« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Ghicind în cafea (despre ziua de mâine văzută în zațul celei de ieri). Scurtă istorie a viitorului, de Jacques Attali
27.07.2021 | Adrian BANTAȘ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Adrian Bantaș

Adrian Bantaș

Ghicind în cafea? De ce ar scrie sau de ce ar citi niște juriști despre… cafea? Mai ales că noi nu folosim cafeaua pentru a ghici viitorul, ci pentru a ne alimenta cu energia necesară prezentului. Ei bine, o legătură între cafea și viitor poate, încă, să existe, chiar dacă nu e cea la care ne gândim la prima vedere. Pentru că, de data aceasta, nu privim în cafea ca să aflăm viitorul, ci îi privim trecutul ca să anticipăm provocările ce vor urma.

Să ne imaginăm, așadar, că suntem niște negustori medievali (neobișnuit de longevivi, ce-i drept) din…să spunem, Bruges, prin anii 1350. Antrepriza noastră se ocupă de comercializarea unei multitudini de mărfuri, între toate orașele importante ale Ligii Hanseatice. Blănuri și miere din ținuturile sălbatice locuite de slavi, chihlimbar baltic și cereale poloneze sunt schimbate pe argint din minele germane. La rândul lui, argintul este îmbarcat pe corăbii care au ca destinație îndepărtata Veneție, un port relativ obscur, cel puțin până în perioada Cruciadelor.

Așteptând, cu o bere locală pe masă, sosirea unui transport din îndepărtatul Est, într-o tavernă din cele întâlnite la tot pasul prin porturile lumii, câțiva călători venețieni aduc vești cel puțin îngrijorătoare. Zice-se că luptărori din oastea Marelui Han, care împresurase un oraș genovez pe nume Kaffa, de pe țărmurile Mării pe care anticii o numeau Portul Euxin, au început să cadă bolnavi, buboane cât oul de găină umflânduli-se la gât și subsuori, moartea cea neagră râpindu-i după câteva zile de dureri cumplite. Molima asta nu poate să vină decât din ținuturile Împăratului de la Rărăsit, pe care le descrie venețianul acela, Marco Polo.

Dar, lăsând zvonurile alarmiste la o parte, străinii aceștia ciudați au adus cu ei un fel de boabe maronii, pe care le pisează până ajung un fel de făină, din care prepară o băutură neagră și fierbinte, care nu doar că te amețește cu aroma ei, dar te și înviorează cum nu reușește nici o băutură din partea locului, și te face să vrei să străbați întreg Pământul ca să ii afli originile.

E clar, cetatea de unde vine băutura asta va fi noua inimă a lumii. Așadar, trebuie neapărat să ne deschidem o sucursală acolo, să facem rost de boabele vrăjite și să le vindem, apoi, în toată Europa!

Ajungem, așadar, în Veneția, chiar dacă avem nevoie de un veac-un veac și jumătate pentru asta. Aici, într-un oraș răsărit, parcă, din apă, ne întâmpină nu doar aroma infuziei dătătoare de energie pe care am cunoscut-o la Bruges, ci și multe alte gusturi și mirosuri, provenind de la o sumedenie de semințe, prafuri și boabe aduse tot de undeva departe, din misteriorul Orient. E clar, dacă vrem să fim cei mai de succes negustori din Europa, cufundându-ne până la gât în aurul comestibil al Orientului, trebuie să ajungem acolo unde se produce și să îl aducem, în calele corăbiilor noastre, în Europa. Problema e ca nu putem face asta. Sultanii turci, urmașii cei cumpliți ai lui Osman, se războiesc cu toți vecinii lor, și probabil că în curând Semiluna care flutură deja deasupra vechiului Constantinopol va flutura și deasupra Alexandriei, Bagdadului, Budei și Vienei.

Deci, pentru a afla cum putem aduce băutura-minune din adâncurile Orientului, va trebui să aflăm cum au reușit negustori dinaintea noastră, precum Marco Polo, să străbată împărățiile Semilunii. Dar cum am putea pune mâna pe o copie a însemnărilor venețianului? Manuscrise noi nu se mai găsesc, iar să comandăm unul costă enorm și durează pe măsură. Noroc că într-un orășel din statele germane s-a inventat (cel puțin așa ne-a povestit un confrate din Anvers, la o cafenea din port) o presă meșteșugită, care imprimă cuvintele pe foi de hârtie mai repede decât le pot scrie o sută de călugări. Dacă e adevărat, cunoașterea se va răspândi mai repede decât oricând, și nimeni nu va mai deține monopolul său. Dar pentru a fi în fruntea acestui val trebuie să ne îmbarcăm pe prima corabie spre Anvers!

Ajunși aici, doar o jumătate de veac mai târziu, vedem cum lucrările unui pastor obscur din Wittenberg se vând ca pâinea caldă, așa că deschidem o tipografie. Aurul și argintul curg în valuri din Lumea Nouă, prin Spania, așa că împrumuturile sunt ușor de obținut. Nu ne rămâne decât să dăm drumul tiparniței și să lăsăm cuvântul (al acestui Luther sau al oricui altcineva, căci nimeni nu ne oprește să tipărim ce dorim) să curgă liber spre ochii care doresc să âl citească și urechile care vor să îl audă. Ce ne-ar putea opri în afara vreunui război, eventual urmat de un asediu sau de blocarea portului?

Însă în timp ce stăm în fotoliul așezat lângă fereastră și parcurgem una dintre lucrările proaspăt ieșite din noua noastră tipografie, savurând o ceașcă de cafea adusă din Imperiul Otoman prin Veneția, ce se aude afară? Bubuit de tunuri, vaiete și strigăte panicate? E clar, Armada spaniolă a venit să-i nimicească pe rebelii din Țările de Jos și va bloca portul Anvers dintr-o clipă în alta. Singura scăpare e corabia acelui genovez care, într-o cârciumioară din apropierea portului, vorbea despre orașul său în care socotelile negustorilor sunt ținute după metode științifice și conducerea politică e separată de afaceri. Trebuie să ne îmbarcăm cât mai e timp, înainte să ajungă flota spaniolă!

Ajungem la Genoa cu ultima corabie care a putut ieși din Anvers, însă nici acolo nu putem sta mult. O invenție teribilă, deși greu vizibilă, a unui alt oraș nordic, ne dă socotelile peste cap. Bursa, căci despre ea pare să fie vorba, le conferă negustorilor din Amsterdam avantaje pe care genovezii nu le pot, deocamdată egala. Așadar, pentru a rămâne în inima capitalismului mondial, trebuie să ne mutăm la Amsterdam.

Ce găsim aici? O țară pe cât de liberă poate fi în aceste timpuri (și, în orice caz, printre cele mai libere din Europa). O industrie înfloritoare, ce alimentează o economie scăpată de grijile producției agricole de bază prin importuri. Mărfuri din toată lumea, inclusiv condimente din Indii și cafea din Africa. Și, poate cel mai important, perspective. Perspectiva unor ținuturi îndepartate purtătoare de oportunități imense, în care singurele limite sunt cele ale imaginației!

Desigur, băștinașii nu-și pot apăra pământurile, așa că toate bogățiile lor sunt la îndemâna noastră. Păcat doar că pentru ele trebuie să luptăm cu vecinul și rivalul nostru de peste Mare, Imperiul Britanic. Flota lor e mai puternică, au nave mai multe și mai performante, care nu de puține ori le scufundă pe ale noastre. Poate ar fi mai bine să traversăm Marea spre Londra de acum, decât să fim nevoiți să facem asta mai târziu.

Ce găsim la Londra? Instituții nu mult diferite de cele olandeze, și chiar parțial inspirate de acestea. Aici, „Parlamentul votează legile, garantează libertățile individuale și-l autorizează  pe rege să mobilizeze trupele și să declare război [în ceea ce constituie] (…) prima democrație de piață[2]. Și ce mai găsim aici? Industrie. Multă industrie, alimentată de cărbunele care pune în mișcare motorul cu aburi. Cu alte cuvinte, aici e atelierul lumii. Singura problemă e că la Londra nu prea găsim cafea, ci doar o apă colorată cu ajutorul unor frunze de cha, aduse din îndepăratata Chină.

Dar, pe când privim coșurile fumegânde ale instalațiilor industriale pe bază de abur, încercând să înlocuim cafeaua de pe continent cu ciudata infuzie englezească, ce strigă băiatul care aduce presa? Ce s-a descoperit în Americi? Un combustibil care poate înlocui aburul și iese, pur și simplu, din pământ? Nu, așa ceva e imposibil. Dar…multe alte lucruri au fost imposibile. Nu mai bine rezervăm un bilet pentru următorul transatlantic, să vedem cu ochii noștri minunea și, mai ales, dacă se poate scoate profit din ea?

După o călătorie în care frigul Atlanticului de Nord, amplificat de vântul care pătrunde și prin lâna, și prin bumbacul englezesc, ne-a înghețat toate oasele, ajungem la Boston. Și ce găsim aici? Aceleași instituții, dar o cu totul altă atmosferă. În primul rând, aici nu e o rușine să fii bogat. Ba chiar e o rușine să nu vrei să fii. Și tot aici, minți strălucite, autohtone sau provenite din toate țările Lumii Vechi, inventează mereu câte ceva. Inclusiv un anume Edison, care crede că va înlocui lămpile alimentate cu ulei de balenă cu cele folosind o energie ciudată care pișcă la atingere. Dacă reușește asta, care va fi soarta Bostonului, cu puternica sa industrie navală?

E clar, acum trebuie să fim acolo, în orașul cel nou, orașul care construiește pe verticală și care nu se teme de nimic. Orașul în care se concentrează elitele financiare ale lumii și care dictează mersul economiei mondiale. Și, desigur, cafea. Adusă de oriunde vrem noi! Păcat doar că toate aceste companii-gigant nu beneficiază de o tehnologie care să le ajute să-și gestioneze volumul enorm de date pe care le concentrează. Dacă ar inventa cineva asta…

Dar poate că s-a inventat deja, cel puțin pentru uzul armatei americane. În confruntarea cu amenințarea comunistă, nici un efort nu e de prisos. Rămâne doar ca cineva să transforme această tehnologie într-una pretabilă uzului civil. Dacă noile companii înființate în călduroasa Californie de către întreprinzători vizionari precum Gates sau Jobs vor face tocmai acest lucru? Mai bine ne mutăm pe coasta de Vest, unde savurăm și ultima cafea a poveștii noastre (de data aceasta o…Kopi Luwak adusă special din Indonezia. De ce ultima? Pentru că aici, în California, se află inima sistemului capitalist mondial în prezent.

Ei bine, odată ajunși în acest punct, să lăsăm negustorul nostru să își soarbă liniștit cafeaua procesată în prealabil de mica felină asiatică și să redevenim…noi înșine. După cum probabil am observat deja, autorul lucrării de care ne ocupăm astăzi pornește de la premisa, la rândul ei argumentată extensiv, a existenței unui număr de nouă inimi ale capitalismului mondial, de când acesta a triumfat asupra feudalismului și până astăzi. Ce aveau în comun aceste inimi? Atât aspecte instituționale (unde se plasează în acord cu Acemoglu&Robinson, Nial Ferguson etc), cât și geografice.

Din punctul instituțional de vedere (care prezintă un interes aparte pentru juriși, în special pentru cei specializați în dreptul public), aceste inimi împart câteva caracteristici principale, la care fiecare poate adăuga unele noi (care îi și conferă, de altfel, avantajul care o transformă, la un moment dat, în inimă). În linii generale, ele respectă și protejează libertățile individuale, garantează proprietatea (inclusiv cea intelectuală), sunt regimuri democratice (sau pre-democratice, în cazul celor dinaintea formei actuale a conceptului), încurajează inițiativa și acumularea de informații și de capital și sunt atractive pentru talentele celorlalte societăți). Iar din punct de vedere geografic, ele dispun de o bază de producție suficient de extinsă și, mai ales, sunt porturi, în lipsa acestui caracter neputându-se niciodată conecta suficient de puternic la principalele fluxuri comerciale mondiale.

Până aici este de-a dreptul dificil, dacă nu imposibil să contrazicem afirmațiile autorului. Totuși, de aici încolo, lucrarea intră pe nisipurile mișcătoare ale predicțiilor. Și acestea se axează, în rezumat, pe împărțirea viitorului în trei valuri principale: hiperimperiul, hiperconflictul și hiperdemocrația.

Dacă al treilea ne apare cu totul dezirabil, primul și al doilea sună de-a dreptul terifiant. Ce se înțelege prin hipercontrol? O perioadă în care funcțiile statului decad din ce în ce mai mult, sub asaltul forțelor pieței. O perioadă în care industria asigurărilor domină piața, profitând de dorința (de altfel, firească) a oamenilor pentru siguranță. O perioadă în care vom deține soluții tehnice pentru aproape orice, inclusiv pentru lipsa de resurse și pentru cele mai cumplite boli ale prezentului, dar pentru a avea acces la acele soluții va trebui să facem dovada conformării stricte și, de cele mai multe ori, voluntare, la exigențele unui set de reguli impus tot de către companiile de asigurări, pentru a-și reduce la minimum eventualele pierderi. O perioadă în care tehnologia supravegherii, pentru verificarea acestei conformări, va evolua atât de mult încât va ajunge să producă dispozitive eficiente de autosupraveghere. Cu alte cuvinte, o perioadă în care vom trăi aproape cât vom dori noi de mult, dar nu ne vom putea apropia de un grătar pe care sfârie o fleică sau niște coaste de porc fără ca un dispozitiv de supraveghere discret, dar mereu prezent să ne avertizeze că în cazul în care vom îndrăzni să ne înfruptăm din slănina suculentă sau din șoricul crocant vom avea de plătit o asigurare de boală semnificativ mai mare!

De ce se va ajunge la așa ceva? Pentru că, după ce a noua formă economică, cea modelată de inima californiană protejată și promovată de puterea statului american, va intra în declin, nu va mai exista nici o putere suficient de influentă pentru a impune o nouă ordine, astfel încât companiile nu se vor lovi de nici o limită în calea puterii lor. Și atunci vor marginaliza funcțiile statelor până la privatizarea completă a acestora, inclusiv în ceea ce privește apărarea, justiția ori relațiile externe (cât va mai rămâne din acestea).

Tocmai această hiperprivatizare va duce la apariția unor entități din ce în ce mai puternice care nu vor respecta regulile sistemului. Companiile private de securitate (care există și astăzi), pirații ori mercenarii aflați în slujba seniorilor războinici din tot felul de societăți eșuate nu vor mai fi, la rândul lor, limitați. Și atunci, beneficiind de tehnologie mult superioară celei de astăzi, vor putea maximiza efectele acținilor lor (astăzi, izolate), ducând la colapsul ordinii economice a hiperimperiului, care va degenera, în opinia autorului, în cea a hiperconflictului.

Cum va arăta această perioadă? Evident, va fi caracterizată de haos, de nenumărate conflicte mai mici sau mai mari, într-un cuvânt, va fi acea stare în care omul este lup pentru om (homo homini lupus). Desigur că anumiți indivizi vor avea de câștigat dintr-o asemenea stare, dar cei mai mulți vor avea de pierdut. Și atunci, dacă omenirea nu va fi distrusă de hiperconflict, din haosul acestuia va răsări hiperdemocrația.

Un astfel de deznodământ pare imposibil, având în vedere că, în aparență, nu va avea cine să aducă această nouă ordine. Dar în opinia autorului ea va răsări tocmai din haosul celei anterioare, prin acțiunea indivizilor înșiși, grupați în entități publice dar, mai ales, private, care, în descrierea sa, se aseamănă izbitor cu actualele ONG-uri. Iar succesul lor va proveni nu din forță (deși treptat ar putea acumula o putere financiară impresionantă), ci tocmai din aderența publică la idealurile lor, provenită din conștientizarea alternativei. Iar această nouă formă socio-economică va reuși tocmai ce n-au reușit primele două, anume să limiteze acțiunea forțelor pieței, să limiteze importanța profitului și să transforme binele public în idealul de viață al majorității indivizilor. O viziune surprinzător de apropiată de cea a unui imigrant german din Londra secolului al XIX-lea, nu?

TOP 3 CITATE:

Numesc aici bunuri esențiale cele la care orice ființă umană are dreptul pentru a duce o viață demnă, pentru a participa la binele comun. Printre aceste bunuri se numără: accesul la cunoaștere, la locuință, la hrană, la îngrijire, la muncă, la apă, la aer, la securitate, la libertate, la echitate, la demnitate, la rețele, la copilărie, la respect, la dreptul de a părăsi un loc sau de a rămâne acolo, dreptul la compasiune, la singurătate, dreptul de a trăi pasiuni simultane sau sincerități paralele, dreptul de a fi asistat în ultimele zile ale existenței[3].

Pentru a rezista forțelor pieței, statele trebuie să se concentreze asupra câtorva funcții suverane: securitatea, liniștea publică, libertatea, apărarea limbii, accesul tuturor – rezidenți permanenți sau doar în trecere – la îngrijiri și la cunoștințe, dreptul la un venit minim de formație. Pentru a se achita cum trebuie de aceste funcții, statele și orașele vor fi subvenționate, la nevoie, de eșalonul continental sau chiar de cel planetar. Frontierele vor dispărea. Fiecare va fi cetățean al mai multor entități în același timp și va căuta să-și protejeze entitățile fără să le distrugă pe ale vecinului. Națiunile vor reuși încet-încet să reglementeze condițiile unei vecinătăți calme[4].

Viitorul României va depinde de acum înainte de de felul în care va ști să se adapteze acestor legi, de modul în care se pricepe să urmeze regulile succesului: să-și creeze un ambient relațional, să suscite dorința unui destin comun, să favorizeze libertatea creației, să se doteze cu un mare port[5] și cu o mare piață financiară, să formeze în mod echitabil cetățeni pentru noile orizonturi științifice, să stăpânească tehnologiile viitorului, să elaboreze o geopolitică și să pună bazele alianțelor necesare[6].

CE MI-A PLĂCUT

În mod surprinzător pentru o carte care, cel puțin în cea de-a doua parte, expune atâtea scenarii sumbre, ceea ce mi-a atras atenția și mi-a plăcut cel mai mult este faptul că, în opinia mea, autorul nu crede în inevitabilitatea scenariilor sale. De fapt, părerea mea personală este că el utilizează aceste scenarii mai mult pentru a ne arăta ce s-ar putea întâmpla dacă neglijăm amenințările expuse (dintre care multe, precum ascensiunea marilor corporații, migrația, terorismul sau schimbările climatice sunt deja prezente). Și tot el este cel care ne oferă o multitudine de soluții, pe cât de nobile pe atât de aplicabile (la urma urmei, entitățile la care ne-am referit în ultima parte există deja, iar o formă de organizare supranațională eficientă avem pe propriul continent, reprezentată de Uniunea Europeană). Așadar, viitorul sumbru nu este nici pe departe inevitabil. De fapt, el poate fi influențat de aplicarea anticipată „rețetelor” din ultima parte, pentru care deținem tehnologia necesară, fiind necesară doar voința (politică).

Ah, și s- nu uităm surpriza cu care sunt întâmpinați cititorii români ai ediției indicate în prima notă de subsol: un capitol final dedicat României, care analizează atuurile și provocările țării noastre în contextul evoluțiilor despre care am discutat!

CE NU MI-A PLĂCUT

Pentru o lucrare privitoare la viitor, cartea analizată tratează surprinzător de puțin (de fapt, aproape deloc) problema inteligenței artificiale, singurele referiri la aceasta fiind mai degrabă deduse, sub forma inteligenței universale din ultimele capitole. Totuși, dezvoltarea inteligenței artificiale poate avea un rol decisiv, generând depășirea sau o traiectorie diferită a primelor două faze. De asemenea, un euroscepticism latent (tipic unei anumite părți a eșichierului politic franțuzesc) se manifestă în subestimarea constantă și de cele mai multe ori nemotivată a eficienței funcționării Uniunii Europene.


[1] Lucrarea poate fi comandată de aici.
[2] Jacques Attali, Scurtă istorie a viitorului, Editura Polirom, Iași, 2016, p. 74.
[3] Ibidem, pp. 285-286.
[4] Ibidem, p. 277.
[5] Un candidat firesc pentru această poziție fiind, în mod evident, orașul Galați, moștenitor al unui impresionant trecut comercial.
[6] Jacques Attali, op.cit., p. 292.


Dr. Adrian Bantaș

 
Secţiuni: Opinii, Povestim cărți, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD