Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Articole Drept civil Note de studiu Protective RNSJ SELECTED

Evoluția reglementării nedemnității succesorale

10 iulie 2024 | Nicoleta NUCĂ
Nicoleta Nucă

Nicoleta Nucă

Încă din cele mai îndepărtate timpuri moștenirea a jucat un rol fundamental în societate, ea stând la baza ideii de continuitate a vieții celui decedat. Pentru ca o persoană să poată veni la moștenire, pe lângă condițiile pozitive, respectiv să aibă capacitate succesorală şi vocaţie la moştenire, ea trebuie să îndeplinească și o condiție negativă, care constă în a nu fi nedemnă de a moșteni. Nedemnitatea succesorală prezintă o importanță deosebită în materia dreptului succesoral, dat fiind efectul ei de a înlătura de la moştenire o persoană care, deşi are vocaţie, având un comportament nepotrivit faţă de persoană de la care ar fi putut moşteni, pierde acest drept.

I. Aspecte istorice privind instituția nedemnității succesorale

Primele premise ale instituției nedemnității apar încă din vremea Codului lui Hammurabi[1], având un substrat moral. Nedemnitatea succesorală nu a existat în dreptul roman înainte de epoca imperială[2], până atunci înlăturarea unui succesibil de la moștenire se putea dispune numai de autorul acesteia prin dezmoștenire[3].

Abia în vremea împăratului Iustinian a apărut noțiunea de nedemn sau indignis în Codex și în Digeste, deși obiectivul de a codifica regulile în această materie nu a fost atins. Totuși, voi enumera exemplificativ unele fapte care atrăgeau nedemnitatea succesorală: comerțul ilicit, provocarea morții autorului moștenirii, antipatia de moarte, insultele și contestarea stării defunctului, nerăzbunarea morții violente a lui de cuius etc.

Întâlnim reglementarea acestei instituții și în vechiul drept românesc în: Pravila lui Matei Basarab, unde nedemnitatea a fost introdusă ca o sancțiune succesorală pentru asasin și fii acestuia la moștenirea celui asasinat, Codul Calimach, Legiuirea Caragea și nu în ultimul rând în Codul civil de la 1864, care preluând concepția Codului Napoleon, a reprezentat o ruptură față de vechiul drept românesc. Modelul conceptual napoleonian fundamenta nedemnitatea pe considerente de ordine publică, încercând să suprime fundamentul subiectiv al concepției romane: defunctul nu mai putea dispune iertarea nedemnului.

În lumina prevederilor Codului civil de la 1864, nedemnitatea succesorală a fost reglementată la art. 655, unde regăsim următoarele cazuri de nedemnitate:

a) cel care era condamnat pentru ca a omorât sau a încercat să omoare pe defunct;

b) cela care a facut în contra defunctului o acuzație capitală, declarată de judecata calomnioasă (textul se referă la denunțarea pentru o infracțiune sancționată cu pedeapsa cu moartea, în prezent pedeapsa cu moartea a fost înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață[4];

c) moștenitorul major care, având cunoștință de omorul defunctului, nu a denunțat aceasta justiției.

Principalele neajunsuri au constat, pe de o parte în faptul că practic nedemnitatea sau nevrednicia succesorală era o sancțiune ce consta în decăderea de drept (ope legis) a unui succesibil, cu efecte imediate, de la data deschiderii moștenirii, din dreptul de moștenire legală, ca urmare a săvârșirii de către acesta a unor fapte grave, prevăzute expres de lege, față de de cuius sau de memoria acestuia, iar, pe de altă parte, nedemnul nu putea fi reprezentat, iar descendenții acestuia suportau consecințele faptelor autorului lor.

Totodată, acțiunile sau inacțiunile nedemnului erau considerate atât de grave întrucât consecințele acestora nu puteau fi înlăturate în niciun fel de către cel care lasă moștenirea.

Astfel, cu ocazia elaborării Noului Cod civil s-a urmărit modernizarea reglementării instituției nedemnității succesorsale în așa modalitate încât aplicând norma de drept să se considere că s-a făcut dreptate din punct de vedere al dreptului succesoral.

Instituția nedem­nității succesorale ca urmare a reformei profunde a legislației civile și a adoptării Codului civil în vigoare a suferit importante modificări. Începând cu stabilirea a două forme de nedemnitate, respectiv nedemnitatea judiciară și nedemnitatea succesorală, și continuând cu introducerea posibilității iertării nedemnului și, pe cale de consecință, a înlăturării efectelor nedemnității succesorale[5].

Nu în ultimul rând, în conformitate cu prevederile art. 93 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, ,,prevederile art. 958 și 959 din Codul civil se aplică numai faptelor săvârșite după intrarea în vigoare a Codului civil”, urmând ca pentru faptele săvârșite înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil să se aplice reglementarea cuprinsă în Codul civil de la 1864, chiar dacă succesiunea se dezbate după intrarea în vigoare a noului Cod civil.

II. Reglementarea nedemnității succesorale în Noul Cod Civil

Noul Cod Civil asigură instituției nedemnității succesorale o reglementare modernă şi coerentă, fiind prevăzută în Cartea IV: ,,Despre moștenire și liberalități’’, Titlul I: ,,Dispoziții referitoare la moștenire în general’’, Capitolul II sub titlu: ,,Condițiile generale ale dreptului de a moșteni’’ ( art. 958-961 C. civ.).

Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire, nu este suficient să aibă capacitate succesorală și vocație succesorală, generală și concretă, fiind necesar să îndeplinească și o condiție negativă, și anume să nu fie nedemnă de a moșteni[6].

Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală reprezintă decăderea moştenitorului, legal sau testamentar, din dreptul de a culege o moștenire determinată, inclusiv din dreptul de a culege rezerva la care ar fi fost îndrituit din această moștenire, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă față de cel care lasă moștenirea sau față de un succesibil al acestuia.

1. Caracterele juridice ale nedemnității succesorale

Sub imperiul Codului civil de la 1864 în doctrină predomina opinia potrivit căreia nedemnitatea succesorală era considerată drept pedeapsă civilă, astăzi ea este calificată drept o sancțiune civilă, deoarece hotărârea instanței civile de constatare a faptelor de nedemnitate are caracter declarativ, aceste hotărâri operând retroactiv, având caracter declarativ, iar nu constitutiv.

Din cele spuse, nedemnitatea succesorală, ca o sancțiune civilă, are următoarele caractere juridice:

– Se aplică numai unor fapte expres și limitativ prevăzute de lege;

– Privește atât moștenirea legală, cât și pe cea testamentară (legatele);

– Operează de drept sau declarată de instanța judecătorească;

– Fiind o sancțiune, se aplică și produce efecte sancționatorii doar în privința autorului faptei nu şi faţă de alte persoane chemate la moştenirea defunctului în nume propriu sau prin reprezentare;

– Domeniul de aplicare a sancțiunii nu poate fi extins la alte moșteniri, nedemnul fiind înlăturat numai de la moștenirea persoanei față de care a săvârșit faptele, producând efecte relative;

– Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau prin act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea;

– Este prevăzută numai pentru faptele săvârșite cu vinovăție, succesibilul trebuie să fi acționat cu discernământ, in lipsa acestuia din urmă neputându-se vorbi de vinovăție.

2. Cazurile de nedemnitate succesorală

Noul Cod civil reglementează nedemnitatea de drept la art. 958 și nedemnitatea judiciară la art. 959. Înainte de a caracteriza aceste două categorii de cauze, trebuie să subliniez unele aspecte prevăzute de art. 93 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului Civil[7]: ,,Prevederile art. 958 și 959 din Codul Civil se aplică numai faptelor săvârșite după intrarea în vigoare a Codului Civil’’.

Conform acestui articol deduc faptul că pentru faptele săvârșite înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Civil se aplică reglementarea cuprinsă în Codul Civil de la 1864, chiar dacă succesiunea se dezbate după intrarea în vigoare a Codului Civil.

După sursa sa, distingem între: nedemnitatea de drept şi nedemnitatea judiciară.

1) Nedemnitatea de drept: Potrivit art. 958 alin. (1) C. civ.[8], este de drept nedemnă de a moşteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;

Această sancțiune civilă, pe lângă cea penală, se justifică prin faptul că ar fi potrivnic bunelor moravuri și ordinii publice ca o persoană, care a comis o asemenea faptă să poată culege moștenirea celui care l-a ucis sau pe care a încercat să îl ucidă.

b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.

Potrivit art. 1100 alin. (2) C. civ.[9] prin succesibil se înţelege persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală. Este absolut necesar că infracțiunea să se fi produs înainte de deschiderea moștenirii.

Pentru ca persoana să fie înlăturată de la moștenire trebuie sa fie deci îndeplinite cumulativ următoarele condiții: ambele infracțiuni (omor și tentativă la omor) se săvârșesc cu ințenție (directă sau indirectă), nu se cere ca aceste infracțiuni să fie calificate (ex. cu premeditare) sau deosebit de grav (ex. săvârșit cu cruzimi).

Persoana respectivă să fi fost condamnată penal, iar hotărârea de condamnare penală să fi rămas definitivă. În privința participației penale, sancțiunea nedemnității de a moșteni este aplicabilă atât complicilor, cât și instigatorilor, folosind instituția de asimilare în cadrul participației penale complexe consacrată de art. 49 C. pen.[10].

(2) În cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.

(3) Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.

2) Nedemnitatea judiciară: potrivit art. 959 C.civ.[11] poate fi declarată nedemnă de a moșteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;

După cum se observă, pentru a fi declarată nedemnă trebuie să existe o hotărâre penală de condamnare definitivă, includem în categoria faptelor grave de violență fizică de exemplu: tortura, rele tratamente aplicate minorului, violul, iar în categoria faptelor grave de violență morală: șantajul, mărturia mincinoasă etc.

Fapte care au avut ca urmare moartea victimei sunt: lovirile sau vătămările care au avut ca urmare moartea victimei, lipsirea de libertate în mod illegal care a avut ca urmare moartea victimei etc.

b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

Aceste din urmă fapte trebuie comise cu rea-credință, nu din eroare sau la solicitarea celui care lasă moștenirea[12].

c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Este important de subliniat faptul că pentru a fi declarată nedemnă nu este necesar ca persoana care a comis faptele prevăzute la lit. a) și b) să fie condamnată penal[13].

(2) Sub sancţiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moştenirii. Introducerea acţiunii constituie un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant.

Fiind un termen de decădere, termenul de un an nu este supus suspendării și întreruperii.

(3) Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

(4) Atunci când condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) lit. a) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii.

(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), termenul de un an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

(6) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii poate introduce acţiunea prevăzută la alin. (2), în cazul în care, cu excepţia autorului uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1), nu mai există alţi succesibili. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.

3. Efectele nedemnității succesorale

Principalul efect al nedemnităţii constă în faptul că, în puterea legii, titlul de moştenitor al nedemnului este desfiinţat retroactiv. Se consideră că nedemnul nu a avut niciodată dreptul la moştenirea defunctului. În fapt, nedemnul „este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară” (art. 960 alin. (1) C. civ.). Efectele nedemnităţii prezintă particularităţi, după cum se produc faţă de nedemn, faţă de urmaşii săi sau faţă de terţi.

Conform art. 960 C. civ. (1) Nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.

(2) Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă.

(3) Actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile. De asemenea, se menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile.

Potrivit art. 93 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile referitoare la nedem‐ nitatea de drept sau judiciară se aplică numai faptelor săvârşite după intrarea în vigoare a Noului Cod civil.

a) Efectele nedemnității față de nedemn

Nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară. El nu va putea reclama partea sa de moştenire (nici măcar rezerva), întrucât titlul său de moştenitor este desfiinţat de la data deschiderii succesiunii. Partea de moştenire la care ar fi avut dreptul nedemnul se va cuveni, în temeiul legii, celor cu care ar fi venit împreună sau pe care prezenţa sa i‐ar fi înlăturat de la moştenire.

Rezultă că înlăturarea de la moştenire a nedemnului va fi profitabilă pentru comoştenitorii legali sau pentru moştenitorii legali subsecvenţi.

De această situaţie pot profita şi legatarii sau donatar, în cazul în care nedemnul era un moştenitor rezervatar (a cărui rezervă putea determina reducţiunea unor liberalităţi excesive). Dacă nedemnul a intrat în posesia bunurilor moştenirii înainte de constatarea nedemnităţii, va fi obligat să le restituie persoanelor îndreptăţite.

Restituirea se face, în principiu, în natură (iar dacă aceasta nu mai este posibilă, întrucât bunul a pierit – din diferite motive, nedemnul va fi obligat să plătească despăgubiri). Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea‐credinţă. Astfel, nedemnul va fi obligat să restituie şi fructele naturale, industriale sau civile (iar dacă restituirea în natură nu este posibilă, va restitui valoarea lor). Nedemnul are dreptul să i se înapoieze sumele plătite pentru achitarea datoriilor moştenirii, precum şi cheltuielile necesare şi utile.

Subliniez faptul că nedemnitatea produce efecte numai în privința drepturilor succesorale

b) Efectele nedemnității față de descendenții nedemnului: descendenţii nedemnului pot veni la moştenire prin reprezentarea ascendentului lor nedemn (chiar aflat în viaţă), dar şi în nume propriu. Precizez că, în condiţiile Noului Cod civil, „nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii” poate fi reprezentat conform art. 967 alin. (1) C. civ.

Atunci când nu sunt îndeplinite condițiile reprezentării succesorale, descendenții nedemnului pot veni la moștenire în nume propriu, nedemnitatea ascendentului lor conferindu-le vocație concretă la moștenirea lui de cuius[14].

Conform art. 969 alin. (1) C. civ., copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moştenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moştenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moştenirea lui în concurs cu alţi copii ai săi, concepuţi după deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul şi în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.

c) Efectele nedemnității față de terți

Întrucât nedemnitatea desfiinţează titlul de moştenitor al nedemnului cu efect retroactiv, de la data deschiderii moştenirii, în principiu şi actele subsecvente încheiate de nedemn vor fi desfiinţate cu efect retroactiv.

În principiu, nedemnitatea produce efecte şi faţă de terţi, soluţie care se justifică în cazul terţilor de rea‐credinţă, dar nu şi în cazul terţilor de bună‐credinţă, care au crezut în valabilitatea titlului de moştenitor al nedemnului.

Ca excepţie, potrivit art. 960 alin. (3) C. civ., „sunt valabile” şi „se menţin”: actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi; – actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună‐credinţă. În cazul în care actul juridic este menţinut, nedemnul va fi obligat să plătească despăgubiri moştenitorilor adevăraţi, ca posesor de rea‐credinţă, iar dacă actul va fi desfiinţat cu efect retroactiv, nedemnul va putea fi acţionat de către terţ pentru evicţiune (art. 1018, art. 1748 C. civ., art. 1695 şi urm. C. civ.).

4. Invocarea nedemnității succesorale

Invocarea nedemnităţii succesorale este distinctă, după cum nedemnitatea este judiciară sau de drept.

În privința nedemnității de drept poate fi invocată de orice persoană interesată, iar în anumite situații chiar din oficiu. Pot invoca nedemnitatea de drept:

– comoștenitorii sau moștenitorii subsecvenți;

– legatarii sau donatarii, în cazul în care nedemnul ar fi fost un moștenitor legal rezervatar a cărui prezență putea determina reducțiunea libertății sau dacă acesta ar fi contestat validitatea testamentare[15];

– creditorii persoanelor indicate la li. a) și b), le calea acțiunii oblice, dacă sunt îndeplinite condițiile de exercițiu al acestei acțiuni prevăzute de art. 1560-1561 C. civ.[16];

– nedemnitatea de drept poate fi invocată din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public pe baza hotărârii judecătorești;

– procurorul în condițiile art. 92 C. pr.civ.;

– comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii dacă prin înlăturarea de la moștenire a nedemnului moștenirea devine vacantă[17], poate invoca nedemnitatea și statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, în cazul în care nedemnul se află în străinătate

– în doctrină există opinia potrivit căreia există posibilitatea invocării nedemnităţii de către nedemn dacă acesta justifică un interes legitim, deoarece aceasta operează de drept, nedemnul referindu‐se doar la faptul consumat al îndepărtării sale de la moştenire prin efectul legii[18].

În privința nedemnității judiciare, aceasta poate fi invocată de:

– orice succesibil al defunctului care justifică un interes legitim;

– procurorul, dacă au calitatea de succesibili minori, persoane puse sub interdicție sau persoane dispărute;

– comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii poate cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea unicului succesibil care a comis una dintre faptele prevăzute de art. 959 alin. (1) C. civ., în situația în care unicul succesibil este nedemnul.

– nedemnul însuși dacă acesta justifică un interes legitim.

În toate cazurile, nedemnitatea poate fi invocată și constată de instanță numai după deschiderea moștenirii și numai dacă vocația la moștenire a nedemnului este concretă.

Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cât timp acesta este în viaţă, iar dacă după deschiderea succesiunii a intrat în stăpânirea bunurilor succesiunii şi a decedat înainte de constatarea nedemnităţii, împotriva moştenitorilor săi legali sau testamentari care stăpânesc aceste bunuri[19].

III. Concluzii

Nedemnitatea succesorală are o importanță deosebită în evoluția societății în care locuim, deoarece succesiunile au reprezentat încă din cele mai vechi timpuri un stabiliment pentru omenire și continuitatea acesteia, totuși nu a existat dintotdeauna o reglementare dedicată situațiilor în care o persoană își pierde dreptul de a moșteni, deși necesară, având în vedere varietatea conflictelor ce se nasc uneori chiar și în mediul familial.

În cadrul acestei cercetări ştiinţifice am utilizat metoda istorică care m-a ajutat să investighez fenomenul supus cercetării din perspectiva şi evoluţia sa istorică de-a lungul diferitelor etape sociale. În general, indiferent de domeniul dreptului, aceasta urmează firul evoluţiei sociale, ieşind în evidenţă prin nivelul dezvoltării culturale a unei societăţi.

Pentru o bună cunoaştere a sistemelor de drept este necesar să cunoaștem concluziile istoricului, apelând la istorie, dreptul poate să-şi afle condiţiile ce-i pot descifra reglementările. Astfel, plecând de la aceste idei metoda istorică m-a ajutat să analizez esenţa, forma şi funcţiile fenomenului cercetat prin raportare la prezent.

Nedemnitatea succesorală se bazează pe motive de moralitate publică, neputându-se admite ca o persoană vinovată de fapte grave faţă de o altă persoană să o moştenească, se asigură, astfel, faptul că persoana nedemnă, într-un anumit fel, răspunde pentru faptele săvârşite, asigurându-se în acest mod o securitate juridică.

În urma celor analizate, pot conclude că este necesar unele modificări legislative, respectiv la art. 958 C. civ. să se specifice expres ca sancțiunea nedemnității îi vizează atât pe autori, cât și pe instigatori și complici. Iar în ceea ce privește constatarea nedemnității, să se creeze o bază de date online care să cuprindă toate persoanele condamnate penal prin hotărâri definitive, informații ce ar urma să fie furnizate de instanțele penale de judecată care soluționează cauzele de acest gen, o soluție utilă mai ales pentru notarii publici care pot invoca din oficiu nedemnitatea.

Noul Cod civil reunește într-un singur act normativ toate componentele care guvernează viața privată a cetățenilor pe tot parcursul acesteia, de la concepție până la moarte. Propunerile de lege ferenda pe care le am enumerat nu sunt o simplă modificare a legii, ci vor aduce cu sine schimbări potrivit exigențelor și evoluției omenirii contemporane în continuă evoluție, menite să îmbunătăţească cadrul normativ existent.


[1] R. F. Harper, The code of Hammurabi, King of Babylon, The University of Chicago Press, Callaghan & Company, Chicago, 1904, p. 55
[2] M.D. Bob, Probleme de moștenire în vechiul și în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 111
[3] V. Hanga, M. D. Bob, Curs de drept privat roman, Ed. , Ed. Universul Juridic, București, 2011, pp. 158-159
[4] Decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, publicat in Monitorul Oficial nr. 4 din 8 ianuarie 1990
[5] B. Ciucă, Nedemnitatea succesorală și posibilitatea instanțelor civile de a instrumenta probatoriul și proceduri specifice cauzelor și instanțelor penale, 6 mai 2016, Revista Universul Juridic
[6] Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. I, Moștenirea legală. Ed. Universul Juridic, București 2019, p. 95
[7] Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului Civil, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 409 din 10 iunie 2011
[8] Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011
[9] Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011
[10] B. Ciucă, Nedemnitatea succesorală și posibilitatea instanțelor civile de a instrumenta probatoriul și proceduri specifice cauzelor și instanțelor penale, 6 mai 2016, Revista Universul Juridic
[11] Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011
[12] D. Negrilă, Moștenirea în Noul Cod Civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp.85-86
[13] F. Deak, R. Popescu, op.cit., p. 113
[14] F. Deak, R. Popescu, op.cit., p. 120
[15] F. Deak, R. Popescu, op.cit., p. 126
[16] C. Zamșa, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2021, p. 1655-1658
[17] P. Vasilescu, J. Kacsis, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016
[18] L. Stănciulescu, Moștenirea. Doctrină și jurisprudență, Ed. Hamagiu, București, 2017
[19] F. Deak, R. Popescu, op.cit., p. 129


Nicoleta Nucă

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership