« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Logică, drept și societate. Diamantul de pe inel: Despre incompletitudinea Dreptului (obiectiv) și nevoia de drepturi (subiective) de Radu Rizoiu și Mircea Dumitru
13.07.2021 | Lucian BOJIN

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Lucian Bojin

Lucian Bojin

Articolul[1] semnat de profesorii Radu Rizoiu (Facultatea de Drept a Universității București) și Mircea Dumitru (Facultatea de Filozofie a Universității București) reprezintă o importantă contribuție în literatura juridică interdisciplinară din România. Reflecția teoretică asupra dreptului nu poate evita conexiunea cu filozofia, iar logica are o poziție privilegiată din acest punct de vedere din moment ce juriștilor le place să își prezinte meseria ca pe una dintre cele bazate pe logică (gândiți-vă doar de câte ori folosim în argumentările noastre cuvântul „logic”).

Pe cei care cărora logica li se pare o materie prea „aridă” (mărturisesc că mă simt în afinitate cu ei) îi sfătuiesc să nu evite articolul doar din această cauză. Este un text care se citește cu plăcere și relativă ușurință de către juriști. Dacă ne gândim că el este adresat atât specialiștilor în drept, cât și celor în logică, bănuiesc că cei din a doua categorie vor avea mai multe dificultăți în a înțelege termenii juridici decât ar avea juriștii în a manevra cele două-trei concepte de logică care sunt, de altfel, explicate de cei doi autori pe înțelesul neofiților.

Teza principală a articolului (cel puțin așa cum am înțeles-o eu) este aceea că pentru organizarea cognitivă a sistemului juridic logica modală (aceea care descrie relații între unități simple) este mai adecvată decât logica de ordin superior (aceea în care unitățile sunt complexe, fiind alcătuite din alte unități inidividuale care, la rândul lor, au relații între ele). Iar cea de-a doua teză este că, în orice caz, chiar și atunci când folosim logica modală, sistemul de drept rămâne incomplet, deși logica modală poate fi în anumite circumstanțe completă. Vi se pare complicat? Nu este. Articolul explică toate noțiunile de care are nevoie un jurist pentru a-l parcurge.

Și nu logica este ingredientul principal al textului. În lectura mea, cel puțin, Radu Rizoiu folosește jaloanele logicii (puse, probabil, de profesorul Mircea Dumitru) pentru a slaloma cu eleganță printre problemele fundamentale ale teoriei și filozofiei dreptului. De ce este dreptul incomplet indiferent de forma logică pe care i-o dăm? Cum gestionează relația dreptului cu izvoarele sale externe diferitele curente precum pozitivismul, realismul și iusnaturalismul? Care este/ar trebui să fie relația dintre dreptul privat și dreptul public? Care este rolul persoanelor juridice colective în arhitectura dreptului? Veți regăsi aceste întrebări și alte câteva, plus ipoteze de răspunsuri, într-un text dens dar plăcut, scris cu siguranța de sine a dubitativilor profesioniști, cei care sunt locomotivele oricărei comunități epistemice. Așa cum ne avertizează autorii, textul este doar o „deschidere”, adică vom mai putea citi episoade pasionante din această expediție de exploare.

TOP 3 CITATE

„Dacă percepem logica dreptului ca logica lui „trebuie” (a necesității normative), riscăm să punem pe primul plan dorința statului. Chiar și ideea de permisiune are în vedere tot rolul primordial al statului. Ar trebui să pornim de la logica îndreptățirii, adică de la autonomia individului, și să lăsăm statul în planul secund, doar ca garant al acestor îndreptățiri”.

„Există o diferență între modul în care se comportă indivizii între ei (sunt predispuși la cooperare, căci încrederea și altruismul, ca bază a eticii, sunt calități implicit umane) și cum se comportă comunitățile între ele (fiecare încearcă să-și impună supremația). În cadrul cetei ancestrale, membrii ei erau constrânși de „logica” propriei existențe biologice și sociale să coopereze pentru a supraviețui. Membrii acestei proto-comunități aveau ceea ce azi am numi „interese comune” sau convergente: să supraviețuiască și, eventual, să își extindă propria comunitate (familie). Pe de altă parte, atunci când se întâlneau cu o altă ceată de hominizi, interesele lor intrau în conflict, pentru că intrau în competiție pentru același resurse. Conflictul putea fi rezolvat în mod pașnic, ultimul venit plecând mai departe către un loc „neocupat”, sau violent, prin intimidare și chiar luptă. Iată deci că nu putem extrapola comportamentul individual pentru a intui comportamentul unei comunități de indivizi. Mulțimea, este un „animal” diferit de indivizii care o populează”.

„ [P]utem afirma că persoanele juridice sunt de două feluri: cele în care voința individuală predomină (e.g. SNC, SRL) și cele în care mecanismele instituționale predomină (e.g. SA listat, Stat, Biserică, instituții publice, partide politice). La cele din urmă nu mai putem vorbi despre o relație simplă între indivizi, ci de o nouă (supra)structură. La ele logica acționează altfel. Ar trebui ca drepturile naturale să fie recunoscute în mod diferențiat indivizilor (și eventual asocierilor individuale), pe de o parte, și grupurilor organizate instituțional, pe de altă parte”.

CE MI-A PLĂCUT

Mi-a plăcut, în primul rând, inițiativa ca atare. Curajul unui jurist care-și cunoaște bine domeniul, care își pune întrebări, și care, abandonând zona de confort, apelează la instrumente externe domeniului pentru a-și formula ipoteze de răspunsuri, sau poate doar pentru a-și construi unelte cu care să caute în viitor răspunsuri. În condițiile în care dreptul funcționează în practică printr-o agregare tehnicistă a unor idei „luate de-a gata”, progresul cunoașterii în drept este posibil doar cu astfel de inițiative.

Mi-a plăcut, apoi, formalizarea principalelor tipuri de raporturi din dreptul civil, pe model hohfeldian: obligație, îndatorire, drept (subiectiv), libertate și putere. Mi-a plăcut și discuția privind dificultatea translatării acestora în dreptul public. În special zonele „de graniță” dintre privat și public (dreptul achzițiilor publice, dreptul serviciilor publice, dreptul societar) „suferă” din punct de vedere teoretic tocmai datorită insuficientei explorări a combinațiilor de elemente de drept public și privat (intuiția mea este că se pot dezvolta tipologii conceptuale hibride pentru fiecare dintre aceste domenii, însă nu văd apropiat un astfel de moment).

În sfârșit, mi-a plăcut accentul pus pe diferența calitativă a colectivităților ca subiecte de drept și teza că această diferență teoretică este decisivă pentru felul în care se creează și funcționează un sistem de drept. La fel ca Radu Rizoiu, sunt și eu pasionat de studiul subiectelor juridice colective. Interesul meu a venit dinspre practică. După numeroase cazuri practice de societar și lecturi în domeniu, m-am pomenit punându-mi întrebarea (formulată acum în termeni hobbesieni, dar la început nu știam asta): „Cum se face că mai mulți sunt văzuți (de sistemul de drept) ca unul?”. Însă abordarea poate veni și din cealaltă direcție, dinspre sistemul de drept ca atare. „Care e rolul persoanelor colective pentru drept?” pare să se întrebe Radu Rizoiu. Și poate că răspunsul la una dintre întrebări îl va devoala și pe celălalt. Sau poate un răspuns greșit la una dintre ele va sugera un răspuns bun pentru cealaltă. Să ne amintim că, într-o epocă în care confruntarea dintre teoriile contractualiste și cele realiste ale persoanei juridice colective domina dezbaterea juridică (în încercarea de a răspunde la prima întrebare), Kelsen a ales să și-o pună pe a doua. Iar răspunsul său a propulsat persoana juridică colectivă în nucleul sistemului juridic. După Kelsen, persoana juridică colectivă este chiar prototipul ordinii juridice. Prin reglementarea relațiilor dintre unitățile sale individuale, ea realizează forma de bază a ordinii juridicii, reprodusă apoi la sisteme tot mai complexe.

CE NU MI-A PLĂCUT

E mult spus că nu mi-a plăcut, dar am sesizat o limită inerentă a abordării prin logică a descrierii sistemului juridic (cu siguranță este o limită asumată de autori). Dacă „nuca tare” a sistemului juridic sunt colectivitățile, atunci probabil că abordarea prin logică va fi capabilă doar de un progres limitat. „Descifrarea” colectivităților este mai la îndemână pentru abordări sociologice (pe care le prefer) sau chiar pentru abordări ideologice (pe care nu le simpatizez, dar nici nu le neg pertinența). De altfel, „culoarea” ideologică a textului (dominat de o concepție liberală asupra societății) este nu doar evidentă, dar și recunoscută deschis.

Dar ăsta este un risc asumat de la început de autori. Și asta este tot spre lauda lor. Să alegi un drum mai greu este un act de curaj.


[1] Disponibil aici.


Conf. av. dr. Lucian Bojin, VALENTIN & ASOCIAȚII

 
Secţiuni: Opinii, Proiecte legislative, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD