« Flux noutăţi
JURIDICE.ro
JURIDICE

Socoteala greșită (Panciatantra)
05.08.2021 | Alexandra ROȘU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Alexandra Roșu

Alexandra Roșu

« povestea anterioară

Într-un oraș locuia odată un brahman, pe care-l chema Zgârie-Brânză. Acela avea o oală, în care punea rămășițele de faină primită de pomană. Oala o atârnase într-un cui de lemn și sub ea își așezase patul pe care stătea, cu ochii într-una ațintiți asupra ei. Odată, pe când stătea culcat noaptea, el se gândi: Dacă se ivește vreo scumpete, iau pe ea o sută de rupii. Cu acestea îmi cumpăr două capre. La fiecare șase luni ele au să fete, așa că voi avea o turmă. După aceea am să dau caprele și am să cumpăr o mulțime de vaci; vacile le voi da pe bivolițe, bivolițele pe iepe. Acestea au să fete și astfel voi avea o mulțime de cai. Din vânzarea lor voi lua o mulțime de bani. Cu banii aceștia am să-mi cumpăr o casă cu curte la mijloc. Atunci are să vină acasă la mine un brahman și-mi va da de nevastă pe fata sa, frumoasă și cu zestre. De la ea am să am un băiat. Acestuia îi voi pune numele Somasarman. Când se va face mai mărișor, așa ca să poată fi jucat pe genunchi, am să iau o carte și așezându-mă în fundul grajdului am să citesc. Atunci Somasarman mă va zări, va lăsa poala mamei sale și, plin de dorința de a fi legănat pe genunchi, va veni la mine, trecând pe lângă copitele cailor. Atunci eu, înfuriat, voi striga la nevastă-mea: <<Dar ia odată copilul de aici>>. Ea fiind însă ocupată cu trebile casei, nu va auzi vorbele mele. Atunci eu mă voi ridica și o voi izbi cu piciorul. Tocmai când se gândea astfel, dădu cu piciorul în oală o lovitură atât de puternică, încât o sfărâmă și într-o clipă se făcu alb de făină. De aceea eu spun:

Cine-și croiește planuri de viitor, menite să nu se împlinească, acela se scoală alb, ca tatăl lui Somasarman. (72)

Cel ce dobândise aurul zise:

– Așa stă lucrul. Ce ești tu de vină, când toți care se lasă ademeniți de lăcomie suferă din pricina ei? Doar se spune:

Cine săvârșește o faptă din lăcomie, fără a se gândi la urmări, acela se face de ocară ca regele Candra. (73)

– Cum asta? întrebă cel cu roata. Celălalt povesti:

Adaptare Legal Style: Alexandra Roșu, I Law You
Student – Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București

* Panciatantra (Cele cinci cărți ale înțelepciunii) este un text remarcabil și bogat în reguli discutabile.

« povestea anterioară

 
Secţiuni: JURIDICE.ro, Life, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD