Secţiuni » Arii de practică » Business » Concurenţă
Concurenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

Consiliul Concurenței analizează activitatea de racordare la reţelele de energie electrică și gaze naturale
28.06.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Concurență, Energie
JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 28 iunie 2021, Consiliul Concurenței a informat că analizează activitatea de racordare a clienților casnici la reţelele de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale, în contextul modificării cadrului legislativ aplicabil și al procesului de liberalizare al celor două piețe pentru consumatorii casnici, potrivit unui comunicat.

Astfel, conform noilor reglementări, introduse în 2020, operatorul de distribuție de energie electrică sau de gaze naturale are obligația de a racorda la rețea toți solicitanții clienți finali casnici, în termen de 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire, cu recuperarea costurilor racordării într-o perioadă de 5 ani.

În acest context, ANRE a modificat procedura privind planurile de investiții ale operatorilor de  distribuție, pentru a asigura capacitatea de a satisface solicitări rezonabile de racordare pe termen lung, fără afectarea investițiilor care vizează siguranța în funcționare a sistemelor de distribuție.

Prin adoptarea acestor modificări legislative se urmărește impulsionarea procesului de racordare a consumatorilor casnici la rețelele de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale. În aceste condiții, creșterea constantă a numărului locurilor de consum va determina expansiunea piețelor de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale către consumatorii casnici, putând conduce atât la creșterea portofoliului furnizorilor existenți, cât și la apariția de noi furnizori pe piață.

În același timp, însă, eventualele sincope în procesul de racordare a clienților casnici pot afecta procesul de liberalizare, prin limitarea creșterii dimensiunii pieței, putând conduce în final la restrângerea concurenței pe piața de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale către clienții casnici.

Bogdan Chirițoiu, președinte Consiliului  Concurenței: „Obiectivul nostru este ca procedura de racordare la rețelele de energie electrică și gaze naturale să se deruleze eficient, transparent, nediscriminatoriu și cu respectarea regulilor de concurență, ceea ce pentru clienții casnici înseamnă un proces de racordare la rețele cât mai facil și la prețuri acceptabile.”

Sectorul energetic național este unul cu impact puternic și vizibil atât asupra clientului final casnic, care consumă energie electrică sau gaze naturale pentru satisfacerea necesităților zilnice, cât și asupra întregii economii a României. De altfel, sectorul energetic național și, în particular, domeniile energiei electrice și gazelor naturale au reprezentat preocupări constante ale Consiliului Concurenței în ultimii ani, autoritatea de concurență folosind în această zonă întreaga paletă de instrumente de care dispune.

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti