« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

Condițiile în care polițiștii de penitenciare pot beneficia de concedii de odihnă, de studii, învoiri plătite, concedii fără plată și bilete de odihnă
11.06.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 588 din 11 iunie 2021 a fost publicată Hotărârea nr. 604/2021 pentru aprobarea condițiilor în care polițiștii de penitenciare pot beneficia de concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite, concedii fără plată și bilete de odihnă.

Potrivit hotărârii, polițiștii de penitenciare au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă plătit, a cărui durată se stabilește în raport cu vechimea în muncă, precum și cu perioadele asimilate în vederea obținerii unei pensii, astfel:
– 32 de zile calendaristice, pentru cei cu o vechime cumulată de până la 10 ani;
– 38 de zile calendaristice, pentru cei cu o vechime cumulată de peste 10 ani.

Pentru polițiștii de penitenciare nou-încadrați și pentru cei care nu au lucrat tot timpul anului, durata concediului de odihnă se stabilește proporțional cu perioada de activitate prestată și în raport cu vechimea în muncă.

Conducerea unității este obligată să ia măsurile necesare pentru ca polițiștii de penitenciare să efectueze în fiecare an calendaristic concediul de odihnă, iar, dacă din motive justificate acesta nu se poate efectua, acesta va fi alocat în anul următor.

Polițiștilor de penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat înainte de a fi efectuat concediul de odihnă li se va compensa în bani concediul neefectuat, aferent perioadei lucrate.

În afara concediului de odihnă, hotărârea mai stabilește că polițiștii de penitenciare cu condiții deosebite (vătămătoare, grele sau periculoase) au dreptul și la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsă între 3 și 14 zile calendaristice.

De asemenea, un alt tip de concediu prevăzut de lege este concediul de studii, pentru frecventarea primei forme de învățământ superior din fiecare ciclu de studiu, respectiv licență, master sau doctorat.

Pe lângă cele arătate, hotărârea mai reglementează învoirea plătită, care poate fi acordată:
a) pe cel mult 10 zile calendaristice, pentru:
– căsătoria polițistului de penitenciare;
– nașterea sau căsătoria unui copil;
– decesul soțului/soției sau al unei rude de până la gradul al II-lea a polițistului de penitenciare sau a soțului/soției acestuia.
b) pe cel mult 5 zile calendaristice:
– în caz de accidentare sau îmbolnăvire gravă a unuia dintre membrii familiei;
– în situația unor dezastre care au afectat domiciliul polițistului de penitenciare, al părinților, socrilor sau copiilor acestuia;
– pentru alte situații sau evenimente excepționale, de natură să justifice învoirea solicitată.

În ceea ce privește concediul fără plată, durata poate fi:
a) maximum 30 de zile calendaristice și se acordă pentru:
– pregătirea și/sau susținerea examenelor de admitere, de finalizare a anilor de studii sau de absolvire a celei de-a doua/treia facultăți;
– susținerea examenelor nepromovate de admitere la doctorat sau în instituții de învățământ superior, a celor de an universitar ori de licență, pentru pregătirea cărora au beneficiat de concedii de studii;
– prezentarea la concurs în vederea ocupării unui alt post în poliția penitenciară.
b) maximum 90 de zile calendaristice, în următoarele cazuri:
– tratament medical efectuat în străinătate pe durata recomandată de medic, fără a depăși însă 90 de zile, dacă cel în cauză nu beneficiază de concediu medical și de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, precum și pentru însoțirea soțului sau, după caz, a soției ori a unei rude apropiate – copil, frate, soră, părinte – pe timpul cât aceasta se află la tratament în străinătate;
– pentru alte motive temeinic fundamentate.

Nu în ultimul rând, polițiștii de penitenciare pot beneficia de bilete de odihnă, o singură dată pe an, care presupun asigurarea cazării și meselor zilnice pe teritoriul României, pentru o seară de odihnă.

Intrare în vigoare: 11 iunie 2021

Cuvinte cheie: , , ,
Secţiuni: Dreptul muncii, Monitorul Oficial al României, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD