UE oferă finanțare în valoare de 30 de milioane de euro companiei Univercells pentru producerea unor volume mari de vaccinuri profilactice împotriva COVID-19
02.07.2021 | JURIDICE.ro

Joi, 1 iulie 2021, Banca Europeană de Investiții a semnat un acord de împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, cu societatea belgiană inovatoare din domeniul biotehnologiei, Univercells, pentru a permite producerea unor volume mari de vaccinuri profilactice împotriva COVID-19 într-o nouă uitate de producție și pentru a codezvolta o rezervă de vaccinuri, potrivit unui comunicat.
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret:„De la începutul pandemiei, am făcut eforturi uriașe pentru a sprijini inovatorii din Europa, acordând prioritate cercetării și dezvoltării de soluții sigure și eficace pentru a face față crizei și consecințelor acesteia. Instrumentele noastre financiare și cooperarea noastră cu BEI au contribuit, de asemenea, la dezvoltarea și implementarea a numeroase tehnologii de vârf care abordează COVID-19. Sunt foarte încântată că astăzi oferim sprijin în domeniul biotehnologiei inovatoare belgiene pentru noua unitate de producție de vaccinuri împotriva COVID-19 și pentru dezvoltarea unei rezerve de vaccinuri. Suntem cu un pas mai aproape de revenirea la o viață normală și de asigurarea unei pregătiri mai bune pentru viitoare pandemii.”