« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Mineriada din iunie 1990 și discutabila executare a Hotărârii pronunțate în Cauza Mocanu și alții împotriva României
24.06.2021 | Monica PÎRVULESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Monica Pîrvulescu

Monica Pîrvulescu

La 17 septembrie 2014 Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat hotărârea definitivă în Cauza Mocanu și alții împotriva României (Cauza Mocanu). CEDO a constatat încălcarea laturii procedurale a Art. 2 (dreptul la viață) și a Art. 3 (interzicerea torturii) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (Convenția) din cauza lipsei unei anchete efective și încălcarea Art. 6 alin. 1 (dreptul la un proces echitabil) din cauza duratei excesive a procedurii în litigiu. Cauza Mocanu a privit lacunele și durata prea mare a anchetelor de pe plan intern care s-au desfășurat în urma înăbușirii violente a demonstrațiilor antiguvernamentale din București din iunie 1990 (cunoscute ca Mineriada din cauza implicării minerilor la înăbușirea protestelor). Hotărârea definitivă pronunțată în Cauza Mocanu (Hotărârea) a fost considerată de victimele Mineriadei și de societatea românească, în general, o mare victorie a justiției europene și o speranță că cei vinovați de evenimentele violente din iunie 1990 aveau să fie în curând identificați și pedepsiți. Cu toate acestea, astăzi, la aproape șase ani de la pronunțarea Hotărârii și la doi ani de când prin rezoluția Comitetului de Miniștri [Rezoluția CM/ResDH(2018)229] s-a încheiat executarea în Cauza Mocanu, procedura de la nivel intern privind investigarea Mineriadei din iunie 1990 pare încă departe de finalizare.

O anchetă lacunară, o întârziere prelungită…

Un număr mare de dosare au fost deschise la nivel național cu privire la evenimentele din iunie 1990. Cu toate acestea, CEDO a considerat că „este vorba, în esență, de una și aceeași anchetă” (pct. 328 din Hotărâre). Astfel, CEDO a subliniat importanța aflării întregului adevăr și a identificării tuturor persoanelor vinovate de morțile, rănirile, lipsirile ilegale de libertate, relele tratamente și daunele materiale provocate în București în iunie 1990.
CEDO a mai subliniat importanța pentru societatea românească a unei anchete prompte legate de evenimentele din iunie 1990: „Deși admite că prezenta cauză prezintă o complexitate indiscutabilă, astfel cum a subliniat însuși Guvernul, Curtea apreciază că miza politică și socială invocată de acesta din urmă nu poate justifica o perioadă atât de mare. Dimpotrivă, importanța acestei mize pentru societatea românească ar fi trebuit să determine autoritățile interne să examineze dosarul în mod prompt, pentru a preveni orice aparență de tolerare a unor acte ilegale sau de complicitate la săvârșirea lor (…)” (pct. 338).

Rătăciți în… executare

După pronunțarea Hotărârii, Cauza Mocanu a fost inclusă de către Comitetul de Miniștri (CM) în grupul de cauze Asociația „21 Decembrie 1989” și alții împotriva României și plasată sub supraveghere avansată din cauza problemelor complexe ridicate. Cauzele care fac parte din grupul menționat „se referă la investigațiile penale desfășurate de la începutul anilor ’90 și până în prezent cu privire la reprimarea demonstrațiilor antiguvernamentale care au însoțit căderea regimului comunist din România”. Mai exact, 18 cauze din grup s-au referit la reprimarea demonstrațiilor anticomuniste din decembrie 1989 (cunoscute ca „Revoluția”). Dintre cele 20 de cauze din grupul de cauze Asociația „21 Decembrie 1989” numai Cauza Mocanu s-a considerat încheiată.
După cum se menționează în Rezoluția sa din 2018, Comitetul de Miniștri și-a întemeiat decizia de a încheia supravegherea cauzei pe două documente depuse de autoritățile române, și anume pe Planul revizuit de acțiune depus în aprilie 2017 și pe Nota informativă depusă în aprilie 2018.
În Planul revizuit de acțiune din 2017, cu privire la Cauza Mocanu, guvernul român a confirmat plata reparației echitabile stabilite de CEDO, a precizat că s-a redeschis ancheta cu privire la unul dintre reclamanți (dl. Stoica) și că Parchetul și-a anunțat intenția de a finaliza ancheta până în iunie 2017. În cadrul celei de-a 1288-a întruniri a Delegaților Miniștrilor (de la 6-7 iunie 2017) s-a încheiat examinarea măsurilor generale din grup, iar Delegații „au remarcat mulțumiți progresul făcut în ancheta cu privire la reprimarea demonstrațiilor de la 13-15 iunie 1990 și le-au încurajat ferm pe autorități să o finalizeze potrivit planificării stabilite” (CM/Del/Dec(2017)1288/H46-22).
În Nota informativă din aprilie 2018, guvernul român a informat Comitetul de Miniștri cu privire la faptul că și-a respectat promisiunea legată de termenul stabilit în iunie 2017: „La 12 iunie 2017 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis în judecată 14 persoane, care fuseseră cercetate sub aspectul săvârșirii de infracțiuni împotriva umanității (…), afirmând că inculpații ordonaseră, organizaseră și coordonaseră un atac amplu și sistematic împotriva populației civile, mai exact împotriva oamenilor care participau la demonstrația de protest din București și împotriva populației Bucureștiului, între 11 iunie 1991 (sic!) și 15 iunie 1991 (sic!)”.
Guvernul român a mai indicat că „De la începutul procesului penal la ICCJ au avut deja loc trei ședințe de judecată în dosarul nr. 1752/1/2017”. Ceea ce pare să fi uitat guvernul să menționeze este faptul că cele trei ședințe de judecată au avut loc în camera preliminară. Potrivit legii române[1], procedura de cameră preliminară urmărește verificarea competenței și a legalității sesizării instanței, precum și a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Deci atâta timp cât cauza se află în procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară poate să decidă că administrarea probelor sau actele efectuate de organele de urmărire penală au fost nelegale.
Așadar, aparent autoritățile române și-au ținut promisiunea și ancheta a fost finalizată de către procurori prin Rechizitoriul din iunie 2017 (care conținea 2.000 de pagini) emis de Parchetul Militar. Au fost trimise în judecată 14 persoane, printre care și fostul Președinte Ion Iliescu și fostul Prim-Ministru Petre Roman.
La 7 iunie 2018 Comitetul de Miniștri a hotărât să încheie supravegherea executării în Cauza Mocanu. Motivarea care se regăsește în analiza Secretariatului este destul de modestă: „Parchetul a încheiat ancheta și cauza se află acum la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acest lucru ar trebui să îndreptățească Comitetul să încheie supravegherea executării hotărârii din cauza Mocanu și alții”. Pe scurt, CM s-a mulțumit cu faptul că dosarul cunoscut generic sub numele de „Mineriada din 13-15 iunie” a ajuns la instanța românească și că au existat trei termene (chiar dacă doar în procedura de cameră preliminară).

Ce s-a întâmplat în țară cu dosarul privind Mineriada din 13-15 iunie 1990 după închiderea Cauzei Mocanu de către CM?

La 8 mai 2019 Încheierea nr. 192 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) din România a provocat un mare șoc. Judecătorul a decis că Rechizitoriul din iunie 2017 este nul și că dosarul privind evenimentele din iunie 1990 urma să fie trimis înapoi la Parchet. Judecătorul a decis „excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale”, ceea ce înseamnă că, după 30 de ani de la evenimente, ancheta trebuie reluată de la zero! Motivarea încheierii (401 pagini) a fost dată publicității abia după luni de zile, respectiv în februarie 2020.
La 14 februarie 2020, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) din cadrul Parchetului General a contestat Încheierea nr. 192 din 8 mai 2019. La primul termen în recursul împotriva Încheierii nr. 192, care a avut loc la 14 mai 2020 în procedura de cameră preliminară la ICCJ, cauza s-a amânat pentru data de 14 septembrie a.c., ceea ce înseamnă o amânare cu încă patru luni.

Cazul s-a încheiat, dar dreptatea mai are de așteptat…

După cum s-a observat în literatura juridică, „[d]in păcate, fiind un organism politic format din reprezentanții statelor membre, Comitetul [de Miniștri] nu este organismul cel mai bine dotat sau motivat ca să verifice dacă măsurile luate merg suficient de departe”[2]. Executarea Hotărârii în Cauza Mocanu este un exemplu perfect în care măsurile luate de autoritățile române nu au mers suficient de departe.
Se observă o discrepanță între analiza atentă realizată de CEDO cu privire la criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o anchetă pentru a fi considerată efectivă potrivit Art. 2 și Art. 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (latura procedurală) și modul expeditiv în care Comitetul de Miniștri a decis că ancheta privind evenimentele din iunie 1990 s-a încheiat cu succes. Acest lucru nu este scuzabil ținând cont de faptul că dosarele penale privind evenimentele din iunie 1990 se mai plimbaseră de la parchet la instanță și înapoi. Astfel, în dosarul nr. 74/P/1998 cu privire la uciderea prin împușcare a patru persoane (printre care și a d-lui Mocanu) și rănirea prin împușcare a altor 3 victime, procurorii întocmiseră două rechizitorii pe care le trimiseseră la ICCJ și care le fuseseră returnate de ambele dăți.
Existând posibilitatea ca dosarul Mineriadei din iunie 1990 să fie reluat de la zero, se poate spune că CM nu s-a asigurat că România „a luat toate măsurile necesare pentru respectarea hotărârii”, după cum prevede Regula 17 din Regulamentul Comitetului de Miniștri privitor la supravegherea implementării hotărârilor și a termenelor reconcilierilor amiabile. Și, din păcate, Regulamentul menționat nu prevede o anumită procedură juridică prin care CM să își poată modifica decizia și să reia supravegherea Cauzei Mocanu până când ancheta de pe plan intern cu privire la evenimentele violente din iunie 1990 demonstrează cu adevărat că poate să conducă la identificarea și pedepsirea celor responsabili.
Pe de altă parte, sistemul judiciar românesc a fost criticat pentru lipsa capacității de a se ocupa de cauze foarte ample, cum sunt cauzele privind Mineriadele și Revoluția. Potrivit unei opinii[3] interesante, ar trebui să se înființeze o instanță specială care să judece infracțiunile contra umanității. Însă, cum s-a încheiat supravegherea măsurilor generale luate în grupul Asociația „21 Decembrie 1989”, există foarte puține șanse să se întâmple vreodată acest lucru.
În Raportul său de cercetare a Articolului 2 (pct. 97), CEDO arată că „ceea ce pare a fi esențial pentru Curte este ca rezultatul procedurilor penale să nu dea senzația de nepedepsire a făptuitorilor”, ceea ce „este esențial pentru menținerea încrederii publicului, pentru asigurarea aderării la respectarea legii și pentru evitarea creării impresiei de toleranță față de faptele ilegale sau de înțelegere secretă cu privire la acestea. Același obiectiv ar trebui să fie urmărit și de Comitetul de Miniștri atunci când examinează modul de executare a hotărârilor. Mai exact, în cauzele complexe precum Cauza Mocanu, în care CEDO a constatat că ancheta pe plan intern a avut multe nereguli și durează de mult timp, CM ar trebui să îi solicite Statului Contractant să estimeze în ce măsură ancheta de pe plan intern a condus la identificarea și pedepsirea celor responsabili și să arate dacă există riscul ca ancheta să fie declarată nulă. De asemenea, consider că sistemul CEDO s-ar dovedi eficient dacă, înainte de încheierea cazurilor, CM le-ar cere reclamanților părerea cu privire la eventualele impedimente la finalizarea executării.
Ceea ce este probabil cel mai îngrijorător este faptul că executarea Hotărârii în Cauza Mocanu s-a încheiat de către Comitetul de Miniștri exact în aceeași fază procedurală în care se află Dosarul Revoluției în momentul de față, și anume după trei ședințe la Înalta Curte de Casație și Justiție (în camera preliminară). Deci nu putem decât să sperăm că CM nu va considera încheiată executarea și în celelalte cauze din grupul Asociația „21 Decembrie 1989” înainte de a se asigura că autoritățile române au realizat o anchetă menită să conducă la identificarea și pedepsirea celor vinovați de evenimentele violente care au avut loc în România în decembrie 1989.

Mai 2021:

După zece luni de la publicarea articolului de mai sus, două aspecte merită să fie menționate:
În urma hotărârii definitive a ICCJ din decembrie 2020 (neredactate încă), Dosarul Mineriadei a fost trimis înapoi la Parchetul General pentru refacerea rechizitoriului, confirmându-se astfel teama exprimată în articolul de mai sus privind reluarea anchetei după mai bine de 30 de ani de la evenimente. Nemaiexistând o monitorizare din partea CM a executării de către România a Hotărârii din Cauza Mocanu și după cum rezultă și din lipsa oricăror noi informații referitoare la aceasta pe HUDOC-EXEC, rezultă că nu s-au mai luat măsuri la nivelul instituției europene menționate cu privire la această cauză.
În privința monitorizării de către CM a executării de către România a celorlalte hotărâri CEDO din grupul Asociația „21 Decembrie 1989” (la care s-a adăugat o cauză recent pierdută de România, și anume Moroșanu și alții împotriva României), sesizez un aspect îmbucurător de la publicarea articolului meu. Astfel, pe HUDOC-EXEC a apărut recent o precizare în sensul că „[a]u loc contacte bilaterale între Departamentul pentru Executarea Hotărârilor și autorități pentru obținerea de informații actualizate și de clarificări cu privire la toate anchetele la care se referă acest grup de cauze”. Interpretez această mențiune drept un semn că organismul european menționat nu va lua cu aceeași ușurință ca în cazul Mineriadei decizia de a considera încheiată executarea de către statul român a hotărârilor CEDO privind Revoluția din decembrie 1989.


* Articolul este preluat din numărul 2/2021 (115) al Revistei „Memoria”, iar textul acestuia reprezintă traducerea, realizată de autoare, a articolului redactat în engleză și publicat de blogul academic Strasbourg Observers la 4 august 2020.
Link-urile din articolul inițial au fost accesate de autoare la 25.03.2021.
La final s-a adăugat un scurt text în care se prezintă situația de până în prezent (mai 2021).
[1] Art. 342 din Codul de procedură penală.
[2] David Harris, Michael O’Boyle, Ed Bates, Carla Buckley – „Law of the European Convention on Human Rights” – Third Edition – Oxford University Press, 2014, p. 31.
[3] Alexandru Cristian Surcel – „13-15 iunie 1990 – 30 de ani de injustiţie. Unde ne mai aflăm cu instrumentarea dosarului” – disponibil pe platforma Contributors.


Monica Pîrvulescu

* Mulțumim autoarei, Redacției „Memoria – revista gândirii arestate” și domnului redactor coordonator Cosmin Budeancă pentru acordul de a prelua acest articol.

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni: CEDO, Drept penal, Drepturile omului, Opinii, SELECTED TOP LEGAL, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD