« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

CJUE. C-152/20 și C-218/20, Gruber Logistics și Sindicatul Lucrătorilor în Transporturi. Legea aleasă de părți. Lucrători care își desfășoară activitatea în mai multe state membre. Salariu minim. Prof. univ. dr. Camelia Toader, membru în completul de judecată
15.07.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Prof. univ. dr. Camelia Toader, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost membru al completului de judecată.

Cererile de decizie preliminară au fost introduse de către Tribunalul Mureș în cadrul unor litigii între șoferi de camion români, pe de o parte, și angajatorii lor, societăți comerciale cu sediul în România, pe de altă parte, în legătură cu valoarea remunerației lor.

Litigiul principal din cauza C-152/20 privește remunerarea a doi șoferi de camion români, DG și EH, care erau angajați de societatea SC Gruber Logistics SRL. Contractele individuale de muncă ale acestora, încheiate atât în limba română, cât și în limba italiană, prevedeau că clauzele cuprinse în aceste contracte se completau cu dispozițiile Legii nr. 53/2003. În plus, contractele menționate prevedeau că litigiile referitoare la acesta sunt soluționate de instanța competentă ratione materiae și ratione loci. În ceea ce privește locul de muncă, contractele prevedeau că „[a]ctivitatea se desfăș[ura] la (secție/atelier/birou/serviciu) Serviciul auto din cadrul sediului social/punct de lucru/alt loc de muncă organizat, din municipiul Oradea [(România)] și conform delegației/detașării la sediile sau punctele de lucru ale clienților, furnizorilor actuali și viitori, la toate adresele din țară și străinătate unde va fi solicitat, inclusiv vehiculul pe care îl utiliz[a] în exercitarea atribuțiilor sale sau orice alt loc unde salariatul desfăș[ura] activități de transport”.

DG și EH au chemat în judecată SC Gruber Logistics în fața Tribunalului Mureș pentru obligarea acestei societăți la plata diferenței dintre salariile efectiv încasate și salariile minime care, în opinia lor, li s-ar fi cuvenit potrivit legislației italiene privind salariul minim în sectorul transportului rutier, acest salariu fiind stabilit prin contractul colectiv de muncă din sectorul transporturilor în Italia.

Litigiul principal din cauza C 218/20 privește legea aplicabilă remunerării unui șofer de camion român, DT, angajat de societatea română SC Samidani Trans SRL. DT și-ar fi desfășurat activitatea exclusiv în Germania. Iar contractul său individual de muncă conținea o clauză care prevedea că stipulațiile acestui contract se completau cu dispozițiile Legii nr. 53/2003. În plus, acesta conținea o clauză care preciza că litigiile referitoare la contractul de muncă menționat trebuiau soluționate de instanța competentă ratione materiae și ratione loci. Același contract de muncă nu menționa în mod explicit locul unde lucrătorul trebuia să își desfășoare activitatea.

Print-o acțiune introdusă la instanța de trimitere, Sindicatul Lucrătorilor din Transporturi (România), un sindicat al cărui membru este DT, a solicitat în numele și pe seama lui DT ca SC Samidani Trans să fie obligată la plata către DT a diferenței dintre salariile pe care le-a primit efectiv și salariul minim la care ar fi avut dreptul în temeiul dreptului german referitor la salariul minim. În plus, acest sindicat susține că DT are dreptul la plata salariilor pentru lunile „a treisprezecea” și „a paisprezecea”, prevăzute de dreptul german.

În hotărârea de astăzi, Curtea a statuat:

1) Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) trebuie interpretat în sensul că, atunci când legea care reglementează contractul individual de muncă a fost aleasă de părțile la acest contract, iar aceasta este diferită de cea aplicabilă în temeiul alineatului (2), (3) sau (4) al acestui articol, este necesar să se excludă aplicarea acesteia din urmă, cu excepția „dispozițiilor de la care nu se poate deroga prin convenție” în virtutea acesteia, în sensul articolului 8 alineatul (1) din regulamentul menționat, sub incidența cărora pot intra, în principiu, normele referitoare la salariul minim.

2) Articolul 8 din Regulamentul nr. 593/2008 trebuie interpretat în sensul că:

– pe de o parte, părțile la un contract individual de muncă sunt considerate libere să aleagă legea aplicabilă acestui contract chiar și atunci când prevederile contractuale sunt completate de dreptul național al muncii în temeiul unei dispoziții naționale, cu condiția ca dispoziția națională în cauză să nu oblige părțile să aleagă legea națională ca lege aplicabilă contractului, și

– pe de altă parte, părțile la un contract individual de muncă sunt considerate, în principiu, libere să aleagă legea aplicabilă acestui contract, chiar dacă clauza contractuală referitoare la această alegere este redactată de angajator, lucrătorul limitându-se să o accepte.

:: Hotărârea

 
Secţiuni: CJUE, Dreptul muncii, Dreptul Uniunii Europene, Jurisprudență, Selected, Transporturi | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD