« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Curtea de Apel Ploiești. Comisie de licitație incompletă. Anularea și reluarea procedurii
07.07.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Achiziții publice, Covid 19 Legal React, Drept civil, JURIDICE.ro, Jurisprudență Curți de Apel, Selected | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Curtea de Apel Ploiești a anulat procesul-verbal de licitație și a dispus reluarea procedurii, după ce a constatat că aceasta a fost inițial desfășurată fără participarea directă a tuturor membrilor comisiei de licitație, în perioada stării de alertă. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că Regulamentul de vânzare aprobat de creditori nu conține o derogare expresă de la regula participării tuturor membrilor comisiei de licitație, astfel că motivul existenței unor reguli de distanțare socială și siguranță medicală invocat de intimat nu este întemeiat. În speță, instanța a apreciat că lichidatorul judiciar ar fi avut la îndemână pârghii legale pentru organizarea licitației în mod corespunzător, respectiv ar fi putut convoca adunarea creditorilor pentru a completa în prealabil Regulamentul cu o astfel de derogare. (Decizia nr. 73 din 4 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă)

 
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD