« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Autonomia universităților noastre de stat. Chiar se poate orice?
14.06.2021 | Cristian CLIPA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Crstian Clipa

Cristian Clipa

I. Art. 32 alin. (6) din Constituția României stabilește faptul că „autonomia universitară este garantată”. Textul acesta fundamental nu face decât să evoce ideea de autonomie universitară, fără a stabili care este amplitudinea sau consistența acestei autonomii. Situația i-ar putea face pe unii juriști cu (prea multă) imaginație, să afirme că, de fapt, în virtutea acestei autonomii, universitățile de stat din România pot reglementa orice, pot impune orice angajaților și studenților lor și că pot ține la distanță orice instituție și orice normă legislativă sau administrativă (guvernamentală sau ministerială), sub pretextul că acestea le-ar știrbi autonomia.

II. În condițiile în care dispoziția constituțională mai sus menționată are un caracter pur evocatoriu, rămâne ca texte ale Legii nr. 1/2011 a educației naționale să stabilească linia de contur a autonomiei universităților noastre de stat.

Să vedem care ar putea fi aceste texte:

(i) art. 3 lit. k): unul dintre principiile care guvernează organizarea și funcționarea învățământului superior este principiul autonomiei universitare;

(ii) art. 118 alin. (1) lit. a): unul dintre principiile pe care se bazează sistemul național de învățământ superior este cel al autonomiei universitare;

(iii) art. 119 alin. (3): „Instituţiile de învăţământ superior au autonomie în stabilirea cuantumului taxelor şi au obligaţia să le comunice tuturor celor interesaţi, inclusiv pe site-ul universităţii”;

(iv) art. 119 alin. (4): „În temeiul principiului autonomiei universitare, instituţiile de învăţământ superior de stat au dreptul să stabilească şi să încaseze sumele reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare pentru persoanele înmatriculate la studii şi care au beneficiat anterior gratuit de şcolarizare în cadrul unui alt program de studii universitare în cadrul aceluiaşi ciclu de studii universitare finanţate de la bugetul de stat”;

(v) art. 121: „Ministerul Educaţiei şi Cercetării este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior şi să aplice, dacă este cazul, sancţiuni. De asemenea, Ministerul Educaţiei Naţionale controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică”;

(vi) art. 123 alin. (1): „Autonomia universitară este garantată prin Constituţie. Libertatea academică este garantată prin lege. Instituţiile de învăţământ superior se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase”;

(vii) art. 123 alin. (2) „Autonomia universitară dă dreptul comunităţii universitare să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare”;

(viii) art. 123 alin. (3): „Aspectele fundamentale ale autonomiei universitare se exprimă în Carta universitară, aprobată de senatul universitar, în concordanţă strictă cu legislaţia în vigoare”;

(ix) art. 123 alin. (4): „Autonomia universitară se exercită numai cu condiţia asumării răspunderii publice”;

(x) art. 135 alin. (3): „Secţia de studiu este o formă de organizare a învăţământului universitar într-o limbă a minorităţilor naţionale, care poate fi instituţionalizată, atât la nivelul universităţii, cât şi în cadrul unei facultăţi, prin departamentul secţiei, care are în componenţă programele de studiu şi structurile organizatorice aferente. Secţiile beneficiază de autonomie universitară în organizarea activităţilor didactice;

(xi) art. 140 alin. (8): „Instituţiile de învăţământ superior elaborează, în baza autonomiei universitare şi cu asumarea răspunderii publice, propria metodologie a derulării activităţilor desfăşurate în universitate în sistem online, aprobată de senatul universitar, care să asigure buna desfăşurare a activităţilor”;

(xii) art. 142 alin. (71): „Calitatea de student, respectiv student-doctorand se menţine inclusiv pe perioada mobilităţilor interne şi internaţionale. În cazul mobilităţilor academice internaţionale ale studenţilor care vin să studieze pe cont propriu valutar recunoaşterea creditelor transferabile se realizează de către instituţiile de învăţământ superior, în temeiul autonomiei universitare”;

(xiii) art. 178 alin. (2): „Instituţiile de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională se bucură de principiul autonomiei universitare”;

(xiv) art. 207 alin. (22) lit. i): ocupanții funcțiilor de conducere (rector, prorectori, directorul general administrativ, directorul general adjunct administrativ, decanul, prodecanii, directorul de departament) derulează activități specifice care implică și presupun, printre altele, respectarea autonomiei universitare;

(xv) art. 213 alin. (2) lit. a): senatul universității garantează autonomia universitară;

(xvi) art. 223 alin. (2): „Veniturile acestor instituţii se compun din sume alocate de la bugetul  Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pe bază de contract, pentru finanţarea de bază, finanţarea complementară şi finanţarea suplimentară, realizarea de obiective de investiţii, fonduri alocate pe bază competiţională pentru dezvoltare instituţională, fonduri alocate pe bază competiţională pentru incluziune, burse şi protecţia socială a studenţilor, fonduri destinate cluburilor sportive universitare, precum şi din venituri proprii, dobânzi, donaţii, sponsorizări şi taxe percepute în condiţiile legii de la persoane fizice şi juridice, române sau străine, şi din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituţiile de învăţământ superior, în condiţiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învăţământului şi cercetării ştiinţifice universitare”;

(xvii) art. 227 alin. (2): „Instituţiile de învăţământ superior particulare au autonomie universitară, conform prevederilor prezentei legi, şi autonomie economico-financiară, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituţie”;

(xviii) art. 287 alin. (13): „Norma didactică prevăzută la alin. (10) şi (11)[1] reprezintă limita minimă privind normarea activităţii didactice. Senatul universitar, în baza autonomiei universitare, poate mări, prin regulament, norma didactică săptămânală minimă, cu respectarea standardelor de asigurare a calităţii, fără a depăşi limita maximă prevăzută la alin. (12)” de 16 ore convenționale pe săptămână;

(xix) art. 365 alin. (2): „Pe durata stării de urgenţă şi până la începutul anului universitar 2020-2021, instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calităţii actului didactic şi cu asumarea răspunderii publice, utilizează ca metodă didactică alternativă de învăţământ modul on-line. Cadrele didactice raportează, la finalul fiecărei luni, în cadrul fişelor de pontaj către responsabilii desemnaţi de conducerea facultăţilor/ departamentelor aspectele specifice pentru activitatea desfăşurată în modul on-line”.

III. Cred că analiza dispozițiilor legale mai sus menționate, mă îndrituiesc să observ următoarele:

3.1. autonomia universitară este garantată de Constituție, dar și de Legea nr. 1/2011 a educației naționale;

3.2. autonomia universitară permite universităților de stat să decidă numai în privința lucrurilor și a aspectelor organizatorice și/sau funcționale pe care legea le prevede în mod expres și numai cu respectarea strictă a legii;

3.3. concret, în temeiul autonomiei de care se bucură, universitățile de stat – prin structurile lor de conducere deliberative, colegiale sau uninominale – pot decide asupra următoarelor aspecte:

– „să stabilească şi să încaseze sumele reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare pentru persoanele înmatriculate la studii şi care au beneficiat anterior gratuit de şcolarizare în cadrul unui alt program de studii universitare în cadrul aceluiaşi ciclu de studii universitare finanţate de la bugetul de stat” [art. 119 alin. (4)];

– să se organizeze și să funcționeze „independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase” [art. 123 alin. (1)];

– să își „stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare” [art. 123 alin. (2)]; acest text este crucial în stabilirea amplitudinii și consistenței autonomiei universitare; deși se bucură de autonomie, universitatea (prin decidenții săi) trebuie să respecte principiul ierarhiei normelor juridice, neputând stabili prin regulamente și metodologii proprii, adoptate la nivel de senat sau la nivelul unor alte organe de decizie, obligații suplimentare în sarcina propriilor angajați, peste pragul maximal stabilit prin lege ori prin orice act normativ cu forță juridică superioară unui regulament sau unei metodologii universitare (ordonanță a guvernului, hotărâre a guvernului, ordin al unui ministru, act administrativ cu caracter normativ al unei autorități administrative autonome sau al unei agenții guvernamentale, cu competențe în organizarea, funcționarea, monitorizarea și, la nevoie, corijarea învățământului superior); până la urmă, o metodologie sau un regulament adoptat la nivelul unei universități nu este altceva decât un act administrativ unilateral cu caracter normativ, prin care este organizată activitatea de aplicare a legii la nivelul instituției de învățământ superior care a adoptat o astfel de metodologie sau un astfel de regulament; altfel și mai pe scurt spus, o astfel de metodologie ori un astfel de regulament nu este altceva decât o piesă de tipul secundum legem, un instrument de normativizare, care se subordonează strict legii, așa cum, de altfel, o spune art. 123 alin. (2) din Legea nr. 1/2011; prin urmare, o metodologie sau un regulament universitar nu poate contrazice nici Legea educației naționale și nici Codul muncii (acte normative cu caracter organic), în materii precum: dimensiunea maximală și conținutul normei didactice; durata maximă a timpului de muncă; condițiile în prezența cărora intervine pensionarea personalului didactic, de cercetare sau auxiliar; durata concediilor de orice natură și condițiile acordării acestor concedii; interdicția modificării unilaterale de către universitatea angajatoare a contractului individual de muncă, încheiat cu fiecare angajat; libertatea activității sindicale; stabilirea și plata salariilor (în mod special, în universitățile de stat, la nivelul cărora se aplică sistemul unic al salarizării personalului bugetar), implicarea în proiecte de cercetare a personalului didactic și de cercetare angajat și remunerarea acestei activități în condiții de respectare a disciplinei financiar-bugetare, precum și a respectării numărului maxim de ore de muncă, ce poate fi normat săptămânal și, respectiv, lunar în sarcina fiecărui angajat cu statut didactic sau de cercetare;

– să-și exercite autonomia „cu respectarea strictă a legislației în vigoare” (în domenii precum educația națională, relațiile de muncă, achizițiile publice și disciplina financiar-bugetară) și să exprime aspectele „fundamentale ale autonomiei universitare (…) în concordanță strictă cu legislația în vigoare” și „numai cu condiția asumării răspunderii publice”;

– textul mai sus reprodus impune autonomiei universitare două majore limite:

(a) obligația instituțiilor de învățământ superior de stat de a respecta, în activitatea desfășurată, principiul ierarhiei regulilor de drept ce intră în alcătuirea sistemului juridic normativ (legi, ordonanțe și hotărâri ale guvernului, ordine ale miniștrilor, acte administrative cu caracter normativ ale autorităților administrative autonome de nivel central și ale agențiilor guvernamentale, îndeosebi (dar nu în exclusivitate) ale acelor autorități și agenții cu competențe în monitorizarea și controlul activității didactice, de cercetare și de administrare a fondurilor bănești publice de care universitățile de stat beneficiază, dar și a patrimoniilor pe care aceste din urmă universități le dețin, în orice formă: drepturi de proprietate (mobiliară sau imobiliară), drepturi de creanță, obligații de orice fel (de a da, a face sau a nu face), evaluabile în expresie bănească; în sfera acestor autorități intră, printre altele: Ministerul Educației Naționale, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, Curtea de Conturi, Agenția Națională de Integritate, dar și Agenția Națională pentru Achiziții Publice);

(b) obligația instituțiilor de învățământ superior de a-și asuma răspunderea publică pentru calitatea activității didactice și de cercetare asumate, dar și pentru gestiunea patrimoniilor deținute și a fondurilor bănești de proveniență bugetară, pe care ajung în situația de a le gestiona;

3.4. universitățile de stat:

– sunt parte a sistemului național de învățământ, sistem tutelat de Ministerul Educației Naționale;

– desfășoară activități de învățământ, care se circumscriu specificității unui serviciu de interes public [art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1/2011];

– sunt autorități publice asimilate, respectiv persoane juridice declarate prin lege ca fiind de utilitate publică și care sunt autorizate, potrivit legii, să presteze un serviciu public, în regim de putere publică [art. 2 alin. (1) lit. b) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ];

– întrețin cu Ministerul Educației Naționale, cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, cu Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, cu Curtea de Conturi a României, cu Agenția Națională de Integritate sau cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ca să dau doar câteva exemple), cu precădere, raporturi de drept public, care, într-un covârșitor număr de situații sunt raporturi de finanțare (sau de procurare a fondurilor bănești necesare organizării și/sau funcționării lor), raporturi de monitorizare, raporturi de control, raporturi de autorizare/de acreditare și raporturi de sancționare sau de corijare;

– beneficiază de finanțare de bază, complementară și suplimentară din partea bugetului de stat; remarcabil este, în contextul acestei din urmă idei, faptul că, spre deosebire de universitățile de stat, numai instituțiile particulare de învățământ superior se bucură de autonomie economico-financiară, care se fundamentează pe proprietatea privată asupra bunurilor afectate proceselor de învățământ și de cercetare, dar și pe împrejurarea că, în principiu, universitățile particulare nu beneficiază de fonduri publice, astfel că pot decide asupra utilizării banilor dobândiți (din taxe și donații) în condiții de deplină libertate, ceea ce o universitate de stat nu poate face, în pofida autonomiei clamate;

3.5. având în vedere cele cinci observații mai sus reproduse, este evident faptul că universitățile de stat se comportă – și trebuie să se comporte! – ca niște subiecte de drept public, în al cărui câmp normativ este permis să faci numai ceea ce legea în mod expres prevede că poți să faci, agenții acestor universități neputându-se prevala de principiul civilist potrivit căruia tot ceea ce nu este în mod expres interzis, este permis;

3.6. este neîndoielnică împrejurarea că autonomia universitară este, printre altele, și un mijloc de apărare a instituțiilor de învățământ superior de stat, în fața oricărei ingerințe ideologice, politice sau religioase [art. 123 alin. (1) din Legea nr. 1/2011]; ideea este colosală, dar comportă analize pe care le voi aborda într-un viitor articol, dată fiind complexitatea acestor analize; mă mărginesc să fac în acest loc doar două observații: (i) în România contemporană, universitățile de stat sunt puternic politizate și, implicit, ideologizate, în condițiile în care rectorii sau foștii rectori ai marilor universități din România sunt (sau au fost) și exponenți de marcă ai unor partide politice (fără însă ca o atare realitate să fie neapărat dăunătoare!); (ii) în debutul fiecărui an universitar, manifestațiile dedicate acestui debut sunt marcate de slujbe religioase și, implicit, de prezența înaltului cler (de rit ortodox sau de alte confesiuni), iar multe din universitățile de stat ale României încurajează funcționarea în interiorul sau în preajma lor a unor foarte vocale asociații studențești cu caracter religios.

IV. În concluzie, universitățile de stat din România se bucură de autonomie, fără însă ca, prevalându-se de aceasta, să poată să facă orice. Pot înțelege că această autonomie e atractivă – seducătoare chiar! – și conferă decidenților din instituțiile publice de învățământ superior de stat senzația maladivă că pot impune orice celor pe care îi conduc: inclusiv regulamente sau metodologii și, prin ele, obligații profesionale care depășesc cu mult rigorile legii. O mai mare atenție la ce anume implică autonomia universitară și, mai ales, la obligațiile pe care le atrage în sarcina celor care, de la un nivel sau altul, conduc destinele universităților noastre de stat, ar fi benefică și ar evita tensiunile inutile între „guvernanții” acestor universități și cei care s-au lăsat „guvernați” (pentru un interval limitat de timp). Între aceste obligații intră, printre altele, cea de respectare a legii, cea de prudență față de modul de administrare a patrimoniului universității pe care o conduc și față de destinația dată bugetelor acestei universități, dar și cea de răspundere publică față de maniera în care își onorează misiunea asumată și deloc ușoară.

Timișoara,
14.06.2021


[1] De 7 ore convenționale pentru profesor, 8 ore convenționale pentru conferențiar, 10 ore pentru lector și 11 ore pentru asistent, cu posibilitatea majorării cu 2 ore convenționale pentru acele norme didactice care, datorită specificului specialității universitare, nu au în componența lor ore de curs.


Conf. univ. dr. Cristian Clipa
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timişoara

Cuvinte cheie: , ,
Secţiuni: Opinii, SELECTED TOP LEGAL, UNIVERSITARIA | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD