Considerații privind prelungirea dreptului de circulație în contextul stării de urgență

3 aprilie 2020 | Ionuț CHISĂR

Ionuț Chisăr

Dispute doctrinare

1. Potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (6) din OUG nr. 195/2002 privind regimul circulației pe drumurile publice, la cererea titularului permisului de conducere reținut în condițiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulație, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea clasării, renunțării la urmărirea penală sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

2. În cele ce urmează nu vom critica maniera precară și lipsită de simț pragmatic în care a fost reglementată măsura prelungirii dreptului de circulație[1], însă vom face câteva observații privind aplicarea acesteia în contextul actual. Astfel, dispozițiile enunțate au făcut obiectul unor dispute doctrinare în contextul actual al stării de urgență generate de pandemia SARS-CoV-2, controversele apărând pe linia interpretării acestui text de lege în coroborare cu dispozițiile art. 14 din Decretul Președintelui României nr. 195/16 martie 2020 prin care s-a dispus instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

3. Potrivit art. 14 din Decretul nr. 195/2020, se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență.

4. Prima interpretare aparține Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care, prin art. 2 alin. (2) din Hotărârea nr. 471 din data de 24 martie 2020 a dispus că cererile având ca obiect prelungirea dreptului de circulație pe drumurile publice, potrivit art. 111 alin. (6) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, nu se soluționează pe durata stării de urgență, fiind aplicabile dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 195/2020. Astfel, potrivit acestei opinii, titularii dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație nu ar mai fi obligați să formuleze cereri de prelungire ale acestora.

5. Soluțiile de prelungire dispuse anterior datei de 16 martie 2020 și-ar fi încetat efectele, deci valabilitatea, prin împlinirea termenului, în perioada stării de urgență. Potrivit interpretării CSM, aceste soluții de prelungire dispuse prin ordonanța procurorului, respectiv prin încheierea instanței sau a judecătorului de cameră preliminară își prelungesc valabilitatea de drept. potrivit art. 14 din Decret.

6. Într-o a doua interpretare, Ministerul Public a precizat într-un comunicat de presă[2] din data de 27 martie 2020 că „la nivelul parchetelor, în cauzele în care anterior instituirii stării de urgență prin ordonanță a procurorului a fost dispusă prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere, emise în temeiul art. 111 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele interesate nu este necesar să depună cereri de prelungire” și că „din oficiu, procurorii vor emite ordonanțe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanță”. Cu alte cuvinte, Ministerul Public a apreciat că prelungirea dreptului de a conduce nu operează ope legis, în virtutea art. 14 din Decret, ci necesită intervenția din oficiu a procurorului. Măsura a fost stabilită prin coordonare interinstituțională între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul de Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, astfel că s-a stabilit o noua procedură aplicabilă care nu mai necesita prezența titularului dovezii înlocuitoare în vederea consemnării prelungirii dreptului de circulație.

7. O a treia orientare provine de la Asociația profesională a procurorilor Inițiativa pentru justiție care, printr-un comunicat[3], a atras atenția asupra faptului că „măsurile anunțate prin comunicatul de presă din 27.03.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție intitulat „Prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere” sunt lipsite de orice bază legală și în vădită contradicție cu dispozițiile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice”. În esență, comunicatul critică intervenția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a solicitat procurorilor să dispună prelungirea din oficiu a dreptului de circulație, arătând că aceasta: „reprezintă un veritabil act de imixtiune în activitatea procurorilor, sancționabil ca abatere disciplinară, potrivit art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor”. În cadrul aceluiași comunicat reprezentanții asociației solicitau Guvernului să dispună luarea unor măsuri privind dispozițiile art. 111 alin. (6) din OUG nr. 195/2002.

8. Asociația a apreciat că dispozițiile art. 111 alin. (6) din OUG nr. 195/2002 nu instituie o obligație pentru procuror sau pentru instanță ori pentru judecătorul de cameră preliminară să prelungească dreptul de a conduce al titularului permisului conducere reținut (cum de altfel, instituie doar un drept al titularului de a solicita sau nu prelungirea dreptului de a conduce, iar nu o obligație în acest sens), opinie la care ne raliem, textul indicat instituind doar posibilitatea organelor judiciare de a dispune în acest sens sau nu, de la caz la caz. Totuși, comunicatul menționat nu face nicio referire la art. 14 din Decret și, deși argumentează de ce intervenția Procurorului General ar reprezenta o imixtiune în activitatea procurorilor, nu explică dacă art. 14 din Decret ar fi sau nu aplicabil (poate și pentru că respectivul comunicat era adresat publicului larg, fiind de interes general). Prin urmare, chiar dacă în mod normal argumentele invocate sunt valide, în cazul în care art. 14 din Decret ar institui într-adevăr o excepție de la regula prevăzută de art. 111 alin. (6) din OUG nr. 195/2002, în contextul actual ele și-ar pierde această validitate.

Interpretarea art. 14 din Decret prin raportare la art. 111 alin. (6) din OUG nr. 195/2002

1. Potrivit art. 14 din Decret, se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență. Primul aspect pe care îl observăm este că textul din Decret se referă la valabilitatea unor documente.

2. Pe de altă parte, lecturând cu atenție textul art. 111 alin. (6) din OUG nr. 195/2002 observăm că acesta se referă exclusiv la prelungirea unui drept, iar nu la prelungirea valabilității unui document. Este adevărat că prelungirea dreptului de circulație se dispune de procuror prin ordonanță, respectiv de instanța de judecată sau de judecătorul de cameră preliminară prin încheiere, iar constatarea sau dovedirea măsurii luate se face prin documente procedurale[4] sau acte documentare-procedurale[5]. Însă, putem afirma că aceste acte procedurale scrise reprezintă documente a căror valabilitate este supusă unor termene? Evident că nu. Codul de procedură penală a prevăzut expres cazurile în care actele de procedură sunt afectate de un termen și, de regulă, acestea vizează restrângerea unor drepturi[6]. Procurorul, instanța de judecată sau judecătorul de cameră preliminară dispun prelungirea dreptului de circulație pe o durată de cel mult 30 de zile, însă nu se poate afirma că ordonanța sau încheierea prin care se dispune măsura este valabilă 30 de zile.

3. Apreciem că problema interpretării a fost generată de o confuzie terminologică, prelungirea dreptului de circulație ca măsură procesuală fiind confundată cu noțiunea de document eliberat de autoritățile publice. Confuzia se poate observa chiar în cuprinsul textului comunicat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care face referire la „prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere”. Or, potrivit art. 111 alin. (6) din OUG nr. 195/2002 nu valabilitatea dovezilor înlocuitoare este prelungită, ci dreptul de a conduce, dovada înlocuitoare servind numai drept dovadă a prelungirii.

4. Nu dovada înlocuitoare în sine acordă titularului permisului reținut dreptul de a conduce, ci dispoziția procurorului sau a instanței ori a judecătorului de cameră preliminară. Astfel, în ipoteza în care, în condiții normale, titularul permisului reținut formulează o cerere, procurorul admite cererea și dispune prelungirea dreptului de a conduce, însă titularul permisului reținut nu se prezintă la organele de Poliție în vederea consemnării mențiunilor corespunzătoare pe dovada înlocuitoare, conducerea unui autovehicul în această perioadă de către persoana în discuție nu va constitui infracțiune, ci cel mult o contravenție.

5. Un exemplu de document eliberat de autoritățile publice a cărui valabilitate se va menține pe perioada stării de urgență este chiar permisul de conducere, document ce atestă dreptul de a conduce. Prin urmare, valabilitatea permiselor de conducere care au expirat sau care urmează să expire în această perioadă se va menține pe toată perioada stării de urgență. Dar permisul de conducere doar atestă faptul că titularul său are dreptul de a conduce, nu și acordă acest drept. Pierderea permisului și expirarea acestuia nu determină și pierderea dreptului de a conduce, ci pot atrage cel mult sancțiuni contravenționale. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) p.1 din OUG nr. 195/2002, conducerea unui autovehicul sau a unui tractor agricol sau forestier cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat constituie contravenție.

6. Chiar dacă am aprecia că prelungirea dreptului de a conduce reprezintă o consecință a menținerii valabilității dovezilor înlocuitoare, precizările făcute de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt criticabile. Din moment ce prelungirea dreptului de a conduce operează de drept, în temeiul legii, ce sens ar mai avea emiterea unei ordonanțe de către procurorul de caz prin care să se dispună prelungirea? Dacă ar fi fost într-adevăr aplicabil articolul 14 din Decret nu ar mai fi fost necesară emiterea unei ordonanțe de către procurorul de caz prin care să se dispună prelungirea dreptului de a conduce, întrucât acest drept ar fi fost menținut, așa cum am arătat, prin efectul legii. CSM a avut în vedere acest aspect întrucât în Hotărârea nr. 471 din 24 martie 2020 s-a precizat expres că cererile de prelungire nu se soluționează, nu că s-ar soluționa în lipsa părților sau că instanța ar dispune din oficiu prelungirea dreptului de a conduce.

7. În opinia noastră, reglementarea art. 14 din Decretul nr. 195/2020 nu este suficient de clară pentru a fundamenta concluzia neechivocă conform căreia dreptul de a conduce se prelungește automat pe perioada stării de urgență, iar în măsura în care intenția legiuitorului a fost aceea de a prelungi durata exercitării unor drepturi, formularea uzitată ar fi trebuit să fie alta. Suntem de părere că textul art. 14 din Decret a avut în vedere doar documente a căror valabilitate era supusă unor termene (permis de conducere, carte de identitate etc.), iar nu și măsuri procesuale dispuse de organele judiciare în cadrul procesului penal. Poate tocmai de aceea, după cum vom vedea infra, legiuitorul a ales să facă o modificare legislativă, optând pentru o soluție mai clară pentru contextul actual.

Modificarea legislativă intervenită prin OUG nr. 34 din 31.03.2020

1. În data de 31.03.2020 s-a publicat în Monitorul Oficial Partea I OUG nr. 34 din 31.03.2020 care, la art. I, prevede că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență se modifică și se completează, una dintre completări vizând introducerea art. 33² cu următorul conținut:

(1) Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestor stări[7].

(2) Prin excepție de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere – cu drept de circulație, se menține numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) sau alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestor stări. Pentru aceleași perioade se menține și valabilitatea prelungirii dreptului de circulație dispusă de procuror sau de instanța de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare.

2. Guvernul României a venit cu o soluție pragmatică, nemaifiind nevoie de abordarea „salutară” a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, abordare care, astfel cum am arătat, era pasibilă de critici care nu au întârziat de altfel să apară, așa cum am arătat. Bineînțeles, se mențin argumentele invocate mai sus privitoare la confuzia terminologică între dovada înlocuitoare a permisului de conducere și însuși dreptul de a conduce, legiuitorul folosind o terminologie corectă doar în ultima teză a alin. (2), respectiv se menține valabilitatea prelungirii (…).

3. În consecință, pe întreaga perioadă a stării de urgență persoanele al căror drept de conducere a fost suspendat, iar apoi prelungit în temeiul art. 111 alin. (6) din OUG nr. 195/2002, își pot exercita dreptul de a conduce, fără a mai fi necesară formularea unei cereri de prelungire la fiecare 30 de zile, prelungirea inițială dispusă de procuror sau de instanță ori de judecătorul de cameră preliminară menținându-se în temeiul legii.

În loc de concluzii

În loc de încheiere, vom atrage atenția cu privire la dispozițiile alin. (2) ale art. 33² nou-introdus. Se poate observa că se instituie practic două excepții de la alin. (1). Prima excepție vizează durata valabilității dreptului de a conduce al persoanelor cărora li s-a reținut permisul de conducere și li s-a înmânat o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere cu drept de circulație, care se va prelungi cu numai 10 zile după încetarea stării de urgență, iar nu cu 90. Cea de-a doua excepție vizează situațiile în care operează o asemenea menținere a valabilității, situații care se limitează numai la cazurile în care dovada cu drept de circulație s-a emis în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) și alin. (4) din OUG nr. 195/2002.

Per a contrario, nu se va dispune prelungirea ope legis a dreptului de a conduce, respectiv menținerea valabilității dovezilor înlocuitoare a permiselor de conducere cu drept de circulație eliberate în cazul săvârșirii unor contravenții, acestea rămânând valabile doar pentru 15 zile, potrivit OUG nr. 195/2002. Prin urmare, în cazul acestor persoane, conducerea după expirarea celor 15 zile a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere va constitui infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (2) din Codul penal.

[1] Probabil o soluție mai bună ar fi constat în a acorda organelor judiciare posibilitatea de a dispune prelungirea dreptului de a conduce pe o perioadă nedeterminată, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
[2] Prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere, Comunicat de presă din data de 27 martie 2020 al Ministerului Public publicat pe http://www.mpublic.ro/ro/content/c_27-03-2020-10-03
[3] PÎCCJ. Prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere. UPDATE: poziţia AIJ, articol publicat pe https://www.juridice.ro/677737/piccj-prelungirea-dovezilor-inlocuitoare-cu-drept-de-circulatie-ale-permisului-de-conducere.html.
[4] I. Neagu, Tratat de drept procesual penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 670; T.-V. Gheorghe în N. Volonciu (coordonator), Noul Cod de procedură penală comentat, Ediția a doua, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 619.
[5] V. Dongoroz, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea generală, Ed. Academiei române, București, 2003 P. 345
[6] e.g. potrivit art. 158 alin. (7) lit. d) din Codul de procedură penală, perioada pentru care s-a emis mandatul de percheziție nu poate depăși 15 zile; cu alte cuvinte, mandatul de percheziție în sine are o valabilitate de cel mult 15 zile, însă încheierea prin care s-a încuviințat percheziția nu va fi afectată de un termen.
[7] Se poate observa că textul nou introdus este aproape identic cu cel al art. 14 din Decretul nr. 195/2020.