« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

Comisia Europeană solicită României să transpună corect Directiva UE privind detașarea lucrătorilor
16.07.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Joi, 15 iulie 2021, Comisia Europeană a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unor scrisori de punere în întârziere României, Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Estoniei, Irlandei, Greciei, Franței, Croației, Italiei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Ungariei, Maltei, Țărilor de Jos, Austriei, Poloniei, Sloveniei, Slovaciei și Finlandei pentru nealinierea mai multor dispoziții naționale la Directiva privind asigurarea respectării aplicării directivei privind detașarea lucrătorilor (2014/67/UE), potrivit unui comunicat.

Directiva privind asigurarea respectării aplicării urmărește să consolideze aplicarea practică a normelor privind detașarea lucrătorilor prin abordarea aspectelor legate de combaterea fraudei și a eludării normelor, de accesul la informații și de cooperarea administrativă dintre statele membre ale UE. În special, directiva privind asigurarea respectării aplicării definește cerințele administrative și măsurile de control pe care statele membre le pot impune pentru a monitoriza respectarea normelor privind detașarea lucrătorilor; apără drepturile lucrătorilor detașați și îi protejează împotriva represaliilor (tratament nefavorabil din partea angajatorului în cazul în care aceștia inițiază proceduri judiciare sau administrative împotriva angajatorului dacă drepturile lor nu sunt respectate); se asigură că drepturile lucrătorilor detașați în situații de subcontractare sunt protejate; asigură aplicarea și colectarea eficace a sancțiunilor administrative și a amenzilor în toate statele membre ale UE; obligă statele membre să instituie sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

Comisia poartă un dialog cu cele 24 de state membre ale UE care nu au transpus corect unele sau toate dispozițiile directivei. Comisia intenționează să se asigure că normele în vigoare vor permite ca detașarea lucrătorilor să continue în cadrul pieței unice fără obstacole inutile pentru angajatori, asigurându-se în același timp drepturile lucrătorilor detașați.

Statele membre au la dispoziție două luni pentru a lua măsurile necesare; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită avize motivate.

 
Secţiuni: Dreptul muncii, Dreptul Uniunii Europene | Toate secţiunile
Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD