ISCIR va avea două noi atribuții | Proiect
02.08.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Luni, 2 august 2021, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat în dezbatere publică roiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii de Guvern nr. 1340/2001, privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat.

Este vorba despre două noi atribuții care vor intra în competența Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), respectiv:

– echivalarea, în condițiile stabilite în prescripțiile tehnice, a certificatelor/aprobărilor emise în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice ce transpun Directive Europene aplicabile instalațiilor/echipamentelor pentru proceduri de sudare, sudori și personal care execută examinări prin mijloace sau metode nedistructive;
– recunoașterea autorizației precum și titlului oficial de calificare sau a altor documente emise de autoritățile competente dintr-un stat membru al Uniunii Europene/S.E.E. sau din confederația Elvețiană, pe baza unei proceduri aprobată prin Ordin al Inspectorului de Stat Șef al ISCIR, în vederea exercitării activității profesionale reglementate în România, conform prevederilor prescripțiilor tehnice; în cazul recunoașterii titlului oficial de calificare se aplică, de la caz la caz, ca măsuri compensatorii un stagiu de adaptare de maxim 3 ani sau o probă de aptitudini.

:: Proiectul
:: Nota de fundamentare

 
Secţiuni: Proiecte legislative, Varia (alte arii de practica) | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD