« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

ÎCCJ. Două cereri de chemare în judecată cu aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Prima cerere – respinsă ca inadmisibilă. Analiza excepției autorității de lucru judecat în a doua cauză
08.07.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că dacă reclamanta a urmărit constatarea dreptului său de proprietate asupra aceluiaşi imobil, ca efect al prescripţiei achizitive de 30 de ani şi, prin urmare, există autoritate de lucru judecat între cele două acţiuni succesive, întemeiate pe aceleaşi fapte generatoare, imputate aceleiaşi persoane juridice, în calitate de pârât şi având, finalmente, ca obiect aceeaşi pretenţie, efectul negativ al autorităţii de lucru judecat al primei hotărâri prin care cererea promovată anterior a fost respinsă ca inadmisibilă nu poate fi opus în cea de a doua cauză. Aceasta întrucât deşi autoritatea de lucru judecat urmăreşte un scop legitim, acela care vizează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, ca expresie a preeminenţei dreptului, inerentă unei societăţi democratice, astfel cum proclamă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii, ingerinţa în dreptul părţii reclamante de acces la o instanţă nu respectă un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. (Decizia nr. 1693 din 17 septembrie 2020, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

 
Secţiuni: Drept civil, JURIDICE.ro, Procedură civilă, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD