« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Rolul fotografiei judiciare operative și de examinare în investigația penală
15.06.2021 | Ștefania ZORCĂ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Ștefania Zorcă

Ștefania Zorcă

1. Considerații generale privind fotografia judiciară

În anul 1872, la Paris, a fost înființat primul serviciu specializat în fotografie judiciară a cărui activitate a fost perfecționată de Alphones Bertilon după anul 1879.

România s-a situat printre primele state europene ce au abordat serviciile fotografiei judiciare, utilizarea acesteia fiind observată încă din anul 1879 prin intermediul unui serviciu specializat al Poliției Capitalei.[1]

Primele reguli cu caracter științific privind realizarea fotografiei judiciare în vederea identificării persoanelor în funcție de semnalmentele exterioare au fost întocmite de către Nicolae Minovici în lucrarea ,,Manual tehnic de medicină legală” în conținutul căreia exista un capitol special destinat fotografiei judiciare.[2]

În acea perioadă erau urmărite avantajele fotografiei judiciare executate la locul faptei ori în împrejurări asemănătoare, motiv pentru care fotografiile de examinare ale corpurilor delicte au contribuit la dezvoltarea unor baze ce relevă în mod considerabil importanța fotografiei  în descoperirea infracțiunilor, rolul acesteia devenind unul nemaipomenit de în activitatea organelor judiciare.

Stând la baza majorității activităților specifice domeniului criminalisticii, în zilele noastre, fotografia judiciară, este încă un instrument indispensabil organelor de anchetă, aprecierile cele mai răspândite avându-și proveniența în capacitatea acestora de a reda în mod indubitabil informația găsită de către organele de specialitate cu ocazia cercetării locului faptei.

2. Rolul fotografiei judiciare în investigarea infracțiunilor

Cercetarea unei fapte infracționale presupune desfășurarea unor activități complexe prin prisma cărora organele abilitate urmăresc identificarea persoanei ce a săvârșit fapta ce constituie obiectul cercetării în cauză.

Astfel, fotografia judiciară are un rol extrem de important alături de toate celelalte elemente ce contribuie la identificarea specificităților unor acțiuni, aceasta oferind posibilitatea exploatării mai multor paliere ce privesc investigația penală.

În majoritatea cazurilor, fotografia judiciară este realizată cu ocazia descoperirii locului faptei sau a împrejurărilor acesteia având rolul de a reda perimetrul în care fapta a fost săvârșită, fie că vorbim despre actul final al activității infracționale sau nu, și modalitățile ce pot fi evidențiate de urmele identificate la fața locului, contribuind chiar la realizarea unei reconstituiri imaginative și oferind posibilitatea organelor de a analiza în detaliu fiecare element identificat și fixat cu ajutorul fotografiei.

De cele mai multe ori, criminaliștii se află sub semnul unor incertitudini din punctul de vedere al siguranței locului cercetat, ceea ce înseamnă că evidența probelor nu poate fi întotdeauna la îndemâna acestora, fapt pentru care, nu de puține ori, prin prisma fotografiei judiciare s-a ajuns la noi concluzii ce au ajutat la deslușirea necunoscutelor unei cauze.

Din punctul de vedere al clasificărilor ce pot defini noțiunea de fotografie judiciară, putem menționa faptul că aceasta însumează fotografia operativă și cea de examinare, rolul fotografiei judiciare fiind așadar acela de a contribui la identificarea detaliilor descoperite cu ocazia cercetării locului faptei.

3. Fotografia judiciară operativă

Fotografiile realizate de către organele de urmărire penală cu ocazia cercetării locului faptei fac parte din categoria fotografiei judiciare operative. Sub acest aspect, ele constituie o parte integrantă a procesului verbal pe care organele îl realizează odată cu cercetarea la fața locului.

La rândul său, în funcție de locul faptei, fotografia judiciară operativă poate fi clasificată în: fotografia de orientare, fotografia schiță, fotografia obiectelor principale și fotografia detaliilor.

Astfel, fotografia de orientare este aceea care dezvăluie un cadru general al locului faptei prin intermediul căruia putem lua la cunoștință toate împrejurările în care aceasta a fost comisă. În momentul în care prin locul faptei facem referire la interiorul unui imobil, fotografia de orientare trebuie să cuprindă încăperile întregii clădiri în care fapta a fost comisă și chiar detalii de pe strada la adresa căreia se regăsește imobilul.

Mai mult, în funcție de natura locului în care se realizează cercetarea, fotografia poate fi unitară, când se realizează o singură poziție a locului faptei sau panoramică, în cazul fotografiei ce este realizată pe segmente, cea din urmă purtând o altă clasificare din care decurg alte două tipuri de fotografii panoramice, și anume: liniară și circulară.

Fotografia panoramică circulară se realizează în momentul în care locul faptei este reprezentat de o suprafață cu o dimensiune suficient de mare, încât să nu poată fi cuprinsă într-o singură imagine care să întrunească detaliile și calitățile necesare fotografiei de orientare. Pentru realizarea acesteia, aparatul fotografic se așează pe un stativ cu cap mobil ce va putea fi rotit la 180grade, ca ulterior locul să poată fi fotografiat pe segmente.

Cu toate acestea, în cazul imobilelor mari, situate pe o stradă îngustă ce nu permite fotografierea de la o distanță mare, fotografia recomandată este cea de tip liniar.

În cazul ambelor fotografii, în condiții de laborator, se va ține cont de expunerea elementelor, de mărimea fotografiei, de hârtia fotografică și chiar durata de developare.

Cel de-al doilea tip de fotografie judiciară operativă este fotografia schiță ce oglindește locul faptei prin intermediul tuturor particularităților acestuia. Asemenea celor demonstrate anterior, și acest tip de fotografie poate fi clasificat în funcție de caracteristicile pe care le poate releva: fotografia schiță panoramică, fotografia contrară, fotografia încrucișată și fotografia pe sectoare.

Din punctul de vedere al fotografia schiță panoramică putem menționa faptul că aceasta se realizează conform fotografiei panoramice de orientare, în timp ce fotografia contrară presupune fixarea locului din două poziții diametral opuse obținându-se o schiță a aceluiași loc, pe când fotografia încrucișată constă în fixarea extremităților unui loc astfel încât să fie două câte două diametral opuse. Ultimul tip de fotografie din cadrul fotografiei schiță este fotografia pe sectoare, aceasta presupunând oglindirea fiecărui sector descoperit la locul faptei.

Cel de-al treilea tip principal de fotografie judiciară operativă este reprezentat de fotografia obiectelor principale ce se realizează de către organul de urmărire penală având drept scop imortalizarea principalelor obiecte descoperite la locul faptei pe care criminaliștii le consideră corp-delict. De asemenea, în cadrul acestor fotografii, sunt cuprinse și obiectele ce par a fi suferit modificări de poziție ori deteriorări. În cazul în care lumina de la fața locului nu este suficientă pentru realizarea fotografiilor, acestea vor fi realizate cu ajutorul luminii artificiale.

Ultimul tip de fotografie operativă este reprezentat de fotografia detaliilor ce se execută în faza dinamică a cercetării locului faptei. În cadrul acesteia se fixează inclusiv detaliile leziunilor corporale ale victimei astfel încât caracterul acestora să poată fi apreciat, împreună cu dimensiunile și împrejurările în care au fost comise.

Alături de fotografia ce face trimitere la detaliile locului faptei există și fotografia de reconstituire ce ajută în cursul urmăririi penale la înțelegerea modalităților în care infracțiunea a fost comisă.

Fotografia de reconstituire poate fi clasificată astfel: fotografia locului reconstituirii, fotografiile secvențelor reconstituirii, fotografia locului percheziționat, fotografia măsurătorilor și fotografia semnalmentelor.

Fotografia locului reconstituirii reprezintă capturarea întregului loc în care acțiunea s-a desfășurat, în timp ce fotografiile secvențelor reconstituirii au ca scop redarea fidelă a celor mai importante etape din comiterea faptei.

Fotografia de percheziție este executată de către organul de urmărire penală în condițiile de loc și timp în care activitatea tactică respectivă este desfășurată. În cadrul percheziției se fotografiază locul în ansamblu, ascunzătorile obiectelor descoperite și obiectelor identificate.

Prin prisma fotografiei măsurătorilor se oferă oportunitatea redării dimensiunilor locului fotografiat, a urmelor și a obiectelor din perimetrul respectiv.

În cadrul acestui tip de fotografie se utilizează trei metode specifice, și anume, metoda fotografierii la scară, aceasta fiind cea mai simplă și presupunând realizarea fotografiilor obiectelor astfel încât să se poată stabili lungimea și lățimea acestora, metoda metrică de fotografiere ce se aplică în cadrul fotografiei schiță și se realizează cu ajutorul unei panglici gradate pentru profunzime și metoda stereometrică  ce poate fi aplicată în contextul fotografiei schiță metrice pentru obținerea imaginilor spațiale ale obiectelor.

Fotografia semnalmentelor, reprezentând ultimul tip al fotografiei locului reconstituirii, are drept obiectiv înregistrarea persoanelor care au săvârșit o faptă penală și urmărirea și identificarea cadavrelor.

Din perspectiva fotografiei de identificare a persoanelor este de precizat faptul că aceasta se realizează în scopul înregistrării penale a persoanelor ce au săvârșit astfel de fapte. Această fotografie se realizează tip bust, astfel încât persoana să fie cu capul descoperit, fără ochelari, așezată atât din față, cât și din profil. În plus, fotografia de identificare a persoanelor este reglementată și de articolul 196 al Codului de Procedură Penală, articol ce statuează capacitatea organelor de urmărire penală de a dispune fotografierea și de a o da publicității în cazul în care acest lucru este necesar pentru identificarea identității persoanei.

Fotografiile de identificare a cadavrelor necunoscute se realizează asemenea celei precedente, bust, fată și profil, fapt înaintea căruia cadavrul este pregătit astfel încât să poată fi identificat (coaserea leziunilor, spălarea sângelui, pieptănatul părului, deschiderea ochilor, rujatul buzelor pentru oferirea unui contur precis).

Nu în ultimul rând, fotografia de urmărire reprezintă un alt tip de fotografie orientativă, iar despre această considerăm necesar a specifica faptul că se utilizează în procesul de anchetare activă a persoanelor ce se regăsesc în contextul pregătirii sau săvârșirii unei infracțiuni.

4. Fotografia judiciară de examinare

Fotografia judiciară de examinare reprezintă un ansamblu de procedee destinate cercetării, în condiții de laborator, a mijloacelor materiale de probă, precum și fixării rezultatelor investigării tehnico-științifice a corpurilor delicte sau a urmelor ridicate de la fața locului.[3]

Asemenea fotografiei judiciară de orientare, fotografia de examinare poate fi clasificată în: fotografia judiciară de examinare în radiații vizibile și fotografia judiciară de examinare în radiații invizibile.

În categoria fotografiilor de radiații vizibile intră: fotografia de ilustrare, fotografia de comparare, fotografia de umbre, fotografia de reflexe, fotografia de contrast, fotografia de separare a culorilor și microfotografia.

Fotografia de ilustrare are drept obiectiv fixarea imaginii inițiale a obiectului ce urmează a fi examinat, iar pentru executarea acesteia se folosește o masă specială ce dispune de surse de iluminare laterale cu scopul de înlăturare a umbrelor.

Fotografia de comparare este una dintre cele mai importante fotografii fiind folosită în special în traseologie, balistică judiciară și expertiza înscrisurilor, acest tip de fotografie realizându-se prin confruntare, prin suprapunere și prin continuitatea liniară.

Fotografia prin confruntare presupune compararea a două imagini dintre care una reprezintă urma sau mulajul ridicat de la locul faptei.

Spre deosebire de fotografia prin confruntare, fotografia de comparare prin suprapunere este un procedeu superior primului menționat ce constă în suprapunerea a două imagini dintre care cel puțin una se află pe un suport transparent.

Fotografia de comparare prin stabilirea continuității liniare servește la identificarea unor indivizi sau a unor obiecte ce au ca urmare determinarea continuității elementelor reflectate.

Printre aceste tipuri de fotografii putem menționa și fotografia de umbre, fotografia de reflexe, fotografia separatoare de culori și fotografia de contrast. Toate acestea servesc la relevarea celor mai importante caracteristici ale obiectelor identificate la fața locului ce fac parte din materialul probator ce stă la baza investigației penale în curs.

Radiațiile electromagnetice invizibile, de tipul ultravioletelor, infraroșiilor, radiațiilor X și gamma au devenit indispensabile examinărilor științifice a probelor materiale, fapt pentru care fotografia judiciară de examinare în radiații invizibile constituie un aspect  extrem de util al desfășurării cercetărilor.

În cadrul fotografiilor realizate în radiații invizibile se încadrează fotografia în radiații ultraviolet, fotografia în radiații infraroșii, microfotografia și holografia.

Fotografia de examinare în radiații ultraviolet face parte din metodele științifice de investigare folosite în mod curent în laboratoarele criminalistice, dar și în cercetările întreprinse la fața locului, cum ar fi, de exemplu, descoperirea urmelor de mâini, a urmelor biologice, inclusive în scop tactic-operativ. Prin urmare, radiațiile ultraviolete au o întrebuințare largă în criminalistică, fotografia fiind numai mijlocul de fixare a rezultatelor cercetării.[4]

Dintre proprietățile pe care le putem identifica în contextul radiațiilor electromagnetice, se folosește, în majoritatea cazurilor, proprietatea acestora de a provoca fluorescența unei categorii largi de elemente, această fluorescență având lungimi de undă specifice fiecăreia dintre ele. În acest fel putem explica și faptul că ultravioletele își găsesc utilitatea în identificarea componentelor unei probe separate prin cromatografie oferind posibilitatea descoperirii urmelor de spermă, spre exemplu.

Despre fotografia de examinare în radiații infraroșii precizăm că aceasta, prin utilizarea radiațiilor electromagnetice și prin intermediul proprietăților lor, reușește să lărgească în mod cert posibilitățile de investigare științifică.

Astfel, asemenea radiațiilor ultraviolete, radiațiile infraroșii își găsesc numeroase aplicații în cadrul cercetării infracțiunilor începând cu fotografierea locului faptei și terminând cu efectuarea unor investigații de laborator în cercetarea falsurilor, ori în balistica judiciară.[5]

În rândul proprietăților principale ale radiațiilor infraroșii putem menționa capacitatea acestora de a străbate anumite corpuri și de a fi reținute de altele. Totodată, prin prisma modului acestora de propagare și reflexie, ele nu pot fi influențate de elementele atmosferice poluante.

Microfotografia este una dintre metodele de fixare a imaginilor ce rezultă din cercetările microscopice, aceasta devenind indispensabilă domeniilor ce se servesc de microscopia optică și electronică.

În microfotografie se utilizează camera de fotografiat cu oglindă reflexă ce permite fixarea precisă a clarității imaginii. Locul obiectivului aparatului este luat de însuși sistemul optic al microscopului, printre principalele modalități de a realiza acest tip de fotografie aflându-se procedeul Kohler ce se bazează pe iluminarea prin transparență a obiectelor fotografiate apelându-se la un sistem de diafragme.

De altfel, privitor la acest tip de fotografii este important să cunoaștem faptul că ele se realizează în condiții tehnice normale, deci cu camere obscure obișnuite ce sunt atașate ulterior microscopului.

Trecând în revistă câteva aspecte referitoare la holografie putem spune că aceasta reprezintă rezultatul apariției laserului în majoritatea științelor și tehnicilor existente, din punct de vedere tehnic, aceasta fiind o metodă de înregistrare și redare integrală a obiectelor sau a întregului câmp fotografiat.

Imaginile holografice nu se realizează cu ajutorul aparatelor fotografice cunoscute, ci reprezintă alcătuirea unor imagini tridimensionale.

Mai mult, holografia se realizează prin intermediul unui dispozitiv laser ce emite un fascicul de lumină ce va fi separat în două prin intermediul unei oglinzi argintate, din punctul de vedere al avantajelor holografiei menționând că ea nu poate servi doar la descoperirea urmelor infracțiunii, ci și la fixarea urmelor în relief.

Concluzii

Criminalistica reprezintă rezultatul interconectărilor realizate între o multitudine de discipline precum: medicina legală, criminologia, psihologia, dreptul penal, dreptul procesual penal și altele, toate acestea conducând în cele din urmă la formarea unei științe unitare ale cărei obiective sunt în zilele noastre extrem de bine definite. Unul dintre scopurile cercetării criminalistice rezidă în devoalarea persoanei infractorului prin intermediul mijloacelor și al procedeelor specifice de cercetare la fața locului, de ridicare, fixare și analizare a probelor găsite în perimetrul infracțional, astfel încât să poată fi ocazionată pedepsirea celui sau a celor ce au săvârșit fapte antisociale lezând drepturile și libertățile altui individ.

Astfel, fotografia judiciară reprezintă una dintre pârghiile de care organele special abilitate dispun, prin intermediul rezultatelor obținute de specialiștii criminaliști, aceasta având capacitatea de a reda cu fidelitate detaliile găsite cu ocazia cercetării locului faptei și chiar de a păstra aceste detalii în forma lor brută, fără a mai conta trecerea timpului sau posibilitatea acționării unor factori ulterior ce ar putea fi de natură a degrada, afecta calitatea elementelor identificate și fixate cu ajutorul fotografierii.


[1] N. IonescuFotografia de semnalmente în România, în culegerea de referate „Școala românească de criminalistică”, editată de Ministerul de Interne, București, 1975, p. 60-63
[2] N. Minovici, Manual tehnic de medicină legală, București, 1904, cap IX
[3] Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 98
[4] Idem, p. 102
[5] Idem, p. 104


Ștefania Zorcă

Cuvinte cheie: , , ,
Secţiuni: Articole, Drept penal, Procedură penală, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD