« Flux noutăţi
Proiecte speciale: Asigurări pentru avocaţiCariere juridiceCărţi juridiceConferinţe juridiceDezbateri juridiceEvenimente juridiceGrile juridiceLawyers WeekProfesioniştiBarouriCovid-19 Legal ReactInternaţionalJurisprudenţă inedită CITRLegal DaysLifeNotariatExecutoriReviste juridiceSistemul judiciarUniversitariaCitate juridiceJURIDICE MOLDOVALaw Flaws ProjectLegal Soft SkillsNoul Cod comercial român
Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 

Membrii Consorțiului Universitaria dezavuează aprobarea proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare
11.06.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Joi, 10 iunie 2021, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca a dat publicității următorul comunicat: „Membrii Consorțiului Universitaria, alcătuit din Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, au aflat consternați de aprobarea, în ședința de guvern din 9 iunie 2021, a proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare.

Autonomia universitară este garantată prin Constituția României, iar acest drept este de necontestat și nenegociabil. Conform acesteia, și în concordanță deplină cu Legea educației naționale, universitățile își elaborează propriile strategii instituționale și își gestionează autonom și în interesul universității resursele umane.

Noi, cele cinci mari universități membre ale Consorțiului Universitaria, considerăm inacceptabil ca tocmai legiuitorul să încalce legea, prin intervenția sa abuzivă într-un domeniu care aparține exclusiv factorilor decizionali ai unei universități.

Nimeni nu are dreptul legal să intervină și să știrbească, prin modificarea legislației, autoritatea și autonomia universitară. În virtutea acesteia, nu vom accepta ca decizia privind resursele umane, implicit procesul didactic și de cercetare din universitate, să fie exercitată din exteriorul universității, printr-o lege abuzivă, al cărei proiect a fost aprobat astăzi de guvern, și care prevede ca unic criteriu și argument o simplă cerere de continuare a activității la împlinirea vârstei legale de pensionare.

Este îngrijorătoare și contraproductivă această atitudine a decidenților de imixtiune în asigurarea unui mediu propice stimulării calității și competitivității în mediul academic. Universitățile trebuie să își definească autonom politicile de personal didactic și de cercetare pe baza unor standarde de calitate și criterii nediscriminatorii, aprobate de către Senatul universitar. Continuarea activității după împlinirea vârstei legale de pensionare se poate realiza numai în aceste condiții.

Membrii Consorțiului Universitaria solicită imperios respectarea legală și reală a autonomiei universitare, în spiritul promovării calității academice în România și a pregătirii tot mai bune a absolvenților noștri.

Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul Academiei de Studii Economice din București, Președintele în exercițiu al Consorțiului Universitaria
Prof. univ. dr. Tudorel Toader, Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Prof. univ. dr. Daniel David, Rectorul Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca
Prof. univ. dr. Marian Preda, Rectorul Universităţii din București
Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, Rectorul Universităţii de Vest din Timișoara”

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Secţiuni: ANUNTURI, Lege 9, UNIVERSITARIA | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD