Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Zile libere plătite pentru cei care se vaccinează | Proiect. UPDATE: Publicare în Monitorul Oficial
28.07.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Monitorul Oficial al României, Proiecte legislative
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 732 din 26 iulie 2021 a fost publicată Legea nr. 221/2021 pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Potrivit acestei legi, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 vor beneficia, la cerere, de următoarele drepturi:

– câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat;
– câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;
– câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și al soldaților și gradaților profesioniști;

De aceste drepturi beneficiază și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum și al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități;

Prevederile legii nu se aplică dacă persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului. În acest caz, angajații au obligația de a informa angajatorul cu privire la opțiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite.

Zilele libere se acordă pe baza adeverinței de vaccinare.

Intrare în vigoare: 29 iulie 2021

***

Marți, 29 iunie 2021, Camera Deputaților a adoptat proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID -19 (Pl-x nr. 214/2021).

Proiectul prevede că:
– persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor;
– persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti;
– drepturile persoanelor reglementante de acest articol sunt acordate pe baza adeverinţei de vaccinare eliberată conform legii;
– de aceleași drepturi beneficiază şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi;
– regulile de mai sus nu sunt aplicate dacă persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului;
– angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentei legi, pentru asigurarea în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia.

Luna trecută, Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a afirmat că nu susține acest proiect de lege și că „nu s-a discutat la nivelul coaliţiei, nu face parte din strategia de vaccinare care este una stabilită la nivel guvernamental”, potrivit unor surse.

Proiectul de lege a fost a fost adoptat de Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz, cu 263 de voturi pentru, 30 contra și 4 abțineri, astfel că Legea merge la promulgare la Președintele României.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti