« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 

CCR – Sisif sau Zeus?
14.07.2021 | Elena SÂRGHI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Elena Sârghi

Elena Sârghi

Considerații generale

Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, fiind distinctă și independentă față de orice altă autoritate publică. Activitatea, organizarea și statutul judecătorilor de la Curtea Constituțională sunt reglementate în articolele 142-147 din Legea fundamentală[1], în Legea nr. 47/1992[2] și în Legea nr. 124 din 13 iulie 2000.[3] Astfel, art. 142 (alin. 1) din Constituție scoate la lumină rolul principal al acestei autorități: „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției.” Această sarcină onorabilă și, în același timp, extrem de dificilă, poate fi reformulată astfel: „CCR asigură conformitatea legii cu Constituția”, însă nu doar aceasta este atribuția acestui garant al constituționalității, întrucât în esență are o paletă largă de atribuții încă de la înființarea sa, iar prin revizuirea ce a avut loc în 2003 portofoliul i s-a îmbogățit cu altele.

Rolul CCR prezintă interes în analizarea întrebării dacă această autoritate este un Sisif[4], prin faptul că atribuțiile sale sunt, cu certitudine, extrem de dificile, dar mai mult în van, sau este un Zeus, atotputernicul, ce nu se supune nimănui, iar ceea ce decide are, în totalitate, obligativitate erga omnes.

Fără a ne îndepărta de la subiectul propus spre a fi analizat, vom face o mică paranteză abordând doctrina privind exigențele statului de drept, pentru a sublinia importanța acestei autorități din perspectiva doctrinei juridice. Ne îndreptăm atenția asupra lui Hans Kelsen, cel care în lucrarea „Doctrina pură a dreptului” a transmis că orice stat care are o constituție este stat de drept[5]. De aici avem două alternative: fie atacăm ideea, argumentând că și în totalitarism există constituție și asta nu conduce automat la un stat de drept sau putem să îi dăm dreptate, considerând că acele documente ce conțin doar cuvinte înșirate într-o anumită ordine, referindu-ne la constituțiile din comunism, sunt pseudo-constituții[6]. De asemenea, reputatul jurist german Reinhold Zippelius[7] a încercat să enumere principiile statului de drept, iar printre acestea se numără: organizarea autorităților pe baza principiului separației puterilor, garantarea supremației legii în ordinea juridică internă și asigurarea supremației constituției, obiectiv ce poate fi atins în primul rând prin contencios constituțional, și începe să se cristalizeze rolul CCR în acestă anevoioasă sarcină de a clădi și, bineînțeles menține statul de drept. Totodată, juristul și filosoful italian Noberto Bobbino[8], își susține opinia ce întărește și mai tare puterea curții, și aceea că noțiunea de stat de drept trebuie extinsă de la constituție la existența, pe lângă acesta, a unor mecanisme de control de care dispunea statul, reglementate de norme generale şi care funcţionează în limitele fixate de acestea. Prin concepția aceasta, conceptul de stat de drept se echivalează cu internalizarea normelor şi valorilor constituţionale, ce au fost dobândite în urma unor etape de înţelegere şi aplicare a dispoziţiilor constituţionale propriu-zise[9]. Așadar, unde există stat de drept trebuie să existe un gardian[10] care să se asigure că toți se supun dispozițiilor cuprinse în legea fundamentală și orice act sau fapt ce contravine supremației legii fundamentale, așa cum îi spunea Jean Bodin, în loc de „Constituție”, să fie lipsit de îndată de efecte și să fie considerat neconstituțional.

Controlul constituțional înainte de a exista CCR

Controlul de constituționalitate este una dintre atribuțiile ce o ridică, în prezent, pe CCR la rangul de autoritate supremă și independentă, însă istoria acestui proces de verificare a conformității întregului sistem juridic cu legea fundamentală ne arată că România a oferit această prerogativă și altor instanțe judecătorești, în cadrul controlului jurisdicțional.

În prima variantă de control jurisdicțional, protagonistele erau instanțele ordinare din România, mărturie stă „Procesul tramvaielor” din 1912, în care Tribunalul Ilfov a apreciat neconstituționalitatea legii de interpretare din 1911, ce ar aduce „o flagrantă violare a art. 19 din Constituție[11]”, iar Curtea de Casație nu a făcut decât să confirme soluția Tribunalului: „Că, precum în caz de contrarietate între două legi ordinare, este în drept și dator (judecătorul) să le interpreteze și să hotărască, care dintre ele are să fie aplicată, tot așa este dator să urmeze și în cazul, când una dintre aceste legi este Constituțiunea; Considerând că în aceste limite nu se poate tăgădui puterei judecătorești dreptul de a verifica constituționalitatea unei legi”.

De asemenea, dacă în cazul primei Constituții controlul de constituționalitate nu era consacrat expres, ci doar realizat de instanțele judecătorești ordinare, așa cum am oferit exemplul de mai sus, începând cu Constituției României Mari, această prerogativă este prevăzută expres în legea fundamentală și rezervată Cuții de Casație, în articolul 103 (1)[12], așadar este ușor de observat că atribuțiile Curții Constituționale, neexistente la acea dată, erau distribuite unei alte autorității unice, însă ea făcând parte din puterea judecătorească, pe când CCR nu face parte din nicio putere din cele trei, tocmai pentru a fi imparțială, obiectivă și independentă.

Observăm că această atribuție de verificare a controlului constituțional este menținută și în Constituția din 1938, ca aparținând ÎCCJ, în articolul 75[13], iar hotărârea, la fel ca și în 1923, are efect doar inter partes, spre deosebire de hotărârea CCR din prezent ce are efect erga omnes.

În cadrul Constituțiilor comuniste (1948, 1952, 1965) controlul constituțional a fost exclus.

În a doua variantă de control constituțional, cea a instanțelor speciale, intervine Curtea Constituțională a României, abia înființată prin Constituția din 1991. Aceasta ilustrează criteriile prevăzute de Georg Jellinek[14], cel căruia i se datorează ideea de a oferi controlul constituțional unei instanțe distincte (Verfassungsgerichtshof), dar acoperă și concepțiile lui Hans Kelsen care considera că această instanță va declara neconstituționalitatea, fără a putea înlocui anumite dispoziții ale respectivei legi cu altele noi, ce subliniază rolul de „legiuitor negativ”. Ce îi oferă unicitate acestei instituții este posibilitatea de a fi sesizată atât anterior intrării în vigoare, cât și ulterior, dar și modul de sesizare, întrucât acesteia i se poate aduce la cunoștință legi sau proiecte de legi atât pe cale de acțiune, prin sesizarea anumitor demnitari, a cetățenilor, cât și din oficiu.

Atribuțiile Cuții Constituționale în perioada 1991-2003

În România postcomunistă, cea a cărui sistem politic a fost numit „slab” (Giovanni Sartori[15]) și „atenuat” (Antonie Iorgovan)[16], ia naștere o autoritate unică, un gardian al supremației Constituției pentru a ridica pe un piedestal legea fundamentală, ce reprezintă o garanție a statului de drept.

Atribuțiile ce i-au revenit au fost prevăzute în Constituție și în Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR.

1. Controlul de constituționalitate

Din dispozițiile constituționale reies următoarele acte ce intră sub controlul de constituționalitate: legile adoptate de Parlament, inițiativele de revizuire a Constituției, regulamentele Parlamentului, ordonanțele Guvernului și inițiativele populare.

Legile puteau fi supuse unui control constituțional ori prealabil (a priori), cât și posterior (a posteriori). A priori privea legile adoptate de Parlament, dar nepromulgate de șeful statului. A posteriori avea în vedere legile deja intrate în vigoare, pe cale excepției de neconstituționalitate. Cele două vor fi analizate în detaliu în următoarele secțiuni.

Inițiativele de revizuire a Constituției trebuie verificare în sensul respectării art. 146 și 148. Aceasta este o altă sarcină a Curții Constituționale. E demn de menționat că doar în cadrul acestei atribuții CCR se poate sesiza din oficiu.   În ceea ce privește procedura în acestă activitate, este important de reținut că proiectul legii de revizuire a Constituției trebuie depus la Parlament (una din Camere). Aceasta se poate realiza numai dacă proiectul este însoțit de o decizie a CCR. Așadar, înainte de sesizarea Parlamentului, proiectul se depune la CCR , care era obligată, potrivit legii fundamentale din 1991, nerevizuită, ca în termen de 60 de zile să se pronunțe, însă în prezent termenul este de 10 zile.  Actul emis este o decizie ce va fi comunicată celor care au inițiat proiectul, Parlamentului și va fi publicată în Monitorul Oficial. Totodată, decizia nu poate depăși forța juridică a unui aviz în procedura de modificare a legii fundamentale.

Regulamentele Parlamentului sunt, de asemenea, supuse controlului (a posteriori) de constituționalitate. Acesta se poate efectua numai la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar de minim 25 de senatori sau 50 de deputați. Din perspectiva procedurii, putem reține că dacă sesizarea provine de la parlamentari, CCR trebuie să aducă la cunoștință în  24 de ore de la înregistrare, președinților celor două Camere, iar comunicarea trebuie să conțină și o informație privind data când vor avea loc dezbaterile, pentru ca aceștia să poată anterior să-și trimită punctele de vedere asupra cauzei asupra căreia se va lua o decizie de constituționalitate sau neconstituționalitate..O regulă comună de procedură prevede că dezbaterile au loc în plen, iar deliberările sunt secrete. Decizia va fi luată cu majoritatea judecătorilor, fiind suficient ca doar 5 judecători din 9 să fie de acord. De asemenea, se pot formula opinii separate, așa cum jurisprudența CCR ne-a obișnuit de-a lungul timpului. Decizia se comunică și Camerei al cărei regulament a făcut obiectul cauzei și se publică în Monitorul Oficial. Dacă înainte de revizuire putea exista situația în care un regulament rămânea neconstituțional și în vigoare, deoarece art. 145 (1) din Constituție nu prevedea decât soluția reexaminărilor, nu însă și pe aceea a înlăturării obiecției de neconstituționalitate, în prezent, potrivit art. 147(1) [17], dacă regulamentul a fost declarat neconstituțional, el va fi suspendat de drept până la reexaminare, iar în situația în care Parlamentul nu și-a îndeplinit obligația în 45 de zile, regulamentul își va pierde efectele juridice.

Ordonanțele Guvernului reprezintă altă categorie de acte normative ce sunt supuse controlului posterior de neconstituționalitate. Sunt incidente efectele deciziei a posteriori.

Inițiativele legislative cetățenești sunt ultimele acte supuse controlului de constituționalitate, potrivit versiunii inițiale a legii fundamentale. Așadar, dacă înainte de 2003, inițiativa trebuia să provină de la cel puțin 250.000 de cetățeni cu drept de vot, în prezent, așa cum e binecunoscut, numărul a scăzut la 100.000. Procedura a prezentat modificări majore. Hotărârea CCR se adoptă în plen, cu votul majorității judecătorilor, iar efectele rămân șa rangul de aviz. Ca detaliu, această prerogativă e denumită de unii autori. „inițiativă legislativă populară”, deși legiuitorul constituțional, a făcut o confuzie, precizând termenul de „cetățeni” în cadrul legii[18], întrucât nu reprezintă un drept exclusiv al cetățenilor, ci al poporului, în întregimea lui, ce cuprinde atât cetățeni străini, cât și apatrizi.

2. Atribuția de veghere

În cadrul acestei atribuții, avem în vedere procedurile de alegere a Președintelui și pentru organizarea și desfășurarea referendumului. În privința primei menționate, Curtea trebuie să rezolve eventualele contestații împotriva soluțiilor date de către birourile electorale de circumscripție, așadar putem face o asemănare între CCR și o instituție de apel pentru a ataca soluția oferită de o instituție de fond, anume birourile electorale de circumscripție.De asemenea, Curtea se mai ocupă și cu procesele verbale privind rezultatele alegerilor și documentația respectivă și, totodată, aceasta într-un final, va valida sau va anula aceste alegeri. În urma celor precizate mai sus, Curtea va publica rezultatul în presă, dar  și în Monitorul Oficial, va trimite un exemplar Parlamentului pentru depunerea jurământului ce va fi susținut de șeful statului, la preluarea mandatului, act solemn ce își produce efecte ex-nunc. De această dată, actul emis este o hotărâre, iar ca o deosebire între hotărârea rezultată în urma acestei atribuții și alte hotărâri (mă refer la constatarea împrejurărilor ce justifică interimatul, atribuția ce privește referendumul, analizată mai jos, și, nu în ultimul rând,  rolul de a verifica îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative cetățenești) putem avea în vedere faptul că prima hotărâre menționată poate anula alegerile prezidențiale, de care depinde soarta unui stat, așadar nu putem ignora forța juridică a acestui act.

Atribuția de a veghea la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurării referendumului și de a confirma rezultatele se încadrează, încă din 1991, în prerogativele CCR. Curtea trebuie să verifice dacă s-au respectat procedurile referendare și să se pronunțe printr-o hotărâre ce va fi luată cu votul majorității judecătorilor, exact ca în cazul celorlalte atribuții, doar că în privința acesteia, hotărârea CCR are forța juridică a unui aviz.

3. Atribuții de constatare

În ceea ce privește constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte, CCR va fi sesizată de autorități diferite în funcție de situația concretă care reclamă această măsură. Astfel, în caz de vacanță a funcției, ce, după cum știm, se referă la  demisie, la demitere din funcție, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces. CCR este sesizată de către președintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau a președintelui interimar, ce, potrivit Constituției, poate fi, în ordine, președintele Senatului sau președintele Camerei Deputaților. Dacă Președintele a fost suspendat din funcție, situație incidentă în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședința comuna, cererea se face de către președintele care a condus lucrările ședinței comune a celor Două Camere, în baza hotărârii adoptate în ședința comună. Nu în ultimul rând, dacă ne aflăm în ipostaza unei imposibilități temporare de exercitare a funcției, cererea este realizată de către  Președinte sau de președintele uneia dintre Camere. Bineînțeles, vor fi anexate dovezile necesare pentru a susține cerere. Hotărârea va fi comunicată Parlamentului și Guvernului, însă  hotărârea nu poate depăși efectele juridice ale unui aviz, având mai mult un rol consultativ.

4. Atribuții de rezolvare a contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid polic

Prin această atribuție, CCR va constata dacă partidul respectiv militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României. Procedural, sesizarea e făcută de către președintele unei Camere, iar președintele CCR va desemna un judecător raportor care va informa partidul respectiv, pentru a-și pregăti apărarea. Decizia nu este supusă niciuneia dintre căile de atac, fiind publicată în Monitorul Oficial, așadar se observă superioritatea autorității. Dacă se admite neconstituționalitatea respectivul partid, soarta partidului va fi radierea din evidența partidelor politice, după ce această decizie va fi comunicată Tribunalului București, acolo unde a luat ființă, existând o simetrie de formă.

5. Atribuții de avizare

Există o singură atribuție în legătură cu avizarea, și anume aceea a propunerii de suspendare în funcție a Președintelui României. Rolul CCR este de a aprecia dacă fapta Președintelui este atât de gravă pentru a justifica această măsură. Sesizarea este realizată de către președintele care a condus ședința comună a celor două Camere, ce, totodată, va trimite, în copie, propunerea de suspendare și dovezile. Regăsim o altă deosebire între variantele expuse de legea fundamentală, inițială și cea revizuită, în privința acestei prerogative, întrucât înainte de 2003, președintele CCR desemna trei judecători raportori pentru a se ocupa cu investigarea, pe când în prezent, e desemnat doar unul, așa ca și în cazul celorlalte atribuții. Ceea ce nu s-a modificat, în schimb, este tipul de act, și anume avizul. Așadar, aceasta este singura situație în care Curtea poate emite avize.

Atribuțiile Curții Constituționale a României după revizuirea din 2003

Prin revizuirea legii fundamentale, atribuțiile CCR se extind prin atribuirea a încă două prerogative, și anume controlul constituțional al tratatelor sau al altor acorduri internaționale și soluționarea conflictelor de natură constituțională dintre autoritățile publice.

6. Tratatele și acordurile internaționale

Întrucât înainte de ratificarea tratatelor sau acordurilor, acestea trebuie să fie verificate pentru a se aprecia conformitatea acestora din urmă cu legea fundamentală, a fost nevoie ca o autoritate să constate această uniformitate, așadar legiuitorul constituțional s-a gândit foarte rațional și practic la conferirea acestei prerogative CCR, întrucât cine altcineva are ca rol asigurarea supremației constituției decât Curtea Constituțională? Privind procedura, foarte succint menționează art. 146 b) că CCR nu se poate autosesiza, existând autori ai sesizării expres prevăzuți. Aceștia sunt: unul dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau un număr de cel puţin 25 de senatori. Efectele deciziei suscită interes pentru aprecierea supremației CCR, întrucât în cazul în care a fost constatată constituţionalitatea tratatului sau a acordului internaţional, acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, iar dacă tratatul sau acordul este neconstituțional, nu se va putea trece la ratificatre.

7. Soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice

Între autoritățile statului pot apărea divergențe, iar pentru a nu exista situația în care circuitul politic să fie blocat din pricina acestui inconvenient, a fost nevoie ca legiuitorul constituțional să consacre rolul Curții Constituționale de a rezolva aceste conflicte. Trebuie precizat că nu se poate face sesizarea privind orice conflict, ci doar cel juridic de natură constituțională, întrucât celelalte pot fi rezolvate de instanță. De asemenea, trebuie făcută o distincție clară între tipurile de conflicte, și anume cele pozitive și cele negative. Primele menționate intervin când mai multe autorități își arogă aceleași puteri, iar în această circumstanță, Curtea oferă respectiva putere autorității căreia i-a fost conferită potrivit Constituției, așadar la baza conflictului exista o dificultate de interpretare a legii fundamentale, ce a fost soluționată de CCR.

Celălalt tip de conflict este negativ, în sensul că autoritățile își declină puterea sau, la fel de grav, refuză să își îndeplinească obligațiile. Intervine, de asemenea, Curtea Constituțională, ce va emite o decizie care este definitivă şi se comunică autorului sesizării, precum şi părţilor aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

8. Controlul de constituționalitate al hotărârilor Parlamentului

De asemenea, un alt act al Parlamentului ce este supus controlului de constituționalitate este hotărârea. Acest tip de control s-a cristalizat prin modificarea din 2010 a Legii nr. 47/1992 de organizarea și funcționarea CCR[19]. Aceste hotărâri privesc atât cele ale plenului Camerei Deputaților, cât și a hotărârilor plenului Senatului și a plenului celor două Camere reunite. Actul emis de CCR este o decizie, iar, ca și în cazul controlului de constituționalitate a posteriori, actul normativ va fi suspendat de drept și va interveni obligativitatea pentru Camera ce a emis actul sau Parlamentul de a reexamina în cele 45 de zile de la comunicare.

Controlul prealabil de constituționalitate și excepția de neconstituționalitate

Deși aceste proceduri au existat încă de la înființarea CCR, am apreciat că, prin importanța majoră ce o prezintă aceste forme de control, să le detaliez la final, tocmai pentru a încorona acestă operă grandioasă ce stă la baza Curții Constituționale. Așadar, fără a intra prea mult în detalii privind procedura, întrucât nu aceasta este tema articolului, voi urmări să subliniez importanța acestor proceduri asupra întregului sistem juridic.

Controlul prealabil de constituționalitate sau controlul a priori este un control abstract și pe cale de acțiune întrucât avem în vedere o lege organică sau ordinară înainte de a fi promulgată. Întrucât legea, odată ce este intrată în vigoare, se aplică și poate fi atacată doar pe cale de excepție, în cazul în care actorii sesizării a priori au omis acestă neconformitate a legii cu constituția, aceștia nu mai pot după ce acesta intră în vigoare să atace actul. Excepție face Avocatul Poporului care poate atât pe cale de acțiune, cât și excepție (adresă) să sesizeze CCR. Preşedintelui României, a unuia din preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau a unui număr de cel puţin 25 de senatori sunt persoanele prevăzute expres de legea fundamentală ca putând fi autori ai sesizării a priori. Dacă CCR hotărăște neconstituțională legea ce urma să fie promulgată, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Decizia pronunţată de către Curte se comunică în mod obligatoriu Preşedintelui României pentru a se evita promulgarea unei legi declarate neconstituţionale, iar în cazul în care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, pentru ca Preşedintele să poată promulga legea în termen de 10 zile de la data la care i-a fost comunicată decizia Curţii. În consecință, se poate observa rolul CCR în a dirija viitoarea lege. Totul depinde de ceea ce stabilește acestă autoritate, cu condiția ca să fie sesizată, întrucât nu se poate autosesiza decât în privința inițiativei de revizuire a legii fundamentale.

Odată ce intră în vigoare, legea nu poate fi atacată decât pe calea excepției, controlul a posteriori, ce este un control defensiv, indirect și concret, ce are ca și autori ai sesizării: părţile unui litigiu, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial, de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă sau de Avocatul Poporului, direct. Acest control poate avea ca obiect și ordonanțele, pe lângă legi, reliefându-se deja o diferență între cele două controale, și anume că a priori poate viza doar legi. Privind a posteriori este foarte important de reținut că au și aici atribuții autoritățile statului (Parlamentul, Guvernul, Avocatul Poporului) prin trimiterea punctelor de vedere și prin încunoștiințarea acestora prin trimiterea legii declarate neconstituționale. Așadar, Potrivit art. 147 alin. (1) lit. c) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. În consecință, coroborând importanța CCR prin dispozițiile privind efectul deciziei de neconstituționalitate devine clar ca lumina zilei că acest actor, despre care întregul eseu este, poate fi considerat, metaforic, o piedică de la o căruță, întrucât, oricât de puternic ar fi calul, ce prin metaforă este Parlamentul, unica putere legiuitoare a țării, și oricât de tare ar trage pentru a mișca acea căruță, considerând că mijlocul de transport este legea, adică căruța, ea nu poate fi deplasată, continuând să fie în vigoare și să își producă efecte, cât timp piedica (decizia CCR) este împotriva acesteia.

Concluzii

Coroborând cele afirmate mai sus și având în vedere întrebarea adresată în introducere, nu putem asemăna CCR cu Sisif, întrucât această autoritate nu face periodic aceeași funcție, aceea de a primi excepții de neconstituționalitate, și ba mai mult, acțiunile sale nu sunt acaparate de redundanță, deoarece prin acestea asigura indirect o ordine de drept și, în final, consolidează statul de drept. Totodată, Curtea nu poate fi comparată nici cu Zeus, zeul atotputeric din mitologia greacă, întrucât nu în toate atribuțiile sale, această autoritate emite acte ce sunt obligatorii, existând situații în care actele sale prezintă mai mult un rol consultativ, așa cum este situația avizului pentru suspendarea din funcție a Președintelui, ba chiar și în caz de decizii sau hotărâri, cu referire la inițiativa de revizuire a Constituției ce are puterea unui aviz sau verificarea îndeplinirii condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative cetățenești. Deoarece nu există un stăpân a cărei voință să reprezinte doar o recomandare, ce ar putea fi sau nu luată în considerare, nu am putea trage concluzia că CCR este, metaforic, Zeus, însă, prin forța unor acte, cum ar fi deciziile privind controlul de constituționalitate, și prin unicitatea sa în planul organelor statului, putem afirma că această autoritate este chiar la mijlocul drumului dintre Sisif și Zeus, întrucât nu există nici supunere sau vulnerabilitate, dar nici obligativitate în totalitate. Așa cum ne-a fost relatată mitologia, un zeu era puternic, în sensul că omenirea îi oferea ofrande și respect, așa cum noi oferim un loc special CCR, independență și protecție împotriva arestărilor abuzive, ce ar zgudui ordinea din cadrul statului de drept. De asemenea, un zeu, prin înțelepciunea sa, oferea sancțiunile pe care le considera adecvate situației concrete, așa cum Curtea Constituțională hotărăște cu majoritate pentru fiecare control constituțional sau pentru fiecare inițiativă legislativă.

Dincolo de această comparație, trebuie avută în vedere importanța Curții Constituționale, însă aprecierea trebuie realizată călătorind pe axa timpului, pentru că dacă în prezent se poate spune că rolul său este neînsemnat, în trecut, așa cum am subliniat în secțiunile anterioare, atribuțiile sale erau distribuite fie unei instanțe ordinare, fie Înaltei Curți, fie, mai grav, nu erau exercitate de nimeni.


[1] Titlul V din Constituția din 1991, revizuită în 2003.
[2] Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
[3] Legea privind structura personalului CCR.
[4] Mitul lui Sisif, Albert Camus
[5] H. Kelsen, Doctrina pură a dreptului, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 367-368, apud C. Preda, Introducere în ştiinţa politică, Editura Polirom, laşi, 2010, p. 76
[6] M. Bălan. Drept Constituțional și instituții politice. Hamangiu. 2015.
[7] TH. MAUNZ
[8] N. Bobbio, Liberalism şi democraţie, Editura Nemira, Bucureşti, 2007, p. 35, apud C. Preda, op. cit., p. 73
[9] V.A. Costea. Rolul Curţii Constituţionale în definirea regimului politic românesc postcomunist. 2019.
[10] terminologie preluată din ordinea juridică a UE, Comisia îndeplinește această funcție (gardian al tratatelor).
[11] Art. 19 Constituția din 1866 :„ Proprietatea de orice natura, precum şi tote creanţele asupra Statului, sînt sacre şi neviolabile. Nimeni nu poate fi espropriat de cat pentru causa de utilitate publică legalmentate, constatată, şi după o dreapta şi prealabilă despăgubire. Prin causa de utilitate publică urmează a se înţelege numai comunicatiunea şi salubritatea publică, precum şi lucrările de aperarea terei. Legile esistente privitore la alinierea şi lărgirea stradelor de prin comune, precum şi la malurile apelor ce curg prin sau pe lenga ele remen în vigore. Legi speciale vor regula procedura şi modul expropriatiunei. Libera şi neimpedicata întrebuinţare a rîurilor navigabile şi flotabile, a soselelor şi altor cai de comunicare este de domeniul public.
[12] Art. 103 (1) „ Numai Curtea de casaţie în secţiuni-unite are dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi a declara inaplicabile pe acelea cari sînt contrarii Constitutiunii. Judecata asupra inconstitutionalitatii legilor se margineste numai la cazul judecat.
Curtea de casaţie se va rosti ca şi în trecut asupra conflictelor de atributiuni.
Dreptul de recurs în casare este de ordin constituţional.”
[13] Menține aceeași formulare ca cea din 1923.
[14] G. Jellinek, Ein Verfassungsgerichtshof fur Osterreich, Holder, Wien, 1885.
[15] Discursul ţinut la primirea titlului de doctor honoris causa al Universităţii Bucureşti, la data de 20 iunie 2001
[16] A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Introducere. Organizarea administrativă. Funcţia publică, Editura AII Beck, Bucureşti, 2005, p. 295-296, apud B. Dima, op. cit., p. 171-172
[17]„ Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.‘‘
[18] Art. 146, (j)
[19] Adăugare art. 27 alin (1).


Elena Sârghi
Studentă – Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

 
Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD