Secţiuni » Arii de practică » Business » Concurenţă
Concurenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

Comisia Europeană a aprobat tranzacția prin care Orange preia Telekom Romania
28.07.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Concurență, Dreptul Uniunii Europene, Infrastructură
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 28 iulie 2021, Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, achiziția propusă a Telekom Romania Communications („TKR”) de către Orange SA („Orange”), potrivit unui comunicat.

Aprobarea este condiționată de cesionarea participației minoritare de 30% a TKR în Telekom Romania Mobile Communications („TRMC”), care este un concurent direct al Orange.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței: „Europenii trebuie să aibă acces la servicii de comunicații rapide și fiabile și la o panoplie suficientă de soluții alternative pe piață. Grație acestei decizii și angajamentelor propuse de Orange, piața telecomunicațiilor din România va continua să ofere servicii de comunicații de înaltă calitate la prețuri competitive.”

Ca urmare a anchetei desfășurate, Comisia a constatat că tranzacția, astfel cum a fost notificată inițial, ar fi ridicat probleme serioase de concurență pe piața furnizării cu amănuntul a serviciilor de telecomunicații mobile. Mai precis, Orange ar fi achiziționat participația minoritară de 30% a TKR în TRMC, unul dintre principalii săi concurenți de pe această piață. Acest lucru ar fi putut reduce stimulentele Orange de a concura cu TRMC, ar fi oferit Orange acces la informații sensibile din punct de vedere comercial referitoare la concurentul său și i-ar fi permis să blocheze investițiile importante ale TRMC sau achiziționarea operatorului de către un cumpărător strategic.

În plus, Comisia a investigat potențialele probleme de concurență pe alte piețe, cum ar fi piața furnizării de servicii convergente fixe și mobile („FMC”), piața cu amănuntul pentru servicii de conectivitate destinate clienților profesionali, precum și piața cu ridicata pentru furnizarea și achiziționarea de canale de televiziune.

Pe toate aceste piețe, Comisia a constatat că entitatea rezultată în urma concentrării s-ar confrunta în continuare cu o concurență semnificativă din partea altor actori, iar clienții ar dispune de soluții alternative suficiente. În special în ceea ce privește serviciile FMC, tranzacția ar aduce beneficii, permițându-i entității rezultate în urma concentrării să ofere acest tip de servicii într-un mod mai eficient.

Pentru a răspunde preocupărilor în materie de concurență identificate de Comisie în legătură cu propunerea de achiziție de către Orange a participației minoritare în proporție de 30% în TRMC, Orange s-a oferit:

– să cesioneze participația minoritară de 30 % deținută de TKR în TRMC către Hellenic Telecommunications Organisation S.A. („OTE”), care este acționarul majoritar actual al TRMC și o filială a DT;

– să nu implementeze tranzacția înainte ca TKR și OTE să ajungă la un acord obligatoriu privind cesionarea, înaintea aprobării de către Comisie atât a desemnării OTE în calitate de cumpărător adecvat, cât și a aprobării acordului de cesionare și, în cele din urmă, înainte ca participația minoritară să fie transferată către OTE.

Aceste angajamente structurale elimină pe deplin preocupările în materie de concurență identificate de Comisie pe piața furnizării cu amănuntul a serviciilor de telecomunicații mobile. Prin urmare, Comisia a concluzionat că tranzacția propusă, astfel cum a fost modificată prin angajamente, nu mai ridică probleme de concurență. Decizia este condiționată de respectarea deplină a angajamentelor.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti