Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
Banner BA-01
Banner BA-02
Articole Opinii SELECTED

Judecătorul-critic de artă! Despre moralitatea publică și răspândirea de materiale pornografice

11 iunie 2024 | Constantin ORDEAN
Constantin Ordean

Constantin Ordean

Câmpul dreptului coincide sensibil cu cel al moralității sociale. El este moralitatea instituționalizată, organizată fixând, definind și ocrotind sancțiunile sale. El constituie teama emanată de societate, exprimând vigoarea instituției; este ceea ce caracterizează dreptul în raport cu moralitatea socială, această teamă trebuind să sălășluiască în serviciul binelui comun, el însuși condiție și mijloc al binelui suprem al persoanei – spunea Sf. Tomas în ale sale Noțiunea Binelui Comun.

Conform antichității clasice, omul nu se realizează cu totul decât în cetate, doar ca cetățean, membru al unei colectivități cu care se identifică în totalitate.

Pornind de la teoria binelui comun conform căreia omul fiind un animal social, rațional, el este capabil de moralitate, aspirând în consecință la un bine suprem, pe care este apt a-l înțelege și a-l realiza, fiind vorba de binele personalității spirituale. Sociabilitatea sa (a omului) face ca indivizii să se grupeze în mod natural spre a realiza condițiile moralității personale, grupări din care se nasc scopuri noi, cu mult superioare scopurilor individului, considerat inferior și subordonat țelurilor moralității personale.

Cu greu noțiunea binelui comun ar fi disociată de noțiunea interesului general, de voința colectivă, mai ales că aceasta este raportată la considerația unei finalități metafizice sau chiar teologice, inerentă naturii omenești[1].

Durkheim în Diviziunea muncii sociale afirmă că ea, conștiința colectivă dă naștere la atitudini care, în ordinea religioasă sunt riturile, în ordinea morală sunt moravurile, iar în ordinea juridică sunt normele de drept.

Dreptul nu este altceva decât o specie de condensare, de precipitare de cutume morale care se finalizează în norme juridice, prin aceeași operație prin care animalele vertebrate dau un schelet care desenează întreaga forma a corpului[2].

Viața socială, acolo unde există în stadiu durabil, tinde a căpăta o formă definitivă și a se organiza, iar dreptul nu este altceva decât această organizație în ceea ce are ea (viața sociala) mai precis[3].

Dreptul nu reflectă decât o parte din viața socială, respectiv regulile complet organizate ale vieții sociale, pe când moravurile se identifică cu cele mai puțin organizate.

Nu toate cutumele morale primesc organizare juridică. Sunt situații când regula de drept este aplicabilă și acelor acțiuni cărora nu le sunt recunoscute valoare morală, cum de altfel sunt situații când acte calificate ca imorale nu sunt sancționate cu o pedeapsă; ori dacă o astfel de pedeapsă există aceasta este prea blândă în comparație cu revolta și starea de oripilare pe care acțiunea o naște. Cert este că norma de drept nu dă niciodată măsura exactă de intensitate unei credințe morale.

Apropierea între cutuma morală și vigoarea cu care judecătorul reprimă, în anumite cazuri, violările aduse regulii pe care o exprimă nu este adesea sesizabilă. Astfel, judecățile practice, ale opiniei publice pot fi în contradicție cu sentințele tribunalelor[4]. Nu degeaba spunea Mannierîn morală și în drept putem deosebi acțiunea oamenilor asupra oamenilor. Pentru a trăi, trebuie să modifici, în orice moment, relațiile care există între oameni:a se căsători, a contracta, a moșteni, a dona, a împrumuta, a se angaja.Acestea sunt raporturi juridice. Dreptul și morala sunt acelea care le reglementează; ele nu diferă unul de altul decât prin sancțiuni.

Dreptul este sancționat de cutumă sau de lege, morala este sancționată de către opinie. Și totuși, sancțiunea juridică este cu totul altceva decât sancțiunea etică sau satirică.

Morala, ca sistem nediferențiat de uzuri colective, preexistă regulii de drept, pe care o conține[5]. Nevoia unei reguli juridice apare în momentul când se operează acordul între putere (care prin centralizare va deveni stat) și “plebea” (care aspiră, din acest moment, să ia loc în acest stat).

Dreptul izvorăște din necesitatea de a fixa obiceiul și de a delimita exact sensul și modul aplicării sale.

Cutuma morală se impune prin ea înseși, având o virtute inerentă în propria sa natură, trăind prin sine. Regula juridică își ia valoarea din raportul pe care îl păstrează cu o autoritate efectiv constituită și diferită de ea.

Dacă moralitatea poate fi privită ca o totalitate a uzurilor și moravurilor în vigoare la societăți determinate, juridicul se definește prin raportul său la autoritatea suverană, la puterea căreia aparține caracterul politic și care s-a diferențiat de vechile valori sociale.

Nu orice ins ce se dezbracă este nud artistic. Nu corpul care pozează este important pentru geniul artistului[6]. Pentru aceasta, frumusețea și perfecțiunea nu sunt un criteriu; este nevoie de atitudine și talentul artistului de a pune în valoare trupul, așa cum nu oricine se dezbracă este obscen sau pornografic.

Granițele între nud și pornografie sunt atât de transparente și având în vedere și faptul că există, în mod indiscutabili, mai mulți consumatori de pornografie, confuzia (voit sau nu) abundă, începând cu presa și televiziunea și încheind cu arta grafică, fotografică și cinematografică.

Motivele pentru care au apărut hainele sunt diverse, pornind de la condițiile atmosferice și continuând cu dorința de a acoperi unele imperfecțiuni ale corpului (pudoarea). Cu sau chiar cu umor, oamenii se îmbrăcau pentru a nu râde unul de altul.

Hainele au apărut și din dorința sau nevoia, probabilă, de a impune diferențe, rang, avere sau statut[7].

Prin ea înseși, nuditatea nu denotă obscenitate[8], existând o distincție între nuditate propriu-zisă și senzualitatea implicată într-un act sexual. Corpul uman, așa cum se prezintă el, nu este vulgar, dar poate deveni în situația în care este folosit în scopul satisfacerii plăcerii carnale.

Renunțarea la piesele de vestimentație, în acele momente de relaxare (în intimitate) nu constituie un mod de trecere la animalitate, la primitivism. Mai degrabă echivalează cu o renunțare la conformismul impus de societate și dorința de întoarcere la origini, ca individ și specie[9].

Goliciunea nu echivalează cu nudism. Acesta din urmă poate constitui o formă de manifestare a sexualității (câtă vreme nu implică contact sexual), o declarație a siguranței în sine putând merge până acolo încât să fie asociată unei forme de trufie a frumuseții, fiind o dovadă a lipsei de inhibiții și complex de inferioritate.

Nudismul, fiind o formă de exprimare publică nu trebuie confundat cu naturismul, care presupune desfășurarea majorității activităților în postură nudă. Naturismul rămâne o utopie născută de mintea unor persoane prea încorsetate de rigorile societății globalizate și pasionată de conformism.

Conform moralei nudiste, la temelia vieții stă animalitatea, sexualitatea. Din aceasta, care în copilărie și la primitivi este totul, se ridică, dezvoltându-se mereu, sentimentele și cugetarea (linii ascendente care stăvilesc și micșorează treptat câmpul sexualității[10].

Pentru ca un corp lipsit de vestimentație să se prezinte ca o formă vizuală complexă, generatoare deseori de spectacol, este nevoie de mai multe componente: expresivitate, atitudine, proporții armonioase și mai ales măiestria artistului care materializează imaginea și emoția. Pentru a înțelege mesajul transmis de opera de artă trebuie să știi să o privești, întrucât a admira un obiect nu este un lucru facil, ci o artă în sine.

Abundența de nuduri în artă[11] nu se datorează doar faptului că nudurile sunt frumoase, ci și faptului că acest gen de artă atinge, mai difuz sau mai evident, cea mai sensibilă latură a naturii umane, cea a instinctului sexual (lucru care o face foarte cerută și apreciată de public); așadar foarte vandabilă.

Dragostea și senzualitatea sunt stări esențiale în societățile omenești. Nu doar că permit reproducerea, dar alcătuiesc și un indispensabil cod de comunicare cultural.

În esență, eroticul și pornografia[12] sunt incompatibile, cu toate că ambele încearcă să spună același lucru, dar din puncte de vedere diferite. Pornografia este o tehnică prezentată în anumite decoruri, mai mult sau mai puțin incitante sau excitante.

O simplă definiție a pornografiei ar fi orice material- imagine sau cuvânt, cu caracter sexual explicit. Totuși, sintagma caracter sexual explicit poate varia de la o persoană la alta, de la o cultură la alta. Ea funcționează ca o formulă prin care se identifică diverse caracteristici care au sau nu efecte, sau care aduc atingere anumite taboo-uri în diverse contexte și culturi.

Totuși, explicitatea sexuală nu este singura condiție ce trebuie avută în vedere la aprecierea unui material ca fiind sau nu pornografic, întrucât și cărțile de anatomie pot fi incluse în această categorie. Materialele pornografice mai pot fi considerate și materialele folosite, în principal, pentru a induce o stare de excitare sexuală consumatorului.

Indiferent de cum intenționăm să o definim, trebuie avut în vedere fiecare caz în parte, aplicând definiția adecvată acelor cazuri, deoarece fiecare din aceste definiții surprinde câte un aspect al pornografiei.

Motivul pentru care filmele pentru adulți sunt atât de vizionate nu constă doar în dorința de a admira frumusețea trupului uman lipsit de textile, ci în facilitatea pe care pornografia o oferă următoarelor avantaje: avantajează plăcerea morbidă de a vedea “cum o fac alții[13]; încurajează pasivitatea și comoditatea atât de dorită de contemporani; spre deosebire de persoanele din viața reală, actorii din astfel de filme sunt conformi cu fantasmele sexuale ale privitorului și nu în ultimul rând, pornografia nu vizează realitatea, ci iluzia – efectul său fiind acela de somnifer, mutând clientul într-un univers himeric și preafericit, în care sexul reușește să pună semnul egalității între voință și putere.

Filmul pornografic nu este altceva decât un joc al organelor genitale luate ca elemente ale unui mecanism, o transformare a obiectelor sexuale în piese Lego. El nu este obscen, ci abstract. Obscenitatea este dată nu de imaginea trupurilor sau de imaginea filmului în ansamblul său, ci de faptul că acele trupuri sunt înfățișate prea ostentativ[14].

Frumos sau nu, până la urmă și urâtul este o categorie estetică; moral sau nu, fiecare are fanteziile sale; util sau nu, fiecare la el acasă face ce dorește. Până la urmă filmul pornografic este o parte din realitate, consumul său fiind bazat pe dreptul de a-și exprima opinia, dreptul la viață personală, nici exprimarea opiniilor pornografice și nici consumul în mediul intim al pornografiei nu cauzează un rău semnificativ celorlalți dacă e să ne raportăm la acel rău ce se produce în caz de crimă sau violență psihică.

Drept urmare, singurul principiu în baza căruia puterea poate fi exercitată în mod justificat asupra oricărui membru al unei comunități, contra voinței sale, este atunci când se urmărește evitarea vătămării celorlalți[15]. Binele său, fie că este moral sau psihic, nu este suficient să justifice forța coercitivă.

Nu poate fi vorba de o cenzură a pornografiei atunci când se interzice expunerea acesteia în anumite locuri, dacă ar fi de natură să deranjeze pe ceilalți adulți neconsumatori de pornografie, însă atâta timp cât se stabilește, prin aceași normă, că astfel de materiale pot fi consumate în locații special amenajate.

Plăcerile imaginației sunt cele mai mari plăceri[16]; îmbrăcămintea femeiască a fost de când lumea și este, în principiu, un afrodiziac spunea Montaigne. Abuzul este consecința fatală a libertății.

Nu există nici un studiu real care să conducă la concluzia că pornografia este o cauză importantă a infracțiunilor ce privesc viața sexuală. Se poate reține, mai degrabă, că dorința de pornografie este un simptom, decât o cauză a devianței[17].


[1] Rene Hubert – Credința morală și norma juridică – Editura Cartea Românească, 1938 p. 7
[2] Durkheim
[3] Albert Bayet – Știința faptelor morale- Paris 1925, p. 58
[4] Adulterul – infracțiune prevăzută în codul penal, n-a făcut niciodată obiectul unui scandal public.
[5] Hubert – Credința morală și norma juridică – p. 35
[6] Pentru Rembrant, carnea era noroiul pe care lumina îl preschimbă în aur. Femeile sale goale, greoaie și prea puțin senzuale, erau un pretext pentru simfoniile sale cromatice de lumini și umbre – Bolea Georgeta – Etic, Erotic, Esoteric – p. 90.
[7] În antichitate, sclavii egiptenilor sau ai grecilor erau obligați să umble dezbrăcați.
[8] Semi-goliciunea nu trebuie numită vulgaritate atâta timp cât există o justificare obiectivă asupra acestei realități.
[9] Libertatea trăirilor nude la malul mării constituie o manifestare a nostalgiei Paradisului pierdut, a uterului matern abandonat prin naștere.
[10] D.V.BaroschiNudismul, p. 146
[11] Pudoarea aduce dragostei ajutorul imaginației, adică îi dă viață – Stendhal.
[12] Denumirea provine din limba greacă și înseamnă a scrie despre prostituție.
[13] Se încurajează voyerismul
[14] Pascal Bruckner și Alain Finkielkrant Noua dezordine amoroasă
[15] John Stuart Mill-On Liberty – 1859.
[16] Nudus agas, minus est infania turpis – Goliciunea este preferabilă hainei perfide
[17] Dworkin – 1993


Av. dr. Constantin Ordean

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership