« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

„APĂR APA” – Campanie națională de testare a apei din fântâni pentru determinarea nivelului de nitrați
16.07.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Miercuri, 14 iulie 2021, Caravana „APĂR APA” a demarat într-un traseu național, care vizează testarea apei din fântâni pentru determinarea nivelului de nitrați din 6.000 de gospodării de pe tot cuprinsul țării, potrivit unui comunicat.

Până la sfârșitul anului vor fi vizitate 200 de UAT-uri, unde se va testa demonstrativ apa provenită din surse necentralizate (fântâni, puțuri etc.) și consumată în gospodării, pentru a stabili dacă valoarea concentrației de nitrați se află în limitele potabilității.

Cu prilejul demonstrațiilor legate de testarea apei, vor fi anunțate concursuri cu premii pentru elevi și pentru fermieri, pe teme privind problematica poluării apei cu nitrați și, respectiv, cunoașterea bunelor practici agricole.

Acțiunea este organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”.

Vasile Panaite, secretar de stat în cadrul MMAP: „Poluarea apei cu nitrați din surse agricole este o amenințare continuă la adresa sănătății umane. Provoacă intoxicații grave sugarilor și copiilor de vârste mici și afecțiuni periculoase adulților expuși la consumul îndelungat al apei cu nitrați în exces. Lipsa de informare, faptul că nitrații nu au gust, și nici miros, coroborate cu faptul că populația nu are obiceiul de a face analiza apei din fântânile de unde se aprovizionează, conduce la consumul pe scară largă a apei cu exces de nitrați, în zonele în care pânza freatică a fost expusă la poluare. O mare parte din acest tip de poluare este generată de gospodărirea defectuoasă a gunoiului de grajd, respectiv depozitarea acestuia direct pe pământ și împrăștierea lui în perioadele de interdicție, când plantele nu consumă nitrații din compost. În acest fel, nitrații ajung direct în prima pânză freatică, de unde se alimentează majoritatea fântânilor”

Campania națională de conștientizare „APĂR APA” urmărește reducerea poluării apelor cu nitrați proveniți din surse agricole, conservarea resursei de apă potabilă, sănătatea populației și, nu în ultimul rând, conformarea României la reglementările Uniunii Europene.

 
Secţiuni: Dreptul mediului, Dreptul sanatatii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD