« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Cyberlaw
CărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

Digitalizarea & Drepturile și libertățile fundamentale
22.06.2021 | Georgiana OLARU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Georgiana Olaru

Georgiana Olaru

Secțiunea introductivă

Ideea afirmării drepturilor și libertăților fundamentale nu este nouă, fiind înrădăcinată conștiinței colective încă din cele mai vechi timpuri și interpretată constant în funcție de capacitatea de înțelegere a fiecărei epoci și a realității sociale. În zilele noastre, această capacitate a cumulat totalitatea ideilor anterioare, cunoscând o amplă și semnificativă reglementare normativă. Elementul de noutate al contextului social actual este constituit de ceea ce ține de domeniul digitalului și procesul care se desprinde din acesta, digitalizarea, care generează atât efecte pozitive în societate, cu referire la respectarea drepturilor și libertăților, cât și efecte negative.

Digitalizarea reprezintă procesul de redare a informațiilor într-un format electronic, ușor accesibil, cu ajutorul dispozitivelor digitale fundamentate pe componentele hardware și software. Termenul de ”digitalizare” este folosit pentru a face referire la înglobarea tuturor domeniilor de activitate în sfera digitală. În România, pe baza evoluției de care tehnologia și societatea au dat dovadă în ultima perioadă, s-a considerat necesară înființarea unei autorități reprezentative a digitalizării în cadrul puterii executive a statului, materializată prin Autoritatea pentru Digitalizarea României care a luat naștere prin HG nr. 89/2020 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Digitalizarea României, publicată în Monitorul Oficial nr. 113 din 13 februarie 2020. ADR are rolul de a realiza şi coordona implementarea strategiilor şi a politicilor publice în domeniul transformării digitale şi societăţii informaţionale.

Drepturile și libertățile fundamentale ale omului reprezintă valori consacrate de norme cu caracter juridic al căror scop au în vedere protejarea intereselor oamenilor în raporturile cu societatea și aplicarea unui tratament egal. Accepțiunea drepturilor fundamentale e privită ca o componentă a dreptului subiectiv care accentuează aplicarea regulilor de drept persoanelor, prin individualizare și referire concretă la un anumit subiect de drept. Drepturile și libertățile fundamentale prezintă o importanță deosebită în sfera juridicului, acestea fiind garantate atât prin intermediul Constituției, protejate prin calitatea lor de nerevizuibile, cât și prin intermediul convențiilor și actelor juridice normative cu caracter internațional. Respectarea acestor drepturi și libertăți ale omului este, în esență, o caracteristică elementară a societăților democratice, a căror neglijare determină însuși prăbușirea acesteia.

Corpul lucrării

Problematica asupra drepturilor și libertăților precum și asupra sferei de aplicabilitate a acestora datează încă din Antichitate, de la apariția primelor coduri de legi. Treptat, odată cu evoluția omului și a societății, în Epoca Luminilor, apar primele teorii scrise care definesc, reglementează și oferă o garanție a respectării drepturilor și libertăților oamenilor și ale cetățenilor, materializate în documente precum ”Declarația de Independență” a Statelor Unite (1776), ”Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului” (1789), care promovează egalitatea între oameni, dreptul la viață, la liberă exprimare precum și alte drepturi. Mai târziu, aceeași tematică este preluată de Organizația Națiunilor Unite, care la 10 decembrie 1948 adoptă ”Declarația Universală a Drepturilor Omului”, în care se prevedea o clasificare a drepturilor și libertăților după natura și sfera aplicabilității lor, precum și a perioadei istorice în care acestea au apărut și s-au dezvoltat. În acest sens, drepturile au fost împărțite în drepturi civile, cu referire la libertatea individuală (libertatea cuvântului, libertatea credinței), conform art. 18 al ”Declarației Universale a Drepturilor Omului”, distinse în secolul al 18-lea, drepturi politice (dreptul de a vota) conform art. 21 al ”Declarației Universale a Drepturilor Omului”, distinse în secolul al 19-lea, și drepturi sociale (dreptul la educație, la ocrotirea sănătății, ocrotirea socială), conform art. 25 al ”Declarației Universale a Drepturilor Omului”, distinse în secolul al 20-lea.

În România, evoluția apariției și acordării de drepturi și libertăți a fost susținută pe plan intern de însuși domnitorul unirii celor două țări extracarpatice și inițiator al statului de drept, Alexandru Ioan Cuza, care a pus bazele dreptului românesc prin adoptarea codului civil (1864) și de procedură civilă (1865), a codului penal și de procedură penală (martie 1864) alcătuite după modelul francez, din 1810 și prusac, din 1851. El adoptă de asemenea legea organizării judecătorești, asigură individului libertăți personale și garantează egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii. Pe plan extern, această evoluție a fost favorizată de poziția geografică a statului, în partea est-europeană, care i-a permis preluarea influențelor afirmate în Occident.

În contextul actual, în România, drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate și apărate de lege, atât la nivel intern, prin intermediul Constituției (dreptul la viață, la integritate fizică și psihică- art. 22, dreptul la libertatea individuală- art. 23, dreptul la apărare- art. 24, dreptul la ocrotirea vieții intime, familiale și private-art. 26, dreptul la secretul corespondenței- art. 28, dreptul la libertatea conștiinței- art. 29, dreptul la libertatea de exprimare- art. 30, dreptul la informație- art. 31, dreptul la învățătură- art. 32, protecția persoanelor cu handicap- art. 50 și altele) cât și la nivel internațional prin convențiile și tratatele încheiate în acest sens (Declarația Universală a drepturilor Omului, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), față de care România și-a dat acordul odată cu intrarea în Uniunea Europeană.[1]

Deși la o primă vedere este posibil ca viziunea de ansamblu asupra drepturilor și libertăților să fie privită dintr-o perspectivă care să nu aibă de a face nimic cu digitalizarea, în urma unei analize mai detaliate se poate observa conexiunea care există între cele două domenii. În acest sens, exercitarea de drepturi și libertăți s-a dezvoltat odată cu societatea asupra căreia produce efecte, împrumutând elementele de noutate specifice și creând astfel o legătură strânsă între drepturi și domeniul digital, primele fiind asigurate, monitorizate sau chiar condiționate de instrumentele celui din urmă. Dreptul la viață, spre exemplu, este apărat de organe și instituții publice ale statului precum Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare[2] și Ministerul Afacerilor Interne[3], în atribuțiile cărora sunt incluse măsurile pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Meritul digitalizării în acest context este de a dispune de mijloace performante care să faciliteze o desfășurare cât mai calitativă a serviciilor oferite de aceste instituții. În acest sens, mijloacele folosite pentru telecomunicarea situațiilor de urgență, a pericolelor care vizează viața, integritatea fizică sau psihică a persoanelor, precum și mijloacele de localizare a apelurilor efectuate de către victime, sunt incluse în sfera digitalului, aducându-i acesteia un plus de valoare prin aplicabilitate și eficiență. De asemenea, în ceea ce privește dreptul la viață (art. 22) și cu referire la dreptul dreptul la sănătate[4], mijloacele digitale și tehnologice au inovat punând la dispoziție echipamente complexe de monitorizare a funcțiilor vitale ale vieții, de transportare a organelor, fără a determina degradarea calităților și funcțiilor acestora, în vederea  realizării operațiilor de transplant și nu numai. Dreptul la informație[5] este de asemenea favorizat de portalul digital, acesta reprezentând un adevărat izvor de informații aflate la îndemâna tuturor persoanelor care se află în posesia unui dispozitiv care permite conectarea și accesarea platformelor digitale informaționale. În același sens, accesul la Monitorul Oficial online, actualizat zilnic, rezervă dreptul de a fi informat, prin publicarea surselor oficiale de legiferare edictate de autoritățile statale competente. Inconvenientul care apare în ceea ce privește acest drept, prin raportare la digitalizare, are în vedere riscul la care sunt supuși subiecții de drept de a intra sub influența unor informații eronate, ca urmare a imposibilității de a controla în totalitate acest segment de difuzare a informațiilor, motiv pentru care este recomandată întotdeauna informarea din sursele oficiale.

Un exemplu de drept al cărui izvor material se regăsește în sfera digitală este dreptul la protecția datelor cu caracter personal, consacrată prin Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) și Directiva (UE) 2016/680 referitoare la protecţia datelor personale în cadrul activităţilor specifice desfăşurate de autorităţile de aplicare a legii, publicate în  Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 4 mai 2016, ca urmare a conflictului generat de campania electorală desfășurată în mediul online în 2015, în favoarea unuia dintre candidații pentru funcția de președinte al Statelor Unite, când sute de mii de utilizatori ai unei rețele de socializare ”au fost plătiți să facă teste de personalitate sub pretextul folosirii datelor pentru studii academice. Însă aplicația colecta și datele din listele de prieteni ale celor care au acceptat testele, astfel că au fost obținute profilurile a zeci de milioane de persoane.”[6]

În ceea ce privește educația, în România, digitalizarea în masă a cunoscut o implementare accelerată și neașteptată, din cauza apariției și răspândirii virusului SARS-CoV-2 care a determinat declanșarea și dezvoltarea crizei sanitare globale COVID-19, ridicând astfel autorităților statale problema stopării creșterilor numărului de infectați, pentru regresarea situației pandemice. Această situație a determinat adoptarea unor măsuri, implementate prin intermediul actelor juridice normative care au vizat în principal limitarea contactului social, prin înlocuirea întrunirilor de natură fizică, cu unele realizate prin intermediul utilizării unor platforme digitale de comunicare; în acest sens se adoptă măsurile luate de Ministerul Educației și Cercetării  în contextul pandemiei Covid-19, la 27 aprilie 2020, precum și Ordinul comun nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 la data de 04.09.2020. În acest context -epidemiologic- dreptul la educație[7] a fost cel în jurul căruia au gravitat edictările măsurilor de restricție aplicate în sistemul de învățământ pentru combaterea răspândirii noului virus. Acest Ordin a avut în esență scopul de a nu afecta exercitarea dreptului la educație al copiilor și pe cel la învățătură[8]. Asupra adoptării acestor măsuri s-au constatat, prin raportare la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, atât o serie de efecte pozitive, cât și o serie de efecte negative. Efectele pozitive vizează continuarea  generală a activităților didactice, implicit continuarea generală a exercitării dreptului la educație, prin adaptarea la noua realitate socială, care se impune prin desfășurarea comunicării în mediul online cu ajutorul platformelor digitale, personalizate la nivelul fiecărei instituții de învățământ. Putem vorbi așadar, pe de o parte, de efectul auxiliar care rezultă din utilizarea acestor platforme, de promovare a mijloacelor de comunicare la distanță, care facilitează dreptul la libera întrunire[9] prin intermediul platformelor digitale, în contextul limitării dreptului la libertate, impus de situația excepțională epidemiologică, în sensul Decretului nr. 195 din 16 martie 2020[10]. Pe de altă parte, adaptarea la noul sistem de învățământ  presupune și o inovare a metodelor de lucru și de învățare, creșterea vitezei de transmitere a informațiilor si simplificarea  stocării și arhivării lor. Printre aspectele pozitive se numără și îmbunătățirea competențelor de utilizare a tehnologiei, atât în rândul elevilor cât și a profesorilor, ca un efect auxiliar al exercitării dreptului primar de a învăța. În ceea ce privește aspectele negative ale măsurilor[11] adoptate pentru digitalizarea completă și accelerată a sistemului de învățământ se observă o tentativă de încălcare a unor drepturi fundamentale precum dreptul la la informație, conform Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001 a căror prevederi însumează ”accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public”[12], dreptul la educație[13], încălcând totodată și prevederile OG nr. 137/2000,[14] art. 2, alin. 1 a persoanelor care provin din medii sociale defavorizate și care nu dispun de condițiile tehnice și practice necesare participării la activitățile desfășurate în mediul online. Conform datelor publicate de Eurostat, site-ul oficial al UE privind datele statistice, rata populației din România cu acces la internet în 2019 era de doar 82%, comparativ cu alte state europene care au depășit pragul de 90% (Germania- 95%, Franța- 90%, Olanda-98%, și altele) al căror model de adaptare și reorganizare a învățământului l-a urmat România. Se deduce așadar, că diferența de 18% a populației, care nu are acces la internet este privată de exercitarea drepturilor fundamentale enumerate mai sus, care contribuie prin natura lor la dezvoltarea personală, culturală și profesională a subiecților de drept asupra cărora se adresează. Un alt aspect mai puțin favorabil al transpunerii învățământului în mediul online, digital, constă în necesitatea asumării riscurilor în ceea ce privește activitatea hackerilor în acest sistem operațional și a posibilității de a suporta un atac cibernetic, așa cum spre exemplu s-a întâmplat în cazul Academiei de Studii Economice din București, la data de 2 octombrie 2020, determinând ca accesul la site-ul institutional www.ase.ro și platforma de e-learning online.ase.ro să fie supuse unor erori de funcționare. Acest exemplu de preluare a datelor permite o constatare conform căreia, într-o măsură sau alta, digitalizarea amenință să încalce dreptul la secretul corespondenței[15], care poate însemna chiar o încălcare a dreptului la viața intimă.[16]

Concluzii

Urmărind evoluția dreptului în societate de-a lungul timpului, și schimbările care se produc în ceea ce le privește se observă o strânsă legătură de reciprocitate între cele două. În acest sens, acolo unde există societate, există și drept-ubi societas, ibi jus”[17], cu mențiunea că dreptul se va adapta întotdeauna realității sociale în care este consacrat, garantat și exercitat, prezentând elemente de legiferare specifice definitorii sau de noutate ale contextului în care acționează. Cu toate acestea, indiferent de valențele componentelor aflate în schimbare sau în etapa incipientă a dezvoltării lor, concepțiile juridico-filozofice afirmate de John Stuart Mill[18], preluate și promovate de societăţile democratice, conform cărora libertatea unei persoane se termină acolo unde începe libertatea altei persoane, nu trebuie să fie încălcate (în acest sens, art. 57 din Constituţia României).

Elementul de noutate al epocii, digitalizarea, conferă o dublă perspectivă în ceea ce privește modalitatea în care produce efecte asupra exercitării drepturilor și libertăților fundamentale. Pe de o parte întărește și determină o respectare mai concisă a acestora subiecților de drept care dețin mijloacele tehnice necesare de a beneficia de aceste considerente. Pe de altă parte, având în vedere categoria celor care nu au acces la internet și tehnologie, se produce o ruptură socială care este în detrimentul acestora și în fața căreia apare amenințarea de încălcarea a unor drepturi elementare, atât în contextul social actual și cu atât mai mult într-o ipoteză a maturizării procesului de digitalizare până în punctul eradicării structurilor de funcționare utilizate în prezent în cadrul diferitelor sectoare de activitate și înlocuirea acestora cu cele digitale.

Personal, consider fenomenul digitalizării un pas important și firesc în dezvoltarea societății actuale, ca un efect cumulativ a tuturor descoperirilor realizate până acum în domeniul tehnologic. Cu toate acestea, sunt de părere că e necesară respectarea unei anumite cronologii, conform căreia, pentru implementarea unei digitalizări cât mai eficiente și care să nu producă efecte discriminatorii, este nevoie de o însușire în masă a aptitudinilor de utilizare a tehnologiei, precum și de creșterea procentului persoanelor care se află în posesia echipamentelor necesare în acest scop.

Propuneri de lege ferenda

Având în vedere cele prezentate în proiectul de față, respectiv modalitatea în care drepturile fundamentale sunt respectate sau încălcate prin raportare la fenomenul care ia amploare în zilele noastre, anume, digitalizarea, propun de lege ferenda următoarele:

Emiterea unei Legi/ Ordonanțe/ Ordin de Ministru în vederea creării unei platforme la care să aibă acces fiecare instituție de învățământ prin intermediul căreia să fie publicate toate informațiile cu caracter didactic, pentru o gestionare și arhivare mai eficientă, care să consolideze informațiile dobândite la clasă, la care elevii să aibă acces inclusiv după terminarea ciclului de studiu în unitatea respectivă;

Alocarea unui procent mai mare al PIB-ului pentru educație și cercetare (În 2020 România a alocat educației 2,7% din PIB, în condițiile în care țările cu un nivel de trai mai ridicat au acordat peste 5%: SUA – 7,2% PIB, Danemarca – 7,1% PIB, Suedia – 6,7 % PIB);

Dotarea tuturor bibliotecilor aflate în subordinea administrației publice cu computere și acces la internet a sălilor de lectură cu acces gratuit, pe baza cardului utilizat pentru împrumutarea cărților;

Elaborarea de documente audio care să cuprindă materia din programa școlară pentru persoanele cu dizabilități care nu pot să citească;

Suplimentarea orelor din programa școlară privind utilizarea calculatorului și a dispozitivelor inteligente precum și determinarea creșterii conștientizării asupra efectelor pe care acestea le produc.


[1] 1 ianuarie 2007
[2] Organizat conform art. 119 a Legii 95/2006 privind serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare (SMURD)
[3] Organizat prin Ordonanța de urgență nr. 30 din 25 aprilie 2007
[4] Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 25
[5] LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, EMITENT- PARLAMENTUL, Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 23 octombrie 2001
[6] Disponibil aici
[7] Art. 26 în ”Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 al Protocolului nr. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art. 10 al Convenției pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, art.28-29 ale Convenției cu privire la drepturile copilului, art, 17 al Cartei africane a drepturilor omului și drepturilor popoarelor, art. 13 al Protocolului adițional la Convenția americană a drepturilor omului, art. 13-14 ale Convenției internaționale cu privire la drepturile economice, sociale și culturale
[8] Potrivit art. 32 din Constituție dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
[9] Art. 39 – Constituția României 1991
[10] Privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, EMITENT – PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 16 martie 2020
[11]  Ordinul comun nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 la data de 04.09.2020.
[12] LEGEA nr. 544 din 12 octombrie 2001- Capitolul 1, art.1
[13] Identic nota 3
[14] privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare)EMITENT – GUVERNUL, Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 7 martie 2014
[15] Art. 28 – Constituția României 1991
[16] Art. 26 – Constituția României 1991
[17] Traducere din limba latină: unde există societate există și drept
[18] John Stuart Mill a fost un filosof și om politic englez care a activat in parlament, reprezentant al liberalismului clasic, al secolului al 19-lea. El scrie lucrarea ”Despre libertate”, publicată în 1859, în care descrie convingerile sale politice, conform cărora crede într-un sistem în care pe primul loc se află utilitatea, atât a individului cât și a statului. El observă că, deși problema e veche, aceasta se află constant într-un proces de actualizare ca urmare a adaptării schimbărilor care se produc în societate


Georgiana Olaru
Student – Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București

 
Secţiuni: Articole, Cyberlaw, Selected, UNIVERSITARIA | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD