mare de fragilitate, acest lucru fiind datorat faptului că orice modificare a unor agenți exteriori asupra acestora, poate altera și chiar degrada definitiv calitatea probei, astfel încât analiza ulterioară să fie eronată sau chiar imposibil de realizat. Tocmai de aceea, pentru practicile de fixare, ridicare și transportare a urmelor, criminaliștii ce realizează cercetarea la fața locului trebuie să respecte o serie de acțiuni cu ajutorul cărora să se asigure, pe cât posibil, de sigilarea corespunzătoare a probelor până la momentul în care acestea ajung în laborator. Desigur că, modalitatea de ridicare a probelor nu este singura ce ar putea aduce atingere calității acestora, deoarece asupra acestor tipuri de probe și nu numai, pot interveni și alți factori până la momentul în care criminaliștii ajung pentru a cerceta perimetrul respectiv. De asemenea, o altă problematică identificată în cazul cercetării la fața locului este aceea că, adesea, criminalii realizează existența acestor probe pe care încearcă ulterior să le alterneze sau chiar să le distrugă definitiv prin intermediul anumitor factori ce pot compromite uneori complet ancheta. Printre acești factori putem enumera: frecarea probelor cu anumite tipuri de detergenți pentru deteriorarea materialului genetic al acestora, arderea locului sau a anumitor obiecte de la fața locului, îmbibarea anumitor obiecte sau chiar a cadavrului în anumite substanțe chimice etc.

Concluzii

Pe cale de consecință, amintim criminalistica drept una dintre științele fără de care acțiunile întreprinse de către organele judiciare nu ar putea avea un rezultat, astfel încât prin intermediul acesteia, specialiștii domeniului procedează la relevarea unei realități ce survine în urma unor procese de imaginație privitoare la încercarea experților de a înțelege natura infracțiunilor și modalitățile în care acestea au fost comise, urmele biologice de natură umană fiind printre cele mai precise, capacitatea lor de identificare a caracteristicilor unice ale individului făptuitor rămânând adesea incontestabilă față de toate celelalte tipuri de probe.


[1] Criminalistică. Caiet de seminar. Emilian Stancu, Teodor Manea, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 5.
[2] Criminalistică. Curs universitar. Ancuța Elena Franț, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 17.
[3] Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Pășescu, Ed. Național, București, 2000, p. 29.
[4] Cercetarea și interpretarea criminalistică a urmelor biologice de natură umană, Cezar Cioacă, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 21.
[5] Criminalistica, Golunschi, S. A., Ed. Științifică, Bucuresti, 1961, p. 82.
[6] La Criminalistique, Ceccaldi, Pierre Fernand, Ed. Presses Universitaries de France, Paris, 1962, p. 7.
[7] Criminalistica, Mircea, Ion, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978, p. 55.
[8] Criminalistica, Suciu, Camil, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972, p. 200.
Criminalistică. Curs universitar, Ancuța Elena Franț, Universul juridic, București, 2018, p. 55
[10] Criminalistică-Tratat de criminalistică, A. Ciopraga, Ed. Gama, Iași, 1996, p. 31.
[11] Idem, p. 238.
[12] Cercetarea și interpretarea criminalistică a urmelor biologice de natură umană, Cezar Cioacă, Ed. Universul Juridic, București 2019, p. 61.


Ștefania Zorcă

Cuvinte cheie: , , , ,
Secţiuni: Articole, Drept penal, Procedură penală, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD