Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul Uniunii Europene
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Dreptul Uniunii Europene Flux informații Monitorul Oficial al României

Camera Deputaţilor consideră oportună intensificarea eforturilor de combatere a urii sub toate formele sale

14 iunie 2024 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 552 din 13 iunie 2024 a fost publicată Hotărârea nr. 42/2024 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European și Consiliu – Ura nu își are locul aici: o Europă unită împotriva urii – JOIN (2023) 51.

Camera Deputaţilor:

1. susţine Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu referitoare la o Europă unită împotriva urii;

2. reaminteşte prevederile Tratatului privind Uniunea Europeană, conform cărora Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, valori comune statelor membre într-o societate caracterizată de pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi; aceste prevederi nu sunt un dat, ele trebuie susţinute şi apărate de către toţi şi în orice împrejurare;

3. subliniază că aspectele care fac din Europa o societate atât de diversă contribuie la forţa sa economică, la poziţia sa competitivă pe plan internaţional şi la rezilienţa sa pe multiple planuri; discursul bazat pe ură erodează acest fundament;

4. recomandă sprijinirea activităţilor cetăţenilor de cunoaştere a întregii game de comunităţi diferite ce formează societatea europeană şi a împărtăşirii valorilor cultural-artistice ale acestora;

5. recomandă promovarea valorii artistice şi sociale a lăcaşurilor de cult, pentru a intensifica sprijinul comunităţilor locale pentru prevenirea atacurilor violente asupra acestora;

6. subliniază că lupta împotriva discursului motivat de ură trebuie condusă în mod proporţional şi echilibrat, pentru a nu afecta libertatea de exprimare;

7. propune iniţierea de dezbateri la nivel european pentru a face cunoscută pe o scară cât mai largă Recomandarea Comisiei Europene referitoare la promovarea implicării şi a participării efective a cetăţenilor şi a organizaţiilor societăţii civile la procesele de elaborare a politicilor publice, precum şi pentru a stimula un răspuns extins al societăţii civile;

8. subliniază că violenţa online prilejuită de discursul motivat de ură, xenofobie şi rasism pe canale online, atât uman, cât şi prin sisteme automatizate, necesită studii suplimentare pentru a formula un răspuns normativ ferm adaptat tehnic, dar care să nu excedeze limitele a ceea ce este necesar;

9. recomandă intensificarea legăturilor culturale şi economice cu comunităţi şi mici afaceri din Africa şi Asia, pentru a stimula cunoaşterea şi respectul reciproc, precum şi pentru aprecierea legăturilor cu acestea, în vederea diminuării suspiciunilor nejustificate privind influenţa străină de ambele părţi;

10. consideră oportună intensificarea eforturilor de combatere a urii sub toate formele sale, prin consolidarea acţiunilor din cadrul politicilor europene privind securitatea şi apărarea, digitalizarea, educaţia, cultura şi sportul;

11. consideră că este necesară intensificarea acţiunilor în vederea identificării condiţiilor care favorizează folosirea discursului de incitare la ură.

Intrare în vigoare: 13 iunie 2024

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership  
 

© 2003-2024 JURIDICE.ro
Despre noi  Website map  Servicii  Contact
Privacy  Politica  Utilizare  Publicare  Parteneri