« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

AMR, UNJR, AJADO și APR au trasmis Senatului un punct de vedere ref. Proiectul de Lege privind desfiinţarea SIIJ
09.08.2021 | JURIDICE.ro

Drept Timisoara
Secţiuni: Drept penal, Lege 9, Proiecte legislative, Selected, Sistemul judiciar | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 5 mai 2021, Asociația Magistraților din România (AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR), au transmis Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului următorul

Punct de vedere referitor la Proiectul de Lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei (L 76/2021)

I. Premisă: obligaţia respectării independenţei justiţiei, asumată de România prin documente internaţionale la care este parte şi prin Constituţie

I.1. Cu referire la dispoziţiile Proiectului de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) care vatămă în mod direct şi evident independenţa justiţiei, astfel cum demonstrăm prin argumentele punctuale, concrete pe care le expunem în continuare, se impune să subliniem, cu precădere, următoarele aspecte esenţiale pentru independenţa justiţiei, neluate în considerare de acest Proiect.

I.2. În conformitate cu 124 alin. 3 din Constituţie, judecătorii sunt independenţei şi se supun numai legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind, potrivit art. 133 alin. 1 din Constituţie, garantul independenţei justiţiei[1], rol constituţional pentru a cărui realizare, Consiliul îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică (art. 134 alin. 4 din Constituţie).

Astfel cum statuează 152 alin. 1 din Constituţie, dispoziţiile privind independenţa justiţiei (…) nu pot forma obiectul revizuirii.

I.3. Curtea Constituțională a precizat, în Decizia nr. 2/11 ianuarie 2012[2], că independenţa judecătorilor, atât din punct de vedere funcţional, în raporturile cu reprezentanţii puterii legislativă şi executivă, cât şi personal, respectiv al statutului care trebuie să i se acorde judecătorului prin lege, reprezintă o garanţie destinată înfăptuirii unei justiţii independente, imparţiale şi egale, în numele legii.[3]

I.4. Independența instanțelor este stabilită prin art. 126 alin. 1 din Constituția României, potrivit căruia „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege[4]. Aceasta înseamnă că, în realizarea actului de justiție, judecătorii nu pot fi influențați de puterea executivă sau legislativă, independenţa acestora neputând fi pusă în discuţie sub niciun

Stabilind că scopul independenţei judecătorilor constă inclusiv în a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea legii, art. 3 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor apără imperativ judecătorii, inclusiv de orice fel de „restricţii”[5] sub care ar putea lua deciziile, orice persoană, organizaţie, autoritate sau instituţie fiind datoare să respecte independenţa judecătorilor (art. 3 alin. 4).

Potrivit art. 3 alin. 11 din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

I.5. În art. 73 din Legea nr. 303/2004 se prevede, în mod clar, că „Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora”.

Independenţa judecătorilor este afirmată şi dintr-o altă perspectivă, prin art. 46 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, reglementare potrivit căreia, verificările efectuate personal de preşedinţi sau vicepreşedinţi ori prin judecători anume desemnaţi trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.

Art. 64 alin. 2, alin. 5 şi art. 67 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 conţin prevederi care afirmă, în mod expres, independenţa procurorilor în soluţiile dispuse, ei putând contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei, respectiv dispunerea, de către procurorul ierarhic superior, a măsurii de trecere a lucrărilor repartizate unui procuror, la un alt procuror.

De asemenea, procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii intervenţia procurorului ierarhic superior, pentru influenţarea în orice formă a concluziilor.

Independenţa justiţiei este garantată şi prin statuarea, în mod expres, în art. 1 alin. 1, alin. 2 din Legea nr. 317/2004, a rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, de garant al independenţei justiţiei, cât şi prin accentuarea independenţei în sine a Consiliului, consolidată prin prevederea potrivit căreia „ (…) se supune în activitatea sa numai legii (…)”. Atribuţiile secţiilor şi plenului CSM de apărare a independenţei judecătorilor, a independenţei procurorilor în dispunerea soluţiilor şi a independenţei justiţiei, în ansamblul ei, sunt prevăzute în art. 30 din Legea nr. 317/2004.

I.6. Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM 1375/2015, prevede, în art. 1 alin. 1, că „Puterea judecătorească este separată şi în echilibru cu celelalte puteri ale statului, având atribuţii proprii, ce sunt exercitate prin instanţele judecătoreşti, în conformitate cu principiile constituţionale ale independenţei, şi inamovibilităţii judecătorilor, precum şi cu celelalte dispoziţii legale”.

I.7. Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii reglementează, în art. 3 alin. 1, obligaţia judecătorilor şi procurorilor de a apăra independenţa justiţiei, iar în art. 3 alin. 3, posibilitatea acestora de a se adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru orice faptă de natură să le afecteze independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională.

I.8. Prin Decizia 2/11 ianuarie 2012[6], Curtea Constituţională a statuat:

„Întrucât justiția privește persoane, toate garanțiile de ordin constituțional sau infraconstituțional care se referă la înfăptuirea sa servesc, în ultimă instanță, realizării drepturilor și libertăților acestora. (…) Curtea constată că independența judecătorilor

indiferent de aspectele sub care aceasta poate fi abordată – nu este reglementată ca un scop în sine și, cu atât mai puțin, un privilegiu al acestora, ci, slujind înfăptuirii justiției, reprezintă o garanție oferită cetățenilor. Aceștia trebuie să aibă certitudinea că magistrații sunt independenți de reprezentanții puterii legislative și executive și că, indiferent de statutul lor special, se supun legii, inclusiv normelor care consacră răspunderea disciplinară, pentru a-și exercita puterile conferite cu responsabilitate.”[7]

Aşadar, orice atingere adusă independenţei magistratului, „indiferent de aspectele sub care aceasta poate fi abordată”, are consecinţe negative asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, dat fiind că independenţa justiţiei constituie o garanţie consacrată pentru un proces echitabil.

I.9. Independența justiției este o valoare fundamentală a statului de drept, nefiind un privilegiu al magistratului, ci un drept al cetățenilor de a beneficia de garanțiile unui stat în care nimeni nu este mai presus de lege.

Independența justiției constituie o condiție prealabilă apărării statului de drept şi garantării fundamentale a unui proces echitabil, putând fi compromisă de diferiți factori care riscă să aibă un impact negativ asupra administrării justiției, de exemplu, lipsa resurselor financiare, problemele privind pregătirea inițială şi continuă a judecătorilor, elemente nesatisfăcătoare legate de organizarea sistemului judiciar sau chiar răspunderea civilă şi penală eventuală a judecătorilor, astfel cum a reafirmat Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni în Avizul nr. 17 (2014).[8]

În acelaşi sens, al obligaţiei de respectarea a independenţei justiţiei, a se vedea Avizul CCJE nr. 1(2001) – referitor la standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor.

Numai o putere judecătorească independentă poate pune efectiv în aplicare drepturile tuturor membrilor societăţii, independenţa fiind, astfel, o cerinţă fundamentală care permite judecătorilor să apere democraţia şi drepturile omului[9]. În Avizul Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni nr. 18 (2015) s-a arătat că, deşi se acceptă faptul că, sub rezerva prevederilor constituţionale, deciziile de finanţare a sistemului judiciar şi de remunerare a judecătorilor trebuie să fie, în cele din urmă, de competenţa legislativului, de fiecare dată însă trebuie respectate standardele europene.[10]

În Avizul nr. 1(2001)[11], Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni a subliniat: «Independenţa judecătorească este o condiţie obligatorie pentru existenţa statului de drept şi garanţia fundamentală a unui proces echitabil. Judecătorii „au sarcina deciziei finale asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, obligaţiilor şi proprietăţii cetăţenilor” (expunerea principiilor fundamentale ale Naţiunilor Unite, preluate în declaraţia de la Beijing; şi articolele 5 şi 6 ale Convenţiei europene privind drepturile omului). Independenţa acestora nu este o prerogativă sau un privilegiu în propriul lor interes ci în interesul statului de drept şi al celor care caută şi doresc înfăptuirea justiţiei.

Această independenţă trebuie să existe în raport cu societatea în general şi cu părţile din orice litigiu asupra căruia judecătorii trebuie să se pronunţe. Puterea judecătorească este unul dintre cei trei piloni fundamentali, egali ca importanţă, ai statului democratic modern. Ea are un rol şi funcţii importante în relaţia cu ceilalţi doi piloni. Ea are grijă ca guvernele şi administraţiile să poată fi trase la răspundere pentru acţiunile lor şi, în ceea ce priveşte puterea legislativă, are sarcina de a se asigura că legile adoptate sunt aplicate şi, într-o mai mică sau mai mare măsură, de a se asigura că acestea sunt în conformitate cu constituţia sau cu orice altă legislaţie superioară (precum cea a Uniunii Europene). Pentru a-şi putea îndeplini îndatoririle pe care le are în aceste domenii, puterea judecătorească trebuie să fie independentă faţă de aceste autorităţi, fapt care implică libertate faţă de relaţiile inadecvate şi de influenţa exercitată de aceste autorităţi. Astfel, independenţa serveşte ca o garanţie a imparţialităţii. Acest lucru are, în special, implicaţii asupra a aproape toate aspectele legate de cariera unui judecător: de la pregătire la numire până la promovare şi sancţionare disciplinară.

I.10. Prin Principiile fundamentale privind independenţa puterii judecătoreşti[12] s-a stabilit că este de datoria tuturor guvernelor şi a celorlalte instituţii de a respecta independenţa corpului de judecători, fiind de datoria fiecărui stat membru să asigure resursele adecvate pentru a permite ca aceștia să îşi îndeplinească atribuţiile în mod corespunzător. De asemenea, art. 11 din Principiile fundamentale statuează că „durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege”.

I.11. Recomandarea R (94)12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor a subliniat importanţa independenţei judecătorilor în scopul întăririi preeminenţei dreptului în statele democratice şi în considerarea art. 6 CEDO, precum şi a „Principiilor fundamentale privind independenţa puterii judecătoreşti” (adoptate de ONU), stabilind obligaţia statelor de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă.

Recomandarea CM/Rec. (2012)/12 cu privire la judecători (independența, eficiența și responsabilitățile) afirmă, cu valoare de principiu, că independenţa judecătorului şi a justiţiei trebuie să fie înscrise în Constituţie sau la cel mai înalt nivel legal posibil în statele membre, şi să facă apoi obiectul unor cu reguli mai specifice la nivel legislativ, iar în cazul în care judecătorii consideră că independenţa lor este ameninţată, ei ar trebui să poată recurge la un consiliu judiciar sau la o altă autoritate independentă, ori ei ar trebui să dispună de mijloace efective de remediere.[13]

I.12. Potrivit Avizului 685/2012 al Comisiei de la Veneția, respectul pentru Constituţie nu poate fi limitat la executarea literală a dispoziţiilor sale operaţionale. Constituţia prin însăşi natura sa, în plus faţă de garantarea drepturilor omului, oferă un cadru pentru instituţiile statului, stabileşte atribuţiile şi obligaţiile acestora. Scopul acestor dispoziţii este de a permite buna funcţionare a instituţiilor, în baza cooperării loiale dintre acestea. Şeful statului, Parlamentul, Guvernul, sistemul judiciar, toate servesc scopului comun de a promova interesele ţării ca un întreg, nu interesele înguste ale unei singure instituţii sau ale unui partid politic care a desemnat titularului funcţiei. Chiar dacă o instituţie este într-o situaţie de putere, atunci când este în măsură să influenţeze alte instituţii ale statului, trebuie să facă acest lucru având în vedere interesul statului ca un întreg, inclusiv, ca o consecinţă, interesele celorlalte instituţii şi cele ale minorităţii parlamentare.”[14]

Curtea Constituțională a afirmat principiul loialităţii constituţionale, subliniind importanţa colaborării dintre puteri, pentru buna funcţionare a statului de drept, acestea trebuind să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională, comportamentul loial constituind o garanţie a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.[15]

I.13. În concluzie, subliniem că, astfel cum statuează Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor[16], acest statut tinde să asigure competenţa, independenţa şi imparţialitatea la care orice persoană se aşteaptă în mod legitim din partea jurisdicţiilor şi a fiecăruia sau fiecăreia dintre judecătorii cărora le este încredinţată apărarea drepturilor sale. El exclude orice dispozitiv sau procedură care ar putea periclita încrederea în această competenţă, această independenţă sau această imparţialitate. Prezenta cartă comportă în cele ce urmează dispoziţiile care sunt în cea mai mare măsură în stare să garanteze realizarea acestor obiective. Aceste dispoziţii urmăresc ridicarea nivelului garanţiilor în diferite state europene. Ele nu pot să justifice modificările statutelor naţionale care tind să reducă nivelul deja atins al garanţiilor în ţările respective.

Or, proiectul Legii de desfiinţare a SIIJ încalcă principiul independenţei justiţiei, determinând un real şi inacceptabil regres în privinţa statutului judecătorilor şi procurorilor, contrar documentelor internaţionale relevate, precum şi contrar dispoziţiilor constituţionale, astfel cum au fost reflectate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

II. Lipsa garanţiilor reale de independenţă din proiectul de lege. Afectarea evidentă a statului magistraţilor. Încălcarea deciziilor Curţii Constituţionale

II.1. Proiectul propune desființarea SIIJ, în toate componentele sale, cu consecința revenirii la situația anterioară anului 2018 – cuprinsă în art. 3 alin. 1 din Proiect –, când procurori cu grad profesional inferior aveau competența să ancheteze și să trimită în judecată judecători și procurori inclusiv cu grad de ÎCCJ, iar, pe de altă parte, să îi urmărească penal inclusiv pentru soluțiile pronunțate.

Desființarea SIIJ, fără introducerea unor garanții procedurale solide pentru judecătorii si procurorii investigați, este o propunere ce contravine în mod flagrant recomandărilor Comisiei de la Veneția cuprinse in Avizul 924/2018, și, de asemenea, reprezintă o revenire inacceptabilă la situația în care procurori cu grad profesional inferior vor putea, pe de o parte, să ancheteze și să trimită în judecată judecători și procurori cu grad de Înaltă Curte, iar, pe de alta parte, sa îi urmărească penal inclusiv pentru soluțiile pronunțate, situație care face ca independența justiției, astfel cum este consacrată de documente internaționale asumate de România, sa ajungă o simplă noțiune, fără conținut.

II.2. Prin Decizia 33/2018, Curtea Constituțională a stabilit că:

„Sub aspectul înființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, la nivelul celui mai înalt parchet național, Curtea reține că aceasta are ca scop crearea unei structuri specializate, cu un obiect determinat de investigație, și constituie o garanție legală a principiului independenței justiției, sub aspectul componentei sale individuale, independența judecătorului. Se asigură, pe această cale, o protecție adecvată a magistraților împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare și se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracțiunile săvârșite de magistrați”.[17]

La fel, în Decizia nr. 547/2020, Curtea Constituţională a făcut trimitere expresă la Decizia nr. 33/2018 si, referitor la crearea SIIJ, a subliniat, din nou, ca „înființarea SIIJ la nivelul celui mai înalt parchet național are ca scop crearea unei structuri specializate, cu un obiect determinat de investigație, și constituie o garanție legală a principiului independenței justiției, sub aspectul componentei sale individuale, independența judecătorului.

Ca atare, înființarea Secției este o garanție a principiul independenței justiției, care nu poate fi suprimat decât în condițiile în care se instituie în loc o garanție superioară, exigență pe care proiectul în dezbatere nu o îndeplinește.

De altfel, în sensul arătat s-a pronunțat și Comisia de la Veneția, recomandând ca regândirea SIIJ să fie dublată de acordarea unor garanții procedurale mai solide pentru judecătorii și procurorii investigați. Tot Comisia de la Veneția a subliniat că “adeziunea corpului profesional la modelul propus (de anchetare a magistraților, n.n.) este o precondiție esențială a eficacității acestuia”.

Or, consultările repetate ale magistraților cu privire la desființarea SIIJ nu au obținut o astfel de adeziune, majoritatea largă a judecătorilor de la curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție votând împotriva unor astfel de inițiative.

Se impune să subliniem faptul că procentajul de 85%, lansat şi repetat în spaţiul public de la nivelul Ministerului Justiţiei, ca reprezentând ponderea judecătorilor şi procurorilor care au fost de acord cu desfiinţarea SIIJ, în urma consultării lansate de Ministerul Justiţiei, este lipsit de acurateţe şi nesusţinut de realitate. În primul rând, nu s-a dat nicio explicaţie, nu s-a arătat clar şi punctual, de unde provine această cifră şi pe ce bază a fost calculată. În Expunerea de motive la Proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ[18] se arată pur şi simplu că, în urma centralizării punctelor de vedere ale instanţelor şi parchetelor, 85,47% din procurorii respondenţi şi 77,22% din judecătorii respondenţi au opinat în sensul abrogării prevederilor privind SIIJ. În al doilea rând, la un calcul aritmetic (cu toate că aceste cifre nu sunt exacte), nu rezultă un procentaj de 85%. În al treilea rând, în declaraţiile publice s-a omis precizarea, în mod clar, a faptului că, fie şi aceste cifre prezentate fără explicaţii şi fără fundament, se referă la judecători şi procurori respondenţi la consultare, şi nu la toţi judecătorii şi procurorii din sistemul judiciar. Aşadar, în mod inadmisibil pentru o informaţie privind sistemul judiciar, lansată în spaţiul public, nu s-a precizat că, din totalul judecătorilor, numai un procentaj sub 50% s-au exprimat, cu ocazia consultărilor. În mod inadmisibil, nu s-a precizat că majoritatea judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la curţile de apel – dintre cei ce au răspuns – au opinat pentru menţinerea SIIJ. În mod inadmisibil, nu s- a prezentat faptul că, dintre procurorii care au opinat pentru desfiinţarea SIIJ (care nu au fost în procentaj de 77,22%!), o mare parte nu au agreat soluţia revenirii la competenţa DNA în privinţa urmăririi penale a judecătorilor şi procurorilor. În consecinţă, procentajul real de judecători şi procurori care, la consultarea din 2019, au fost pentru desfiinţarea SIIJ este unul minoritar (sub 50%) şi, nicidecum, de 85%. Din informaţiile noastre, situaţia este şi mai clară la ultima consultare, cea la de începutul anului 2021, lansată, din nou, de Ministerul Justiţiei, pe aceeaşi temă.

II.3. Consecințele desființării SIIJ asupra încrederii în actul de justiție nu pot fi Asociaţiile noastre profesionale au demonstrat în repetate rânduri că înființarea SIIJ a fost o garanție necesară pentru independența justiției, în condițiile în care:

magistrații au fost anchetați pentru soluțiile pronunțate,

secretul deliberării a fost încălcat de procurorii DNA,

au existat magistrați trimiși in judecată și suspendați din funcție pentru fapte nedeterminate sau pentru fapte ce nu există ori pentru hotărârile date,

– după cum au existat magistrați ce au fost interceptați de procurorii DNA în timpul și în legătură cu cauzele pe care le aveau de soluționat,

procurorii DNA au solicitat dosare de la instanţe pentru o așa-zisă evaluare a măsurilor dispuse de judecători în procese aflate în desfășurare, în realitate aceasta nefiind o evaluare, ci o amenințare menită a-l forța pe judecător să pronunțe o anumită soluție conformă celor dorite de procuror.[19]

II.4. Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 225/15 octombrie 2020 s-a adoptat raportul Inspecției Judiciare privind Respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității judecătorești în cauzele de competenta DNA sau în legătură cu acestea, cuprinde exemple concrete, punctuale, referitoare la anchete care au reprezentat presiuni la adresa judecătorilor si procurorilor, afectând independența Controlul vizat de raportul Inspectiei Judiciare a acoperit perioada 1 ianuarie 2014 – 31 iulie 2018, iar din hotărârea Plenului CSM de aprobare a acestui raport rezultă următoarele concluzii esențiale:

– în total, la nivelul Structurii Centrale şi al structurilor teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost vizaţi 1962 de judecători (351 în materie penală şi 1590 în materie civilă – între care un membru al Curţii Constituţionale, 13 judecători membri/foşti membri ai Consiliului Superior al Magistraturii şi 16 inspectori judiciari);

– în 113 dosare privind judecatorii, iar in 163 dosare privind procurorii, anchetele au fost deschise din oficiu de catre DNA;

– în numeroase dosare, durata anchetelor a fost una vadit excesiva, ajungand la perioade ce au depasit frecvent 3-5 ani, iar intr-un caz durata a fost de 12 ani si sase luni!

– ofiteri ai Serviciului Român de Informaţii au efectuat in cauzele cu magistrati acte specifice activităţii de urmărire penală;

– procurorii DNA se sesizau din oficiu cu precădere împotriva judecătorilor şi ii cercetau pentru solutiile dispuse in diferite cauze. Procurorii DNA se sesizau din oficiu cu privire la judecători şi în intervalele de timp în care aceştia aveau pe rol dosare cu inculpați trimiși în judecată de DNA;

– au fost solutionate în bloc foarte multe cauze lăsate în nelucrare, uneori chiar o perioadă foarte mare de timp, înaintea operaţionalizării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. De exemplu, un dosar deschis in 2013 din oficiu vizand procurori si judecatori din CSM, in care au fost dispuse masuri de supraveghere tehnica ce au vizat inclusiv membrii familiilor magistratilor anchetati, a fost clasat in 2018. Un dosar vizand un judecator de la Tribunalul Timis, inregistrat in 2006, a fost clasat in 2018, dupa 12 In aceeasi situatie s-au aflat si alte dosare.

Pe baza tuturor acestor date rezultate din controlul Inspectiei Judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a conchis că: “Practicile procurorilor DNA care au instrumentat cauze cu judecători în modalităţile mai jos menţionate au reprezentat forme de presiune asupra acestora, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte înfăptuirea actului de justiţie.

II.5. Subliniem ca SIIJ este singura unitate de parchet in afara controlului si influentei politice, dat fiind ca numirea procurorilor in aceasta sectie se face doar de catre Consiliul Superior al Magistraturii, garantul constitutional al independentei justitiei, ai carui membri sunt alesi democratic, in adunarile generale ale judecatorilor si Neimplicarea politicului in numirea procurorilor din aceasta sectie este o necesara garantie de independenta pentru magistrati, ce reflecta standardele europene, dar, mai ales, garantia, pentru cei anchetati sau judecati, ca procurorii si judecatorii vor avea in vedere doar probele dosarului si legea atunci cand vor dispune o masura sau vor pronunta o hotarare.

Adoptarea proiectului de Lege privind desfiinţarea SIIJ ar fi o probă a ignorării principiilor constituţionale privind cooperarea loială intre puterile statului, în condiţiile în care, la data de 11 februarie 2021, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, după dezbateri ample şi concrete, a avizat negativ acest proiect de lege. În acest context, subliniem că un alt proiect având acelaşi subiect şi acelaşi efect, şi anume desfiinţarea SIIJ, a primit aviz negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii, în data de 28 mai 2020.

II.6. Aşadar, este lesne de observat că se foloseşte cu obstinenţă aceeaşi metoda, si anume solicitarea, in mod succesiv, a avizului CSM pe proiecte de legi având aceeaşi temă – desfiinţarea SIIJ, în scopul obţinerii rezultatul dorit de către puterea politică. Aceasta dovedeşte intenţia vădită de preluare a controlului politic asupra justiţiei, in condiţiile in care, in ultimii doi ani, desfiinţarea SIIJ a fost singura problema referitor la care instanţele si parchetele au fost consultate repetat, iar CSM a dezbătut (si redezbătut) subiectul, celelalte problemele esenţiale pentru independenta si organizarea justiţiei fiind ori abandonate, ori ignorate, prin comparaţie cu singura „cestiune importanta, arzătoare la ordinea zilei”.

Amintim ca de-abia au trecut 6 luni, de la 20 iulie 2020, când Senatul a respins propunerea legislativă pentru desfiinţarea SIIJ, după ce Camera Deputaţilor o respinsese la 30 iunie 2020, iar, aşa cum am arătat, Plenul CSM a dat aviz negativ propunerii legislative la 28 mai 2020 şi, din nou, la 11 februarie 2021.

III. Contextul factual şi legal al creării SIIJ

III.1. Astfel cum asociaţiile noastre profesionale au argumentat în mod repetat, în luările de poziţie scrise şi orale, SIIJ s-a înfiinţat ca urmare abuzurilor comise de procurorii DNA împotriva magistraţilor, abuzuri constatate si documentate pe larg in Raportul Inspecţiei Judiciare, adoptat prin Hotărârea Plenului CSM 225/2019.

Raportul Inspecţiei Judiciare detaliază:

– modul în care, judecători si procurori, au fost cercetaţi de DNA cu privire la soluţiile pronunţate,

– arată numărul mare de magistraţi interceptaţi, perioadele îndelungate în care au fost cercetaţi penal,

– perioadele intolerabil de lungi in care dosarele au fost lăsate in nelucrare pentru ca, in final, sa fie clasate,

– precum si alte abuzuri factuale la adresa judecătorilor si procurorilor, toate reprezentând un grav atentat la independenta justiţiei si, în consecinţă, la drepturile si libertăţile românilor.

III.2. Prin Raportul MCV din 15 noiembrie 2017, Comisia Europeană a solicitat punerea în practică a unui sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare și transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneţia, recomandând inclusiv revizuirea prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituţia României si modificarea Legii nr. 303/2004, astfel încât avizul CSM să capete caracter obligatoriu”. Aceasta solicitare a fost reluata constant in Rapoartele MCV din anii următori, cat si in recomandările formulate prin rapoartele Grupului de State împotriva Coruptiei (GRECO) privind Romania, avizele Comisiei de la Venetia si ale Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE).

Toate aceste recomandări vizau, in esenţă, ca, in numirea procurorilor de rang înalt, rolul politicului sa fie diminuat, in favoarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, garantul constituţional al independentei justiţiei.

Singurul caz in care Romania s-a conformat acestor recomandări se regăseşte in dispoziţiile legale privind organizarea si funcţionarea SIIJ. Astfel, SIIJ este singura structura de parchet din Romania in care nu doar procurorul-sef este numit de CSM, ci si procurorii cu functii de executie, rolul direct si hotarator al CSM fiind menit sa asigure protectia fata de influenta politica in selectia si revocarea procurorilor cu functii de conducere si a celor cu functii de executie din cadrul SIIJ.

In acest sens, Comisia de la Venetia a salutat, prin Avizul nr. 924/2018, „preocuparea legiuitorului de a asigura, în contextul noii secții propuse, garanții procedurale efective magistraților”, arătând că „este vorba în special de implicarea CSM în numirea procurorului șef al Secției, precum și a procurorilor din cadrul Secției, prin intermediul unui concurs de proiecte organizat de o comisie specială înființată în cadrul Consiliului. Același mecanism este preconizat și pentru revocare. Participarea plenului (i.e. judecători și procurori) este importantă întrucât Secția, deși va fi condusă de un procuror șef, va investiga atât procurori cât și judecători (a se vedea articolele 883 până la 883 din propunerea de modificare a Legii nr. 304/2004).

De asemenea, Comisia de la Veneţia a retinut ca indicarea cu precizie în lege a criteriilor (inclusiv cel puțin 18 ani vechime în funcția de procuror) și a condițiilor procedurale pentru selectarea celor mai buni candidaţi, asigură câteva garanții importante de calitate.

III.3. Susţinerile referitoare la faptul ca o structura de parchet specializata, pentru anchetele penale vizându-i pe magistraţi, le şubrezeşte independenta trece in mod nepermis sub tăcere existenta unei astfel de structuri in cadrul DNA, in perioada 2014-2018, si anume „Serviciul de combatere a corupției în justiție“, cu competenta in privinţa judecătorilor si procurorilor.

Diferenţa capitala este ca, in timp ce SIIJ a fost creata prin lege, Serviciul pentru anchetarea magistraţilor, din cadrul DNA, a fost înfiinţat prin ordin al procurorului-şef DNA (Ordinul nr. 10/31.2014). Înfiinţarea acestui serviciu a avut loc cu nerespectarea principiului transparenţei activităţii justiţiei, ca serviciu public, ordinul respectiv nefiind făcut public decât după o perioadă considerabilă de timp.

În timp ce, in cazul SIIJ, există garanţiile de independenţă a justiţiei anterior enunţate şi salutate de Comisia de la Venetia, acestea lipseau in cazul Serviciului de la DNA. Procurorii erau numiți de procurorul-șef în cadrul DNA și desemnați să lucreze la „Serviciul de combatere a corupției în justiție” pe criterii netransparente, de către procurorul-șef al DNA care propunea și procurorul-șef al Serviciului.

Mai mult, legea permitea, anterior modificărilor din 2018, numirea în cadrul DNA a unor procurori cu o vechime mică în magistratură, cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, pe baza unui simplu interviu ținut în fața procurorului-şef al DNA si total lipsit de transparență.

De asemenea, se trece sub tăcere faptul ca, deşi Serviciul a fost înfiinţat in luna ianuarie 2014, ordinul ministrului justiţiei prin care s-a modificat Regulamentul de ordine interioara al DNA si s-a reglementat existenta Serviciului a fost dat abia in luna mai 2015 (OMJ nr. 1643/C/15.05.2015).

Aşadar, timp de aproape 1 an si 4 luni, Serviciul care avea in competenţă anchetarea penala a magistraţilor a existat fără emiterea ordinului ministrului in conformitate cu principiile constituţionale ce reglementează organizarea Ministerului Public. Astfel cum s-a reţinut in Hotărârea Secţiei pentru procurori a CSM nr. 475/11 octombrie 2018 (prin care s-a desfiinţat Serviciul de combatere a corupţiei in justiţie de la DNA), modificările in structura DNA „impun modificarea Regulamentului de ordine interioara al direcţiei”.

Judecătorii si procurorii (inclusiv cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție si de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) puteau fi anchetați și trimiși în judecată de procurori ce nu promovaseră prin concurs la gradul profesional de Parchet de pe lângă ICCJ, ci aveau grade profesionale ierarhic inferioare.

În toata perioada, un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie putea fi anchetat chiar şi de un procuror cu grad profesional de judecătorie.

Pentru a fi numit procuror la Direcția Națională Anticorupție (DNA) se cerea o vechime de numai 6 ani, conform art. 87 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, anterior modificării. Potrivit art. 80 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, DNA funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii încadrați la DNA au, deci, competența să efectueze acte specifice celui mai înalt nivel ierarhic: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin comparație, procurorii care nu făceau parte din această structură trebuiau să fie admiși la 3 concursuri de promovare foarte dificile, ca să poată fi numiți la acest nivel ierarhic. Ei trebuiau să promoveze de la parchetul de pe lângă judecătorie la parchetul de pe lângă tribunal, cerându-li-se o vechime de 5 ani [art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, anterior modificărilor]. Apoi, trebuiau să promoveze de la parchetul de pe lângă tribunal la parchetul de pe lângă curtea de apel, vechimea necesară fiind de 6 ani [art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, anterior modificărilor]. De asemenea, trebuiau să promoveze de la parchetul de pe lângă curtea de apel la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție, vechime cerută fiind de 8 ani [art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, anterior modificărilor].

Revenirea la situaţia anterioară înfiinţării SIIJ ar aduce prejudicii vădit vătămătoare sistemului judiciar, iar insistenţa în crearea unei astfel de situaţii nu poate avea altă justificare decât instituirea controlului politic asupra justiţiei.

IV. Falsa problemă a „super-imunităţii” magistraţilor, prin crearea SIIJ

IV.1. Astfel cum rezultă, în mod punctual, din Decizia Curții Constituționale nr. 33/23 ianuarie 2018[20] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Constituția și Codul de procedură penală stabilesc derogări de la competența materială obișnuită a parchetelor și instanțelor, având în vedere criteriul calității persoanei.

Astfel:

a) în cazul deputaților și senatorilor, urmărirea și trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (art. 72 alin. 2 teza a 2-a din Constituție);

b) în cazul punerii sub acuzare a Președintelui României și în cazul miniștrilor (art. 96 alin. 4 teza întâi, 109 alin. 2 teza finală din Constituție), competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție;

c) în cazul judecătorilor Curţii Constituţionale, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmărirea penală și judecata în primă instanță sunt de competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție (art. 40 alin. 1, coroborat cu 56 alin. 6 Cod de procedură penală);

d) în cazul judecătorilor de la judecătorii, tribunale, procurorilor de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, urmărirea penală și judecata în primă instanță sunt de competența parchetului de pe lângă curtea de apel, respectiv curții de apel (art. 38 1 lit. c, coroborat cu art. 56 alin. 6 Cod procedură penală);

e) în cazul judecătorilor tribunalelor militare, procurorilor militari de la parchetele militare care funcţionează pe lângă aceste instanţe, generalilor, mareşalilor şi amiralilor, urmărirea penală și judecata în primă instanță sunt de competența parchetului de pe lângă curtea militară de apel, respectiv curții militare de apel (art. 39 1 lit. c, d, coroborat cu art. 56 alin. 6 Cod procedură penală);

f) în cazul magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorilor de la curţile de apel și Curtea Militară de Apel, precum şi procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, urmărirea penală și judecata în primă instanță sunt de competența parchetului de pe lângă curtea de apel, respectiv curții de apel (art. 38 alin. 1 lit. f, coroborat cu art. 56 alin. 6 Cod procedură penală);

g) în cazul senatorilor, deputaţilor şi membrilor din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, urmărirea penală și judecata în primă instanță sunt de competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție (art. 40 alin. 1, coroborat cu art. 56 alin. 6 Cod de procedură penală);

h) în cazul membrilor Curţii de Conturi, preşedintelui Consiliului Legislativ, Avocatului Poporului, adjuncţilor Avocatului Poporului şi chestorilor, urmărirea penală și judecata în primă instanță sunt de competența parchetului de pe lângă curtea de apel, respectiv curții de apel (art. 38 alin. 1 lit. g, coroborat cu art. 56 alin. 6 Cod procedură penală);

i) în cazul avocaţilor, notarilor publici, executorilor judecătoreşti, controlorilor financiari ai Curţii de Conturi, precum şi auditorilor publici externi, urmărirea penală și judecata în primă instanță sunt de competența parchetului de pe lângă curtea de apel, respectiv curții de apel (art. 38 alin. 1 lit. d, coroborat cu art. 56 alin. 6 Cod procedură penală).

Prin urmare, așa cum a subliniat Curtea Constituțională în Decizia nr. 33/23 ianuarie 2018[21], „… stabilirea unor reguli speciale de competenţă cu privire la o anumită categorie de persoane nu reprezintă un element de noutate în actualul cadru normativ procesual penal …”. Așadar, nici anterior modificărilor aduse Legilor Justiției, judecătorii și procurorii nu erau urmăriți penal și judecați după regulile comune de competență.

IV.2. Poziţia îndreptăţită a asociaţiilor noastre profesionale, în sensul respectării independenţei justiţiei şi eliminării presiunilor asupra judecătorilor şi procurorilor, nu poate fi, nicidecum, catalogată ca demers pentru „super-imunitate”.

IV.2.1. În acest sens, reliefăm, o dată în plus, în mod concret, că Proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ ignoră concluziile Raportului Inspecţiei Judiciare 5488/IJ/2510/DIJ/1365/DIP/2018 privind „respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând magistraţi sau în legătură cu acestea”, raport aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 225 din data de 15.10.2019, ce a scos la iveala faptul ca DNA avea tinute deschise mii de dosare cu magistrati, unele pe perioade de timp de ani de zile.[22]

IV.2.2. Proiectul de lege ignoră gravele presiuni puse pe judecători prin modul in care au fost anterior anchetate dosarele cu magistraţi, inclusiv prin anchete ce priveau exclusiv hotărârile pronunţate de judecători;

IV.2.2. Proiectul de lege ignoră statuările Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni din Avizul 21/2018, asupra a două chestiuni esenţiale:

– este perfect in acord cu principiile europene ca in anumite cazuri sa fie înfiinţate structuri specializate pentru anchetarea judecătorilor si procurorilor: „În funcție de istoria, tradițiile și structura administrativă a unui anumit stat, precum și de dimensiunea reală a corupției în interiorul sistemului, poate fi necesară înființarea unor organisme de investigare specializate și a unor procurori specializați care să lupte împotriva corupției în rândul judecătorilor”;

– este complet contrara principiilor europene interferenta serviciilor de informaţii în justiţie, „sub nicio formă lupta împotriva corupției în rândul judecătorilor nu ar trebui să conducă la interferența unui serviciu secret în justiție”;[23]

IV.2.3. Proiectul de lege ignoră 881 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 care prevede in mod clar că SIIJ nu este o supra-structură, ci se înfiinţează şi funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai mult, SIIJ este reglementata in Titlul III, Cap. II din Legea nr. 304/2004, care se refera la “Organizarea Ministerului Public” si are secţiuni privind Parchetul de pe lângă ICCJ, DIICOT, DNA, SIIJ, parchetele de pe lângă curţile de apel si tribunale, parchetele militare. Toate aceste structuri de parchet sunt egal subordonate ierarhic Procurorului general, fara a exista nicio exceptie cu privire la SIIJ. De asemenea, art. 72 din Legea 304/2004 prevede ca „Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie şi Justitie exercita, direct sau prin procurori anume desemnati, controlul asupra tuturor parchetelor” nu a fost nici modificat si nici abrogat. Ca atare, subordonarea ierarhica a procurorului-sef al Sectiei fata de Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este evidenta si rezulta incontestabil din lecturarea textelor legale.

Curtea Constituţională a tranşat deja aceasta problemă, arătând explicit că: “Din analiza coroborată a tuturor acestor norme rezultă că procurorul şef de secţie din structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este subordonat conducătorului acestui parchet. Aşa cum s-a precizat mai sus, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie este o structură specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că procurorul şef al acestei secţii este subordonat ierarhic procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.”;[24]

IV.2.4. Proiectul de lege ignoră realitatea existenta in sistemul judiciar la data înfiinţării SIIJ, în contextul în care impresia unui fenomen de corupție și de infracționalitate răspândit în sistemul judiciar a fost creată de DNA, in primul rând prin sutele de dosare[25] deschise din oficiu fata de procurori si judecători, si care au fost ţinute deschise ani de zile de către DNA.

Într-o perioadă de 5 ani, DNA a deschis din oficiu 276 de dosare din oficiu, ceea ce înseamnă că, în medie, DNA deschidea în fiecare lună câte 5 dosare vizând judecători sau procurori!

Prin modul de gestionare publica a acestor dosare – ample comunicate de presa ale DNA prin care anunţau începerea anchetelor, scurgeri de informaţii la presa din dosare aflate in perioada de ancheta, inclusiv transcripturi din interceptări, imagini cu magistraţi încătuşaţi[26]au creat impresia corupţiei corpului de magistraţi, chiar dacă aceştia au fost în final scoşi de sub urmarire penală sau achitaţi.

A existat, de asemenea, o practică consolidata la nivelul DNA de a da comunicate de presa detaliate ce includeau numele judecătorilor sau procurorilor acuzaţi, o descriere amplă a stării de fapt şi a infracţiunilor de care erau acuzaţi, fără utilizarea expresiilor dubitative – ca reflectare a principiului nevinovăţiei -, comunicate ce erau ulterior preluate pe larg de presă.

Daca, însă, magistraţii respectivi erau scosi de sub urmărire penală sau achitaţi, nu mai exista niciun fel de comunicare din partea DNA, publicul rămânând cu impresia vinovăţiei magistraţilor acuzaţi. Aceasta practică nu a reprezentat doar o atingere severă adusă prezumţiei de nevinovăţiei, ci a determinat prejudicii grave imaginii justiţiei.

V. În concluzie, coroborând argumentele punctuale anterior expuse, este evident ca intenţia de desfiinţare a singurei secţii de parchet aflate în afara oricărui control politic va crea un precedent extrem de periculos pentru statul de drept din Romania.

Slăbirea statutului magistraţilor va avea consecinţe grave, irevocabile asupra justiţiei ca serviciu public. Cum au subliniat, preşedinta Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) si preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Judecătorilor (IAJ-UIM), cu ocazia conferinţei din data de 18.01.2021, independenta justiţiei este esenţială pentru o societate independentă, iar a controla judecătorii înseamnă a controla hotărârile pe care aceştia le pronunţă.

De altfel, preşedintele CSM a susţinut, într-un interviu din data de 28 ianuarie 2021, că este nevoie de o dezbatere pe tema unor „garanţii” pentru judecători şi procurori, neputând fi exclusă orice idee de garanţie pe calificarea ca fiind super- imunitate.

De notat că desființarea SIIJ a constituit obiectul altor trei proiecte legislative (Pl-x 52/2019, Pl-x 288/2019, Pl-x 252/2020), respinse de Senat, în calitate de cameră decizională. Desfiinţarea SIIJ constituie şi obiectul proiectului Legii privind organizarea judiciară, aflat în dezbatere publică, în această perioadă.[27]

Având în vedere argumentele expuse, punctual fundamentate, precum şi scopul şi obiectivele asociaţiilor noastre profesionale, de reprezentare a intereselor magistraților, promovare a libertății și demnității profesiei, apărare a statutului magistraților în statul de drept și a independenței justiției, vă solicităm, în mod îndreptăţit, să nu daţi curs proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ, dat fiind că acesta vatămă, în mod vădit, statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi sistemul judiciar în ansamblul său.

Asociaţiile noastre profesionale îşi exprimă, încă o dată, deschiderea la dialog pe care au avut-o în mod constant, însă, aceasta nu a însemnat şi nu înseamnă trecerea cu vederea a propunerilor cu efecte negative pentru magistraţi, pentru sistemul judiciar şi, în consecinţă, pentru cetăţeni.

Astfel cum s-a menţionat în Avizul nr. 23(2020) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, „în promovarea și apărarea independenței judecătorilor și a justiției, asociațiile de judecători trebuie să desfășoare o gamă largă de activități. Independența unui judecător individual necesită un sistem judiciar independent[28]. Independența exclude nu numai influența din exterior, dar și din interiorul sistemului judiciar[29]. Asociațiile de judecători se pot ciocni adesea de amenințări, critici și atacuri neloiale. Dar este mult mai dificil să contracareze intervenția necuvenită sub formă de decizii ale autorităților competente care influențează cariera judecătorilor (de ex. în proceduri de numire, promovare, transfer, disciplinare și de evaluare etc.) sau de tot felul de decizii privind administrarea instanțelor judecătorești”.[30]

Atitudinea noastră respectă imperativul menționat de președintele Curții Europene a Dreptului Omului, dl. Guido Raimondi[31]. După ce s-a referit expres la unul din principiile fundamentale ale statului de drept, și anume independența judecătorului, domnia sa a subliniat că dacă judecătorii sfârșesc prin a le fi teamă să se exprime în exercițiul funcției lor, aceasta va conduce inevitabil la scăderea sau chiar dispariția unuia din fundamentele democrației.


[1] Rolul Consiliului Superior al Magistraturii, de garant al independenţei justiţiei, este expres consacrat şi în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în art. 1 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015.
[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.131 din 23 februarie 2012
[3] A a se vedea pct. IV alin. 3 din considerentele Curţii Constituţionale expuse în Decizia nr. 2/2012
[4] Dispoziţia constituţională se regăseşte şi în art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
[5] Sintagma legală este „niciun fel de restricţii”, cu referire la imperativul ca judecătorii să ia decizii fără niciun fel de restricţii.
[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012
[7] A se vedea pct. IV alin. 4 şi alin. 6 din considerentele Curţii Constituţionale
[8] Avizul nr. 17 (2014) asupra evaluării activităţii judecătorilor, calităţii justiţiei şi respectării independenţei sistemului judiciar, pct. 5
[9] Avizul nr. 18 (2015) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni – „Poziţia puterii judecătoreşti şi relaţia ei cu celelalte puteri ale statului în democraţia modernă”, pct. 10.
[10] Idem, pct. 51
[11] Avizul CCJE nr. 1(2001) – referitor la standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor, pct. 10, 11
[12] Act adoptat la al 7–lea Congres al Naţiunilor Unite (26 august – 6 septembrie 1985) şi aprobat prin rezoluţiile Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi 40/146 din 13 decembrie 1985
[13] Pct. 7, 8
[14] Avizul nr. 685/2012, adoptat de Comisia de la Veneția la cea de-a 93-a Sesiune Plenară (Veneţia, 14-15 decembrie 2012), pct. 87, Disponibil aici
[15] Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, Decizia nr. Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12  noiembrie 2010, apud. I. Cochințu, Constituționalizarea principiului loialității constituționale, disponibil aici
[16] Adoptată la Strasbourg, de participanţii la Reuniunea multilaterală privind statutul judecătorilor în Europa, organizată de Consiliul Europei (8 şi 10 iulie 1998), pct. 1.1., Disponibil aici
[17] Decizia Curții Constituționale nr. 33/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, pct. 147
[18] P. 4, Disponibil aici
[19] A se vedea interviul membrului Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Simona Marcu, din data de 1 februarie 2010, Disponibil aici
[20] Pct. 137-139
[21] Pct. 142
[22] Disponibil aici
[23] Disponibil aici
[24] Decizia Curţii Constituţionale nr. 33/2018, pct. 149
[25] 163 dosare deschise din oficiu privind procurori si 113 dosare deschise din oficiu privind judecători
[26] Spre exemplu, imagini cu un judecător CCR arestat     au fost intens preluate de media, Disponibil aici
[27] Disponibil aici
[28] Recomandarea CM (2010) 12, pct. 4
[29] CEDO Parlov-Tkalcic vs. Croația, nr. 24810/06, pct. 86, Agrokompleks vs. Ucraina, nr. 23465/03, pct. 137 et alt.
[30] Avizul CCJE nr. 23(2020) – „Rolul asociaţiilor de judecători în susţinerea independenței justiţiei”, pct. 24, disponibil aici
[31] discurs ținut cu ocazia deschiderii oficiale a anului judiciar, 27 ianuarie 2017: Solemn hearing for the opening of the Judicial Year, disponibil aici


 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.