Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Banner BA-02
Articole Drept civil RNSJ SELECTED Studii

Clauza de tontină – instrument de planificare succesorală sau mijloc de eludare a devoluțiunii succesorale legale?

20 mai 2024 | Juanita GOICOVICI
Juanita Goicovici

Juanita Goicovici

1. Observații introductive[1]

Clauza de tontină acaparează treptat o zonă de interes situată la confluența dreptului succesoral cu dreptul convențiilor civile, fondându-și eficacitatea pe ideea achiziției în comun, de către două sau mai multe persoane a unor bunuri, astfel încât, la decesul unuia dintre achizitori, supraviețuitorul va fi considerat retroactiv ca fiind unicul proprietar al bunurilor implicate. Clauza tontinieră nu conferă drepturi succesorale reciproce, ci se axează pe predecesul oricăruia dintre achizitori, erijat într-o condiţie rezolutorie cazuală reciprocă, intervenţia hazardului făcând ca supravieţuitorul să fie considerat unic proprietar al bunului cu efecte retroactive de la data achiziţiei, iar drepturile predecedatului încetând ca efect al îndeplinirii respectivei condiții rezolutorii. Din perspectiva jocului condiției încrucișate, suspensivă / rezolutorie care afectează dobândirea dreptului de proprietate pentru fiecare achizitor, asupra întregului bun, raporturile pe care clauza tontinieră le întreţine cu dreptul devoluţiunii succesorale sunt strict tangenţiale, având în vedere că nu se pune problema unei transmisiuni succesorale a unei / unor cote-părţi din proprietatea bunului la decesul unuia din achizitori. Pentru raţiuni simetrice, putem formula observaţia că nu se produce juridic un „acrescământ” al emolumentului drepturilor succesorale ale supravieţuitorului, care să justifice denumirea episodică de „clauză de acrescământ”[2], având în  vedere că supravieţuitorul este considerat retroactiv ca fiind unicul proprietar al bunurilor, nicidecum un succesor al achizitorului decedat. Achizitorii „pariază” astfel pe propria supraviețuire în raport cu momentul decesului celuilalt, elementul condițional nefiind decesul în sine, care cel mult poate funcționa ca termen – modalitate a actului juridic, dat fiind caracterul său iminent, ci o anumită cronologie a deceselor (predecesul unuia dintre tontinieri) este cea care condiționează dobândirea proprietății integrale a bunului de către achizitorul supraviețuitor.

Prin jocul condiției reciproce cazuale, suspensivă / rezolutorie, proprietatea bunului nu tranzitează niciun moment patrimoniul tontinierului predecedat, nepunându-se problema reducțiunii acestor efecte la eventuala solicitare a rezervatarilor, îndreptată contra tontinierului supraviețuitor în patrimoniul căruia se consolidează definitiv proprietatea bunului ca urmare a efectelor condiției suspensive / rezolutorii.

Severitatea cu care sunt reprimate pactele asupra succesiunilor nedeschise (art. 956 C. civ.) se estompează în cazul clauzelor tontiniere, admise jurisprudențial ca valabile (în dreptul francez, de pildă) grație mecanismului juridic specific acestor clauze, care poate fi analizat într-o dublă condiție suspensivă / rezolutorie a predecesului fiecăruia din achizitorii bunului. Fără a fi trezit interesul legiuitorului în mod suficient încât acesta să îi aloce o reglementare expresă în textele Codului civil, clauza de tontină (menționată episodic în doctrina de specialitate ca „clauză expresă de acrescământ”) ridică pentru practicienii dreptului numeroase interogații legate de eficacitatea sa juridică în planul dreptului succesoral.

2. Jocul condiției încrucișate, axate pe cronologia deceselor achizitorilor

În intervalul pendente conditionae, până la decesul unuia sau altuia dintre dobânditorii bunului şi, deci, până la împlinirea condiţiei suspensive / rezolutorii, contractanţii pot exercita un drept de folosință indiviză asupra bunurilor achiziționate în regim tontinier, drept de folosinţă a cărui valorificare (inclusiv în forma unui partaj judiciar de folosinţă) poate avea loc inclusiv în instanţă. Important de remarcat, însă, este absenţa în intervalul menţionat a dreptului de proprietate comună pe cote-părţi, dată fiind incertitudinea care planează cu efect retroactiv asupra titularului dreptului de proprietate asupra bunului în etapa pendente conditionae[3]. Nefiind implicat un drept de proprietate comună pe cote-părţi, tontinierul devenind unic proprietar al bunului cu efecte retroactive de la data stipulării clauzei, situația juridică generată implică, pentru tontinierul supraviețuitor, transmisiunea dreptului de proprietate sub condiție suspensivă asupra întregului bun, care se consolidează ca urmare a îndeplinirii condiţiei rezolutorii simetrice a predecesului celuilalt achizitor. Din această perspectivă a efectelor clauzei tontiniere asupra dobândirii dreptului de proprietate asupra întregului bun, iar nu pe cote-părţi, cronologia deceselor semnatarilor clauzei joacă un rol determinant în stabilirea unicului proprietar al bunului.

În situațiile în care, raportat la momentul încheierii contractului de vânzare asortat cu o clauză tontinieră, nu există premisele unei duble şanse egale de câştig / riscului reciproc de pierdere a proprietăţii bunului între tontinieri, întrucât situaţia este vizibil dezechilibrată din start ca urmare a disproporţiei vădite de vârstă între achizitori sau de stare fizică / existenţa unei maladii incurabile de care ar suferi unul dintre tontinieri, lipsind elementul alea, se ridică problema recalificării juridice a contractului nu în raporturile cu vânzătorul (unde actul rămâne un contract comutativ), ci în raporturile dintre achizitori, unde actul nu poate fi oneros aleatoriu. Între tontinieri, actul de dobândire va fi calificat drept liberalitate, cu condiţia de a se dovedi existenţa intenţiei de a gratifica (i), respectiv, în absenţa acestei intenţii, clauza tontinieră va fi nulă pentru lipsa cauzei[4] (ii). În acest din urmă caz, în opinia noastră, între achizitori contractul va fi comutativ şi oneros, producând efectul dobândirii pure şi simple a proprietăţii pe cote-părţi, pentru fiecare achizitor în funcţie de contribuţia acestuia la plata preţului.

Prin jocul condiţiei reciproce cazuale, suspensivă / rezolutorie, proprietatea bunului nu tranzitează niciun moment patrimoniul tontinierului predecedat, nepunându-se problema reducţiunii acestor efecte la eventuala solicitare a rezervatarilor, îndreptată contra tontinierului supravieţuitor în patrimoniul căruia se consolidează definitiv proprietatea bunului; tontinierul supravieţuitor dobândeşte proprietatea bunului direct din patrimoniul vânzătorului / înstrăinătorului, iar nu prin mecanismul unei devoluţiuni succesorale. În intervalul pendente conditionae, proprietatea bunului nu poate face obiectul unui partaj între tontinieri, însă poate avea loc un partaj de folosință, voluntar sau judiciar.

Operațiunea juridică în perimetrul căreia îşi ramifică efectele clauza tontinieră reprezintă o înstrăinare (vânzare, de regulă) pură şi simplă în raporturile dintre achizitorii tontinieri şi înstrăinător / vânzător; în schimb, în raporturile dintre co-achizitori, fiind vorba despre intervenţia din start a factorului aleatoriu, dobândirea proprietăţii nu este pură şi simplă, ci afectată de elementul alea.

Uzanțele practicii, în materia redactării clauzelor tontiniere, au fost adesea de a le redacta sub formula „la decesul primului dintre achizitori, bunul va reveni celuilalt”, formulare care, în câteva cazuri, nu a întrunit exigențele Casației franceze, care a sancţionat-o drept pact prohibit asupra unei succesiuni nedeschise, cu argumentul că părţile au dispus în realitate mortis causa şi că o formulare adecvată ar fi fost aceea că, la decesul primului achizitor, celălalt „va fi considerat singurul proprietar” al acestuia[5]. Ulterior, instanţa franceză s-a orientat spre o analiză pur tehnică a respectivelor cauze, abandonând viziunea terminologică iniţial abordată[6]. După cum am specificat, achizitorii „pariază” astfel pe propria supravieţuire în raport cu momentul decesului celuilalt, elementul condiţional nefiind decesul în sine, care cel mult poate funcţiona ca termen – modalitate a actului juridic, dat fiind caracterul său iminent, ci o anumită cronologie a deceselor (predecesul unuia dintre tontinieri în raport cu celălalt) este cea care condiţionează dobândirea proprietăţii integrale a bunului de către achizitorul supravieţuitor.

În etapa pendente conditionae, dat fiind faptul că fiecare dintre achizitori este proprietar al întregului bun sub condiţia suspensivă de a supravieţui celuilalt, niciunul dintre aceştia nu deţine în patrimoniul său un drept de proprietate efectiv asupra bunului, care să poată fi urmărit silit de către creditorii săi personali. După cum s-a concluzionat în practica instanțelor franceze, până la îndeplinirea condiției suspensive, creditorii personali ai unuia dintre achizitori nu pot urmări silit valorificarea creanţelor lor asupra bunului vizat de clauza tontinieră, întrucât gajul general din care pot fi îndestulate respectivele creanţe nu include bunuri asupra cărora debitorul nu este proprietar, la data încuviinţării cererii de executare silită proprietatea respectivelor bunuri fiind afectată de o condiţie suspensivă care blochează posibilitatea urmăririi lor silite[7].

În intervalul pendente conditionae, între achizitori nu există o stare de indiviziune, iar proprietatea bunului nu poate face obiectul unui partaj între tontinieri, însă poate avea loc un partaj de folosinţă, voluntar sau judiciar[8]. În ipotezele în care doi soţi achiziţionează în comun, cu participarea financiară a fiecăruia, un imobil de la un vânzător, stipulând o clauză tontinieră, actul juridic nu este supus revocării donaţiilor făcute între soţi în timpul căsătoriei, întrucât nu este vorba despre o liberalitate între aceştia[9].

Pentru ipotezele în care elementul alea din centrul operațiunii tontiniere absentează la momentul contractării achiziţiei cu clauză de tontină, întrucât pentru unul din achizitori, starea sa de degradare fizică îl privează de şanse reale de supravieţuire şi, deci, de dobândire a proprietăţii întregului bun, în timp ce, pentru celălalt / ceilalţi achizitori, nu există riscul real de a pierde proprietatea bunului, vârsta înaintată sau boala de care suferă unul din achizitori impunând în mod vădit un anumit deznodământ (o cronologie quasi-previzibilă a deceselor), se ridică interogaţia de a şti care este natura juridică a unui astfel de act, mecanismul specific tontinei neintervenind. Absența efectivă a reciprocităţii şanselor de câştig / riscului de pierdere face ca în aceste situaţii să nu fie implicate operaţiuni aleatorii, iar întrucât nu intervine nici o condiție rezolutorie cazuală propriu-zisă, depinzând de hazard, calificarea juridică nu poate fi cea de tontină.[10] Calificarea juridică glisează spre cea de liberalitate, în măsura în care se dovedește intenția de a gratifica a achizitorului al cărui deces este quasi-previzibil, miza pe hazard a părților fiind practic inexistentă. Dacă, însă, intenţia liberală nu poate fi reţinută, aceasta lipsind, actul juridic nu poate fi decât comutativ, iar nu aleatoriu. Operaţiunea juridică tontinieră va fi nulă pentru lipsa cauzei, iar efectele produse nu vor fi cele specifice tontinei, însă actul juridic va fi recalificat între achizitori, astfel încât să surprindă adevăratele raporturi juridice dintre aceştia.

3. Exploatarea elementului aleatoriu

Elementul aleatoriu specific tontinei subzistă inclusiv în cazul contribuției financiare inegale a achizitorilor la plata preţului bunului, cât timp există o contribuţie individuală (alta decât cea modică, simbolică) a fiecăruia dintre tontinieri. În situaţia contrară, în care unul din achizitori nu a participat financiar la achiziţia bunului în regim tontinier, însă este specificat printre beneficiarii clauzei, în realitate nu va fi vorba despre efecte tontiniere în patrimoniul său, ci despre o liberalitate, în măsura reţinerii intenţiei de a gratifica (a) sau despre o operaţiune juridică nulă pentru lipsa cauzei, în raporturile cu beneficiarul care nu a participat cu fonduri la achiziţia bunului, neasumându-şi un risc de pierdere.

Analizând situația existentă în dreptul civil spaniol, unde clauza tontinieră aplicată vânzării bunurilor imobile este cunoscută sub denumirea de „clauză de supravieţuire”[11], condiţionarea efectelor translative de proprietate ale vânzării de supravieţuirea unuia din achizitori în raport cu durata vieţii celuilalt sau, în alţi termeni, „parierea” achizitorilor pe o anumită cronologie a deceselor deplasează efectele reale (în materia proprietăţii bunurilor implicate) dinspre o potenţială transmisiune succesorală legală sau testamentară, către o dobândire a proprietăţii inter vivos, achizitorul supravieţuitor avându-l ca antecesor în drepturi pe însuşi vânzătorul / înstrăinătorul bunului, iar nu pe achizitorul predecedat. Efectele reale, translative de proprietate ale vânzării sunt plasate pentru achizitorul supravieţuitor sub condiţia suspensivă cazuală amintită, în timp ce între achizitori pactul este aleatoriu, hazardul în cronologia deceselor fiind „invitat” de tontinieri în spaţiul contractual, pentru a marca în mod decisiv dobândirea proprietăţii întregului bun. Din acest punct de vedere, poate fi invocată precizarea[12] conform căruia evenimentul a cărui producere este nesigură (în cazul tontinei, o anumită ordine temporală a deceselor sau predecesul unuia din achizitori în raport cu celălalt) poate fi erijat în element condiţional (în ceea ce priveşte însăşi existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul tontinierului) şi în element aleatoriu în ceea ce priveşte efectele reale ale actului juridic în patrimoniul achizitorului supravieţuitor.

4. Clauza de tontină, ca instrument de planificare succesorală

Printre preocupările patrimoniale ale celor care convieţuiesc more uxorio, ca şi printre opțiunile patrimoniale ale altor persoane între care există puternice legături de solidaritate (colaterali privilegiați etc.), din a căror colaborare sau convieţuire nu poate rezulta o comunitate patrimonială, se numără şi preocuparea de a dirija transmiterea proprietăţii anumitor bunuri în timpul vieţii, pentru a le sustrage regulilor generale ale devoluţiunii succesorale. Clauza de tontină, prin aplicaţiile sale în materia vânzării-cumpărării contractate de mai mulţi achizitori şi asortate cu un asemenea pact, ocupă un loc central printre mijloacele de reglare inter vivos a transmiterii proprietăţii. Mecanismul şi efectele clauzei tontiniere nu se înscriu în sens tehnic în linia actelor juridice calificate drept liberalităţi excesive, afectând rezerva succesorală şi supuse opţiunii rezervatarilor de a solicita reducţiunea liberalităţilor. După cum am menționat, prin jocul condiției reciproce cazuale, suspensivă / rezolutorie, proprietatea bunului nu tranzitează niciun moment patrimoniul tontinierului predecedat, nepunându-se problema reducţiunii acestor efecte la eventuala solicitare a rezervatarilor, îndreptată contra tontinierului supravieţuitor în patrimoniul căruia se consolidează definitiv proprietatea bunului ca urmare a efectelor condiţiei suspensive / rezolutorii menţionate.

Remarcăm că, în opoziție cu fragilitatea intrinsecă a dispoziţiilor testamentare, supuse posibilităţii de revocare pe întreaga durată a vieţii testatorului, varianta mecanismului tontinier poate oferi celuilalt achizitor siguranţa conservării imobilului în patrimoniul său în măsura în care supravieţuieşte co-achizitorului. Această siguranţă, la rândul său, nu este absolută, fiind fragilizată de jocul elementului alea, constând în cronologia deceselor achizitorilor implicaţi. Recurgerea la clauza tontinieră poate prezenta, de asemenea, după caz, un interes superior pentru co-achizitori, raportat la opţiunea constituirii unui drept de uzufruct viager în favoarea unuia dintre achizitori, cu dobândirea imediată a nudei proprietăţi a întregului bun de către celălalt achizitor.

Mecanismul de gestionare patrimonială conceput în jurul binomului nudă proprietate – uzufruct, la momentul achiziţiei unor bunuri cu plata unor părţi din preţ de către mai mulţi achizitori, se poate dovedi mai puţin atractiv pentru achizitori în raport cu efectele tontinei, dată fiind atribuirea către uzufructuar, pe întreaga durată a vieţii sale, a atributelor usus şi fructus (i), respectiv absenţa oricărei şanse de dobândire a proprietăţii bunului pentru uzufructuar în caz de supravieţuire a acestuia faţă de nudul proprietar, uzufructul viager urmând să fie exercitat până la finele vieţii sale de către respectivul achizitor, în timp ce nuda proprietate a bunului este preluată de către succesorii achizitorului decedat (ii). Dimpotrivă, jocul condiţiei cazuale reciproce din centrul efectelor tontinei permite achizitorilor dobândirea unui drept imediat de folosinţă a bunului (i), respectiv instaurează şansa / riscul reciproc de dobândire / pierdere a proprietăţii integrale a bunului în funcţie de cronologia deceselor multiplilor achizitori (ii).

Eventualele acuze care i-ar putea fi aduse clauzei tontiniere, din perspectiva faptului că sustrage devoluţiunii succesorale proprietatea respectivelor bunuri, sunt paralizate în opinia noastră prin invocarea jocului condiţiei suspensive / rezolutorii cazuale, ca şi prin absenţa caracterului mortis causa al transmisiunii patrimoniale în acest caz, în chiar secunda decesului unuia dintre achizitori, iar nu ca urmare a acestui deces, proprietatea integrală a bunului fiind consolidată în patrimoniul achizitorului supravieţuitor. În toate aceste situaţii, nu poate fi vorba despre o cotă-parte din proprietatea bunului care să gliseze în creuzetul masei succesorale lăsate de achizitorul defunct.

Strict în situaţiile în care elementul alea ar fi inexistent, ca urmare a discrepanţei asumate de participanţi între şansele / riscul reciproc afectând dobândirea proprietăţii bunului (de exemplu, achizitor afectat de o maladie incurabilă la momentul contractării vânzării cu clauză de tontină), respectiv în situaţiile absenţei elementului oneros pe care să se grefeze caracterul aleatoriu al convenţiei (absenţa participaţiei financiare a celuilalt achizitor la dobândirea bunului / participaţia simbolică a acestuia), descalificarea clauzei va fi iminentă, nemaifiind vorba despre o tontină, ci despre un contract comutativ sau, în cel de-al doilea caz, despre o liberalitate supusă reducţiunii la solicitarea rezervatarilor.

Remarcabilă este controversa generată de soluţia Casaţiei franceze într-o speţă[13] în care unul din cei doi dobânditori ai unui imobil cu clauză tontinieră l-a ucis pe celălalt, după care s-a sinucis, discuţia privitoare la „blocarea” intervenţiei hazardului în îndeplinirea condiţiei rezolutorii cazuale reciproce presupuse de clauza tontinieră a continuat cu tot mai multă fervoare.  În esenţă, având în vedere mecanismul dobândirii dreptului de proprietate sub dubla condiţie suspensivă / rezolutorie cazuală (depinzând de hazard), faptul că unul din achizitori suprimă existenţa celuilalt deplasează discuţia dinspre terenul efectelor condiţiei rezolutorii (care nu se mai produc), către zona nedemnităţii succesorale (pentru cazurile rare în care între tontinieri există vocaţie succesorală univocă / reciprocă – irelevantă, totuşi, din perspectiva efectelor tontinei), respectiv către sustragerea contractului din categoria convenţiilor aleatorii. În decizia de speţă menţionată, Casaţia franceză a respins sub motivaţia lipsei de analogie aplicarea dispoziţiilor art. 1178 C. civ. fr., incident în materia obligaţiilor condiţionale, text conform căruia condiţia se consideră îndeplinită în ipotezele în care debitorul a blocat prin intervenţia sa îndeplinirea ei (similar art. 1405, alin. 1 C. civ. român).

Menționăm că, în optica instanței supreme franceze, nu poate fi împrumutat un text specific sancţionării comportamentului neloial al debitorului în raporturile cu creditorul său din materia obligaţiilor condiţionale, pentru a-l aplica modurilor speciale de dobândire a proprietăţii, cum ar fi mecanismul clauzei tontiniere. Existenţa dublei condiţii rezolutorii cazuale din „sâmburele” efectelor clauzei tontiniere nu este suficientă pentru a construi o soluţie similară celei aplicabile în cazul împiedicării îndeplinirii condiţiei de către debitorul obligaţiei condiţionale, având în vedere că între tontinieri nu se instalează raporturi de tipul „creditor – debitor” care să justifice analogia.

Comentatorii deciziei menționate au căutat un răspuns în zona de incidenţă a principiului executării contractelor cu bună-credinţă[14], care ar trebui să conducă la nerecunoaşterea dreptului de proprietate al tontinierului autor al faptei de omor / tentativă de omor, întrucât acesta a supravieţuit celuilalt achizitor nu ca efect al îndeplinirii unei condiţii rezolutorii cazuale (depinzând de hazard), ci ca urmare a gravei sale acţiuni infracţionale. În ceea ce ne priveşte, nu împărtăşim această opinie, întrucât nu ne convinge ideea că „veteranul” materiei contractelor civile şi comerciale, principiul executării cu bună-credinţă a convenţiilor ar putea genera o sancţiune directă a comportamentului infracţional al unuia dintre tontinieri. Mai mult, acţiunea sa intenţionată de omor / tentativă de omor nu se înscrie în linia actelor de executare a obligaţiilor contractuale, pentru a fi vorba despre executarea contractelor cu bună-credinţă, nefiind un gest produs în timpul şi în legătură cu executarea contractului, ci un gest acoperit de noţiunea de lipsa /dispariţia cauzei contractelor aleatorii. În situaţii de genul celei analizate, elementul aleatoriu constă, pe de o parte, în şansa fiecărui tontinier de a deveni, prin intervenţia hazardului, unicul proprietar al bunului cu efecte de la data achiziţiei şi, pe de altă parte, în riscul de a pierde complet proprietatea bunului, drept urmare a predecesului său. Intervenţia infracţională a tontinierului vinovat de omor / tentativă de omor ar atrage pulverizarea imediată a acestui pilon cazual constând în intervenţia hazardului, astfel încât efectele clauzei tontiniere nu se pot produce.

Apreciem că, în aceste situații, intervine caducitatea clauzei tontiniere, cu efecte strict între tontinieri, întrucât doar între aceştia elementul aleatoriu a jucat un rol, fără a afecta existenţa contractului de vânzare în raporturile cu vânzătorul bunului, raporturi care din start au fost comutative, iar nu aleatorii. Contururile rezolvării ar putea, prin urmare, să presupună dobândirea procentuală a dreptului de proprietate în patrimoniul fiecăruia dintre tontinieri în funcţie de participarea financiară a fiecăruia la plata preţului în contractul de vânzare (aşadar, în funcţie de proporţia în care a fost achitat preţul de către fiecare dintre achizitori), având în vedere că efectele clauzei tontiniere nu se mai produc independent de voinţa achizitorului ucis.

Soluția nulității pentru lipsa cauzei clauzei de tontină nu ar fi tehnic corectă, având în vedere existenţa elementului alea din centrul cauzei contractului la momentul încheierii convenţiei, putându-se vorbi mai degrabă despre dispariţia cauzei ca urmare a intervenţiei infracţionale a tontinierului autor al omorului; în acest context, însă, nici noţiunea caducităţii clauzei nu este pe deplin scutită de reproşuri, având în vedere că incidenţa caducităţii, prin definiţie, presupune elemente independente de voinţa autorilor actului. Considerăm că, în situaţiile în care unul din cei doi dobânditori ai unui imobil cu clauză tontinieră l-a ucis pe celălalt, după care s-a sinucis, intervine caducitatea clauzei cu argumentul că, pentru achizitorul dispărut fizic, ineficacitatea clauzei (de stabilire a şansei dobândirii întregului drept de proprietate) se produce independent de voința acestuia.

Printr-o decizie relativ recentă a camerei penale a Casației franceze[15] s-a reținut că drepturile concurente asupra unui bun imobil grevat de o clauză tontină, deținute de inculpat, constituie bunuri a căror confiscare este posibilă și al căror sechestru, care nu suspendă nici folosința bunurilor, nici dreptul de a primi fructele acestora, se extinde în mod necesar asupra „ansamblului” bunului imobil (vizându-l în integralitate). Confiscarea drepturilor concurente ale persoanei condamnate nu încalcă însă drepturile co-dobânditorului bunului grevat de clauza tontinieră, acesta din urmă rămânând titularul propriilor drepturi, iar condiția supraviețuirii continuând să fie evaluată în persoana cumpărătorilor.

În ipotezele în care acordul tontinier inclus în contractul de vânzare-cumpărare constituie o donație disimulată a bunului imobil către soțul supraviețuitor (pentru motivul inexistenței elementului alea la momentul convenirii actului, dată fiind starea mai mult decât precară a sănătății unuia dintre contractanți), donația analizată într-un avans din drepturile succesorale ale supraviețuitorului nu va putea fi sustrasă raportului la solicitarea descendenților cu care soțul supraviețuitor intră în concurs, astfel cum s-a reținut într-o recentă decizie a Casației franceze[16].

5. Concluzii

Ostilitatea pe care dreptul succesoral clasic o manifestă faţă de pactele asupra succesiunilor nedeschise nu atinge efectele clauzei tontiniere, rămase în afara devoluţiunii succesorale şi, în esenţă, în afara oricărei transmisiuni mortis causa, dat fiind jocul condiţiei suspensive / rezolutorii cazuale reciproce. Reducțiunea specifică liberalităţilor excesive nu este impactată de operațiunea tontinieră, având în vedere că, pentru fiecare dintre co-achizitori, reciprocitatea şi egalitatea şanselor stipulate în contract de a deveni unicul proprietar al bunului cu efecte retroactive de la data achiziționării exclude ideea unei liberalități / transmisiuni gratuite a bunului dinspre patrimoniul prodecedatului către achizitorii supravieţuitori. Singura excepţie o reprezintă absenţa elementului alea la momentul contractării, inexistenţa mizei pe hazard sau cazurile neparticipării financiare a unuia dintre beneficiarii clauzei la achiziţia bunului, situaţii în care clauza respectivă nu va produce efectele specifice tontinei, impunându-se recalificarea juridică a acesteia.

Întrucât clauza de tontină nu conferă drepturi succesorale reciproce, ci se axează pe predecesul oricăruia dintre achizitori, erijat într-o condiţie rezolutorie cazuală reciprocă, intervenţia hazardului va face ca supravieţuitorul să fie considerat unic proprietar al bunului cu efecte retroactive de la data achiziţiei, iar drepturile predecedatului încetând ca efect al îndeplinirii respectivei condiții rezolutorii.

Menționăm că, în etapa pendente conditionae, dat fiind faptul că fiecare dintre achizitori este proprietar al întregului bun sub condiţia suspensivă de a supravieţui celuilalt, niciunul dintre aceştia nu deţine în patrimoniul său un drept de proprietate efectiv asupra bunului, care să poată fi urmărit silit de către creditorii săi personali.

Până la îndeplinirea condiției suspensive și, deci, până la decesul unuia dintre achizitori, creditorii personali ai achizitorilor nu pot urmări silit valorificarea creanţelor lor asupra bunului vizat de clauza tontinieră, întrucât gajul general din care pot fi îndestulate respectivele creanţe nu include bunuri asupra cărora debitorul nu este încă proprietar, Pendente conditionae, până la decesul unuia sau altuia dintre dobânditorii bunului, respectiv până la împlinirea condiției suspensive / rezolutorii, contractanţii pot exercita un drept de folosinţă indiviză asupra bunului / bunurilor achiziţionate în regim tontinier, drept de folosinţă a cărui valorificare (inclusiv în forma unui partaj judiciar de folosinţă) poate avea loc inclusiv în instanţă;

De asemenea, în intervalul pendente conditionae, achizitorii nu deţin un drept de proprietate comună pe cote-părţi, fiind vorba despre un unic proprietar al bunului cu efecte retroactive de la data stipulării clauzei. Pentru tontinierul supraviețuitor, dreptul de proprietate sub condiţie suspensivă asupra întregului bun se consolidează ca urmare a îndeplinirii condiţiei rezolutorii simetrice a predecesului celuilalt achizitor, iar în situațiile în care unul din cei doi dobânditori ai unui imobil cu clauză tontinieră l-a ucis pe celălalt, după care s-a sinucis, intervine caducitatea clauzei de tontină.

După cum am evidențiat, prin jocul condiției reciproce cazuale, suspensivă / rezolutorie, proprietatea bunului nu tranzitează niciun moment patrimoniul tontinierului predecedat, nepunându-se problema reducţiunii acestor efecte la eventuala solicitare a rezervatarilor, îndreptată contra tontinierului supravieţuitor în patrimoniul căruia se consolidează definitiv proprietatea bunului. „Amprenta” acestui mecanism achizitiv este dată de faptul că tontinierul supraviețuitor dobândește proprietatea bunului direct din patrimoniul înstrăinătorului, fără a interveni mecanismul devoluțiunii succesorale, iar în intervalul pendente conditionae, proprietatea bunului nu poate face obiectul unui partaj între tontinieri, însă poate avea loc un partaj de folosință, voluntar sau judiciar.


[1] Prezenta analiză dezvoltă și actualizează o parte din secvențele conceptuale exploatate în studiul Juanita Goicovici, „Clauza tontinieră în contractele de vânzare şi raporturile acesteia cu variantele hibride de finanțare, respectiv cu dreptul succesoral”, publicat în volumul Dan Andrei Popescu, Ionuț-Florin Popa, Sergiu Golub, Liviu-Marius Harosa (coord.), „In Honorem Dan Chirică. Între dogmatica dreptului și rațiunea practică”, Ed. Hamangiu, București, 2018, pag. 349-363.
[2] Din acest punct de vedere, mai pertinentă pare denumirea de „vânzare cu clauză de supravieţuire”, utilizată în dreptul spaniol; a se vedea, în acest sens, F. Garcia Mon Quirós,  „La compraventa con pacto de supervivencia”, Ed. Dykinson, Madrid, 2016.
[3] Pentru dezvoltări, a se consulta comentariul generat de o mai veche soluţie a Casaţiei franceze, F. Zenati, J. Patarin, „Note sous Cass. 1re civ., dec. 9 febr. 1994”, în Revue trimestrielle de droit civil nr. 1/1995, p. 159, p. 165.
[4] În acest sens, a se vedea Ph. Malaurie, „Les successions. Les liberalités”, Defrénois, Paris, 2004, p. 299; M. Grimaldi, „Droit civil. Successions”, Litec, Paris, 2005, p. 329.
[5] În acest sens, a se vedea Cass. Req., dec. din 24 ian. 1928, citată după Ph. Malaurie, op. cit., p. 300.
[6] A se consulta Cass. 1re civ., dec. din 3 febr. 1959; Cass. fr., dec. din 27 nov. 1970, citate după Ph. Malaurie, „Les successions. Les liberalités”, cit. supra, p. 300.
[7] A se vedea, în acest sens, J. Patarin, „Observation sous Cass. 1re civ., déc. du 18 nov. 1997”, în Revue trimestrielle de droit civil nr. 2/1998, p. 432.
[8] Pentru observaţii în acest sens, a se vedea J. Patarin, „Observation sous Cass. 1re civ., déc. du 9 févr. 1994”, în Revue trimestrielle de droit civil nr. 1/1995, p. 159.
[9] a se vedea J. Patarin, „Observation sous Cass. 1re civ., déc. du 8 janv. 2002”, în Revue trimestrielle de droit civil nr. 2/2002, p. 343.
[10] A se vedea A. Bénabent, „Observation sous Cass. 1re civ., dec. du 14 déc. 2004”, în Revue des contrats nr. 3/2005, p. 693.
[11] A se vedea F. Garcia Mon Quirós,  „La compraventa con pacto de supervivencia”, cit. supra, p. 78.
[12] A se vedea O. Milhac, „La notion de condition dans les contrats à titre onéreux”, L.G.D.J, Paris, 2001, p. 165.
[13] A se vedea Cas. fr., cam. a 3-a civ., dec. din 5 dec. 2012, citată după B.-H. Dumortier, „Le tontinier meurtrier de sa partenaire encourt-il la sanction prévue par l’article 1178 du Code civil?”, în Défrenois nr. 12/2013, p. 663-665.
[14] A se vedea, în acest sens, S. Pellet, „Note sous Cass. 3e civ., 5 déc. 2012”, în Revue L’essentiel Droit des contrats nr. 2/2013, p. 2-3.
[15] Curtea franceză de casație, camera penală, decizia din 7 dec. 2022, FS-B, n° 21-80.743, citată după C. Fonteix, „Immeuble acquis avec une clause de tontine : modalités de saisie et de confiscation”, publicat în 23.01.2023, la adresa https://www.dalloz-actualite.fr/flash/immeuble-acquis-avec-une-clause-de-tontine-modalites-de-saisie-et-de-confiscation.
[16] Cour de cassation, civile, Chambre civile 1, 12 janvier 2022, 20-12.232, https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000045009772?init=true&page=1&query=20-12.232&searchField=ALL&tab_selection=all.


Conf. univ. dr. Juanita Goicovici
Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca

Citeşte mai mult despre , , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership