Noi reguli pentru operatorii din sectorul energiei electrice
13.07.2021 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 687 din 12 iulie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 84/2021 pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare a activității de mentenanță, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 96/2017.
Prezentul Ordin instituie următoarele două reguli:
– operatorii economici, titulari de licență acordată de ANRE din sectorul energiei electrice și termice, vor respecta și aplica prevederile Regulamentului nr. 96/2017 la asigurarea mentenanței structurilor, instalațiilor, sistemelor și componentelor acestora aflate în gestiunea acestora, inclusiv cele preluate în exploatare;
– operatorul de transport și de sistem și operatorii de distribuție concesionari din sectorul energiei electrice vor transmite la ANRE situația realizării programului anual de mentenanță (model în anexele nr. 3 și 4), în cel mult 15 zile de la data prevăzută pentru depunerea situațiilor financiare.
Intrare în vigoare: 12 iulie 2021