« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Ministerul Justiției a demarat procesul legislativ pentru extinderea categoriilor de beneficiari ai ordinului de protecție
23.07.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Vineri, 23 iulie 2021, Ministerul Justiției a informat că a demarat procesul legislativ pentru extinderea categoriilor de beneficiari ai ordinului de protecție/ordinului de protecție provizoriu, limitat în prezent la victimele violenței domestice, potrivit unui comunicat.

Mihai Pașca, secretar de stat: „Deși extrem de eficient și util – Ordinul de Protecție nu poate fi solicitat în forma de azi a legii decât pentru situații de violență domestică, ceea ce nu este suficient. Statul are obligația de a asigura protecția tuturor cetățenilor săi în fața oricărei situații de pericol, nu doar pentru acele situații în care violența se produce în cadrul familiei sau relațiilor asimilate acesteia. Ca avocat îmi era greu să explic oamenilor aflați în situații de hărțuire sau de pericol de ce nu pot obține din partea autorităților protecția acestui Ordin, deși el există ca instrument legal. Sunt convins ca aceeași frustrare au simțit-o și polițiștii sau magistrații care au întâlnit aceste situații în practică. Este timpul să îmbunătățim lucrurile, pentru a preîntâmpina tragediile pe cât posibil și nu doar a le constata, odată produse.

Salut implicarea reprezentanților Inspectoratului General al Poliției Române – care duce greul aplicării Ordinelor de protecție și care va trebui să fie sprijinit în acest sens.  Mulțumesc și doamnei secretar de stat Luminița Popescu și doamnei director Monaliza Cârstea care s-au alăturat acestui efort, Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse, în calitatea ei de inițiator al Ordinului de Protecție, în forma sa inițială.”

 
Secţiuni: Anunțuri, Drept penal, Lege 9, Proiecte legislative, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD