« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Selected Top Legal
CorporatePlatinum members

Baroul București. Precizări ref. examenul de primire în profesie / Sesiunea septembrie 2021
14.06.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Luni, 14 iunie 2021, Baroul București a anunțat organizarea examenului de primire în profesia de avocat (pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea septembrie 2021, examen organizat la nivel național, în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, potrivit unui comunicat.

Data desfășurării examenului este 19 septembrie 2021 pentru toți candidații. Examenul se va desfășura la București, în sistem fizic.

Cererile de înscriere la examen, precum și înscrisurile însoțitoare, se încarcă de către candidați, în portalul IFEP, la adresa https://www.ifep.ro/CandidateFolder.aspx, în intervalul 26 iulie 2021 (ora 8:00) – 20 august 2021 (ora 16:00). Cererile vor fi însoțite de actele prevăzute în Regulamentul de examen.

În perioada 20 – 27 august 2021 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen iar rezultatul verificărilor se afișează conform prevederilor Regulamentului de examen.

Taxa de examen este de 1400 lei și se va achita în contul I.N.P.P.A. din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. Sucursala Unirea București cu mențiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea septembrie 2021”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea septembrie 2021”.

Relații suplimentare la telefon: 021/315.45.38, e-mail: secretariat@baroul-bucuresti.ro.

Acte necesare pentru înscrierea la examenul de admitere în profesia de avocat – sesiunea septembrie 2021

I. Pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar, la cererea de înscriere se anexează următoarele acte:

– certificatul de naştere, în copie certificata pentru conformitate;

– actul de identitate, în copie certificată pentru conformitate;

– diploma de licenţă în copie legalizată. În cazul în care diploma de licenţă s-a obţinut după anul 1995, se va depune şi copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită;

– dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;

– certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;

– certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzând şi o evaluare psihiatrică*;

– certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie (nu este necesar celor care nu au promovat sesiunile anterioare).

II. Pentru dobândirea titlului profesional de avocat definitiv, la cererea de înscriere se anexează următoarele acte:

– certificatul de naştere, în copie certificata pentru conformitate;

– actul de identitate, în copie certificata pentru conformitate;

– diploma de licenţă în copie legalizată. În cazul în care diploma de licenţă s-a obţinut după anul 1995, se va depune și copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită;

– dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;

– certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;

– certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzând şi o evaluare psihiatrica*;

– dovada promovării, în condițiile Regulamentului de examen, a examenului de definitivare în funcția juridică îndeplinită anterior;

– certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie (nu este necesar celor care nu au promovat sesiunile anterioare).

* Baroul București nu a optat pentru desemnarea unor unități medicale. Certificatul privind starea de sănătate a candidatului, poate fi emis de către orice medic generalist. Evaluarea psihiatrică poate fi emisa de orice medic specialist psihiatru. Ambele evaluări medicale pot fi cuprinse într-un singur act (certificat sau adeverință), cu condiția existenței celor două parafe/ștampile ale medicilor specialiști.      

IMPORTANT

În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Regulamentul –Cadru de examen, toți candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 12 din Legea nr. 51/1995.

La examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice se pot înscrie persoanele care îndeplinesc, suplimentar, condiţiile prevăzute la art. 20 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 51/1995. Dovedirea vechimii în funcția juridică îndeplinită anterior se face prin anexarea la dosarul de examen a înscrisurilor specifice, în copie certificată pentru conformitate (carte de muncă/ adeverință angajator, etc.)

Baroul București urează succes tuturor candidaților la examenul de primire în profesia de avocat!

:: Detalii

Cuvinte cheie: ,
Secţiuni: ANUNTURI, SELECTED TOP LEGAL, UNBR+INPPA+Barouri | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD