Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul Uniunii Europene
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Dreptul Uniunii Europene Legal Days Sistemul judiciar

Mesajul CSM cu ocazia Zilei Europei

9 mai 2024 | JURIDICE.ro

Joi, 9 mai 2024, Consiliului Superior al Magistraturii a publicat următorul mesaj:

La data de 9 mai, în fiecare an, sărbătorim Ziua Europei, simbol ce promovează şi celebrează pacea şi unitatea în rândul europenilor şi care marchează un moment istoric esenţial, când la 09 mai 1950 a fost rostită „Declaraţia Schuman”, considerată piatra de temelie a Uniunii Europene.

România a devenit stat membru al Uniunii Europene în anul 2007, continuându-şi parcursul european constant în evoluţia democraţiei, a statului de drept, precum şi a valorilor comune privind garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, care includ şi liberul acces la justiţie.

Justiția este unul dintre instrumentele care contribuie la pace și unitate, astfel că, și cu acest prilej, la 74 de ani de la acest moment istoric, Consiliul Superior al Magistraturii subliniază profesionalismul şi implicarea activă a celor care slujesc sistemul judiciar în efortul de a garanta respectarea drepturilor și libertăților omului, așa cum acestea sunt consfințite la nivelul standardului european prin tratatele la care România este parte.

Prin întreaga sa activitate, Consiliul, în calitate de garant al independenței justiției, este preocupat de îndeplinirea cu responsabilitate a justiției ca serviciu public, dar şi de consolidarea statului de drept ca pilon al unei democrații puternice şi loiale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Este important să reamintim, pentru întreaga societate, că justiția din România se înscrie în standardele de modernitate europene aflate într-o continuă evoluţie, iar sistemul judiciar românesc a atins un moment de maturitate şi înalt profesionalism, care trebuie menţinut şi susţinut prin efortul comun al tuturor instituţiilor responsabile pentru buna funcţionare a justiţiei.

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership  
 

© 2003-2024 JURIDICE.ro
Despre noi  Website map  Servicii  Contact
Privacy  Politica  Utilizare  Publicare  Parteneri